1,117 matches
-
De fapt, îl chema Carlos, iar eu îi spuneam Titirezul. Carlos se credea un dansator extraordinar și se dădea în spectacol cu orice ocazie. Când începea să-și rotească șoldurile cam micuțe, cu niște mișcări absolut exagerate, îți venea să vomiți. în zilele când nu-i spuneam Titirezul, îl fericeam cu porecla Omul Care îți întoarce Stomacul Pe Dos, ca să mă mențin în tema rotației. Și Wayne unde e? am sărit eu. Dacă el nu vine, nu mai are sens să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu ochi strălucitori. Bărbați cu cămăși cu mânecile cu volane, pălării mari de paie, cravate din șireturi de pantofi, care agitau niște maracas. Genul de muzică pe care o poți descrie ca fiind „contagioasă“. Pe mine însă mă făcea să vomit. O detestam. Soneria a sunat din nou și de data asta era chiar un invitat. Soneria a sunat din nou și în cameră au mai intrat încă vreo zece oameni, cu sticle de băutură în brațe. Pe mine m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de ușurare amestecat cu încă ceva, ceva neplăcut - Luke mă văzuse și făcuse o remarcă. Ce zisese oare? Cu stomacul strâns, mi-am amintit dintr-odată episodul cu degetul băgat în talia pantalonilor lui Luke și mi-a venit să vomit de rușine. Te rog, Doamne, am implorat, fă să nu se fi întâmplat. Dacă ștergi partea asta, promit să dau la săraci salariul de săptămâna viitoare. Ce naiba a fost în capul meu? m-am întrebat îngrozită. El, dintre toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în depărtare. în depărtarea înfricoșătoare a unui loc din trecut. Am încercat, dar eram prea mic ca să fac ceva. Se auzea până sus... înțelegi? Bufniturile. Palmele, pumnii... Neil a tăcut, apoi a deschis gura ca și cum i-ar fi venit să vomite. Și-a pus palma peste gura deschisă. Noi ne uitam la el, cu ochii măriți de groază. — Iar ea se chinuia să nu țipe, înțelegeți? a reușit Neil să mai spună, cu un zâmbet schimonosit. Ca să nu ne sperie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Helen. Ei, ce voiam de fapt să văd era că nu reacționează în nici un fel în fața lui Helen. Dar Chris și Helen și-au aruncat vreo câteva priviri care nu mi-au plăcut. Păreau pline de subînțeles. îmi venea să vomit și mă uram pentru că, în prezența oricăreia dintre surorile mele, păleam pur și simplu, deveneam insignifiantă. Uneori până și mama mă eclipsa. Ca o proastă, crezusem că avusesem asupra lui Chris un impact suficient de puternic pentru ca acesta să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Fața arăta perfect normal. Dar când domnul Bourke l-a ridicat, creierii bărbatului s-au scurs prin partea din spate a craniului. Dan Bourke a zis c-a fost așa de dezgustător că lui taică-său i-a venit să vomite. Noi n-ar fi trebuit să știm nimic din toate astea. O auzisem pe mama zicând „Șșșșș, pereții au urechi“. Apoi încruntase din sprâncene. Dar Dan Bourke, care avea informații din interior, ne-a povestit totul. Ne-a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dintre noi se prefăcea că-l pocnește în cap pe celălalt cu vătraiul, apoi cel care fusese lovit trebuia să zacă pe jos vreo câteva secole, după care altcineva trebuia să fie domnul Bourke, să vină și să mimeze că vomită. Odată, Claire a jucat așa de bine partea cu vomatul, încât a vomat pe bune. A fost grozav! Când mama a aflat de jocul nostru, ne-a luat vătraiul, așa că am fost nevoiți ca în locul lui să folosim o lingură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ceva, pierderea aceea îmi frânsese inima. Pe masa din fața mea a apărut o ceașcă de ceai, iar tandrețea gestului mi-a multiplicat durerea de vreo zece ori. Am început să plâng și mai tare și simțeam că-mi venea să vomit. —Cioc CIOC? mi-a scârțâit direct în ureche cineva care nu putea fi decât Don. Nu! — Doamne, chiar e în stare proastă, am auzit pe cineva murmurând. Din fericire, m-am trezit râzând ca un copil. Cine a zis asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de diferite forme de dependență, inclusiv cei cu probleme legate de mâncare, au dinții făcuți terci. Motivul e, pe de o parte, stilul de viață destrăbălat - cei care iau ecstasy ronțăie în gol, iar bulimicii, care, de fiecare dată, după ce vomită, își clătesc gura cu acid hidrocloric, au noroc dacă mai rămân cu vreun dinte în gură; la fel ca și alcoolicii care și ei vomită de zor. în afara vieții destrăbălate, a spus Barry Grant, toți neglijează să meargă la dentist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
