1,402 matches
-
de gură, fiecare mai râdea la nunți sau cumătrii de ce auzea prin cântec de la Mariana despre vecini. Nimeni nu îndrăznea însă să facă mare tămbălău. Florin o iubea, iar el era o parte importantă a satului prin meseria lui. Era voinic de ar fi putut doborî și doi urși, dar în același timp era mierea Maicii Domnului dacă era lăsat să trăiască în liniște. Prin el trăia și ea în bună pace cu satul. El o adăpostea cu dragostea lui, iar
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
tu, nepotu- tău ți-o aruncat dinții în WC, măi n-auzi-tu-măi. Mergi cu o sapă de-i scoate de acolo. Zâmbi ușor, se întoarse pe un picior și aștepta să vadă mișcările lui badea Vasile. Bădia, om de statură înaltă, voinic, cu părul ușor caier de lână, ar fi vrut să-i zică vreo’ două. Tăcu însă, nu avea proteza și ar fi stricat vorba în zadar. Plecă ușor capul și mormăi ceva pentru el. S-a urnit spre magazie, de unde
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
întinde și obrazul celălalt, e cel mai mare dintre dumnezei, închinați-vă Lui, uitați-vă cât m-a făcut de bun, batjocoriți-mă și vă voi dovedi". Da', am crezut, bum, bum, și mă simțeam plin de bunătate, mă făcusem voinic, eram aproape frumos, voiam să fiu batjocorit. Când mergeam în rânduri strânse și negre, vara, pe sub soarele din Grenoble, și când ne întâlneam în cale cu fete în rochii subțiri, eu nu-mi plecam ochii în pământ, le disprețuiam, așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nenorocire îi adusese lui Jonas un frate devotat în persoana prietenului său Rateau. Părinții acestuia îl invitau adesea pe micuțul lui coleg de liceu, plângându-l pentru soarta lui nefericită. Cuvintele lor pline de milă treziră în fiul lor, băiat voinic și sportiv, dorința de a-l lua sub aripa lui ocrotitoare pe Jonas, pe care-l admira încă de pe acum, văzându-l cum izbutește în toate fără să-și dea prea mare osteneală. Admirația și bunăvoința se potriviră bine laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să pictez. Aș vrea să pictez toată viața, zi și noapte. Nu-i ăsta un adevărat noroc? Rateau îl privea cu dragoste: - Da, spuse el, e un adevărat noroc. Copiii creșteau și Jonas era fericit când îi vedea veseli și voinici. Acum se duceau la școală, de unde se întorceau la ora patru. Jonas putea să se bucure de prezența lor și sâmbăta după-amiază, și joia, și, de asemenea, cât era ziua de lungă, în timpul numeroaselor și nesfârșitelor lor vacanțe. Nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Se aplecase cu coatele peste birou, o privea, fără să-i ceară vreo partici pare. — Nimic de făcut. Asta le e meseria. Uneori, obțin totuși rezultate. Greu să demonstrezi pe înțelesul lor că e un consum în gol. Băieții ăștia voinici ar trebui folosiți la altceva, dar nu pot fi convinși. Mai e și obișnuința, desigur. Chiar și plăcerea, să recunoaștem. Nu veți mai fi, vă asigur, maltratată ! Nici ei nu mai au interes să muriți sau să deveniți infirmă. Vor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lui Klapka. Cine mai are azi conștiință? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechea locotenentului Bologa. Vru să răspundă și nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i se îmblînzi. Cervenko era om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică. Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest și descoperise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Fecior de țăran din Năsăud, sărac și umilit prin școli, s-a îndoit și s-a căciulit până și-a ajuns ținta, devenind mâna dreaptă a solgăbirăului ungur care, la izbucnirea războiului, a intervenit să rămâie pe loc, deși era voinic, spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu visează după alea șaișpe ore de muncă În care iese pe posturi și se ia de toți. Dar tot doarme. Dacă nu dormea deloc eu eram mai mulțumit, vroiam să-l văd cu scobitori sub pleoape, precum Prâslea cel Voinic. Dacă țara suferă - și să nu-mi spuneți voi mie că nu suferă țara asta terfelită și violată zilnic ba de unul, ba de altul, de s-a tras la față și s-a subțiat de n-o mai recunoști
