1,709 matches
-
care ne Înconjoară. Slavă și mărire Celui Ce a făcut toate. Marea Moartă Marea Moartă este aproape de Marea Roșie, ca la un kilometru distanță. Este o apă petronie-cenușie, e Închisă la culoare. Nu crește nimic În ea, nici pești sau vreo vietate nu are. Și nici În Împrejurimi. Are sare multă. Vezi stânci de sare, unele mai mari, mai Înalte, altele mai mici. Când intri În ea calci pe cristale de sare. Cristalele sunt puțin mai mari ca nisipul. Deasupra apei este
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Cu toate că pe pământ existau pomi și flori, păsări și animale, pești și insecte, atmosfera era moartă, pentru că nu existau ființe umane. Într-o zi, când Nüwa se plimba pe un teren pustiu, i-a venit ideea de-a aduce ceva vietăți în această lume. Ei îi plăceau pomii, iarba, florile și în special păsările, animalele și insectele. Se gândea că despărțirea cerului de pământ de către Pangu nu a fost desăvârșită. Trebuiau create alte vietăți pe lângă păsări, animale, pești și insecte. Într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
a venit ideea de-a aduce ceva vietăți în această lume. Ei îi plăceau pomii, iarba, florile și în special păsările, animalele și insectele. Se gândea că despărțirea cerului de pământ de către Pangu nu a fost desăvârșită. Trebuiau create alte vietăți pe lângă păsări, animale, pești și insecte. Într-o zi, Nüwa zbura de-a lungul Fluviului Galben. În clipa în care și-a văzut chipul frumos reflectat în apa fluviului, a știut ce trebuie să facă și a început să realizeze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
o crăpătură a peretelui stâncos al fântânii ca să trag în liniște un pui de somn. Este aici și o mică baltă în care pot să înot în voie când doresc. E o plăcere și atunci când mă plimb prin nămol. Dintre vietățile de aici, mormoloci, crabi și altele, nimeni nu se poate compara cu mine. Nu vrei să cobori și matale să te joci aici cu mine? Auzind vorbele broscuței din fântână, broasca țestoasă de mare ar fi dorit să intre să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pe ferestre neîncetat. Mă uit pe geam, obosită. îmi trec mâna pe frunte, să mi dau bretonul la o parte, și simt iar multe mici inflamații care zvâcnesc, nervoase. Parcă nu ar fi niște banale coșuri de adolescentă, ci niște vietăți autonome și viclene, care îmi bat în fruntea care mă doare, la fel cum bat în geam stropii de ploaie, care se întețesc și lovesc din ce în ce mai arțăgoși, ca niște talazuri oblice și înverșunate. îmi intră în nări, nechemat, mirosul de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pantofii care deja au început să mă bată și zăbovesc cu palma încinsă la piept, ascultând hipnotizată, parcă pentru prima dată, bătăile puternice ale inimii. închid ochii și-mi plimb îndelung palma pe trupul care zvâcnește tot, speriat, ca o vietate sălbatică pe care numai eu o pot îmblânzi, simțindu-l cum se destinde încetul cu încetul. Mă scol cu băgare de seamă, să nu-i mai produc tresăriri, și-mi pun o casetă cu Moody Blues. O pun iar și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
zis că e lipsită de viață dacă nu i-ai fi auzit zvâcnetul în surdină al inimii. Un vuiet abia simțit se auzi de sus. Eduard înălță ochii spre cer. Zări plutind spre el un nor alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte. Nu, nu putea fi adevărat. Cum să auzi plutirea norilor pe cer? Să fie mai degrabă vuietul mării? Se întoarse să-l întrebe pe Bobo, dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
netedă și ovală, mângâind-o cu mirare. De unde apăruse piatra? Privi înspre mare, care părea să se fi înviorat subit și trimitea către el panglici dantelate de valuri. Se uită sus, spre cer, și văzu norul alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte, îndepăr tându-se alene înspre larg. Vuietul surd încetase. Era târziu. Trebuia să-l conducă pe Bobo la gară. Se apropie de fratele său și îi întinse piatra albă. — Uite ce-am găsit! îi spuse. Ți-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
