1,213 matches
-
drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfășurat într-o mantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă în capul plecat, pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau grupuri de ofițeri și soldați, de-a valma, aduși de pe front înadins ca să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și în dreapta, și în stânga, tot mai depărtate. Bologa se liniști; erau, desigur, santinelele speriate... Pe la trei, spre a-și șterge orice urme de îngrijorare din suflet, porunci să se înalțe o rachetă, să vază și să se convingă. În lumina verzuie, terenul dintre tranșee părea mort. La dreapta, între sârmele ghimpate, zăcea cadavrul unui om. A fost ucis de acum două zile, pe când se întorcea din patrulare, noaptea, probabil chiar de camarazii lui, din greșeală sau de frică. Privirea lui Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa voi face, căci toate speranțele mele în Dumnezeu s-au adunat... numai Dumnezeu... Klapka se ridică vesel, cu o explozie de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată și foarte murdară. Se uită împrejur, cum face omul când intră întîia oară într-o casă nouă. Își plimbă ochii pe masa lipită de perete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ne-am cam grăbit, adaugă doamna pe un ton de circumstanță. O serviră cu whiscky cu gheață, dar Lăură îi refuză politicos, spunând că ea nu consumă niciodată alcool. Îi aduseră apoi tot felul de țigări frumos colorate, roz, bleu, verzui, galbene, aurii, dar Lăură iarăși îi refuză, spunându-le că nici nu fumează. Părea interesată mai mult de pianul din cameră, despre care află că e moștenire de familie și că la el cântă doar Irina care a picat examenul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
el, trag perdea după perdea, invadez panicată spațiul intim al bolnavilor care încă nu au fost trimiși în saloane, pentru o secundă am impresia că nu voi mai reuși să îl găsesc niciodată, aici toată lumea se ascunde în spatele unor perdele verzui, care le proiectează o culoare verzuie pe față, și toți sunt acoperiți până la bărbie cu pături tocite, numai la bolnavul meu perdelele sunt trase în lături, stă culcat, dezbrăcat asemenea unui copil, fără rușine; plin de obediență așteaptă să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
panicată spațiul intim al bolnavilor care încă nu au fost trimiși în saloane, pentru o secundă am impresia că nu voi mai reuși să îl găsesc niciodată, aici toată lumea se ascunde în spatele unor perdele verzui, care le proiectează o culoare verzuie pe față, și toți sunt acoperiți până la bărbie cu pături tocite, numai la bolnavul meu perdelele sunt trase în lături, stă culcat, dezbrăcat asemenea unui copil, fără rușine; plin de obediență așteaptă să i se ia temperatura, îmi face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu-se cu un clinchet de un lighean. Din lighean zbură o muscă mare, verzuie. — Te rog să nu-ți faci o impresie greșită despre mine - spuse Cosette turnând în cești. Dacă te-am invitat aici, nu înseamnă că îți accept prietenia. Mie-mi place foarte mult să stau de vorbă cu oamenii, să schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul Vulture i-am lăsat în încăperile câtă frunză și iarbă ale palatului viziriului. înainte de a muta caravana poveștii noastre peste mări și țări, să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se poate - cârâi papagalul. — Ba se poate - zise binevoitor Sima-Vodă. Intră, Ruxăndrița! Ușa se deschise de-a binelea și în Sala Capetelor intră o copilă împlinită, de 17-18 ani, toată numai rotunjimi și gropițe, îmbrăcată într-o rochie de tafta verzuie cu mâneci tivite cu dantele, strânsă bine pe talie și înfoiată la spate, cu un șal griș-perle pe umeri și cu o mică vânătaie pe gât. De sub faldurile lungi ale rochiei scoteau vârfurile două botine de satin alb. Copila veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care nu le-am simțit niciodată. — Eu sunt obișnuită - șopti Cosette. Am cunoscut, de-a lungul nu prea liniștitei mele vieți, tot soiul de gângănii, care de care mai demne de luat în seamă: pureci vienezi, de Schonbrun, cu spatele verzui închis, care ies din cutele hainelor numai la mirosul parfumului de trandafiri, pureci de stepă, tătărăști, care se pot ține o vreme pe urma unui cal în galop, păduchi turcești viețuind mofluzi prin haremuri și murind imediat ce-i scoți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
polonicul și lăsă tuturor în farfurii părți exasperant de egale. Apoi signora le ură poftă bună și, împingând cazanul, ieși cu slujnicuță cu tot. Ce-i de făcut? - păreau a se-ntreba toți. Primul care râcâi cu furculița în pasta verzuie fu bătrânelul, dar mai departe nu merse. Atunci doctorul Peleto, văzând că toți așteaptă un exemplu, își luă furculița-n dinți și înghiți ce rămăsese pe vârful ei. Din câte observară, stomacul dânsului avu o reacție de neutralitate, tradusă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se cufunde din nou în oaza lui de liniște unde patronau buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bani gheață, ce-mi păsa mie de el ?... Așezați În jurul focului, cei trei bărbați discutau În voie. Am vaga impresie că am mai văzut scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să-ți caci, vrăjmașule!“. Am fost șocat prima dată. Apoi, înduplecată, iarna, mi-a povestit că a avut un frate bolnav de tuberculoză, frate mai mic, care o ura, murind încet, ciudat... Și-a căcat plămâni, zicea Profira, holbând ochii verzui, îngrozindu-mă... cu asemenea final... Culmea e că pe mama, învățătoare, cu bucle castanii, dureros de feminină, îndrăgostită de cineva de la oraș, ei, pe mama, am auzit-o tot o dată înjurând o cloșcă ce-o ciupea de câte ori se nimerea pe lângă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