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
din ăst univers. Cu barba lui albă de vânt răscolită, Aruncă pe lume el ochii lui suri Și chiue vântul cu-aripa sburlită, Adună și sparge o turmă cumplită De nori ce aleargă trăsnind în păduri. Prin noaptea bătrână, ursuză, voinică, Prin nori ce se clatin, se luptă, se sparg, Feciorul de rege trecea fără frică - Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie-ntunerecul larg. În van la picioare-i fug râuri spumate Și stîncele rupte în cale-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a cărților cuvinte. În urmă vin ca-ntr-un prohod Tineri, femei, copii, norod; Dar nu-i prohod - sfințire de-apă, Pe uliți lumea să nu-ncapă; Se scurg încet - tarra bumbum, Ostașii vin în marș acum, Naintea lor tambur-major, Voinic el calcă din picior Și tobe tare-n tact ei bat Și pașii sună apăsat; Lucesc și armele în șir, Frumos stindarde se deșir; Ei trec mereu tarra bumbum Și dup-un colț dispar acum... {EminescuOpIV 195} O fată trece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se formează greu și se destramă și mai anevoie. Una din recomandările din procesul-verbal de inspecție era aceea ca educatoarea să-i oblige pe copii să i se adreseze cu formula tovarășa educatoare, așa cum era legiferat. Asociație de producție Tânăr voinic, arătos și întreprinzător caut fete și băieți prolifici, indiferent de culoare, pentru constituirea unei asociații de producție având ca obiect de activitate creșterea numărului de copii ai străzii și handicapați, ce urmează să fie specializați în meseriile de șuți sau
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
al cuvântului, curgeau zdrențele de pe el". Era pe atunci "un tânăr cu fața negricioasă, cu ochi mari deschiși, cu un zâmbet pe buze"6. După zece ani, Mite Kremnitz îl privește cu detașare: "Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât zvelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se putu culca. Oamenii aprinseră focul și nu mai dansară. Ședeau în jurul focului, tăcuți. Cineva zise (fața nu i se vedea, dar după glas era tânărul arcaș iscusit Mai-Baka, cel mai voinic și mai îndrăzneț din tot satul): - Oamenii spun că sunt multe neamuri, negre, roșii și chiar albe. De ce ochiul zeului s-a deschis numai spre noi? Tăcu, răsuflă adânc și se apropie de foc. Noaptea era rece. Își întinse mâinile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își fereau ochii și inima de ochii lui. Cine dintre robi apucase a-i zări acestui Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea că e cel mai bun arcaș din toată oaza. Numele lui îi și arăta iscusința în mânuirea arcului, căci i se zicea Mai-Baka. Îngăduindu-și cel dintâi printre ai săi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Fericit că și-o regăsise pe Ntombi chiar în astfel de împrejurare cumplită, Mai-Baka era liniștit. Acum înțelegea urgia robiei și începea să bănuiască ce îl așteaptă, dar știa că nu se cade să se vaite tocmai omul cel mai voinic din toată oaza. Timpul era spre amiază. Numărătoarea și înscrierea noilor robi se sfîrșise: erau peste trei mii. Obosit de starea sufletească în care se afla, Auta s-a așezat la umbra unei colibe pustii. Deocamdată, nimeni nu avea nevoie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de un ceas, spre a rămâne acolo cât timp va merge Auta în cercetarea drumului. În vreme ce soldații, înșiruiți în rânduri drepte și lungi, așteptau pornirea, din marginea satului jefuit de tot ce se mai putea jefui, ieșeau călări pe tauri voinici Auta și Iahuben, având între ei pe Agbongbotile și pe Mai-Baka. În urma lor, pe alți tauri, veneau alți trei ostași. Puarem nu mai putea să aibă încredere în trei robi păziți de un singur soldat. CAPITOLUL VIII De la plecarea atlanților
