1,123 matches
-
prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți de ferestre se văd argintoase coloane, Muri cu oglinzi de diamant, ce lucesc mai clare ca ziua, Mândre icoane cu fete de craiu îmbrăcate-n albastru, Codri de basme cu arbori vrăjiți și cu albe cerboaice, Iar prin coloane pare că vezi trecând o minune: Luna cu părul ei blond disfăcut, care curge în valuri Pe umeri în jos, îmflat cu dulce de miroase și cântec, Care tremură-n veci în aerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vin. Ia să mă prefac eu că îl beau, dar...” În seara aceea, hangița, știind că i-o pus fiertura în ulcica cu vin, n-o mai băgat de seamă dacă hangiul o băut vinul ori ba. Era o iarnă vrăjită și omătul proaspăt din poiană nu era atins nici de pasăre... La miezul nopții, hangița a plecat, ca de obicei către bordeiul haiducului... Am uitat să-ți spun că hangiul avea o durdă de pușcă cu alice. O ținea ca să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Cei doi preoți, înconjurați de câțiva soldați dintre cei mai viteji, dar care acum își uitaseră vitejia și tremurau ca varga, înaintară prin grâu. Zăriră curând la lumina faclelor, ceva mai departe, turnul despre care scria Auta. Marele Preot privi vrăjit: pe măsură ce se apropiau, turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lăsa un sân descoperit. Mersul fetei era lin ca o plutire. Luna juca în părul negru retezat la înălțimea umerilor. Adunat jos fald peste fald într-un unghi lung, veșmântul dezvelea în mers pulpa stângă, acoperind genunchiul. Auta rămase locului, vrăjit. Dar și ceilalți doi. La lumina lunii se vedeau ochii lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Frații Karamazov”, „Demonii”; Anton Pavlovici Cehov „Unchiul Vania”, „Trei surori”, „Livada cu vișini”; Henrik Ibsen „Stâlpii societății”, „Nora”, „Strigoii”; o naturaliști Émile Zola - „Romanul experimental”, „Neamul Rougon Macquart”; Maxim Gorki „Azilul de noapte”, „Copii soarelui”; Thomas Mann „Casa Buddenbrock”, „Muntele vrăjit”, „Tristan”; o în arta plastică s-au remarcat: Camille Corot - „Portul la Rochelle”, „Lacul”, „Femeia cu perlă”; Gustave Coubert - „Atelierul”, „Valuri”, „Cioplitorii de piatră”; Honoré Daumier -„Voiajorii de la clasa a II-a”, „Don Quijote”; -Simbolismul o avea la bază ideea conform
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
și o călăuză la citirea lor. Aș fi bucuros să știu că migala cu care am procedat nu va fi resimțită ca plictiseală. Thomas Mann îi previne din capul locului pe cei care au de gând să-i citească Muntele vrăjit: „Vom spune povestea în amănunt, exact și minuțios... fără a ne teme să ne expunem reproșului de a fi fost din cale-afară de meticuloși. Suntem înclinați, dimpotrivă, să credem că nu e cu adevărat interesant decât ceea ce a fost elaborat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și mușchi, iar pentru dreptele pedepse, înțepătoare și usturătoare, spini, scaieți, ciulini, urzici și vreun smârc 158 acoperit cu vâscoasa mătase a broaștei. Plantele dușmănoase își găsesc, cu aceleași rosturi mustrătoare, un corespondent în fauna, himerică sau nu, a insulei vrăjite, vipere cu limba despicată și șuierătoare, broaște râioase, viespi, arici, gândaci și lilieci, cârtițe în stare să audă pasul cel mai furișat, bufnițe, crustacee. Însă Caliban, cel mai expus la astfel de neajunsuri, este și cel care știe în amănunt
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
prelung, / M-ar adormi din nou; și-n visu-mi, norii / Îmi par că se desfac, spre-a mi arăta / Comori ce stau să cadă; -ncet mă scol / Plângând de dorul unor vise ca acestea.“ Pentru că insula Furtunii este cu adevărat vrăjită. Este populată de duhuri, de o sumedenie de duhuri, mult mai vechi acolo decât acțiunea piesei și decât orice amintire. Și având să rămână acolo pentru tot acel timp nedeterminabil care, fiind o variantă vagă a eternității, îi poartă câteodată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
