1,700 matches
-
Ulise, trad. MB).318 Neputând recupera întrutotul un univers pierdut, poetul percepe doar reverberațiile îndepărtate și intermitențe ale acelor timpurilor imemoriale. Același termen: voce alăturat de ambii autori motivului tăcerii și tematicii temporale pune în lumina modul în care ei valorizează trecutul, opunându-l prezentului detestat. Însă trebuie subliniată o diferență importantă între cele două viziuni: Salvatore Quasimodo transpune respectivul motiv literar în versuri de adâncă reflexivitate, ce reflectă metamorfozele propriei interiorități. Leopardi pe de o parte utilizează diferitele ipostaze ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poesia ec. sono sempre bellissime e tanto più quanto più negligentemente son messe. Zibaldone, 1928-29. 347 Giuseppe Savoca (CQ), op. cît. 348 Deși în opera ermeticului există reminiscențe ale filonului romantic, precum predilecția pentru peisajul nocturn, lunar și tema trecutului valorizat în defavoarea prezentului, nu întâlnim nici peisaje ale naturii dezlănțuite, nici tonul patriotic, impetuos din unele versurile leopardiene; prin urmare nu regăsim nici toposul discutat cu semnificația de element ostil al naturii, nici ca instrument al maniei zeilor. 349 Observația îi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
avea să determine pe oameni să vadă în reușita materială concretizarea unei voințe divine. Pe de altă parte, refugiul în muncă constituia un derivativ al angoasei provocate de o religie destul de dură. În fine, austeritatea, o altă caracteristică a pro-testantismului, valoriza mai curînd economisirea decît consumul și favoriza deci acumularea de capital. Pentru puritanul protestant, spre deosebire de catolicul medieval, bogăția nu este condamnabilă decît dacă ea e risipită într-o viață de păcat. Ceea ce pentru Weber reprezenta confesiunea protestantă în formarea capitalismului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
urmare, organizarea este cea care structurează, reunește și ordonează elementele unui sistem economic. Ea combină variate tipuri de relații, dependențe și interacțiuni, intercomunicări și procese, fiind un proces morfogenetic, ce generează și transformă forme economice, astfel formîndu-se pe sine. Ea valorizează raporturile de complementaritate și de concurență care există între elementele sistemului economic. Căci unitatea complexă a sistemului creează antagonismul, însă tot ea îl respinge. Deci nu există organizare fără dezorganizare și invers. Cu cît complexitatea sistemului este mai mare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
India încearcă să ardă etapele clasice ale dezvoltării industriale și să acceseze direct tehnologiile de vîrf, domeniile de excelență ale noii economii. Nici acest lucru nu este întîmplător, rafinamentul și subtilitatea specific indiene, principiile fondatoare ale civilizației sale, regăsindu-se valorizate în respectivele domenii. Subconștient, poate, adoratorii lui Shiva caută, de fapt, copacul vieții, acel arbore ciudat cum spunea poetul Kabir ce se înalță fără rădăcini și își poartă fructele fără să înflorească: neavînd nici ramuri, nici flori, el e acoperit
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Dificultatea în a disocia conștientul de inconștient derivă din faptul că repetarea și diferența în intertext, ca și în mit nu există în stare pură. Repetarea nu se realizează pe segmente egale de la hipotext la hipertext: diferența este cea care valorizează repetarea. "Paradoxul repetiției nu e oare acela că nu poți vorbi de repetiție decât prin diferență sau schimbarea pe care ea o introduce în mintea care o contemplă? Printr-o diferență pe care ea o sustrage repetiției" (Deleuze:1995, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare, juxtapunere vs joncțiune etc. Sensul de desfășurare a procesului de constituire a semnificației artistice se prezintă ca rezultantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dacă se impune, astfel încât sensul din textul tradus să nu fie alterat dimensiune la nivelul căreia se relevă diferirea, dictată de schimbarea codului lingvistic și supusă (sub aspect semantic) repetării. Traducerea oferită de Mihai Eminescu (în ms. 2258) poate fi valorizată prin raportarea la originalul kantian, dar mai ales prin comparație cu alte propuneri de tălmăcire în limba română (sec. XX) a conceptelor pe care nuvela Sărmanul Dionis le "operaționalizează" artistic. Am fi tentați să apreciem că este vorba despre diferența
