1,039 matches
-
tobă și cârnați) de la porcul nostru. Noaptea o făceam albă. Prea erau multe de făcut! Tata se ocupa de tăierea porcului. Venea cu 2-3 străjeri de la primărie și ci măcelarul (un neamț foarte priceput, din Frătăuții Vechi). Scotea ușa de la veranda de la bucătăria de vară și-o așeza pe două lemnare, să aibă stabilitate. Pe ea așeza porcul, pe care-l prindeau c-un juvăț de picior. Măcelarul îl înjunghia la gât c-un cuțitoi, ca o sabie. Mama venea cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ieși din casă, ploua mereu. Mă întrebam cum m-aș fi descurcat pe ploaie dacă n-aș fi avut asigurată cazarea; cred că greu. Dar mai urma și a doua zi, când trebuia să plec. Am profitat de fotoliul din veranda casei, să citesc la aer curat, "Refugiile” lui Augustin Buzura (de fapt, atunci am început cartea). Când în sfârșit, Sfântul Ilie și-a mai potolit norii, m-am plimbat prin sat, revăzând mănăstirea și casa episcopală, care se construia prin
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Populația albă Îi evită pe cât posibil. În tramvai au vagonul lor. În cabinetele medicale au săli aparte. Dar nu am auzit de conflicte Între negri și albi. La ștranduri sunt separați. Au căsuțe modeste, multe cu o cameră cu antreu, verandă Înconjurată cu sârmă contra insectelor, În care mulți stau În chaiselonguri. Mulți, foarte mulți, au automobile cumpărate ieftin. Mulți folosesc cauciucuri de ocazie și ulei folosit deja. Adaptare bugetară. Parte din negri sunt proprietari, iar restul arendași-dijmași. Se practică monocultura
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
vestică a străzii. Noua noastră locuință se compune dintr-o cameră 5/4, o mică bucătărie și o baie adâncă În care trebuia să stai vertical, pentru economie de spațiu. Are o mică treaptă pe care se poate sta. O verandă Încăpătoare, cu plasă de sârmă, ne dă posibilitatea să dormim și afară. Mobilă foarte puțină. Prețul 25 dolari pe lună. De altfel mai avem puțin de stat În Ames. Îmi continui lucrările la facultate. Mi-am ales doi fermieri pe
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
mă expuneam - nu căutasem să m-ascund - așa că la ce altceva să mă aștept? Acceptasem să fac reclamă pentru Rayban la douăzeci și doi de ani. Apăream pe coperta unor reviste englezești, pe terenul de tenis, pe un tron, pe veranda casei mele, într-un halat purpuriu. Am organizat petreceri fabuloase - uneori condimentate cu stripteause - la mine acasă ori de câte ori mi se năzărea („Pentru că e joi!“ scria pe o invitație). Am făcut zob un Ferrari închiriat în Southampton, iar patronul mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu excepția bostanilor sculptați ale căror fețe începeau deja să se surpe. Încă mai simțeam ușurarea resimțită de Robby atunci când începusem să mă îndepărtez, împleticindu-mă. În biroul meu mi-am turnat un pahar mare de votcă și am ieșit pe veranda care dădea spre piscina iluminată, spre curtea din spate, mărginită de câmpul imens care dădea spre pădure. Pomii arătau întunecați și contorsionați sub lumina portocalie a lunii. Am sorbit o gură de votcă. Și m-am întrebat: oare luminile intermitente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atenția mi-a fost atrasă de ceva ce se afla lângă jacuzzi, care scotea bulbuci - cineva dăduse drumul la jeturile din cadă - și aburii se împleteau deasupra apei calde. Mi-am lăsat paharul pe grătar și am înaintat șovăielnic pe verandă până când am ajuns în dreptul unei perechi de chiloți de baie. Bănuiam că fuseseră uitați acolo din noaptea petrecerii, dar când i-am ridicat, am văzut că erau uzi de parcă cineva tocmai ar fi ieșit din jacuzzi și i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Iar atunci Victor începu să latre - mult mai insistent de data asta, tremurând în timp ce se zgâia la pădure, lătrăturile lui întrerupte de mârâituri. Și, la fel de brusc, încetă. Rămase nemișcat. Auzise ceva. Continua să se uite spre pădure. Apoi sări de pe verandă și începu să latre din nou. - Victor, am strigat cât am putut de tare. Îi vedeam silueta săltând peste câmp, ca și cum ar fi urmărit ceva, după care intră în pădure și lătratul încetă. Am luat o altă gură de băutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
