15,959 matches
-
de ce?". Au fost propuse, în cursul timpului, multe alte explicații prea puțin convingătoare: de exemplu, reducerea unei interogații cu pronume relativ "cine-l (ghicește)?". Al. Ciorănescu, în Dicționarul său etimologic, alege ca formă de bază tot varianta cimel, legată de verbul a cimili, pentru care propune soluția excesiv de prudentă și nerelevantă de "creație expresivă". Mi se pare posibilă și o altă explicație - care nu constituie, evident, decît o simplă ipoteză. Nu am observat (dar nici nu am verificat toate contribuțiile etimologice
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
constituie, evident, decît o simplă ipoteză. Nu am observat (dar nici nu am verificat toate contribuțiile etimologice publicate în ultimii ani prin reviste și volume de specialitate) să fi fost evocată o eventuală sursă țigănească a interjecției. Mă gîndesc la verbul geanau "știu" (folosesc transcrierea românizată, nu pe aceea cu caractere specifice, propusă pentru standardizarea internațională a limbii romani). Verbul cu sensul principal "a ști" a pătruns în argoul românesc cu forma a gini și cu sensurile "a înțelege, a descoperi
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
ultimii ani prin reviste și volume de specialitate) să fi fost evocată o eventuală sursă țigănească a interjecției. Mă gîndesc la verbul geanau "știu" (folosesc transcrierea românizată, nu pe aceea cu caractere specifice, propusă pentru standardizarea internațională a limbii romani). Verbul cu sensul principal "a ști" a pătruns în argoul românesc cu forma a gini și cu sensurile "a înțelege, a descoperi, a observa, a vedea etc." Răspîndirea sa este destul de mare. Atestată din anii '30 - în glosarul lui V. Cota
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
la fugă spre el" (vladinho.net/2007/06); "n-am pretenția că aș fi primul și singurul care ginește derapajele grave din discursul electoral" (bradut-florescu.blogspot.com, 2007.05.01) etc. Or, forma de persoana a III-a singular a verbului țigănesc este geanel, cu terminația -el ; cu închiderea la -i pe care o atestă varianta adaptată gini, forma verbală este chiar ginel. Semnificația verbului se potrivește cît se poate de bine unei încercări de a afla, de a descoperi un
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
bradut-florescu.blogspot.com, 2007.05.01) etc. Or, forma de persoana a III-a singular a verbului țigănesc este geanel, cu terminația -el ; cu închiderea la -i pe care o atestă varianta adaptată gini, forma verbală este chiar ginel. Semnificația verbului se potrivește cît se poate de bine unei încercări de a afla, de a descoperi un sens ascuns. Nu la fel de potrivită în context e forma de indicativ prezent: ginel-ginel = "știe, știe" sau "(el) descoperă, descoperă". Contextul pragmatic ar presupune mai
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
mergem!" Cară-te de aici și lasă să mai halesc și eu!... Cărel!... Cărel!... (Rebreanu, 49) Cărel, că ne apucă ploaia! (Barbu 1974: 330). Aceasta a fost explicată de Al. Graur din țigănescul kere "acasă", dar se leagă și de verbul românesc popular "a (se) căra", de la care poate fi o simplă formație glumeață. De fapt, terminația -el evocă diminutivarea (poate fi sufixul diminutival, aplicat în glumă chiar unei forme verbale, așa cum sufixul augmentativ și onomastic -oi(u) apare în devierea
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
și nu o poate face nici măcar orice absolvent al unei facultăți de litere, dacă nu se pregătește special în această direcție. Mirarea celor care nu înțelegeau, la apariția noii Gramatici a Academiei, de ce e nevoie de o descriere amănunțită a verbului românesc (de ce 10 sau 11 conjugări?) venea și din faptul că mulți nu încearcă să-și imagineze dificultățile pe care le întîmpină un non-român care învață româna. Desigur, discuțiile au adus și multe opinii raționale, argumentate, datorită cărora întreaga agitație
Limbi străine by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9357_a_10682]
-
cunoscut!" Dar, dacă pot spune așa ceva, cele mai multe voci îți produc o bucurie a solidarității care face punte peste moarte. Apar și exaltările - "un patriarh al culturii", îmi scrie cineva pe blog despre acest om care nu știa cum se conjugă verbul "a îmbătrîni" - și inevitabilele "cel mai mare", "cel mai important", "cel mai iubit" despre acest om care ura superlativele și clasamentele. Tot pe blog mi s-a atras atenția că Pittiș era mason și că, doar în ultima clipă s-
Morți paralele by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9390_a_10715]
-