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atenția asupra acestui fenomen cu ani în urmă -, adevărul literaturii noastre postdecembriste este și unul de ordin metacritic. De pildă, romane dificile, foarte bune, dar de o complexitate postmodernă studiată, semnate de Caius Dobrescu sau Ion Manolescu, nu pot fi valorizate fără racordul cu metacritica. Elvira Sorohan se referă în mod direct la comunicare, marota de moment a orelor de literatură din licee, dar și al câtorva facultăți: vom ajunge, scrie ea, să facem teoria comunicării fără comunicare, întrebându-ne unii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mărci specifice autoarei: "Miza esențială fiind negația afirmativă." sau "Ironia spune ceva ce nu spune." Scriitorilor ca Amélie Nothombe, Carlos Ruiz Zafón sau Amos Oz li se justifică succesul prin curajul de a fi diferiți și prin felul în care valorizează povestea ca structură arhetipală. "Concertul de închidere" pe care îl interpretează Elvira Sorohan în salonul său literar îmbină astfel mai multe partituri de pe mai multe meridiane, întâlnindu-se în semnificațiile adânci, acelea care rămân după ce uităm tot. În Cuvântul înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
această lume trăiește, din punctul nostru de vedere, într-un prezent perpetuu. Societățile care sunt împotriva schimbării sunt numite de Claude Lévi-Strauss54 "societăți reci" (orologii). Dimpotrivă, considerîndu-se și gîndin-du-se pe sine ca pe un proces în continuă schimbare, lumea modernă valorizează și venerează schimbarea. Pentru omul modern este imposibil ca viitorul să repete prezentul, iar prezentul să repete trecutul. Societățile moderne sunt "societăți calde" (mașini cu aburi), ca să vorbim în termenii lui Lévi-Strauss. Să nu-ți dorești schimbarea nu este cu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fenomenului însuși". Deseori, nici măcar autorii ce ar putea fi calificați drept postmoderni nu sprijină clarificarea conceptuală, unii dintre ei refuzând pur și simplu atribuirea acestei etichete, alții situându-se pe o poziție ambiguă, adică sunt și nu prea sunt postmoderni, valorizând și semantizând atributul după circumstanțe. Pe deasupra, postmodernismul nu a apărut din nimic, semnele prevestitoare făcându-se simțite la autori care au precedat perioada de ecloziune, dar care, bineînțeles, nu sunt tratați ca postmoderni. Se poate, evident, deduce de aici caracterul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai mare de strategii și procedee discursive care au fost asumate ca fiind reprezentative pentru postmodernism, deși unele dintre ele pot să nu fie deloc originale, sau chiar să aparțină altor curente, ca avangardei sau chiar modernismului. Astfel, va fi valorizat mai mult tipul de întrebări care se vehiculează o dată cu acest concept decât conceptul în sine, astfel încât, retoric asumat, ne interesează mai mult cum se reflectă asupra acestui fenomen care se dorește a fi unul "autoreflexiv" și, bineînțeles, cum se scrie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a discursului latent etc. Una dintre tezele filosofului francez este aceea că, în ultimul timp, în marile domenii ale gândirii își fac simțită prezența fenomenele de ruptură, care încep să "clatine" ideea continuității absolute (un alt exemplu de teoretician care valorizează ideile de ruptură și de mutație, de data aceasta în conceperea dezvoltării științelor, este Thomas Kuhn14): "într-un cuvânt, istoria gândirii, a cunoștințelor, a filosofiei, a literaturii pare a înmulți rupturile și a căuta orice apariție a discontinuității, în vreme ce istoria
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
punct de tranziție către o altă viziune, mult mai spirituală și holistă. În aceeași idee de accentuare a schimbării termenilor de referință o dată cu trecerea de la "lumea veche" (modernă) la "lumea nouă" (postmodernă), Geoffrey Barraclough (An Introduction to Contemporary History, 1964) valorizează identificarea discontinuităților și a diferențelor din istorie, considerând că perioada contemporană este una care se distinge prin particularități clare de celelalte. În 1958 și 1960, Irving Howe și Harry Levin scriu despre fenomenul postmodern ca despre un tip de "desprindere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceasta împărtășește încrederea în sistem, metodă, rațiune și științificitate. Dimpotrivă, poststructuralismul derivă din filosofie, și, prin alăturare, cele două discipline au în comun scepticismul în legătură cu posibilitățile obținerii unei cunoașteri certe, atacând asumpțiile bunului simț. În ceea ce privește tonul și stilul, scriitura structuralistă valorizează abstractizarea și generalizarea, preferând un stil neutru și anonim, în timp ce scriitura poststructuralistă este considerată de către acest critic mai "emotivă", axându-se pe jocurile de cuvinte, pe metafore, precum și pe un stil "flamboaiant" și un ton exaltat, euforic. Luând în atenție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unui gânditor în interiorul unui curent subzistă, întrebările viitoare putând fi de genul "este Foucault poststructuralist sau postmodernist?". 