1,973 matches
-
clipele de incitație se dedă cogitațiunii și atunci stihuirea se prăvălește într-un prozaism dezolant. Poate pentru a nu strica omogenitatea volumelor, K. a lăsat deoparte poeziile de congestionată rostire proletară. La bătrânețe, trăirea mistică îl acaparează (Crinul mistic, 1942). Zbuciumul s-a potolit și, în locul plânsetelor impudice și al propensiunii spre orgiastic de odinioară, se așază o stare de liniște, de împăcare. Laude înălțate Mântuitorului și Sfintei Fecioare, smerite îngenuncheri și rugăciuni fierbinți compun ritualul închinătorului, care își mărturisește credința
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
se împlinește în chip elocvent. Tratarea suprafeței capătă accente dramatice, înfățișările au relief frământat, patetic, sinceritatea cu care obține tensiuni umane urcă pe crestele unui autentic tragism. Astfel de sensuri ce țin, structural, de temperamentul artistului se traduc neintenționat în zbuciumul formelor, în expresionismul desfășurării volumelor, iar strădania de limpezire către care se îndreaptă sculptorul - așa cum indică lucrările recente: Cap de țăran, Cobzarul, Țărăncile etc. - nu diminuează patosul propriu, ci-l restituie doar unui plan mai interiorizat mai puțin afișat.’’ ( Vasile
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
parodiat), gen foarte răspândit în iluminism, și acrostihurile grecești sunt nu numai virtuozitate, ci și plăcere de a construi și de a decora. Jalba către vodă Hangerli arată, și ea, o frază bine stăpânită, cu perioade echilibrate, deși închide un zbucium sufletesc puternic; grija pentru construcție se menține chiar în împrejurări tragice. Deși lirica a rămas la stadiul de schiță a posibilităților, temperamentul lui V. vădește, sub formele învechite ale poeziei neoclasice și manieriste, un tumult romantic, necuprins însă deplin în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
stilistic expresiv, atmosfera juvenil-confuză dintr-un grup studențesc. Topografia banalității este și ea prezentă în limbajul semidoct, cu pretenții eseistice, din unele dezbateri la care sunt prezenți studenți și profesori. Ieșirea la mare (1985) se vrea o parabolă romanescă despre zbuciumul sufletesc provocat de înlănțuirea amețitoare a unor fapte excepționale, într-o lume labirintică, pe dos, care mai poate fi salvată, căci „ieșirea la mare” este încă posibilă. Deși narațiunea este fragmentată, textul se coagulează prin câteva imagini-simbol, iar discursul naratorului-martor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
își propuneau să dezvăluie „amănuntele clipelor trăite, pas cu pas, în truda de lămurire a concepțiilor și în aceea de adaptare a lor la cerințele de moment ale nevoilor educative și ale împrejurărilor schimbătoare”, totul devenind „un roman palpitant al zbuciumului unei idei în căutarea căilor de realizare și în croirea formelor ei de exteriorizare”. În Cuvântul festiv ținut de I. Găvănescul se subliniază din nou: au existat instituții similare ca aceea a filosofului-pedagog Herbart (care a înființat un seminar la
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
amantă pe care îl râvnise atât de mult. De altfel, Emma încerca satisfacția răzbunării. Nu suferise destul?! Dar acuma triumfa, iar dragostea, atâta vreme înăbușită, izbucnea întreagă, cu clocote de veselie. Le gusta din plin, fără remușcări, fără îngrijorări, fără zbucium 199. Dacă acceptăm enunțul exclamativ, singurul fragment care apare indubitabil în discursul indirect liber (" Nu suferise destul?!"), vocea eroinei și a naratorului sunt atât de bine amestecate, încât cu greu se poate determina dacă este vorba de un DIL. Ar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de frumoasă/ și se trăgea din neam așa ales,/ Că lui nu-i prea dădea curajul ghes/ Să-i spună de tot chinu-i și tot jindul./ Dar pân’ la urmă vrednic ea găsindu-l,/ Văzând adică dragostea-i umilă/ și zbuciumul, a prins de dânsul milă/ și se-nvoi în taină dumneaei/ Să-l facă soțul și stăpânul ei.”819 Conviețuirea lor are la bază un respect reciproc, o dorință de a respecta drepturile și libertățile fiecărui partener: „Așa se învoiră