devenire, să ia notă mai mare ca ea ! Într-un colț al paginii, lipită, o modestă floricică presată, o floricică de un galben decolorat cu pete cafenii date de vârstă, o floare unică protejată de o prelungă și elegantă ciuboțică verzuie. Septembrie 1951 în Brodocul nostru din Baraba Nu am avut timp toată primăvara și toată vara. Bunica Ulitia, Ana, Olga și Mama au lucrat din greu la câmpu cu varză care acum începe săse lege în căpățâni de culoare verzulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
casă sau către serviciu dirijată fiind de subconștient, fără să mai vadă nimic în jur. Se pomenea dintr-odată pe scările blocului, recunoștea desigur locul, balustrada din material plastic, aplecată într-o parte, pe care-i aluneca mâna, sticla groasă, verzuie de la uscător și surâdea la gândul că un asemenea reflex, o asemenea precizie o au și vacile care se întorc de la cireadă și se opresc fără greș la poarta stăpânului lor, așteaptă să li se deschidă sau pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a fi întruchiparea vieții dezorganizate, exact opusul unei vieți spartane. Căzuse de câțiva ani în patima alcoolului și nu mai reușea să se redreseze. Se însurase și divorțase. Locuia tot împreună cu mama lui, o matahală cu pielea roză, cu ochii verzui, pierduți între pernuțe de carne, rotundă la pântece ca un butoi, cu părul lung, castaniu, împletit într-o coadă ce ajungea până la fundul de proporții monstruoase. Ședea toată ziua la bucătărie, plutea prin aburul dens de ciorbă, de varză, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fixată a devenit o psihoză pentru toată familia. M-am făcut rea, observă Carmina. Se simțea în continuare ca un balon. Se așeză la birou, dădu drumul la mașina de calcul, o închise, iar o deschise, privi atentă zeroul dreptunghiular, verzui, fosforescent, observă că nu mai are decât foarte puțină rolă și plecă pe la celelalte birouri să împrumute. Ea terminase cota de rechizite la care avea dreptul. Se duse mai întâi la Rita, acolo află că divergentul cu soacra sa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru a ne proba tăria. Trebuie să lupți, să lupți, să lupți. Lașitatea e o boală care macină pe mulți. Vocea ștrangulată din pricina enervării, ușoara congestionare a feței, saliva care i se cernea printre dinții tociți până la gingii, ochii mici, verzui, tulburi, în care cu greu mai pătrundea lumina, pleoapele umflate, roșietice, zbătându-se rar, rar. Tu mai înveți sau ce faci? Se simțea uscată, sfărâmicioasă, ceva se fisurase într-însa și la orice mișcare bruscă avaria își țesea pânza. Bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e bun făcut. Izbucnea pe loc într-un râs sănătos, obrajii plini, carnea ca piatra lăsa să se ghicească grija pe care o avea pentru dieta sa. După ce a terminat de mâncat sarmalele, a întins gospodărește cu pâine prin sosul verzui, a curățat farfuria. Ca desert mama făcuse o budincă cu zahăr ars, o afumase puțin, se lipise de fundul cratiței era destul de neaspectuoasă, cu siguranță că încurcase rețetele, o tăia în felii, era tare nefericită, dar oaspeții au consumat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sub streașina casei lui un fir de ață albastră și în anul următor aceeași făptură a venit la cuib. Avea ața? Sigur c-o avea. Pe același picior? Ha, ha, ha, bună. Farfurioara cu orez era pătrată, cu două dungi verzui pe margini. Lingurița o fi inoxidabilă? Da de unde! Era o linguriță ușoară din aluminiu, inestetică, n-ar fi luat-o nimeni acasă. Viorel prinse servieta și salutând cu plecăciuni ostentative pe tânărul coleg, plecă la datorie. Afară larma rândunelelor presa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pervazuri, prin canale, sub bănci, în stația de taxi, peste tot frunze, frunze întregi sau terciuite, frunze, frunze. A plecat de la Alexe la fel cum sosise, cu aceeași nemulțumire mocnită. Venise la ei așa cum te duci la bâlci, la papagalul verzui, care-ți alege cu ciocul biletul ce ți se cuvine și-ți redă în câteva rânduri întregul episod al vieții. Asta era hiba: nu la ei trebuia să se ducă, nu la ei trebuia să găsească răspunsul la întrebare. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar vrea să demonstreze că e un cetățean conștiincios, În ciuda senilității accentuate și a pensiei mici, n-aveam nici o șansă să le demonstrez că se Înșelau. Treptat, am Început să pierd noțiunea spațiului și a timpului. Camera pâlpâia În lumina verzuie, pereții absorbeau orice sunet. Izolat de tot ce cunoșteam, mă simțeam de parcă aș fi fost transferat Într-o dimensiune care, deși partea a lumii acesteia, aparținea doar suprafeței ei - capricioasă, periculoasă, cu totul nepăsătoare la grijile mele. Astfel că Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Înapoi În camera lui Anton. Când m-am descoperit În oglinda ruginită, mi-am verificat fața. Ceea ce mai demult era un ochi umflat și negru se transformase Între timp Într-o pată gălbuie. În colțul de sus era o umbră verzuie, ca un fel de umbră, dar În afară de astea doar buza, Încă umflată, trăda că am fost implicat Într-o bătaie. Am Înlăturat o crustă care mi se Încurcase În păr și apoi m-am pieptănat. Câteva minute mai târziu, lustruindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]