1,315 matches
-
interiorizarea infinitului". De cuvinte nu se poate dispensa: le descifrează și le încifrează; nu desenează cu ele, nu reproduce, nu acționează în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
simbolisme varii, sugerează frecvent trecerea. Eul stingher, centru de perspective spre Ceilalți, se vrea întregit, rotunjit, asigurat; se afirmă o stare previzionară, stare-dorință, niciodată ajunsă la plenitudine. Acel Ieronim de o astrală frumusețe nu e decât un personaj mental, o vedenie în pragul mitului; cu aura lui de puritate, cu luminile sale amintind de Ieronimul eminescian (Cezara, Insula lui Euthanasius), el cumulează trăsături magice, de o perfectă idealitate. Ieronimul Ilenei Mălăncioiu, transtemporal, o nălucă, e în fond o idee; viziune apropiată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
filozofie / și toată lumea desfășura evantaie / de hohote printre amfore cu măruntaie..." Se instaurează fulminant o lume părelnică, răsucită, angoasantă, dar cu toate că apropiat absurdului, universul dimovian se sustrage sistematic morbidului și macabrului, diferențiindu-se de Blaga din Lauda somnului terorizat de vedenii, excedat de semne ale haosului primordial. Labirinticului dimovian i se opune, în subtext, nevoia de "inedit azur" din visurile lui Al. Philippide. Secvențele năucitoare din Baia sau o eternitate iterativă (în Dialectica vârstelor, 1977) se înnoadă și se interciocnesc; personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lor, texte care se numesc Baladă, Pastel, Imn, Romanță ori Idilă sunt niște variațiuni cu totul libere; un poem e Rugăciune, altul Bagatelă, altul Epigramă (în sensul elin, originar, de inscripție). Cutare Baladă cu ecouri barbiene e, în realitate, o "Vedenie" în sintaxă ermetică, minuțios încifrată. Balada poetului de duminică, suită de distihuri alerte, nu e deloc baladă, ci confesiune hilară: "Eu sunt poet de duminică, / La haina mea roz am o mânecă de duminică // Albastră, cealaltă vernil. / Eu scriu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mână... Cânta un pian..." În context umil, Detectivul așteaptă vreun eveniment: "Poate într-o dimineață îmi va sosi prin poștă un colet uriaș / Cu albastre ștampile și timbre subțiri de mătasă..." Îndărătul acestor relatări lucrează ficțiunea, visul suprapune realului meschin vedenii compensatorii cu serafi și crini. În Testamentul Detectivului Arthur (11 secvențe în proză), un fantast ardent convertește spațiul concret într-un film absurd. Că l-a cunoscut pe Jarry, celebrul autor al lui Uburoi, e sigur, dovadă un Mic tratat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
urmă într-un fel de echilibrare, într-o anumită temperanță, nu și în aplatizare: "Caii mei nebuni ca mine, caii mei fugari ca ochii / Lava sângelui mă arde, troieniți-mi în auz" (Pădureancă). Deschisă ademenirilor multiforme, privirea se complace în vedenii; ordinea profană nu escamotează însă ordinea divină; în esență ordinea iubirii e totuna cu ordinea naturii: "Cât îmi doream să fiu ca mama! Sălbătăciune de pădure, / Cu puiul după ea..." (Pădureancă). Poeme dense, fluente, confesiunile de tipul acesta derivă desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
între trecut și viitor, îi vorbesc simbolic miracole cotidiene: iarba reprezintă "corpul fizic al unui strămoș"; iarba de leac ar putea "vindeca de singurătate"; peste "prăpastia vremii" durează sufletul, "măturător de frunze" toamna. Arhivă de amintiri, copilăria e joc de vedenii "prea / mișcătoare, imposibil de prins în fotografii"; tiranică, în fine, solitudinea născocește fantasme: "mă sperii de toți cei ce-mi apar / deodată mascați, emoționați, toți ai mei, tata, / mama, bunicile, bunicii, străbunicii, străbunicile". Ieșirea din timpul concret presupune contacte cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tehui / și am început să bocim în jurul lui..." Poet al înmuguririi și al dimineților sufletului, un Nicolae Dabija grațios se copilărește intenționat pentru a-și iriga fantezia cu seve ale vârstei iluziilor; intră în acțiune ochiul al treileaal ingenuității și vedeniilor. Îl găsim contemplând Lira de iarbă ori Săgeata înfiptă-n aer, uimit de Ploi inverse ori de Memoria copacilor, ori privind spre Profetul mut. Bineînțeles, a și publicat cărți pentru copii: Povești de când Păsărel era mic și Alte povești de când