destrăbălat - cei care iau ecstasy ronțăie în gol, iar bulimicii, care, de fiecare dată, după ce vomită, își clătesc gura cu acid hidrocloric, au noroc dacă mai rămân cu vreun dinte în gură; la fel ca și alcoolicii care și ei vomită de zor. în afara vieții destrăbălate, a spus Barry Grant, toți neglijează să meargă la dentist. îSpre deosebire de pacienții din extrema cealaltă, care merg la doctor, la dentist sau la spital mult prea des, folosind tot felul de pretexte.) Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de doisprezece ani. Amândoi dorindu-ne să ne distrăm. Mă vedeam împreună cu el: un cuplu superb, doi oameni teribil de potriviți. Normal că aveam să mințim în legătură cu locul unde ne cunoscusem. Mi-am mai imaginat și alte lucruri. Pe Luke vomitând de supărare. Luke implorându-mă să-l primesc înapoi. Luke nebun de gelozie și încercând să-l pocnească pe Chris... De cele mai multe ori, fanteziile mele se învârteau în jurul lui Luke încercând să-l pocnească pe Chris. Ăsta era unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
s-au întunecat, apoi Luke mi-a zâmbit. Cu subînțeles. Cu o promisiune ascunsă sub pleoape și o umflătură în pantalonii scurți. Am simțit cum mă cuprinde un val de dorință. Dar în același timp mi-a venit să și vomit. Cum merge, băiatul anilor șaptezeci? l-a salutat Brigit pe Luke. —Returul anilor șaptezeci, a replicat Luke. —Cocoașa anilor șaptezeci, a ripostat Brigit. —Infractorul anilor șaptezeci, a reușit s-o-ntoarcă Luke. —Borseta anilor șaptezeci, a riscat Brigit. Nu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
un fel ciudat, apoi întorcându-se către mine, că nu ai fost un copil nici mai rău, nici mai bun decât surorile tale. Mama a bolborosit ceva de genul „Mai bună în nici un caz“. Am simțit că-mi venea să vomit. Aveți sentimente ostile față de Rachel, doamnă Walsh? A întrebat Josephine. M-am clătinat la auzul cuvintelor pline de insolență ale lui Josephine. Și, judecând după expresia consternată de pe fața mamei, mi-am dat seama că trăia aceeași senzație. După aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și Brigit veniseră în calitate de Celelalte Persoane Implicate în cazul meu. Brigit nu completase un chestionar fiindcă ceea ce voia să transmită era așa de important încât nu se putea realiza decât printr-o vizită personală. Am simțit că-mi vine să vomit de frică. —Brigit, îmi dau seama cât ești de supărată, a zis Josephine. Așa că o s-o luăm ușurel. După câte se părea, Brigit făcea doar încălzirea, în timp ce Luke era piesa de rezistență. M-am pregătit pentru acuzațiile celor doi, transpirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în trecut, îi trăsesem clapa de mai multe ori lui Dumnezeu și poate că nu mai voia să facă afaceri cu mine. Cam cu zece minute înainte de reunirea grupului pentru principala atracție a după-amiezii, am simțit că-mi vine să vomit. Mi s-a întunecat privirea. Nerăbdătoare, am sperat că ăsta era preludiul iminentei mele morți. M-am târât către baie luând peretele în brațe. Din cauza petelor negre care-mi dansau în fața ochilor, abia dacă mai vedeam podeaua. Dar cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
episodul ăsta oribil. Apoi mi-am amintit cât de îngrozitoare fusese ședința cu Brigit și cât de slabe erau șansele ca votul juriului format din Luke Costello să fie mai bun. De frică, am simțit iar că îmi vine să vomit. M-am rugat cu ardoare să fiu cruțată, însă, la ora două fix, Luke, Brigit și Josephine au intrat mărșăluind în sală și s-au așezat pe scaune. Când l-am văzut pe Luke, m-am bucurat puțin. Așa cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