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tincturate de tristețea singurătății. Melancolia nu exprimă numai o frustrare afectivă, ci colorează, stins, și sentimentul zădărniciei. Între euforia unor clipe și spasmul de anxietate pe care îl provoacă vremelnicia, pătimitorul își caută un reazem în iubirea care, ostoindu-i zbuciumul, îi dă câteodată iluzia înveșnicirii. În afară de sonete, pasteluri, elegii, „doine” de rapel politic, C. scrie și strofe de glăsuire patriotică, schițând, cu elemente de atmosferă sumbră, priveliști „din război” (Din vremi întunecate, 1922). Discursivismul ia locul aici oftaturilor și încruntărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286283_a_287612]
-
similar cu cel în care Emanuel, personajul Inimilor cicatrizate, se scufundă intenționat cu trăsura în mare. Deși întâmplarea are loc în prezența lui Solange, nimic din disperarea personajului nu transpare. În cazul ambilor scriitori, lectorul este aici singurul martor al zbuciumului sufletesc prin care trec cei doi. De cele mai multe ori, femeia Irina și Ioana funcționează ca un ,,recipient pentru cele mai felurite frământări trăite"122 de personajul lui Holban. Același rol îi revine lui, Solange din romanul Inimi cicatrizate. Insistând pe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Alfieri, Mirra, București, 1943; Gabriele D’Annunzio, Fata lui Jorio, București, 1943, Cetatea moartă, București, f.a.; Carlo Goldoni, Mincinosul, București, 1943; Emilio de Marchi, Romanul unui om necăjit (Demetrio Pianelli), Craiova, 1943; Niccolò Machiavelli, Mătrăguna, București, 1943; Philippe Bouhler, Napoleon. Zbuciumul neînțeles al unui geniu, Craiova, 1943. Repere bibliografice: Al. A. Philippide, V. Alecsandri - Călătorii și misiuni diplomatice, ALA, 1931, 533; Petre Constantinescu-Iași, „Tattarescu”, VR, 1931, 11-12; Andrei Oțetea, „Conspiratori și conspirații în epoca renașterii României (1848-1877)”, VR, 1932, 5-6; Perpessicius
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
a dus, probabil, și la discrepanța oarecum paradoxală între caracterul progresist al acțiunilor sale în domeniul învățământului și atitudinea cu totul refractară față de activitatea revoluționară de la 1848 sau față de Unirea Principatelor. Fire profund clasică, Asachi nu a putut fi adeptul zbuciumului pașoptist, care contrasta puternic cu idealul de armonie și echilibru. Indiferent însă de opțiunile sale politice, meritele sale în promovarea culturii rămân indiscutabile, după cum indiscutabil rămâne și atașamentul său față de valorile clasice. IV.3. Grigore Alexandrescu Opera poetică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
am zice să zboare la nemurire."220 Dincolo însă de aceasta, există aspecte concrete ale textului care îndreptățesc cititorul să-l considere o critică la adresa romantismului, cum ar fi descriere savuroasă a înfățișării acestui Sarsailă, descriere ce subminează ironic neliniștea, zbuciumul sau aspectul fizic neîngrijit: "...mai întâi de toate trebuie să fiu fără căpătâi, ca să zică că sunt slobod [...] în camara mea cu cât va fi mai nemăturat, cu atâta o să dau un ton că prea puțin mă gândesc la lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și vaiete, apșoara i se pare o mare în talazuri, câmpul păstorilor o tabără sângeroasă, fluierul o trâmbiță de-ale mari; e numai grozăvii și potoape domnul Sarsailă." Așadar, simplitate și armonie vs. dezlănțuirea forțelor, solar vs. demonic, idilism vs. zbucium. Prin atașamentul față de primele trăsături din seria de dihotomii, scriitorul se dovedește profund clasic. Este ceea ce atestă și concluzia moralizatoare care pune accentul pe rafinarea talentului prin studiu: "Copii, câți învățați carte, feriți-vă ca de altă aia să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cele două noțiuni, practic operele lor le-au topit, această îmbinare corespunzând influențelor estetice multiple sau pur și simplu unei dimensiuni ontologice mai aparte care a permis manifestarea destul de evidentă a atracției pentru echilibru și ordine într-o epocă a zbuciumului și a libertății romantice. V. Recuperări clasice în secolul al XX-lea V.1. Contextul general Spre deosebire de epocile anterioare care, fiind privite din unghiul unor mișcări spirituale cu rol omogenizator, au fost denumite în funcție de acestea Secolul Luminilor, Secolul romantic -, secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Pe de altă parte, această aspirație către seninătatea clasică, din punct de vedere ontologic, s-a conjugat în domeniul artelor cu o anumită "sete de repaos", resimțită încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și marcând, în acest fel, sfârșitul zbuciumului romantic. În acest sens, modernismul, la începuturile lui, poate fi definit în termenii unei crize manifestată în liniile căutării intense și neliniștite a unui nou drum estetic care să permită afirmarea individualității creatoare a epocii, după cum sugera John Crowe Ransom