simțit. Voia să-mi șoptească numele. Să mă păcălească. Însă nu devenea vizibil deocamdată. Și cum continuam să privesc întunericul, am văzut o altă siluetă gonind peste câmp și ținând ceva ce semăna cu o furcă. Am rămas imobilizat pe verandă. Au început să-mi clănțăne dinții. Vântul se înteți din nou. După care se auzi sunetul unei invazii de lăcuste. Am început să tremur. Mi-e frică, am gândit. Când realiză cât de speriat eram, un miros straniu prinse a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atunci mi-am amintit de piatra de mormânt. Lungindu-mi gâtul, am inspectat precaut câmpul. Am ezitat înainte de a accepta faptul că nu mai era acolo. Iar întunericul dramatic de astă-noapte m-a învăluit din nou. Dar am ieșit pe verandă și vremea era superbă, o zi minunată, încă neobișnuit de caldă pentru luna noiembrie, și totul părea mai puțin amenințător în lumina asta, de parcă ceea ce văzusem noaptea trecută (și teama resimțită) aproape că nu existase. Victor zăcea pe burtă în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îi mănâncă plantele și florile. O veveriță și vreo doi șoricei morți - destul de tocați. Cam atât. Grădinarul dădu din umeri. Tonul lui sugera că nimic din toate astea nu era neobișnuit. - Probabil câinele nostru, am răspuns rapid. Bestia aia din verandă. E plin de fițe și cruzime. Grădinarul nu știu cum să răspundă la una ca asta. O pauză în care zâmbi, zâmbet care se evaporă atunci când își dădu seama că nu glumeam. - De regulă câinii nu prea rod genul de flori pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întors amândoi privirile spre Victor care, foarte inocent, zăcea într-o rână, absent. Și-a ridicat încet capul, apoi a căscat în direcția noastră. Părea să mai caște o dată, în schimb și-a întins capul înainte, odihnindu-se leneș pe verandă, cu limba atârnându-i din gură. - E cam, hm...bipolar, i-am spus grădinarului. - Da, parcă ar avea o problemă...cumva, murmură grădinarul. N-am zis nimic. - O să ud locul ăsta cu furtunul... și să sperăm că nu se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și ajunsese în grădină. Noaptea trecută am visat că sunetele pe care le auzisem în hol venind de dincolo de ușa dormitorului principal erau cele ale unui copil care plângea. Noaptea trecută am visat că o altă veveriță zăcea înjunghiată în verandă, cu mațele smulse din pântece și capul lipsă. Noaptea trecută am visat că nu fusesem la acea nuntă din Nashville unde l-am văzut întâia oară pe Robby și unde m-a luat de mână șoptindu-mi șșș pentru că vroia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte și spinteca veverițele găsite pe verandă - dar nu era decât un sistem de senzori și cipuri, nu?) la ureche, de parcă asta ar fi rugat-o să facă. Îmbrățișă păpușa cu o tandrețe atât de neobișnuită, încât dacă ar fi făcut-o cu oricare altă jucărie m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
prezența mea activa luminile. (Sau poate te urmărește ceva - un al doilea gând, pe care nu voiam să-l iau în considerare în acel moment.) Prin ușile glisante ale bucătăriei m-am uitat afară. Ploua mărunt, dar Victor dormea pe verandă, tremurând, pierdut într-un vis, dezvelindu-și colții la un dușman necunoscut și nu s-a trezit când am deschis ușile glisante, am ieșit și m-am îndreptat în direcția din care veniseră sunetele acelor zgârieturi. Însă m-am oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
4 noiembrie 1 5 a t t a c h m e n t s Odată cu întoarcerea cunoștinței de sine mă simțeam mahmur, deși nu eram. Voiam o țigară, dar mi-a trecut. Orele s-au estompat în timp ce stăteam pe verandă pe un scaun. Mă înfășurasem într-o pătură și am ieșit pe verandă să stau pe scaun. Când cerul deveni un imens ecran alb, m-am uitat în sfârșit spre casă cu privirea mea de insomniac, în timp ce locatarii de-abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
