1,090 matches
-
capului, protejându-l. Se cufundă în bazin, doar mâna cu paharul de votcă plutind deasupra bulelor mișcătoare de apă. Ochii mei rămâneau lipiți de monitor. Vă rog, am gândit. Vă rog, salvați-l careva. Îndată ce dădu peste cap restul de votcă, ieși din jacuzzi, întinzându-se după prosopul care zăcea pe șezlong. După ce se șterse, dădu jos chiloții de baie și îi întinse pe șezlong. Se înfășură cu prosopul și se deplasă destul de nesigur spre casă, lăsând un șir de urme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ia omul, murmură ea. Am zâmbit în semn de scuză. A comanda ceva de băut constituise un lucru atât de natural încât nici nu mă gândisem ce importanță avea. Fusese involuntar. - Îmi pare rău... - De ce trebuie să bei? întrebă ea. - Votca mea de consolare? - Cum de-am știut că vei spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici săptămâna asta? întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lumina lanternei. Se „ascundea“ în spatele meu, cu ochii strânși cât putea de tare, iar acel ceva a ieșit din calea jetului de lumină al lanternei ca și cum asta l-ar fi jignit - ca și cum întunericul era tot ce știa și îl satisfăcea. Votca îmi surescitase simțurile. - Victor? am șoptit din nou, încercând să mă conving pe mine însumi. Robby tremura ca varga în spatele meu. Robby, nu e nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul meu. Robby, spune-le ce-ai văzut. - Tată, nu știu ce-am văzut, zise el, chinuit. Nu știu ce-am văzut. Nu mă mai întreba asta. - Am găsit o sticlă de votcă pe jumătate goală, pe noptieră, domnule Ellis. Nu mai știu cine a zis asta. - Și credeți că asta dovedește - ce? am reușit să îngân. - Domnule Ellis, luați medicamente? - Da. Iau. De fapt chiar iau. Am răspuns asta în stilul defensiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
probabil a fost câinele, domnule Ellis. - Mergem la hotel, am zis foarte scurt. M-am întors spre Marta. Corect? A dat din cap, privindu-mă cu ochii larg deschiși. Deci asta era teoria lor: Beat mort în urma unei combinații de votcă și Klonopin, i-am sculat pe copii crezând că eram atacați de animalul nostru de companie. Era așa o tâmpenie încât nici nu merita o reacție din partea mea. Însă până și scriitorul credea că e plauzibil. Scriitorul mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
erau - cam de la Gazetă... -, eu le ofeream cartofi prăjiți și excelenții cârnați Debrețin, un vin pasabil - nu se beau tărituri, eu eram contra, cum sunt și azi, și, fapt notabil, când Nichita a început să bea tărituri, coniac și apoi votcă, deși a durat prietenia, întâlnirile noastre s-au „espasat”, au devenit mai rare și mai întâmplătoare. Poeții citeau, apoi, din manuscrisele lor, cei trei poeți ai grupului, noi doi, eu și Matei, ne erijam în critici, mai ales Matei, știutor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vorbea fluent românește, după ce făcuse niște semne șoferului său, în timp ce noi închinam pentru ideea "excelentă" de a face acest popas surpriză, într-un mediu atât de pitoresc, ne prezentă un cadou o tavă cu picturi rusești și o sticlă de votcă, pentru mămica și pentru mine, din cele pe care le luase din magazia misiunii lor, probabil, pentru a le oferi oficialităților române, la fiecare obiectiv vizitat. Observând pasiunea cu care oaspeții sovietici se bucurau de aroma și tăria țuicii românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
înțeleg că schimbările din Uniunea Sovietică nu erau doar o formalitate. Pe timpul celor opt ani de muncă în Moscova, auzisem de mai multe ori că "mujicul rus este mulțumit cât timp are "samagonka" și se poate bucura de porția de votcă". Mă întrebam: oare chiar s-a declanșat începutul sfârșitului? Trecuseră zece ani de la acea teribilă "gafă", când, la Moscova fiind, de Sfântul Ion, aveam mai mulți colegi, în apartamentul nostru, invitați la onomastică, fiind toți după un consum suficient de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
simțit minunat. M-am retras patru ani la Turnu Severin unde am avut un post de paznic de noapte al unui depozit de cărți vechi bisericești și unde citeam un roman de seara până dimineața și beam o sticlă de votcă Wiborowa. Apoi, sastisit de atât bine într-un colț de țară, "cum pe Dunăre nu curgea vin/ am plecat din Severin!" -, am plecat la București, unde am stat alți patru ani (legislaturi, ce mai!) și unde am fost boem. M-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