niciodată la mine ca la un personaj pozitiv, dar am fost toată viața terorizată de ideea că aș putea fi socotită astfel. În măsura în care imaginea mea m-a preocupat (o măsură foarte mică, pentru că am fost tot timpul prea ocupată cu verbul a face pentru a mai avea timp de a mă face că fac) am încercat să estompez trăsăturile care mă deosebeau de cei din jur și erau pentru ceilalți enervante. M-am jenat întotdeauna de calitățile mele, am făcut efortul
Ana Blandiana:"...cât cuprind cu ochii, înapoi și în jur, scena vieții publice, sociale, politice, economice, culturale este ocupată de forme fără fond" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9359_a_10684]
-
unei săli goale. (...) Inerția cea mai dezastruoasă apare la analiștii culturali - adică tocmai la aceia care ar trebui să fie cu un pas înaintea altora în aprecierea fenomenului. (...) Cultura, în viziunea lor, este - definitiv și irevocabil -, și nu devine." Evident, verbul a deveni nu are semnificație heideggeriană la alș, nu trebuie să-l suspectăm de simpatii metafizice pe un dietetician. A deveni înseamnă aici a se transforma, a trăi, a rămîne deci o ființă imanentă. O astfel de concepție asupra culturii
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
necesare aici apoziției a luat calea titlului. Unde o fi cealaltă? O găsim mai la vale înainte de conjuncția și: "Vă rugăm să respingeți, și să primiți..." Dl. N. M. nu cunoaște nici rostul majusculelor ori scrie cu doi i infinitivul verbului: a citii (!). în aceste condiții gramaticale precare, ce mai contează că membrii GDS sînt acuzați că se droghează în sediul rîvnit de dl. N. M. Oare unde am mai citit, cu ani buni în urmă, o acuzație asemănătoare și la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9415_a_10740]
-
-l apreciau ca șpeț un "om cu carte" și recunoșteau în el un "anarhist al dracului de deștept", părere ce mi-a fost confirmată de multe personalități locale care l-au cunoscut din perioada aceea.ť După discursuri, manifestații: de la verb la acțiune. Un ritual al protestului, observă S. Schafferman, evocînd manifestațiile sindicaliste din Brăila începutului de secol XX: ŤDupă întrunirile de protest de la sindicat, urma neapărat o manifestație de stradă. [...] în fruntea coloanei înaintau conducătorii locali, încadrînd, cînd era cazul
"Un anarhist al dracului de deștept" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/9407_a_10732]
-
paralel cu trecutul liniar pe care ni-l amintim ca pe un film: prin depresie ne aflăm în repetiție ca pentru o judecată de apoi. Depresia înfrânge orice cosmos. Depresia poartă întotdeauna un dincolo de tot care sugerează un dincolo al verbului prin care nu putem exprima nimic, dar ne putem exprima absența. * Nebunii. De care nu mă desparte decât modestia. * Delirul este corolarul unei rebeliuni interne a trupului: insurecția mecanicului biologic subînțelege revolta împotriva condiției materiale în care stă constrâns să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
anume: naștere din nou. Întors (gr., nostos nostalgie), fiul risipitor are perspectiva intim-articulată a întregului. El nu doar știe, el înțelege. Ca și fratele său mai mare cu dreptul vechi testamentar de întâi născut -, ce a rămas acasă să conjuge verbul a avea, iată că fiul risipitor, revenit, îl știe pe tatăl, ba încă: îl înțelege, el a de-venit cu adevărat fiul tatălui, fiul autorității lui a fi. (Fiul cel mare a rămas să agonisească, să mărească averea materială la
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
în sine, să devină părinte, educator în „școala vieții”. Educația nu apelează doar la „a ști”; pe om ea nu doar îl face meșteșugește ori inginerește ca pe orice mașină, robot după algoritmul repetiției, clonării. Conform maieuticii socratice, educația practică verbul „a înțelege”, îl naște pe om în/prin placenta transferului (cunoștințele, deprinderile devenindu-i capacități), ca ființă cu loc, orizont lăuntric propriu, fără a-l incita la instinctul supracivilizat de a-și dobândi loc prin consum, devorând în jurul său. Omul
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
a face): cel dintre om și politician. Mai exact, politicienii sunt copiii care uzurpă autoritatea naturii, a părinților, a speciei, sunt dispuși să distrugă pur și simplu planeta. Ei sunt fiii risipitori de „a fi”, nu de „a avea”. Aici, verbul incisiv al autorului pare a se dezlănțui cu accente, tușe vituperante în chiar haina de cumințenie proverbială a aforsimului. „Cu cinstea și cu rușinea nu poți trăi într-o societate dominată de hoție și corupție.”, în care „demnitarii se preocupă
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