t s Odată cu întoarcerea cunoștinței de sine mă simțeam mahmur, deși nu eram. Voiam o țigară, dar mi-a trecut. Orele s-au estompat în timp ce stăteam pe verandă pe un scaun. Mă înfășurasem într-o pătură și am ieșit pe verandă să stau pe scaun. Când cerul deveni un imens ecran alb, m-am uitat în sfârșit spre casă cu privirea mea de insomniac, în timp ce locatarii de-abia începeau să se trezească. Blândețea neutră a exteriorului contrasta cu ceea ce zăcea înăuntru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-o zburând neobosită deasupra mea, în cercuri, m-am zgâit la ea până când n-a mai rămas nimic la ce să mă uit în afara aerului invizibil și a atâtor lucruri la care nu voiam să mă gândesc (și pe această verandă o altă veveriță va fi întoarsă pe dos de o păpușă cumpărată pentru o fetiță) Dar asta se-ntâmplă când nu vrei să vizitezi și să te confrunți cu trecutul: trecutul te vizitează și te înfruntă. Tata mă urmărea (dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că exista o altă lume sub cea în care trăiam. Exista ceva dincolo de suprafața lucrurilor. Frunzele din grădină trebuiau greblate. O ceartă secretă, abia auzită, răzbătea dinspre casa soților Allen. Subit m-am gândit: curând vine Crăciunul. De pe scaunul din verandă puteam vedea în bucătăria noastră în care a erupt o lumină strălucitoare la exact șapte dimineața. Urmăream un film într-o limbă străină: Jayne în trening, vorbind deja pe celular. Rosa feliind o pară (imaginați-vă felierea unei pere în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de treabă. Nu era loc pentru mine în lumea sau casa asta. O știam. De ce să țin cu tot dinadinsul la ceva ce nu va fi niciodată al meu? (Dar nu asta fac toți oamenii?) Dacă cineva mă văzuse pe verandă, învelit într-o pătură, atunci s-a făcut că nu mă vede. Ideea de a mă întoarce la viața de burlac și la apartamentul pe care încă îl mai aveam pe 13th Street din Manhattan mă străbătea cu un sâsâit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
club de noapte pentru care erai mult prea în vârstă, sporovăind cu niște fetișcane bine dotate care te fac să clipești și să te încrunți când îți dai seama câte lucruri nu știu încă. Însă stând pe scaunul acela din verandă m-am gândit: șterge-o din Midland, lasă-ți cioc, apucă-te iar de fumat, sedu femei pe jumătate de vârsta ta (dar cu succes), aranjează-ți un colțișor însorit din apartamentul tău unde să scrii, fii mai puțin maniac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în clipa aceea am realizat ceva. Existau attachments. Unde? Existau attachments la e-mail-urile provenite de la Bank of America din Sherman Oaks. Am simțit o durere în piept și nu mai puteam sta nemișcat, dar am așteptat pe scaunul acela de pe verandă până ce familia mea a dispărut din bucătărie și-am auzit Range Rover-ul demarând, iar în momentul în care stropitoarele automate s-au declanșat pe peluza din fața casei am fugit înăuntru. Am dat din cap a salut când am trecut grăbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
testamentul invalid, absența autopsiei, scenariile posibilelor conspirații, paranoia. Am scăpat de asta pentru că trebuia să merg sus să caut ceva în vechiul meu dormitor. (Alt motiv pentru care mă aflam în L.A.) În plus, curtea casei mă stresa; piscina, șezlongurile, veranda - identice celor din Elsinore Lane. Când m-am ridicat să plec, surorile mele au comentat cât de misterios eram. Le-am spus că eram doar obosit. Nu vroiam să-l resuscitez pe tata, ceea ce se întâmpla ori de câte ori aveam aceste conversații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bine, cu rezervă, pentru că pe traseu vor urma și Rusia, și Belarus”. O dureroasă reamintire a unor realități de acasă, pe care atmosfera de aici, situată sub semnul esteticului și al belșugului material, reușise s-o estompeze... Am ieșit pe verandă. Plaja, printr-un crater șerpuitor săpat de valurile oceanului, inundat probabil în perioada fluxurilor, vine până foarte aproape de vilă. Un grup de tineri se prăjeau, abandonați, în soarele puternic al amiezii. Păreau adormiți, deși muzica de la casetofon răsuna destul de puternic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
amuzant-reconfortantă până la urmă, în care am fost implicați, fără voie, la pavilionul Spaniei. Nimerim la o recepție. Suntem invitați cu amabilitate sa intrăm, fiind considerați ca făcând parte dintr-o delegație regională spaniolă, care tocmai e sărbătorită la umbra unei verande impunătoare. Cred că am sosit după ce se rostiseră cuvântările de protocol. Acum răsună muzica - ritmuri iberice -, se aud exclamații, râsete și pot fi văzuți oameni la costum și cravată care se îmbrățișează și discută cu voce tare. Femeile sunt mici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]