1,096 matches
-
bărbatul care se zvârcolea pe jos: ― Ridică-te, potaie, că de aici nu mai ieși viu!!! Când al lui Cocostârc a reușit să se ridice, ciomagul lui Todiriță l-a lovit fulgerător de două ori acolo unde îi este greu voinicului... Al lui Cocostârc s-a făcut ghem, urlând ca un leu... Todiriță a ridicat ciomagul, să lovească încă o dată, dar și-a dat seama că individul nu va mai mișca în urma unei alte lovituri... Femeia, îngrozită și despuiată, nu găsea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
bucurându-se de jocurile Iernii. Și, uite-așa, a rămas iarna stăpână pe acele meleaguri, până când Sfarmă Piatră, Crăiasa și Craiul au luat-o și au închis o în peștera Uitării. Dar, totdeauna, s-au găsit prin acele locuri câțiva voinici, care au adus-o înapoi, bucurând copiii și înveselind casele gospodarilor dornici de petrecere. Nici Baba Iarnă n-a rămas datoare. Pentru jertfa moșului Dumitru, a hotărât să-și plimbe singură cojoacele, întorcându-se, în fiecare an, în Peștera Uitării
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
dar în proprii ochi capul său era prea mare față de corp. Doar dezvoltarea umerilor, brațelor și pectoralilor făcea tolerabilă dezvoltarea capului. În mare, își imagina că ar trebui să intre în categoria "leonină". Își puse pălăria. Acum avea aerul unui voinic cu figură puternică, ceea ce era satisfăcător. Voia pe cât posibil să nu se facă remarcat. Cel de-al doilea creier, care-i făcea capul cu o șesime mai voluminos decât cel al unui om normal, avea limitele lui. În răstimpul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
fi precum gândesc. * Dragostea când se desparte Parc-ar bea păhar de moarte. {EminescuOpXV 1032} EXERCIȚII et MOLOZ (p. 645) Deși n-am corp, în sufletu-mi eu sânger De a ta frumsețe și privire, înger! , La mijlocul drumului, În calea voinicului, Voinicelul codrilor, Căpitanul hoților. CAIETUL ANONIM (p. 649-650) 2260, 175 r 212 r Daca ai venit în lume Numai ca să mă omori Mă omoară dar odată, Nu pe ceas de mii de ori. 5 Mie cerul, ca oricărui, O moarte
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
el pătrunse Și povestea mioriței O istorisi băciței. Când aude mândra, sare Pe un cal de foc răsare, Surpă dealul tot călare. Mândrul roib e tot o spumă, Parcă-ar fi bătut de brumă. Când ajunge gându-i plânge, Pe voinic la piept îl strânge Și cu mâna ei ușoară Rana toată-i înfășoară Și apoi, până dau zorii, Ea-i sărută ochișorii Și-i mai pune trei smicele, Să se vindece cu ele. Dar nu asta-i vindecarea Cât mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zmeul o ținea tot timpul asupra sa. În acel timp împăratul și soția sa au devenit cei mai triști oameni de pe fața pământului și au promis celui care le va salva fiica întreaga împărăție și pe Stela de soție. Mulți voinici au plecat în căutarea prințesei, dar nu găseau calea spre acel ținut de care nu auzise nimeni. Într-unul din satele împărăției trăia o familie al cărei fiu, Stejărel, un flăcău puternic, isteț, curajos și cu o inimă mare, a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu o pată roșie pe burtică și cu o coadă ca o furculiță, care abia mai respira. O luă în palmă și îi dădu să bea ultimele picături de apă din proviziile sale. Pasăre deschise ochii și zise: Îți mulțumesc, voinicule! Numele meu este Niciodată ți vin de departe, de pe tărâmul Nicăieri. După cum vezi am o aripă rănită ți nu am mai avut puterea să zbor până la un izvor. Stejărel, cu ochii luminoși și surprins de cele auzite, îi spuse: Nu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care toata lumea știa că este un om care nu are pic de credință în Dumnezeu și tocmai de aceea punea la cale planuri malefice pentru a face viața unor oameni nevinovați să devină brusc un coșmar neplăcut. Și astfel voinicul nostru, David, a pornit la drum având asupra lui protecția lui Dumnezeu. Într-o noapte, în timp ce se odihnea, o ființă nemaipomenită s-a apropiat de el și i-a spus cu o voce caldă și blândă: Nu te teme, tinere
