1,834 matches
-
Magul, observând răspândirea tot mai mare a învățăturii lui Zamolxe și întrevăzând repede că o poate folosi ca să-și întărească autoritatea, pune să se cioplească o statuie a acestuia, o așază în templu și organizează venerarea ei. Din peștera unde viețuise și dobândise, asemenea mușchiului jilav, sălbăticiunilor, ploii și vântului, indiferența naturii, profetul revine printre oameni. Aflând că ei se închină unui idol cu chipul său, pătrunde în templu și sfărâmă statuia. Indignați de sacrilegiu, credincioșii îl lapidează. Dar abia astfel
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
nechibzuită zgârcenie numai câțiva clasici români, pe nici unul în ediții complete iar pe alții i-am dăruit cu totul uitării? De ce am lăsat să se aștearnă pulbere mai grea decât plumbul peste opere valoroase ale multora dintre scriitorii care au viețuit și au scris înainte de 1916? Și de ce dintre scriitorii care au animat literatura noastră între cele două războaie mondiale am scos la iveală numai două-trei numere? Judecând după planurile de perspectivă cu privire la valorificarea moștenirii noastre, am impresia că atât Editura
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
pricepute, și precum nu cresc florile În ea repezind asupra ei un val de bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și În domeniul sufletesc ; n-ajunge să-i spui omului În cuvinte duioase să viețuiască după voia lui Dumnezeu, ci trebuie să-l Îndrumezi pas cu pas cum să se isbăvească de „uriașii” păcatului, care Îi pun tot felul de piedici și cum să procedeze pentru a se Întări În viața virtuoasă, care-i deschide
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
culoarea lui te cântă” (Portret). Mai cu seamă în ultimele volume, îndeosebi în ciclul Antielegii, meditația senină asupra timpului, evocarea trecutului, calmul „nedurerii” în perspectiva morții au produs poeme de un timbru special, susținut de o gravitate existențială tulburătoare. Poetul viețuiește acum într-o aparentă inactualitate - „Ai dispărut așa cum ar dormi / Rusalca în fântâna amintirii; Port umbra ta în mine, cum zidi / Manole umbra-n zidul mănăstirii” (Poem anacronic) -, fără însă a uita timpul istoric, obsedant, devenit acum parcă de neînțeles
BOUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
perspectiva sfârșitului ineluctabil al oricărei existențe individuale, și, în același timp, o antiutopie, o critică virulentă a totalitarismului comunist, orientat către distrugerea personalității și individualității umane. Locuitor al unui oraș asediat de o misterioasă „ligă a cerșetorilor” și forțat să viețuiască într-o biserică părăsită, personajul romanului trăiește o experiență stranie, în care absurdul se împletește cu grotescul și viziunea terifiantă pentru a sugera o Judecată de apoi sui generis, marcată de o serie ilogică de ipostaze și etape purificatoare. Ca
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
acestea constituie tot ce s-a scris mai expresiv în literatura română). Vocile nopții (1980) strămută căutarea adevărului social și individual din mediul intelectual în mediul muncitoresc: tânărul Ștefan Pintea părăsește facultatea pentru a lua viața de la început, ca muncitor, viețuind într-un cămin de nefamiliști, printre lumpeni ce-și conservă, în fericita lor ignoranță, autenticitatea psihică. Ruptura, schimbarea modului de viață introduc, ca subtemă a alienării, manifestările nevrozelor ca reacție a inadaptatului. Pintea - haiducul muncitor are o viziune obsesivă, coșmarescă
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
care nu pot trăi în izolare, precum la Mihail Sadoveanu, ci au un puternic spirit comunitar. Îndepărtarea din societate în cazul invalidului Miron Parasca (Așa de singur), echivalează cu moartea. Spiritul de grup este suportul energiei lor. Societatea în care viețuiesc este una închisă, cu reguli fixe. Niculae Mărginean (Strigoiul) este, în fapt, un paznic al respectării tradiției, chiar dacă aceasta pare absurdă; el practică ritualuri rustice, sumbre adesea, pe care toți sunt chemați să le păzească pentru că altfel mor, așa cum s-
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
umeri de parcă s-ar trezi dintr-un vis urât. Habar n-are cine e și nici nu-și dorește să știe. La Roma, cu cât știi mai pu ține despre cei mari, cu atât ai mai multe șanse să supra viețuiești. Dar are și el bănuielile lui. Partea bună e că s-ar putea ca împă ratul să nu-l pedepsească nici pe el prea rău, din aceleași mo tive... — Vă puteți duce la consuli, la pretori, la chestori, unde vreți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spate. Nu are nimic de câștigat dacă obține condamnarea lui Libo. O simplă victorie goală de sens. Se simte copleșit de un sentiment neplăcut de inutilitate. Dacă ea, care este atât de deșteaptă, face asemenea prostii, cum o fi să viețuiești alături de alte femei, toante și nătânge? Logica și sentimentele sexului frumos nimeni nu le poate înțelege, pentru că sunt iraționale. Bieții bărbați! Trăiesc pe lumea asta mai rău decât dincolo de malul Styxului. Un murmur îi moare pe buze: Scribonia...! Tresare alarmat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