un minim de cultură este aproape imposibil să civilizezi viața unei comunități defavorizate”. În imperiul noului superficial și autoconsumist, prea ușor trecem pe lângă aforismul: „Cel ce își disprețuiește sau își oropsește părinții nu merită să se numească om”. Aici, tăietura verbului, care ființial leagă, amintește de capetele de învățătură ale Sf. Antonie cel Mare. Formula „teatrul ca viață”, a marelui Will, își are corespondent în ceea ce este „școala vieții”, cu manifest scop edificator, de zidire a personalității umane. Claritatea, rigoarea normativă
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
apă. Și gioars'asta-i leoarcă. Și frige pielea pe mine de parc'aș avea febră, nu altceva" (p. 8-9). Musafirul își transmite și el cum poate toate senzațiile căldurii sufocante, cu un potop de sinonime și relatări agricole cu verbe specifice pentru efectele caniculei: "E prăpădenie, domnu' Dimancea, pe crăpătul acesta e vipie, zăpușeală și zăduf, ce mai, caniculă! De-o lună n'a mai picat o strachină de apă, se usucă porumbu' d'anpicioarele, sărăcuțu, să sfarogește, să scrumește
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
Rodica Zafiu În ultimii ani, în limbajul familiar, mai ales în cel al tinerilor, s-a răspîndit destul de mult o anumită utilizare impersonală a verbului a seca, cu sensul "a enerva, a irita, a plictisi". Verbul este folosit preferențial la persoana I singular și la timpul prezent, în formula mă seacă; aceasta a devenit o marcă generală a respingerii și a deprecierii, a antipatiei față de
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
Rodica Zafiu În ultimii ani, în limbajul familiar, mai ales în cel al tinerilor, s-a răspîndit destul de mult o anumită utilizare impersonală a verbului a seca, cu sensul "a enerva, a irita, a plictisi". Verbul este folosit preferențial la persoana I singular și la timpul prezent, în formula mă seacă; aceasta a devenit o marcă generală a respingerii și a deprecierii, a antipatiei față de situații și persoane indezirabile. Un articol de acum cîțiva ani era
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
ale respingerilor personale sînt fundamentale în conversația uzuală; oamenii vorbesc în permanență despre ce le place și ce nu le place, zona evaluărilor pozitive și negative (marfă vs nașpa) fiind de aceea în permanentă căutare de expresivitate și înnoire. Folosirea verbului a seca cu acest sens și în construcția dată nu este înregistrată în dicționarele mai vechi, ceea ce pare a confirma impresia că este vorba de o inovație. Verbul apare însă în Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
nașpa) fiind de aceea în permanentă căutare de expresivitate și înnoire. Folosirea verbului a seca cu acest sens și în construcția dată nu este înregistrată în dicționarele mai vechi, ceea ce pare a confirma impresia că este vorba de o inovație. Verbul apare însă în Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru Bobârniche, unde găsim, deja din prima ediție, din 1996, explicația a seca (pe cineva) = "a enerva, a irita pe cineva". În schimb, G. Volceanov, în Dicționar de argou
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
Croitoru Bobârniche, unde găsim, deja din prima ediție, din 1996, explicația a seca (pe cineva) = "a enerva, a irita pe cineva". În schimb, G. Volceanov, în Dicționar de argou al limbii române, 2006, înregistrează doar sensurile populare mai vechi ale verbului: a-l seca (pe cineva) la ficați = "a simți o durere fizică puternică; (despre griji, necazuri) a necăji (pe cineva), a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva)". Pentru mulți vorbitori, construcția în cauză nici nu este simțită ca foarte
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
în cauză nici nu este simțită ca foarte marcată familiar-argotic; de aceea ea și pătrunde destul de repede în limbajul curent și în cel al presei. Originea construcției nu este totuși foarte clară, pentru că evoluția de la sensurile curente în română ale verbului a seca la semnificația familiar-argotică nu este tocmai previzibilă. În sensurile sale figurate, legate de atitudini și sentimente umane, a seca evocă în primul rând durerea, suferința ("Cîntă cucu dă mă sacă", citat în Dicționarul limbii române, tomul X, partea
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
lichea etc." este mult mai ușor de explicat, prin evoluție de la sensul "uscat, inutil, lipsit de valoare" și prin analogie cu alți termeni peiorativi (uscătură, tîrîtură etc.). Vorbitorii leagă, desigur, sensul nou al lui a seca de sensurile fundamentale ale verbului, oferindu-i astfel termenului o motivație; în unele dintre textele din care am citat mai sus, secarea psihologică este asociată cu efectele tipice ale secării fizice: "te vlăguiește prin prezența încăpățînată", "altfel o să mă usuc ca o legumă". Se manifestă
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]