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
față mai ușor obstacolelor care te vor întâmpina de-a lungul acestei călătorii. Tânărul nici n-a mai apucat să-i mulțumească zânei, că aceasta a și dispărut. A doua zi, dis de dimineață, când se îngâna ziua cu noaptea, voinicul a luat sabia magică și a continuat drumul întrebându-se la fiecare pas de ce tocmai lui i-a fost dăruită această sabie. Și mergând el așa mai departe, iată că-i iese în cale o arătare ce se sprijinea într-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acest lucru nemaipomenit s-a întâmplat datorită Zânei, a continuat să meargă mai departe având alături sabia și toiagul magic. Deodată, la o cotitură, o lumină orbitoare săgetează din cer ca o scânteie în miez de noapte și îi luminează voinicului nostru o cărare scurtă către copacul fermecat. Era atât de mirifică culoarea și blândețea florilor din copac! Mireasma lor se strecura lin pe sub nările sale, părea ca o mângâiere caldă care îi încărca sufletul cu viață. Însă această priveliște minunată
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai apoi la gâtul șerpilor să-i doboare. Toate creaturile acelui lac au fost în cele din urmă omorâte, însă ultimul șarpe, chiar dacă a murit, l-a mușcat pe tânărul David de picior. Când a scăpat din mâinile acelor creaturi, voinicul s-a târât până la copac și i-a spus acestuia: Copacule, sunt om bun, cu intenții bune, care a venit să-și recupereze mama. Te rog, ajută-mă! Văzând că acesta nu vorbește, David a bătut ușurel cu toiagul în
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
toată lumea pentru ce a făcut, dar ceea ce a fost cel mai important pentru el a fost că și-a recuperat mama, iar codrul cel întunecat s-a transformat acum în unul frumos și plăcut. Și așa se sfârșește povestea unui voinic curajos, pe nume David, și a unui copac fermecat, care acum probabil că nici nu mai există în cazul în care ați vrea să vă puneți o dorință. Crivăț Octavian, clasa a VIII-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
II. Andrei a încercat să fure pasărea dar țipătul acesteia trezi întreg palatul. Ca pedeapsă, Carol al II-lea l-a pus pe Andrei să găsească un cal, mai viteaz decât cel pe care-l mâncase lupul și atât de voinic încât să ducă pe crupa sa nu două și zece persoane. Cu ajutorul lupului căruia-i spuse Viteaz, Andrei găsi calul cel voinic pentru prințul Carol al II-lea. Povestea spune că prințul a vrut să pună șaua pe cal pe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe Andrei să găsească un cal, mai viteaz decât cel pe care-l mâncase lupul și atât de voinic încât să ducă pe crupa sa nu două și zece persoane. Cu ajutorul lupului căruia-i spuse Viteaz, Andrei găsi calul cel voinic pentru prințul Carol al II-lea. Povestea spune că prințul a vrut să pună șaua pe cal pe de o parte iar de cealaltă parte să-i aibă pe lângă sine pe Andrei și Viteaz, prietenul său lup, scutindu-i în
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
asta... Puiul n-avea de gînd acum să mai plîngă de singurătate. În compania lupului se simțea în siguranță. "Noroc" cu foamea, care nu-i lăsă cale de întoarcere. În scurt timp, micuțul căprior scîrțîia de foame. Asta e! Așa, voinicule, strigă cît poți tu de tare! Cheam-o pe mama, să vină să te ia! Nu judecase greșit Lupino. Cît de departe de puiul ei poate să stea o mamă îndurerată? Speriate de apariția lupului, căprioarele alergaseră care încotro. Mai tinere
