1,646 matches
-
oamenii, Thomas așa și-l imagina; unii Îl socoteau doar o undă, alții nici atît. Oricum, totul trecea și dus era, așa cum trecuse și o bună parte din viața lui Thomas. Și chiar și cucernică de-ar fi fost, tot zadarnică s-ar fi dovedit. O noapte, doar, să fi fost iepure-de-mare; numai că s-ar fi putut ca limita suportabilă a plăcerii, odată depășită, să fie chiar mortală. Și așa mulți bărbați mureau În timpul orgasmului, nu prea se vorbea despre
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
din toate părțile, este jefuit. Simțămîntul - efect al fierbințelii, niciodată duse de tot - rămăsese pentru totdeauna, chiar dacă rareori conștientizat. Ingrid Încerca, În felul ei, dacă nu să Îl vindece pe Thomas, măcar să Îl aducă Într-o stare de convalescență. Străduință zadarnică; cel mult ar fi putut să Îl termine cu zile; Thomas pacientul avea nevoie de aer, fie și otrăvit, iubirea - dacă Ingrid chiar Îl iubea - Îl sufoca, nu era obișnuit. Dacă sentimentul ar fi fost reciproc, s-ar fi salvat
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
-l cunosc, nu știu cum arată, dar sunt sigur că este om bun...”. Dorea să-i vadă pe amândoi când vorbesc și s-a străduit din toate puterile să se miște, să se întoarcă. Și-a dat seama că toate eforturile sunt zadarnice. A oftat adânc și a încercat să înțeleagă, să-și concentreze voința spre altceva. Simțea în adâncul sufletului că numai prin propriul efort de voință va rezista. În acele momente, dacă cineva ar fi urmărit indicatoarele aparatelor la care era
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mare pas înainte să putem accepta cu «onestitate» propriul adevăr, fără a ne simți condamnați și fără a încerca să ne ascundem, așa cum se întâmplă, de multe ori, din cauza rușinii și a fricii. Este imperios necesar să acceptăm, fără tânguieli zadarnice și banale nostalgii, revoluția antropologică în desfășurare, pe zi ce trece tot mai rapidă, fără a cădea în ceea ce papa Francisc a definit drept «reducționism antropologic». Unul dintre serviciile cele mai importante ale consacraților, spre folosul întregului trup mistic al
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mai primească. Se plimbă în lungul și latul odăii. - Dar, omule, implora el pe Costache, de ce s-o fi supărat domnișoara Otilia, ce s-a întîmplat? Moș Costache, prin încovoierea lui, mărturisea nevinovăția și nedumerirea. În sfârșit, după o așteptare zadarnică, Pascalopol se îndreptă spre ușă, în prada celei mai mari mâhniri. Costache întinse spre el brațe de om care se scufundă definitiv în ocean. În zilele următoare, moș Costache, lipsit de prezența lui Pascalopol, care îi era necesară ca și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de simplu. Își întoarse toată violența împotriva mărului putred, pe care îl ciopârți crunt. Costache făcea țigări și fuma mereu, înfășurînd toată masa în cearșafuri de fum. - Felix, zise el în sfârșit, seara noi n-o să mai gătim așa,oboseală zadarnică pentru Marina. Dacă vrei, îți face ție ceva ușor. Poți să te duci în oraș să mănânci, mai petreci, vii acasă când vrei, nu? Felix nu înțelese bine. Să mănânce în oraș, unde, cu ce bani? - Unde să mănînc? - Unde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răstignise această ipostază a divinității, prin sacrificiul Mântuitorului, acesta se risipise în lume, făcând să participe toată făptura la divinitate, însă omenirea ignorase caracterul divin al creației și izgonise cu totul spiritul din univers. - Deci crezi că redempțiunea a fost zadarnică? E interesant! - Ha? exclamă uluit Simion, neînțelegînd. Mi-au omorât hainele, îmi fură toate vorbele. "Hotărît, își zise Felix, e nebun." G. Călinescu XIII Stănică se lăsase târât acasă de Olimpia, dar ciuda i se zugrăvea pe față. Însă era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiar ușițele de la sobă și, negăsind nimic, începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care