totodată. Clara tăcea și-l asculta înmărmurită pe tatăl ei. Reacția lui neașteptată, de animal înjunghiat de moarte, o speriase teribil, chiar dacă ea nu arătase nimic. I se păruse că are în față cea mai străină persoană din lume, o vietate alcătuită doar din oase aninate pe o sfoară, o vietate care glăsuia smiorcăit și monoton, dos pind imagini de coșmar cu care își înveșmânta ciolanele. Era ca și cum mortăciunea pe care Clara o simțise uneori zăcând între ea și părinții ei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Reacția lui neașteptată, de animal înjunghiat de moarte, o speriase teribil, chiar dacă ea nu arătase nimic. I se păruse că are în față cea mai străină persoană din lume, o vietate alcătuită doar din oase aninate pe o sfoară, o vietate care glăsuia smiorcăit și monoton, dos pind imagini de coșmar cu care își înveșmânta ciolanele. Era ca și cum mortăciunea pe care Clara o simțise uneori zăcând între ea și părinții ei prinsese viață, o viață monstruoasă, și luase chipul domnului Martin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mult timp în fața oglinzii rotunde, privindu-se și pipăindu-se din nou. Cine era femeia aceea care se uita la ea cu răceală, chiar cu dispreț? își recunoștea atingerea, dar nu recunoștea sclipirea ciudată din pupile, care luceau ca niște vietăți străine și pân ditoare. Se privi din nou, aproape cu groază. Privea chipul străin care era o mască și se întreba de ce nu poate da masca jos, de ce nu poate lua portretul acela de pe holul hotelului ca să și-l lipească
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
colo-colo și răscolind fără elan câteva movilițe de nisip. Un pescăruș solitar se plimba grav de la un capăt la celălalt al digului, ca un metronom. Valuri mici se zbăteau nevolnic, lăsând dâre de spumă albicioasă printre pietrele digului, ca niște vietăți care încercau în van să se elibereze, neștiind că dincolo de pietre e plaja și vor muri oricum asfixiate pe nisip. Oare de ce se încăpățânau să vină spre mal? De ce nu se duceau în larg, unde puteau crește în talazuri tumultuoase
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dementă. Nu era adevărat. Nu putea fi. Avea o familie, familia lui, era stăpânul a două suflete nevinovate, a două iubiri ce-i aparțineau în totalitate. Cum să le piardă? Cum să redevină un lup singuratic, hăituit de neliniște, o vietate a nopții, confidentă a lunii? În zori, orbit de lumina neîndurătoare, știu că era pierdut. Trebuia să-și accepte nenorocirea dar cum s-o facă pe Luana părtașă la dezastrul lui acum, când ea era la capătul puterilor, sfâșiată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mică. Ne-am temut și pentru viața Gailei, căzută într-un leșin agitat din care n-am reușit s-o smulgem nici recurgând la forță. Descurajați, ne-am adăpostit într-o poiană destul de largă ca să ne îngăduie să vedem orice vietate ar fi ieșit din pădure. Ne-am așezat pe pământ, uitându-ne neputincioși unul la altul, bătuți de gândul să ne luăm viața întrucât nu mai vedeam vreo scăpare. Rodoald era cel mai disperat. Se considera vinovat de pierderea surorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
crescut meșterul Vasile pe mine, poate e ultima biserică pe care o pictez și voi muri neîmpăcat, ce să fac cu cartea asta, ce să fac cu cartoanele?! Dă-mi-le mie, meștere! și altcineva vorbește parcă în locul meu, o vietate măruntă s-a ridicat de undeva din întunericul ființei mele și a vorbit, iar atunci când s-a ridicat și s-a apropiat de lumină mă depășea și pe mine în înălțime și, ca într-un vis în care strigi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
puteam iarăși să văd până În străfundul lucrurilor, fărĂ opaci- tățile de albuș de ou ale vieții la oraș. la țară, totul era În sfârșit la locul său și această perfecțiune se extindea În mod firesc asupra mea și a tuturor vietăților. Gospodăria era dispusă pe câteva paliere corespunzătoare diferitelor stadii de evoluție ale materiei - de la regnul animal și până la poarta cerului, cimitirul din vârful dealului. intri pe poarta masivă, sculptată În lemn, poartă zdravănĂ și Înaltă, de casă ardelenească, și pășești
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. Uite ce-i treaba! Mai am o fetișoară nemăritată. BĂNUȚ, T.P., 159. Uite ce-i, domnișorule. Hm! Aș vrea să știu dacă ceasornicele mor ca și vietățile. SADOVEANU, O. IX, 412. Mătușă... uite ce ieste, îmi place fata. TDM II: 522. 24 Spre deosebire de alte categorii dialogice, în comunicarea media se evidențiază caracterul standardizat, planificat, elaborat, al replicilor; sunt dezvoltate strategii de comportament lingvistic prestabilite (este mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