inventat încă.“. M-au apucat nervii. Ca de fiecare dată când mă gândeam la el și la ceea ce-mi făcuse. îmi doream ca nici un cuvânt din ceea ce spusese să nu fi fost adevărat. Mă simțeam furioasă, îmi venea să vomit și eram speriată. Aproape că am intrat în panică. Așa că atunci când Nola a zis „Te simți bine, Rachel? Arăți puțin cam...“, am izbucnit ușurată: —Și eu am fost așa. Mă gândeam tot timpul la droguri. Nu sunt fericită, am adăugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zis eu nerăbdătoare. Eu și Luke petrecuserăm unele dintre cele mai fericite momente din relația noastră în restaurante. — Asta încă avem voie să facem, nu-i așa? —Abia-abia, a fost el de acord. Avem voie atâta timp cât nici unul dintre noi nu vomită imediat după ce-a mâncat, nu comandă cinci feluri de desert și nu are alte comportamente aberante. Unde mergem? am întrebat eu. Eram mulțumită. îmi imaginam un bistrou micuț și romantic, cu o lumină obscură. Chipurile noastre apropiate în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
apoi să te duci în vizită la prieteni și odată ajunsă acolo să descoperi că ți se pregătise o masă cu opt feluri de mâncare. Pe care trebuia să le mănânci, chiar dacă după fiecare înghițitură simțeai că-ți vine să vomiți. Nefericită până peste poate, l-am privit pe Chris potrivindu-și prezervativul. Dacă nu ești cuprinsă de o pasiune delirantă, când vezi un bărbat în toată firea acoperindu-și obiectul cu o peliculă filmată ți se pare o adevărată nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
poartă la New York, dar acum nu ești în New York și cât timp trăiești sub acoperișul meu o să te acoperi ca o bună creștină! Simțeam că mă cuprindea vechea mea frică. începusem să tremur și aveam senzația că-mi vine să vomit din cauza țipetelor și a urletelor. A fost oribil. Mi se părea că a venit sfârșitul lumii. Am plecat din cameră în goană. îmi venea să mă sinucid, s-o omor și pe mama, să fug pe mare și să înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e clar. —Promite-mi că n-o să te superi, m-a implorat ea. Mi-am dat seama că se întâmplase ceva îngrozitor. —Promit, am mințit-o. — Am un prieten nou, a zis Helen stânjenită. Am simțit că-mi vine să vomit. Nu-l mai doream, dar nici nu voiam s-o călărească pe soră-mea, când cu mine nu fusese în stare să-și mențină erecția. Și îl cunoști și tu. Știu. — A fost cu tine, la nebuni. Știu. — Și știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-mi gura cu forța, ceva de plastic pe limbă, zgâriindu-mi gâtul. O senzație de vomă și de sufocare, încerc să mă ridic în fund, cineva mă obligă să rămân pe spate, eu mă forțez din nou să mă ridic, vomit și respir cu greutate, niște mâini puternice ținându-mă cu forța lipită de masă. încetați! în mai puțin de douăzeci și patru de ore, am fost din nou acasă, în apartamentul meu. Unde am aflat că Margaret și Paul veniseră de la Chicago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu de multe ori, dar cam des, vorba unui clasic) de când s-a instaurat maternitatea. Scrisul nu-și prea găsește loc în povestea asta. Când am aflat că sunt însărcinată, în aprilie 2008, scriam de zor la teza de doctorat. Vomitam și scriam. Scriam și vomitam. Dar a trecut și greața. Și iată-mă, purtându-mi mândră burta umflată (și țâțele, ca să fiu sinceră), pe la bibliotecile care mai erau deschise și vara. Mare noroc am avut că am terminat de scris
Poveşti cu scriitoare şi copii by Georgiana Sârbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1781]
-
cam des, vorba unui clasic) de când s-a instaurat maternitatea. Scrisul nu-și prea găsește loc în povestea asta. Când am aflat că sunt însărcinată, în aprilie 2008, scriam de zor la teza de doctorat. Vomitam și scriam. Scriam și vomitam. Dar a trecut și greața. Și iată-mă, purtându-mi mândră burta umflată (și țâțele, ca să fiu sinceră), pe la bibliotecile care mai erau deschise și vara. Mare noroc am avut că am terminat de scris în septembrie și am predat
Poveşti cu scriitoare şi copii by Georgiana Sârbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1781]
-
noi păduchii care s-au tot înmulțit an de an și caută să ne năpădească. Nici n-o să mai scriu mai departe. O scârbă imensă mi se urcă precum o apă grea în suflet și tare mi-e că voi vomita pe tastatura asta. La câți bani mi-au mai rămas după plata facturilor și medicamentelor, nu-mi mai pot permite alta, deși costă numai 18 lei... Dacă aș câștiga la Loto Văd în ziarul de azi că fondul de câștiguri
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]