și-o pregătise din vreme. Însă limbile broaștelor erau lungi și bine strânse în arcuri, și toată meștereala lui Stănică fu zadarnică. Atunci Stănică, supărat, își scoase ghetele din picioare și se întinse pe salteaua pusă jos, adormind aproape numaidecât. Felix izbuti să încredințeze pe Otilia că e mai bine să se culce, deoarece era necesar să fie odihnită a doua zi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urmă fu în fundul sufletului mulțumit de manifestările de avariție ale bătrânului, fiindcă asta dovedea integritatea facultăților mintale și era un semn că bătrânul se va restabili, spre bucuria Otiliei. Orice încercare de a convinge pe bătrân să se culce fu zadarnică, și moș Costache, așa de închis de obicei, avu gust de povestit și făcu celor doi tineri, așezați pe scaune de o parte și de alta a patului cu mari suluri de lemn, destăinuiri din tinerețea lui. Limba era parcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cei doi; își uneau imperceptibil umerii încordați, se apăsau și stabileau ce să facă. Totul dispăruse între cei doi și-i învăluise într-un singur ghem care se desfășura de aici înainte neașteptat de lin. Căutările lor erau de- acum zadarnice, se găsiseră! Flora se înălță nerăbdătoare și-i șopti candid la ureche: - După ce intră Malvina în casă, mergem în oraș !? Era atât rugăminte, cât și poruncă în glasul ei, încât l-a încurcat însă nu a mai apucat să răspundă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Părerile de rău devin probleme, iar nu tristeți.) Un regret ridicat la rangul de suferință. Ea nu rezolvă nimic, dar începe totul. Apariția moralei este identică întîiului freamăt de remușcare. Un dinamism dureros face din ea o risipă somptuoasă și zadarnică a sufletului. - Numai marea - și fumul de țigară - ne dau imaginea ei. Păcatul este expresia religioasă a remușcării, precum regretul expresia ei poetică. Primul este o limită superioară; ultimul, una inferioară. Te căiești de ceva ce s-a întîmplat sub
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar putea spune cum poți muri când nu mai mergi spre moarte, cum poți scăpa de Învierea asta infinită... Gândul că viața ar putea fi altceva decât o demonică înflorire, că ea ar duce spre ceva, spre un rost exterior zadarnicei ei desfășurări - mi se pare atât de apăsător și de neavenit, că adeverirea lui m-ar răni nevindecabil. Atunci nesfârșitul ce nu l-ai făcut și toate leneviile scuzate prin cinism s-ar năpusti peste groaza ta înmărmurită. - Nu sîntem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-n plină stradă, în zori, în după-amieze și-n nopți, treaz sau ațipit, între oameni și departe de ei, în speranțe și în absența lor. Fiorurile ei - asemenea unei ascetice îmbrățișări - te topesc lăuntric într-un extaz neîmplinit, ascultând murmurul zadarnic al ondulațiilor sângelui și șoaptele nostalgice ale anotimpurilor interioare. Și de mi-aș stoarce din suflet o icoană a Raiului, ea ar destăinui o lume în care florile se-nchid și se deschid în dorința de-a muri. Și-n
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viață alcătuiește cea mai cruntă dramă a singurătății. Doamne! numai tu mi-ai mai rămas! Tu - rămășiță a lumii și eu a mea. Spumă a părăsirilor mele, în tine aș vrea să-mi curm duhul și să pun capăt zvârcolirii zadarnice. Tu ești mormântul pe care l-au visat ceasurile neprielnice ființei și leagănul suprem al vastelor oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri, îneacă-mi înălțarea nebună