tocmai îl învățase de la Stephano, la care Stephano: „Tare aș mai vrea să-l văd la față pe toboșarul ăsta“, iar Trinculo: „Cântecul se depărtează - să ne luăm după el“, ceea ce și fac, spre răul lor. Dar muzica cea mai vrăjită pe care o produce Ariel singur este cea cerută de Prospero în clipa în care îi vede, aduși lângă peșteră, pe Alonso, Sebastian, Antonio, Gonzalo, Adrian și Francisco. Muzica lui Ariel încununează cariera de magician a lui Prospero și se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
-le lucrarea, / Prin vrăji de sus“ (airy charm poate fi o aluzie la însuși Ariel). Și urmează: „Muzică solemnă“, în timp ce Prospero, încă nerecunoscut, privește grupul acela de oameni agitați, adus de Ariel în crângul de tei și închis în cercul vrăjit pe care îl trasase magicianul. Privește și spune, mai mult pentru sine: „Solemnul cântec, cel mai bun balsam / Al minții răscolite, lecuiască-ți / Înfierbântatul creier!“ Așadar la componentele esențiale ale naturii lui Ariel trebuie adăugată muzicalitatea, și ea o formă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
prevalează de noua lui condiție de rege al Neapolului. Despre cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot, funerar, el îl aude mai ales, și tot
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și o călăuză la citirea lor. Aș fi bucuros să știu că migala cu care am procedat nu va fi resimțită ca plictiseală. Thomas Mann îi previne din capul locului pe cei care au de gând să-i citească Muntele vrăjit: „Vom spune povestea în amănunt, exact și minuțios... fără a ne teme să ne expunem reproșului de a fi fost din cale-afară de meticuloși. Suntem înclinați, dimpotrivă, să credem că nu e cu adevărat interesant decât ceea ce a fost elaborat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ciuperci, și mușchi, iar pentru dreptele pedepse, înțepătoare și usturătoare, spini, scaieți, ciulini, urzici și vreun smârc acoperit cu vâscoasa mătase a broaștei. Plantele dușmănoase își găsesc, cu aceleași rosturi mustrătoare, un corespondent în fauna, himerică sau nu, a insulei vrăjite, vipere cu limba despicată și șuierătoare, broaște râioase, viespi, arici, gândaci și lilieci, cârtițe în stare să audă pasul cel mai furișat, bufnițe, crustacee. Însă Caliban, cel mai expus la astfel de neajunsuri, este și cel care știe în amănunt
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
prelung, / M-ar adormi din nou; și-n visu-mi, norii / Îmi par că se desfac, spre-a mi arăta / Comori ce stau să cadă; -ncet mă scol / Plângând de dorul unor vise ca acestea.“ Pentru că insula Furtunii este cu adevărat vrăjită. Este populată de duhuri, de o sumedenie de duhuri, mult mai vechi acolo decât acțiunea piesei și decât orice amintire. Și având să rămână acolo pentru tot acel timp nedeterminabil care, fiind o variantă vagă a eternității, îi poartă câteodată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
tocmai îl învățase de la Stephano, la care Stephano: „Tare aș mai vrea să-l văd la față pe toboșarul ăsta“, iar Trinculo: „Cântecul se depărtează - să ne luăm după el“, ceea ce și fac, spre răul lor. Dar muzica cea mai vrăjită pe care o produce Ariel singur este cea cerută de Prospero în clipa în care îi vede, aduși lângă peșteră, pe Alonso, Sebastian, Antonio, Gonzalo, Adrian și Francisco. Muzica lui Ariel încununează cariera de magician a lui Prospero și se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-le lucrarea, / Prin vrăji de sus“ (airy charm poate fi o aluzie la însuși Ariel). Și urmează: „Muzică solemnă“, în timp ce Prospero, încă nerecunoscut, privește grupul acela de oameni agitați, adus de Ariel în crângul de tei și închis în cercul vrăjit pe care îl trasase magicianul. Privește și spune, mai mult pentru sine: „Solemnul cântec, cel mai bun balsam / Al minții răscolite, lecuiască-ți / Înfierbântatul creier!“ Așadar la componentele esențiale ale naturii lui Ariel trebuie adăugată muzicalitatea, și ea o formă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
prevalează de noua lui condiție de rege al Neapolului. Despre cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot, funerar, el îl aude mai ales, și tot
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