curând, Își anunță plecarea. Cam tot atunci, Matsubara Takumi pleacă cu o Însărcinare, așa că, În casa de pe colină, nu mai rămaseră decât Inada Oinosuke și Aoyama Shinshichi. Soarele se Înălța tot mai sus. Începea să dogorească. Greierii țârâiau și singurele vietăți care se mișcau prin arșiță erau furnicile, care se târau pe dalele fierbinți ale grădinii. Dinspre fierărie, izbucneau ritmic zgomote furioase de ciocan. Oare cum or fi sunat În urechile lui Tenzo? — Nu-i gata odată pușca aia? Ori de câte ori glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau În jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-a raportat direct mie? — Raportul Încă n-a fost confirmat. — Este vreo regulă cu privire la ce poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
înseamnă, paradoxal, ca ansamblul va dobîndi cu atît mai mult un grad de libertate sistemică mai înalt. Altfel spus, omul este "bloc de construcție" al lanțului ontic-conștiințial holarhic următor: familie > trib > națiune > societate > antroposfera (unitatea tuturor societăților umane) > biosferă (unitatea vietăților pămîntești în ansamblu) > biosistem solar (unitatea vieții din Sistemul Solar) > biogalaxie (unitatea vieții din galaxia Calea Lactee) > biometagalaxie (unitatea vieții din Universul accesibil observației) > biometaunivers (unitatea vieții din Realitatea integrală infinită) Omul în acest lanț de cuiburi în cuiburi în cuiburi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ce-am fost scoasă-afară pe-aceste stînci Să tremur printre Nouri însingurata în vileagul vîntului? Unde e glasul care nu demult trezi pustia? unde Față Ce plînse printre nori, și unde glasul care va răspunde? 135 Nu-i nici o altă vietate-aici. Marea, Pămîntul, Cerul, Si Enion, puștii; unde ești, Tharmas? O revino". Trei zile se jeli și trei întunecate nopți, printre Stînci șezînd, În timp ce luminosul spectru se-ascunse printre norii învăluitori 14. Apoi se abătu somnul asupra pleoapelor ei într-
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ne-am schimbat, și frumusețea ni s-a stins! 80 Și totuși te știu încă, deși în asta groaznică ruină cufundat. Tu, cîndva cel mai blînd fíu al cerului, acum te-ai prefăcut în Furie Spăimîntătoare, O grozăvie pentru toate vietățile; să nu crezi că nu știu C-ai înviat din morți, sau ca puterea-mi a uitat Că dorm aici în somn firáv. Mi-aduc aminte bine Ziua, 85 Ziua de groază și oroare... Cînd bătălia părăsind-o-n fugă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zbor cu groază și durere, și lacrimi de căința. Și cînd trecu de-aceste groaze de la miazăzi se-apropié de Răsărit, Pustiu, fără cărări, bătut cu zloata groaznică de fier, veșnică grindină și ploaie. Și nici un chip acolo nu era, nici o vietate, si totusi calea să trecea prin 150 Lumea-aceasta-ngrozitoare; statu o vreme și se uitắ napoi asupra Groaznicei călătorii de dinainte, Dealuri și Vai de chin și disperare! Oftînd, ștergînd lacrima proaspătă, si întorcîndu-se apoi în jur, se aruncă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și îi văzu mînia cruntă; Șezînd pe-un Pisc de fier, în urma astfel răsunătoarele-i cuvinte se-auziră: "Chip de groază, de unde ești? de unde-i locul ăsta jalnic? 45 De unde sălbaticele focuri, daca nu din tine? Nu văd vreo altă vietate În Hău-acesta tot. Și nici o altă vietate Nu cutează năprasnica-ți mînie s-o îndure. Aicea zăvorit îți risipești plin de durere Substanță vieții-n aste focuri ce se revarsă iar și iar În jurul tău, precum o ploaie mare uneori
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
un Pisc de fier, în urma astfel răsunătoarele-i cuvinte se-auziră: "Chip de groază, de unde ești? de unde-i locul ăsta jalnic? 45 De unde sălbaticele focuri, daca nu din tine? Nu văd vreo altă vietate În Hău-acesta tot. Și nici o altă vietate Nu cutează năprasnica-ți mînie s-o îndure. Aicea zăvorit îți risipești plin de durere Substanță vieții-n aste focuri ce se revarsă iar și iar În jurul tău, precum o ploaie mare uneori, si alteori precum o stîncă 50 De
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]