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
provin din fosta suburbie Boșnița, acum tăiată de graniță de restul orașului. Acolo, în Republica Umanistă Vandana, i se pare că vede numeroase lucruri demne de tot interesul. Dacă ar folosi un binoclu mai performant, ar putea să aprofundeze acele vedenii. Dar el știe că așa ceva i-ar strica tot jocul. Fără un binoclu performant, poate să-și imagineze orice, iar când e foarte trist, când e foarte singur pe pământ, i se pare că vede peste gard tot ce-l
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
provin din fosta suburbie Boșnița, acum tăiată de graniță de restul orașului. Acolo, în Republica Umanistă Vandana, i se pare că vede numeroase lucruri demne de tot interesul. Dacă ar folosi un binoclu mai performant, ar putea să aprofundeze acele vedenii. Dar el știe că așa ceva i-ar strica tot jocul. Fără un binoclu performant, poate să-și imagineze orice, iar când e foarte trist, când e foarte singur pe pământ, i se pare că vede peste gard tot ce-l
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
pământuri blestemate. Știau că nu aveau decât să lupte pe viață și pe moarte. Înfrângerea le aducea un sfârșit groaznic. Înfipți în țepe aveau să zacă, în chinuri, poate chiar și zile, până să-și dea duhul. Deja, aveau hojma vedenii cu pădurea de țepe care li s-a ridicat. Gândeau cu toții că trebuiau cât mai degrabă să părăsească aceste ținuturi înspăimântătoare. Într-o zi, păru că vremea începu să țină și cu pașa. Se bucură văzând că moina puse a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mereu în zbor pe deasupra mamei sale, căreia i se arătase mai înainte în vis. El se retrage la sosirea Hecubei, iar femeia intră în spațiul tragediei înspăimântată de visul avut. Hecuba poartă în ea această imagine înscrisă în inima înfricoșătoarelor vedenii ale nopții, în inima acelor „vise cu aripi negre”, izvorâte din pământ și zămislite de întuneric, copii ai aceleiași nopți, ai acelorași tenebre care nu sunt altceva decât tărâmul morților. Apariția în vis a lui Polidoros face ca în sufletul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale Clitemnestrei, devenită la rândul ei fantomă răzbunătoare. Hăituit de ele, Oreste va fi condamnat să rătăcească de colo-colo fără să-și afle liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le împărtășească și nici cu cine să le împartă, eroul lui Eschil trăiește o experiență a tenebrelor, pătrunde într-un altundeva unde nici măcar Electra nu-l va putea însoți. Oreste din Hoeforele a fost
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
forma unei grandioase imagini protectoare a stirpei. Iar corul, îndată după aceea, își va afirma convingerea că visul este adevărat. El anunță că se va face dreptate și că vor sosi eriniile. Fantoma apărută în vis dobândește valoare de oracol. Vedeniile nopții se vor adeveri în realitatea faptelor, se vor împlini prin moarte, prin violența criminală și justițiară a lui Oreste, mesagerul morților din adâncuri. Cadavrul tragic naște fantometc "Cadavrul tragic naște fantome" Dar și cei morți de curând refuză să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce oare se lasă văzuți de către oameni, Dioscurii aceștia, așadar, vin să-l anunțe pe Oreste că va fi vânat de erinii, de cumplitele Kere, zeițele cu chipuri de cățele, și că va cădea pradă unei sminteli legate de aceste vedenii, sminteală pe care trebuie să o îndure înainte de a fi iertat. Iar Oreste a lui Euripide va descrie, de asemenea, această tulburare a minții, această maladie (o mania echivalând cu un adevărat nosos) în care este aruncat eroul, autorul sângerosului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții este obsesia terorizantă a matricidului său. Delirul lui e o adevărată boală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