el, în "Teatrul cruzimii", acest spectacol complet: "Orice spectacol va conține un element fizic și obiectiv, sensibil tuturor. Strigăte, plânsete, apariții, surprize, lovituri de teatru de toate felurile, frumusețe magică a costumelor copiate după unele modele rituale, lumină strălucitoare, frumusețe vrăjită a vocilor, farmec al armoniei, note rare ale muzicii, culori ale obiectelor, ritm fizic al mișcărilor al căror crescendo și descrescendo vor imita pulsația mișcărilor familiare tuturor, apariție concretă a unor obiecte noi și surprinzătoare, măști, manechine de mai mulți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urmă de dinte a vârcolacului, se ridică strălucitoare deasupra vârfurilor pomilor mirositori, de departe, tot văzduhul fără margini închipuite al lui Dumnezeu, albastru și străveziu de parcă-i cleștarul mai curat ca apa limpede, și valea întreagă adâncită într-o tăcere vrăjită și prispa pe care ședeau mama Ilinca cu copila ei Smărăndița se umplură de o lumină vie și bălaie de semăna că ți s-ar fi deschis fundul sufletului ca să prinză tainele firii, din adâncul căreia se varsă în gândurile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca o nălucă, dispărea. Se mai povestea că atunci când lopătarul apărea pe lizieră, purtându-și cu măreție coroana coarnelor de o frumusețe unică, uitai că ții în mână pușca... „Era fascinant să-l vezi!“ spuneau ei. În fața lui înțepeneai, ca vrăjit, așa cum te prindea vremea. Nici n-ai clipit a doua oară, și el într-un salt lung, lung, a dispărut în inima codrului, ca o vedenie. Te frecai la ochi, întrebându-te... „Oare, chiar a fost?“ și totuși, nefericitul moșier
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
neagră... îi sări prima în ochi. Apoi, privind șirul de bănci, se gândi că i-ar plăcea să steie și ea în una din ele, și să învețe buchea, așa cum a auzit de la Fănuță. Și, cum stătea ea, așa, ca vrăjită, deodată, simți că o mână caldă și moale căuta să-i ridice bărbia. Era chiar învățătorul... „Domnu“, cum i se spunea în sat. La început mai cu sfială, dar curajul revenindu-i repede, îl privi drept în față. Pentru ea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se contopea cu a ei. Era, în primul rând, un animal inteligent. Deși încă mic, formele lui armonioase îl făceau să semene cu o sculptură clasică, cioplită în piatră cu mare măiestrie. Uitându-se câteodata la el, Anuca rămânea ca vrăjită. În mușchii picioarelor lui zvelte simțea parcă țesătura subțire a nervilor. Când îl netezea pe spate cu mâna, părul catifelat, parcă, îi fremăta sub palme o lumină clară și palpabilă. Îi plăcea totul la căprior, dar mai ales aerul lui
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
câteva secunde. Revelația o avusese chiar în clipa în care deschisese ușa și o văzuse în prag, sofisticată și superbă și lăsându-l cu gura căscată. Și apoi, stând de vorbă cu ea cât timp Darcey era sus, se trezise vrăjit. Era mai isteață decât Darcey, mai distractivă, mai înțepătoare în comentarii și, pe deasupra, și mai la modă. Era omul perfect în ambalajul perfect - un corp superb și o minte ascuțită - și cel mai uluitor la ea era că părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
goale de la genunchi în jos în iarba tânără și, din când în când, degetele ridicate peste frânghie fixează în clame de lemn rufele, nu-i destul de înaltă dacă privirea nu-i trece peste frânghia bine întinsă între prunii înfloriți, cântecul vrăjit încă o dată și-ncă o dată, bade pălărie nouă, mâna dreaptă îmi umblă grăbită pe coala albă, desenul începe să prindă contur și în momentul acela soarele trecut de amiază se lasă brusc în florile de prun, printre crengi în ușoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ți-a luat plânsul ți-a promis în schimb fiorii unei iubiri de excepție, nu, nu, dragul meu, cuvintele ei perfide ți-au strecurat în ureche otrava dulce a unei promisiuni peste puterile tale, te-a asigurat cu vorbele ei vrăjite că, orice ai face, nu te vei putea opune ursitei ce ți s-a dat, 17 iulie, părintele cere să fie dus în biserică să-mi vadă pictura, slăbit, obosit, transfigurat de liniștea drumului lung ce-l așteaptă, Daniel așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]