1.2.2. Câteva exemple O trăsătură importantă a poststructuralismului, care va marca și gândirea de tip postmodernist, rezidă în modalitatea de a valoriza semnificantul în raport cu semnificatul, instabilitatea sensurilor, precum și jocul intertextual. În acest sens, Jacques Derrida a jucat un rol important, iar deconstrucția metafizicii prezenței va conduce la o adevărată critică a filosofiei moderne, instituind noi teorii ale limbajului și discursului. "A gândi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și conținând încă un important, dar nedezvoltat potențial de emancipare. Transformându-se într-un adevărat "avocat al modernității", filosoful german va apăra ceea ce el consideră a fi elementele "progresive" ale modernității, în timp ce îi va critica elementele opresive sau destructive. Habermas valorizează modernitatea timpurie și teoriile moderne de factură critică și emancipatoare, în timp ce critică cu putere orice teorie orientată împotriva Iluminismului, așa-zisele "false programe ale negării culturii", pe motiv că ar fi periculoase din punct de vedere teoretic și politic. Indicând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atacă pretinsa obiectivitate a științelor sociale, dar insistă că abandonarea hermeneutică mai poate încă oferi descrieri realiste ale socialului"133. 2.2.2.4. În urma disputelor, importantă rămâne dezbaterea O poziție ușor mai conciliantă este oferită de către David Lyon, care valorizează mai ales dezbaterea provocată de către postmodernitate; lăsând la o parte discutarea termenului în sine, care este extrem de controversat, Lyon se axează pe problematica valoroasă pe care acesta o aduce în scenă. În acest sens, postmodernitatea "ne atrage atenția asupra unor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lui post este câteodată conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon subliniază această ambiguitate a postmodernismului, ce rezultă din înțelegerea sa în termenii rupturii de modernism, și care îi conferă abilitatea de a acoperi mai multe realități: "prefixul postsugerează de altfel refuzul sau imposibilitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și viziunea actuală din care sunt sintetizate caracteristicile discursivității. Dacă modernismul punea acentul pe creație, ce presupunea la rândul ei sinteza, precum și înscrierea strictă într-un gen, scriitura postmodernă se bazează pe deconstrucție, ce are drept țel jocul semnificanților care valorizează lipsa granițelor dintre texte sau discipline (intertextualitatea). Discursul modern era în special narativ, prezentând o "grande histoire", conținând ierarhia și presupozițiile profunzimii, ale straturilor de înțeles și ale semnificatului central. Discursul postmodern este în mare măsură anti-narativ, axându-se pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca în sărbătorile arhaice, timpul este acela al "generozității colective", ci este cheltuit "pentru sine". Cu toate acestea, "consumul de timp vid este așadar un soi de potlatch"371, fiind un proces care se bazează pe distrugere și sacrificiu și valorizând excedentul temporal sub semnul risipei și al bogăției (de timp). Așa cum puterea darului se acumulează doar pierzând 372, la fel și pierderea timpului (timpul liber) este o condiție a acumulării simbolice. Așa cum sublinia Bataille, potlatch-ul constituie, într-o anumită măsură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în chiar schimbul simbolic. U. Santamaria 413 interpretează teoria schimbului simbolic pe mai multe paliere. La unul dintre ele, acesta încearcă să identifice în degradarea sistemului social aflat într-un vârtej al schimbului de obiecte motivul lui Baudrillard de a valoriza sărbătoarea, jocul, excesul. Însă explicația aceasta i se pare nesatisfăcătoare, întrebarea la care dorește să găsească un răspuns fiind acum aceea dacă analiza lui Baudrillard conduce la o ruptură față de raționalismul occidental sau, dimpotrivă, este chiar o inflorescență a acestuia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și privat, Habermas ar dori, de pildă, o artă cu valențe preponderent publice (în acest sens apără un tip de artă modernă care să asigure o serie de efecte cognitive și morale benefice sau să explice condițiile vieții), în timp ce Rorty valorizează perspectiva privată a libertății umane (cu legături, de pildă, între "ironia privată" și "speranța liberală", sau între literatură și solidaritate umană). 115 Această tipologie se regăsește la finalul articolului citat "Modernity An Incomplete Project", p. 14. De asemenea, Habermas discută
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din aprilie 1964, este reluat în actualul tandem pe care România îl formează cu Bulgaria în integrările lor europene. Iar "zbierătorii" (apud Ion Ghica) strigă "jos cu trecutul!! jos cu tradiția!!", dovedind că nu le cunosc și nu le pot valoriza corespunzător. Țările din zona sud-est europeană au reflectat mereu distribuția principalelor centre de putere ale deceniilor postbelice. În prezent, Occidentul, inclusiv SUA și Canada, Japonia, Africa de Sud, Australia, Federația Rusă, China, India, țările islamice, țările emergente ale Americii Latine sunt ori
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]