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a trezit și i-a pus numele Ruben. Era un nume care suna ca un strigăt de veselie, un nume care ar fi putut să provoace demonii să-i facă rău. Dar Lea nu se temea pentru fiul ei cel voinic. Iacob a fost chemat și și-a primit fiul cu o infinită tandrețe. Însă în timp ce Iacob se îndepărta de locul primei întâlniri cu fiul lui, fericirea i se risipea. Și-a lăsat capul în piept și s-a gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
podea sub el, ca o cotoaică-n călduri. - Te-am simțit la defect! zise ăsta, care-o înclinase pîn-o făcuse să-și atingă, cu capul, buricul. Pagubă în ciuperci... Dar cum zici tu că te cheamă pe tine? - Gabriela P. Mocanu, voinicule. - Ehei, Gabrielo, iară eu bag acuma, la tine, în viteza a IV-a. ...Că să nu te plângi c-a trecut aiurea anul ăsta. Până o fi ne arăți unde stă madam Nicolici... Rar își descleșta Țaca gurița să mărturisească
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe-o piatră ce stă-n mijloc de cale Și scârțiind din scripcă dulci sunete de jale Spune la cei ce nu văd în cântec bătrânesc Icoanele ce-n sufletu-i, ca-n paraclis trăiesc; Trăiam în doina trist-a voinicului de munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În rîurile-i cari spumînde din munți gem, Într-a colibei triste întunecos blestem. Pe când Fanariotul, pe tronu-mi de mărire Rînjia cu râsul morții - și-n oarba lui cumplire, Ateu din nedreptate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Înțelegea, că sunt oameni foarte răi, care nu vorbesc cu vecinii, că vecinii trebuie să-i ocolească deoarece sunt periculoși și te pot preface În câine ori broască și că fură lapte de la Dumănița noastră. Pentru toate acestea, ca un voinic ce era, copilul Îi amenința cu pumnișorul său, dar numai când se afla În casă, și Îl cuprindea o frică sălbatică atunci când Îndrăznea să caute cioburi de sticlă, frică de care uita complet ori de câte ori găsea o minune albastră, verde, maro
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cizme, cu fețele pline și roșii, să le tai cu firul de ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne - aude, Tontul, da pe el Călin îl chiamă. Cei doi frați se ispitiră și au zis: haidem și noi, Dulce măr e-mpărăția, de ne-a-ntoarce înnapoi Dumnezeu din calea lungă. - Cine-a fi să le găsească, Tot voinic din astă lume, de viță pămîntenească! (55) Deci cum vrură să se ducă, zice prostul: Hai și eu! Hai! că tot n-are ce face, ș-așa îmblă teleleu, Ne-a ține de-urît uitucul ș-a păzi la noapte focul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Dară pe la miez de noapte auzi-n văzduh un glas. Vine-un zmeu în solzi de criță cu trei capete și lui: Cum de calci moșia tatei făr de voia nimărui? (75) Hai la luptă... Se luptară și-l lovi voinicul rău, Făcu trei căpiți de carne din trei capete de zmeu 24 {EminescuOpVI 25} {EminescuOpVI 26} {EminescuOpVI 27} Și când cei doi se treziră: uite, voi cât ați dormit, Ce mai lupt-avui grozavă. și ce treab - am isprăvit! A rămas
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
văzduh aude - un chiu Și pin vânt văzu cu - aripe sunătoare, fioroase, Patru capete cumplite pe două umere groase. Hai la luptă, măi voinice - cum făcuși de te văzui, Cum de calci moșia tatei făr de voia nimărui? (85) Dar voinicul îl omoară și ca vai de mama lui, Patru clăi de carne face el din capetele lui. Când cei doi iar se treziră, au văzut a lui ispravă, Isbîndirea strălucită dintr-o lupt - așa grozavă. Și când iar i-apucă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-ndrugă, Unul bate, altul cântă... ș-o tulim urât la fugă. Să s-apropie nu poate decât omul pământean. - De-i așa, poi las-pe mine... zice Strolea cel viclean. Îl desleagă și-l urmează... El văzu atunci legat (160) Un voinic care când vede că smeii s-au depărtat, Se smuci lăsând în urmă a lui mâni și-n codru piere. Luna ese dintre codri, noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Și mereu ea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]