hăituit de fantome, de nălucirile unui delir care-l împinge din acea clipă spre moarte. Plăsmuirile nebuniei, precum apariția fantomatică sau imaginea din vis, închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt deopotrivă capcană și adevăr. Că fantoma care se arată ori că imaginea din vis au același statut ca și halucinațiile apărute în crizele de nebunie o atestă numeroase tragedii; un fapt rămâne totuși neclar: delirul este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
delirul? Închipuirile zămislite de delir în Oreste a lui Euripide, acea mania socotită boală (nosos) își au originea în sângele matern. Oreste, prizonier al Lussei, se adresează mamei sale (putem oare presupune că îi vede fantoma?) pentru ca ea să alunge vedeniile înspăimântătoare ce au luat chipul lui Gorgo. Încercând să-l convingă pe Oreste că aceste vedenii nu sunt decât niște iluzii optice (Oreste crede că vede ceva acolo unde nu există nimic, imaginile delirului fiind lipsite de substanță), Electra își
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
au originea în sângele matern. Oreste, prizonier al Lussei, se adresează mamei sale (putem oare presupune că îi vede fantoma?) pentru ca ea să alunge vedeniile înspăimântătoare ce au luat chipul lui Gorgo. Încercând să-l convingă pe Oreste că aceste vedenii nu sunt decât niște iluzii optice (Oreste crede că vede ceva acolo unde nu există nimic, imaginile delirului fiind lipsite de substanță), Electra își dă destul de repede seama că, deși nălucirile lui Oreste sunt doar plăsmuirile unei minți rătăcite, ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă într-o armă redutabilă, manipulată de zeitățile tragediei. În experiența nopții sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie ce-l târâse până aproape de tărâmul morții, simte lucrătura zeilor, priceperea lor de a zămisli făpturi ireale și ademenitoare. Heracles, eroul tragic care-și ucide copiii luîndu-i drept copii ai lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altă parte de incertitudinea cu privire la identitatea lor. Când Elena îi spune lui Menelau cine este, acesta o invocă pe Hecate pentru a o implora să-i trimită fantome (phasmata) favorabile. Elena protestează, susținând că nu este câtuși de puțin o vedenie nocturnă (o halucinație a nopții, o năzărire de vis), dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nou, Oedip dispăruse cu totul; îl văzuseră doar pe Tezeu acoperindu-și ochii cu mâna, de parcă s-ar fi aflat dinaintea unui spectacol imposibil de suportat. Deinos, phobos, tot vocabularul groazei, al terorii e prezent aici. Phanein, blepein, tot vocabularul vedeniilor, al nălucirilor, al privirii e de asemenea prezent. Tezeu a văzut ceea ce nu poate fi văzut. S-a uitat în ochii morții. Căci Tezeu este unul dintre puținii eroi care, în viață fiind, au coborât în împărăția morților și s-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imaginii din vis sau apariției de origine supranaturală. Să ne amintim de figura Elenei din Agamemnon a lui Eschil. Fantoma ei, ivită la chemarea nostalgică a îndrăgostitului Menelau, se înfățișa sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe urmele altei fantome? Ca și cum am avea de-a face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri, de vedenii, îl face pe cel ce delirează să devină, la rândul lui, un soi de vedenie. O nebunie însemnând rătăcire, călătorie spre moarte. Experiența nebuniei ca experiență a unei viziuni delirante însoțește în teatrul no orice despărțire. În acest sens, ne-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ca și cum am avea de-a face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri, de vedenii, îl face pe cel ce delirează să devină, la rândul lui, un soi de vedenie. O nebunie însemnând rătăcire, călătorie spre moarte. Experiența nebuniei ca experiență a unei viziuni delirante însoțește în teatrul no orice despărțire. În acest sens, ne-am putea gândi mai ales la două piese reprezentative, Hana Gatami (Coșul cu flori) și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]