toți. Au aflat prea târziu că nu mai aparțin lumii din afară, dar și-au pierdut între timp și locul de aici. Ea, din superstiție, s-a abținut. Bătrânețea și infirmitatea au ajuns-o tot în slujba Vestei. Continuă să viețuiască în feciorie și speră să fie înconjurată de vestale când își va da duhul. Înghite în sec. O viață inutilă. — Pedeapsa pe care o vei primi pentru greșelile obișnuite va fi bătaia. Vestala Mamă oftează. Nu față de vestale are nevoie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Flămânzilă. Împreună, ei formează întregul necesar supraviețuirii lui Harap-Alb și, odată reuniti în ființa tânărului prin parcurgerea drumului inițiatic, vor face posibilă existența pleni-dezvoltată a eroului. Efectele iremediabil distructive ale uriașului asupra tabloului natural în care îi este permis să viețuiască atacă în manieră similară acțiunilor lui Flămânzilă, aceștia conlucrând, parcă, pentru nimicirea cosmosului teluric și dominând spațiile prin care călătoresc („prăpădenia apelor”). Simbol al setei, al poftei continue de apă, la rândul ei element vital al continuității și particularitate a
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
egale egal vor fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite, Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de pe versantul opus al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de pe versantul opus al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fie bărbat, voi fi bărbat. E simplu ca bună ziua! Apoi mai sunt și necesitățile legate de societate. Dacă e necesar, de pildă, pentru societate să fiu În același timp și bărbat, și femeie, mă voi conforma dorințelor societății În care viețuiesc și mă voi manifesta În același timp și ca bărbat, și ca femeie, ceea ce, dacă o luăm așa, nu e chiar foarte neplăcut. - Și cum vă Înmulțiți? Întrebă Mașa, cu sfială În glas. Nu cumva prin ouă? chicoti ea, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
De ce astfel gânduri n-o frământaseră pe Mașa până acum? În Întrebările pe care și le punea, erau cuvinte și sensuri pe care nu le Înțelegea? De unde Îi veneau ele? Nu cumva dintr-un cap străin, care până mai adineauri viețuise Într-o altă galaxie? „Să nu ai alți dumnezei În afară de mine“, suna cea de-a doua poruncă. Existau cumva și alți dumnezei În afară de unul singur? De cine se temea Domnul, nu cumva tocmai de astfel de creaturi cum e acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu Înțelegea nimic din toate aceste teorii. Care, la drept vorbind, nici n-o interesau. Pentru ea tot ce spunea Extraterestrul era vorbărie goală. „Probabil vrea să mă Îmbrobodească. Cum e posibil, Își spuse ea, ca un singur suflet să viețuiască În două sau mai multe trupuri ce se mișcă În locuri diferite? Sau cum pot ocupa mai multe trupuri același loc În spațiu? Ceea ce-mi spune această arătare e rodul unei minți bolnave, care urmărește să-și transfere boala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lumea ar fi alcătuită numai din femei, ar fi mai bine? Și așa planeta voastră lasă În urma ei o dâră de zgomote În spațiu. Gândește-te numai câte cuvinte rostesc Într-o zi cele circa șase miliarde de guri ce viețuiesc pe planetă, dintre care ceva mai mult de jumătate sunt de esență feminină! Nu e ușor să asculți acest concert de voci ce orăcăie Întruna. Dacă locul bărbaților ar fi umplut de femei, atunci numărul cuvintelor aproape că s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dispăreau luate de mâini grăbite, adolescente sau tinere, și altele apărând pe tăvi strălucitoare, ovale, buna dispoziție glumeață a învățătorului și peste toate, ca un abur, prezența nevăzută, stăruitoare a Anei; soțul ei îmi era absent, totul firesc deoarece nu viețuisem în prejma lui niciodată, pentru mine un necunoscut - era atunci totuși, prezent; însă „acolo”, nu aici unde sufletul meu își exercita liber mișcarea. Din punctul de vedere al realității, trebuie să mărturisesc o ignorare involuntară, nu exista pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nici nu e posibilă o asemenea cunoaștere în vălmășagul și curgerea continuă a sute și sute de legi. - Ai dreptate, rosti gânditor. Mi-e milă de tine în profesiunea în care te afli. - Dar fără ea societatea n-ar putea viețui, s-ar naște haosul, adică dispariția. Din cauza asta aplicăm legile așa cum sunt. - Dar știi foarte bine că nu toate legile sunt bune; știi chiar precis că unele sunt rele. - Da, dar eu - noi toți câți suntem - nu avem dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al pădurii, fie vultur, fie vulpe, fie lup. Această alcătuire de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și la apa Frumoasei din cele mai afunde veacuri, și e un meșteșug tainic al lor. Acest meșteșug tainic îl învăța acum și Bezarbarză de la baciul său. —Culi-baci, grăia într-un rând Bezarbarză, umblând pe potecă în urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ei era Nitacrit. Când silueta ei fină și nealterată se întorcea din veacul vechi în lumea nouă, într-o noapte de lună plină, cel care avea norocul s-o zărească era săgetat de spaimă și iubire și nu mai putea viețui nici în lumea aceasta, nici în acest veac. Simțea trebuința să moară și s-o urmeze dincolo. Cum am cotit cu barca nu departe de satul rudarilor, spre Fundul Lintiții, la coliba lui Mitrea Pescăruș, am văzut apărând o făptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pierdut, ce Îi voi spune Creditorului suprem? Mi-a dat cu împrumut patruzeci de ani, pe care i-am risipit după voia peregrinărilor: înțelepciunea mea a trăit la Roma, pasiunea la Cairo, neliniștea la Fès, iar la Granada încă mai viețuiește nevinovăția mea. I Cartea de la Granada ANUL SALMEI - HORRA 894 de la hegira 1 (5 decembrie 1488 24 noiembrie 1489) În anul acela, sfânta lună a ramadanului 2 cădea în plină vară, iar tatăl meu ieșea arareori din casă înainte de lăsarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]