minutelor. 25 TC "25" \l 1 Spaniolu, Gămălie și Pușcărie stăteau tolăniți pe malul Dunării, pe nisipul cald, și mâncau cu poftă salam tăiat felii și franzelă, întinse pe un ziar pus pe o piatră. Beau dintr-o sticlă de votcă „genocid“, pe care și-o treceau din mână în mână. Se simțeau grozav, ca-n sânul lui Avram. Se cunoscuseră cu puțin timp înainte. Neștiind unul de altul, toți trei călătoreau cu trenul, fără bilet: n-aveau unde să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
e sărăcie... Spaniolu și-a întrerupt confesiunea și l-a zgâlțâit pe Pușcărie care tocmai adormise și începuse să sforăie: -Scoală, bă! Acu zâi și tu, de unde ți se trage numele de Pușcărie!.. Pușcărie s-a interesat dacă mai e votcă. -Nu mai e, zâi! Fără cine știe ce mare chef, Pușcărie le-a îndeplinit dorința tovarășilor săi: -La mine e simplu, mânca-v-aș gura. Mi se zice Pușcărie că am stat mai mult în pușcărie decât pe-afară. A bătrână, săraca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
luminoase din platou. Se perindă de-a valma în fața camerei tot feluri de directori de obscure ONG-uri umanitare, plasate însă strategic în buricul (buricele, mai exact) Parisului, cântăreți celebri de origine asiatică care par treziți după o baie de votcă dintr-un club elitist parizian, frumuseți exotice (vulgaritate sexy-căutată), dar și preoți iezuiți uitați prin jungla asiatică de 40 de ani și care acum apar, în fine, la televizor. Dacă stau să mă gândesc bine, este prima oară când văd
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai lungă noapte a anului, după o zi de dârdâială în Casa Scânteii, cu prea multe țigări, cu ochii lăcrimând de la neon pe litere corp 7, în pagini „festive“ pline de modificări de la „foruri“, cu veșnicele discuții despre mâncare, cu votca cinstită cu tipografii la sfârșitul zilei în secretariatul tehnic. Se anunță geruri și viscole. Obligațiile sărbătorilor - o oboseală în plus. Și totuși, bioritmul se îndrăcește: sporovăiesc, flirtez, frec și răstorn mobile scoțând praful din unghere, caut cadouri pentru toți ai
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
jidovești” de lângă târgul Soroca (nordul Basarabiei), unde se „fierbea” horilcă, al cărei import era oprit <endnote id="(479, p. 173)"/>. Nu Întâmplător, mulți termeni din acest domeniu sunt de origine slavă : „cârciumă” („crâșmă”), „podgorie”, „povarnă”, „horilcă”, „butelcă”, „ploscă”, „vadră”, „velniță”, „votcă” etc. În acea epocă, Țările Române nu numai că erau „grânarul Constantinopolului” (cum remarca, pe la 1785, consulul austriac Ignatius Stefan Raicevich ; <endnote id="cf. 378, p. 113"/>), dar - fiind vasale Imperiului Otoman - erau și obligate să-și vândă turcilor, la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
s-au cunoscut că pricinuesc multe lucruri fără de cale, fiind Într-adins femei și fete tinere”. În folclorul polonez apare foarte adesea imaginea soției cârciumarului evreu, pe care o cheamă, de regulă, Haia - o evreică frumoasă, veselă, care vinde clienților votcă, dar și dansează și cântă cu ei. Câteodată ea se iubește cu un client creștin, ba chiar fuge cu acesta În lume, luând cu ea toată averea soțului <endnote id=" (127, p. 87)"/>. De altfel, se pare că În epocă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
n-a înțeles că dorea nu un pahar cu apă, ci un pahar de apă. I-a adus în final un pahar "de apă", cam de 200 centilitri, distinsa poetă și-a scos din geanta-i încăpătoare o sticlă de votcă, și-a umplut paharul, l-a dat pe gât și apoi m-a anunțat că putem începe conferința de presă. Trebuie să recunosc faptul că s-a descurcat excelent, a spus lucruri foarte interesante și a lăsat o impresie generală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a anunțat că putem începe conferința de presă. Trebuie să recunosc faptul că s-a descurcat excelent, a spus lucruri foarte interesante și a lăsat o impresie generală foarte bună, ceea ce mi-a confirmat, odată în plus, valabilitatea lui "in votca veritas"! Au trecut lunile și anii. A venit un nou ambasador. Fost șef de secție la CC al PCR, un bărbat inteligent, foarte bun cunoscător al realităților politice din România și "comunitate". Ca și predecesorul ambasador, și acesta mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