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spuză și mintea se retrage. Nefericirea e cel mai puternic stimulent al spiritului. Dacă inima ar fi redusă la esența ei ideală, adică la Răstignire, ar răsări cruci pe meleagurile ei, de care s-ar spânzura nădejdile - cu tot farmecul zadarnic al nebuniei lor. Luciditatea: o toamnă a instinctelor. Nu mi-e frică de suferințe, cât de resemnarea ce le-ar urma. De-aș putea suferi veșnic, fără împăcare și fără milogeală! Boala te așază la limitele materiei; prin ea, trupul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dovedi că posibilitățile sufletești ale românului nu întrec cele arătate în trecut și că viitorul nu va scoate la lumină fețe ascunse ale sufletului românesc, atunci orice încercare de a pune o piatră la temelia României de mâine ar fi zadarnică. O țară nu se naște și nu crește din afară, ci din condiții lăuntrice. Chiar dacă acestea se supun unor tipare formale, determinantele psihologice specifice nu impun mai puțin o marcă și o individualitate. Rosturile devenirii unei țări își au atâtea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
arzător pe un cer adânc albastru; grădina de desubtul ferestrei în care adormise Dionis era de un verde umed și răcorit după noaptea cu ploaie, florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrimi. În casa de peste drum perdelele albe erau încă lăsate, prin aleile grădinei ei vișinii și cireșii înfloriți, salcâmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie și melancolică umbră. Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pîn-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pîn-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru-i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbeci, {EminescuOpVII 243} o pară palid - albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cineva care să simtă aceeași pasiune și să Îmbrățișeze această concepție la fel de puternic ca și noi. În timp ce candidații treceau prin fața mea, unul după altul, la birourile Agenției Scoțiene de Dezvoltare din Glasgow, am Început să cred că eforturile noastre erau zadarnice. Îmi aduc aminte că intervievam un manager și l-am Întrebat ce cuvânt ar folosi colegii lui de muncă pentru a-i descrie stilul de conducere. „Exocet”, mi-a răspuns el În grabă. Uluit, l-am Întrebat de ce folosește denumirea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
relativitatea semantică: nu există „real” (dispreț mare față de realiștii care nu văd că fotografia este întotdeauna codată), ci numai artificiu: Thesis, nu Physis. (...) Fotografia, spun ei, nu este un analogon al lumii; ceea ce ea reprezintă este fabricat. Această discuție este zadarnică: nimic nu poate împiedica fotografia să fie analogică; însă, în același timp, noema Fotografiei nu stă deloc în analogie (caracteristică pe care o împărtășește cu toate tipurile de reprezentări, subl.n.,C.P.). Realiștii, printre care mă număr și eu (...) nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se limpezi. Stropi marginile pe care mai rămăseseră câteva picături de sânge, ele se strânseră ca niște păianjeni, înainte de a se risipi în jetul de apă. — Fascinant, șopti. Sângele care țâșnește din trup se încăpățânează să rămână viu... Ce trudă zadarnică... Așa și părea, dacă te uitai la șorțul plin de sânge al chirurgului. Doctorul se numea Pantelimon, ceea ce nu avea nicio importanță. Uneori uita el însuși cum îl cheamă. Strânse șorțul în poală ca pe un prunc bolnav și oftă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fapt, cât timp a durat reeducarea, nu aveam voie să facem nimic altceva decât ce ni se ordona. Stăteam ghemuiți în vârful patului, cu frunțile plecate și brațele strânse în jurul genunchilor. Nici măcar nu ne puteam acoperi urechile cu palmele, lucru zadarnic, căci zgomotul nu se auzea prin urechi, îl simțeam vibrând prin porii pielii, prin rădăcina părului, prin rănile neînchegate. Pe urmă, dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că, deși soarele trecuse de vârf, înțeleseră de unde venea căldura. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iadeș căută din priviri și găsi telefonul cu firul atârnând. Îl îndesă lângă celelalte. — Mai schimbăm și noi o vorbă, spuse, opintindu-se să ridice sacul în spate. Se depărtau cu fereală, tupilându-se. Dar poate că fereala le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]