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Într-o dimineață se stârni într-o parte a taberei de lângă peșteri o învălmășeală ciudată, printre soldații și slujbașii regești. Cum s-a putut vedea abia dimineața, când era prea târziu să se mai îndrepte ceva, un rob negru foarte voinic, la care și soldații înarmați se uitau cu oarecare teamă și care putea să ducă în spinare un bolovan de piatră de trei ori mai greu decât era în stare orice alt rob, își rosese, nimeni nu știa cu ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spuse militarul făcând pe liniștitul și vrând să se arate șiret. Slujbașul ridică din umeri: - Niște robi negri... Cine-i poate cunoaște pe toți! I-am văzut numai ieri; erau și femei, una sau două. Bărbații păreau dintre cei mai voinici. - În ce loc lucrau? - Nu știu. I-a dus în toate zilele soldatul. - Nu știi nici măcar numele lor? - Nu. Știa soldatul care i-a păzit, dar l-au sugrumat. Nepăsător la început și bucuros că avea asupra cui să arunce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lipsească nu numai de slujbă, ci și de viață, nici sutașul nu mai fu atât de liniștit ca în întîiele clipe, când se gândi că i se va cere socoteală pentru că nu a pus pază întărită la astfel de robi voinici. Și știa tot atât de bine că dacă cei mai mari decât el ar apuca să-l găsească vinovat, nici zeii nu l-ar mai putea dezvinovăți. - Puteam eu să bănuiesc că este prea puțin un soldat înarmat la opt robi înlănțuiți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tem pentru tine, după moartea mea. Nu toți au nevoie și de înțelepciune când au putere. Nu știu ce te vei face tu... caut de mult un mijloc. Dar în clipa aceea ușa se trânti de perete și năvăli înăuntru un sutaș voinic, plin de praf și de scaieți și cu ochii roșii de oboseală. Auta sări în picioare și puse mâna pe toiagul de abanos, negăsind la îndemînă altă armă mai potrivită să-și apere stăpânul. Marele Preot întoarse liniștit numai capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de clipe lângă ochi, pe tâmplă, pe limbă (Auta uită curând toate acestea) și scaunul cu cei doi inși așezați pe el coborî îndărăt lângă ceilalți. Auta nu putea ști ce se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că nu-și arătă în nici un fel îngrijorarea. Atâta mai dorea, înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
unde i-ai lăsat să pască, și-i aduc. . Auta nu se putu opri să nu izbucnească în râs. Auzindu-i râsul zgomotos, străinii ieșiră din luntre și se întoarseră lângă el. Auta le spuse ceea ce voia să facă omul voinic cu frunze pe șolduri. Străinii se așezară pe pietre, ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Sutașul era acum căpetenie a robilor răsculați, rămânând printre ei pe munte ca să-i învețe meșteșugul adevărat al bătăliei. Ajutor și l-a luat pe Mai-Baka, sfetnic pe Agbongbotile. Totuși, oastea sa avea arme puține. Celor mai tineri și mai voinici le-a dat tot ce îi trebuia unui soldat. Alții însă aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din cap, nu va izbuti. Îi mai spuse Mpunzi și altceva. Un sclav nou, dintre răsculați, a fost prins când rătăcea pe Malul Râului Rece, și un slujitor al Marelui Preot, umblând cu câțiva soldați alături, pentru că îl văzu foarte voinic, nu-l ucise ci îl aduse în casa robilor, pentru muncă. De la el află Mpunzi despre răscoala călăuzită din cer de marele zeu al oamenilor negri care putea să ia oricând înfățișare de copilandru, de rob, de om sau de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]