o cuvertur) dintr-o țes)tur) colorat) pe saltea, o gr)mad) de manuscrise cu urme de cești de cafea. N-ar strică puțin) c)ldur), Ins) acest lucru nu e neap)rât necesar, ne vom Inc)lzi cu votc). Votca israelian) este foarte bun). La fel si șlibovița, rachiul și țuică - chiar și aquavitul este aici b)ubil. Dennis desface cutiile de sardele, scoate brânză, chiflele și sticlele. Hârtiile și c)rțile nu sunt luate de pe mas), ci doar Împinse
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
cizme și joben englezesc pe capul s)u de evreu; și iat) și copilașii, turiștii, profesorii și ghizii. Adesea ei dau explicații cu glas tare chiar În pragul ușii noastre, În fața Mishkenot Sha’ananim. În drum spre cas), resimțind efectele votcii b)ute cu Silk și Schimmel, trec printre șirurile de turiști. Ins) tocmai am petrecut câteva ore odihnitoare cu doi poeți, care m-au eliberat de s)pt)manile de preocupare fâț) de aprigele probleme - ucig)toarele probleme politice. Mintea
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
a murit pe 12decembrie, la prânz, că ar fi împlinit 94 de ani pe 14aprilie. Așa scrie Irina despre moartea prietenului meu drag: „După ce s-a sculat de dimineață, ca de obicei, se bărbierise, își făcuse cafeaua și păhărelul de votcă, glumind cu strănepoții. Stingerea lui bruscă ne-a șocat pe toți. Nu credeam să învețe a muri vreodată... Era puternic, tonic, generos, echilibrat. El continua să fie mai optimist decât noi, cei mai tineri. Pentru mine, mai ales, care am
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Era o sâmbătă de toamnă târzie, zi în care, ajungând acolo, am hotărât să ne informăm, pe cât era posibil, la cârciuma satului, situată la șosea. Un local care este, desigur, "Bar", într-o baracă improvizată. Erau destui bărbați acolo, bând votcă. Intrarea noastră a produs oarecare neliniște, mai ales că eu aveam un aer cam "oficial" din cauza unui impermeabil militar. Repede a fost ascunsă sub tejghea, o condică. I-am intrigat și mai mult când am întrebat de un bărbat care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-mă "să-l iert". Aproape în convulsii, lovindu-și fruntea de podea, țipând la mine: "De ce îmi dați, ca să mă insultați, asta-i, că v-am furat păhărelul, clopoțelul, și faceți pe mărinimosul!..." L-am liniștit, dându-i suplimentar niște votcă. Mi-a mărturisit, cinstit, când s-a liniștit, cum mi-a furat clopoțelul, păhărelul, din ochii mei, pe când scriam nu știu ce. Se mai liniștise, dar iarăși a luat-o repede de la capăt cu fabulația... Că nu știu cine i l-a confiscat, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să repete totul, cu un ton patetic, să mă convingă... "Am rămas în stare de motan maidanez trei nopți și patru zile, până când m-a învățat un alt motan (dar acela era un motan natural) să mă pun pe băut votcă pentru a sparge blestemul"... Deși îl ascultam atent, omul m-a cuprins, respectuos, de umeri: "Dacă nu am doza necesară, iar îmi scade "volumul", iar devin o jivină blestemată, un motan... Dacă ați ști... lucruri extraordinare, mari secrete de stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
strecor pe sub masă la Protocol, barul nostru central... Uite, iar mă încearcă senzația de comprimare osoasă, parcă nu mai sunt om, devin iarăși o jivină blestemată... Domnule, cu toată rușinea, ca intelectual distins, mă înțelegeți, am urgentă nevoie de niște votcă... altfel, iar mi se schimbă statutul, nenorocitul de mine..." L-am ajutat să-și păstreze statutul, am fost cu el la Protocol, ba și la o mică locantă, improvizată într-un vagon metalic, reformat de mult, denumit "La ultimul leu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă, cu sadism, un nefericit vagabond surprins că a furat o sticlă de votcă dintr-un supermarket ieșean. Crimă "de plăcere", de paznic, victima lovită, măcelărită sistematic, într-o încăpere rezervată acestui gen de descărcări sadice. Nici o diferență între această crimă, într-un fel ordonată de un patron, și exercițiile similare din nu știu ce lagăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]