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
agitate. În ceea ce privește aspectul polemic, acesta se datorează în principal situării într-un moment ce presupune o posterioritate față de manifestările romantice deoarece acestea din urmă și-au constituit substanța în mare parte printr-o insurgență față de principiile clasicismului. Ca urmare, după zbuciumul și tensiunile secolului al XIX-lea, era aproape imposibil de a gândi cei doi termeni clasic și romantic altfel decât sub forma unui anumit maniheism, a unei opoziții, care defavoriza net clasicismul, punându-l sub semnul inferiorității estetice. Începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
moderne, cum ar fi T. S. Eliot sau Jean Cocteau, și-au asumat o dimensiune clasică pe care au promovat-o. Nevoia întoarcerii la ordine și la obiectivitatea calmă a clasicismului a fost, desigur, dublu motivată de oboseala cauzată de zbuciumul și sentimentalismul exacerbat al romantismului precum și de conștientizarea crizei estetice pe care o cauzează orice perioadă de tranziție. Acea "renaștere clasică" de care pomenea T. E. Hulme și pe care toți acești autori menționați aici au dorit-o, reprezenta soluția
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
orice perioadă de trecere, cum este cea de la începutul veacului, dar și pentru o criză ontologică pe care a declanșat-o Primul Război Mondial. Astfel, nevoia de ordine și echilibru din plan literar care este o consecință a saturației de zbuciumul romantic se conjugă, în perioada primilor ani de război și imediat după aceea, cu nevoia existențială de stabilitate și armonie. Prin amândouă dimensiunile sale, neoclasicismul secolului al XX-lea se întemeiază sub forma unui răspuns, a unei reacții împotriva unor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a găsi noutăți, complicat și crescut dificultatea și spectaculozitatea elementelor cunoscute, sau acordarea unei noi tinereții mișcărilor părăsite În condițiile oferite de aparatul modernizat dinprezent, se impune cu stringență. - Dar mai ales merită ! Performanța sportivă implică un veșnic si mistuitor zbucium, o luptă permanentă pentru „perfecționarea perfectului „ dacă se poate spune așa. Nici un aspect nu trebuie neglijat. Ceea ce nu reușești să Îmbunătățești tu o face altul, și cine o face, câștigă, și cât de dureros este să constați după ani de
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
acum la cea de a doua problemă gnostică: cum derivă lumea fizică din cea psihică? Aici trebuie să se dea justificare unui punct nevralgic, și mai de temut Încă decît trecerea de la spiritualitate la realitatea psihică. Barbelognosticii susțineau că Neliniștea, zbuciumul psihic al Sophiei, e Însoțită de un avort spontan: rodul acestuia este o creatură masculină, Arhontele sau CÎrmuitorul dintîi (Proarchon), ignorant și Îndrăzneț (in quo erat ignorantia et audacia). Sophia a conceput fără ajutorul unui partener, singurul partener posibil fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sophiei, e Însoțită de un avort spontan: rodul acestuia este o creatură masculină, Arhontele sau CÎrmuitorul dintîi (Proarchon), ignorant și Îndrăzneț (in quo erat ignorantia et audacia). Sophia a conceput fără ajutorul unui partener, singurul partener posibil fiind propriul ei zbucium, care este și partenerul fiului ei avortat, Arhontele, cel care clădește pe fundul universului firmamentul și Începe să genereze Puteri, Îngeri, ceruri „și toate lucrurile pămîntești” (et terrena omnia). Înspăimîntată de activitatea frenetică a dezordonatului ei fiu, Sophia se refugiază
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Limita care separă eonii superiori de cei din straturile de jos. Intenția (enthymesis) și Patima Sophiei se prefac Într-un produs mizer, pe care ea Îl zămislește de una singură, un produs a cărui neașteptată Întrupare Îi provoacă mamei Suferința, Zbuciumul, Stupoarea și Îndoiala. Această Tetradă a relelor, a căror identitate este stabilită altundeva mai precis drept Ignoranța, Durerea, Neliniștea și Stupoarea 31, se află la originea materiei. Prin intervenția eonilor, Sophia este expurgată de Intenție și de Patimă, care rămîn
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Tetradă a pasiunilor: Durere, Spaimă, Confuzie și Ignoranță. Însă acestora li se alătură și o emoție pozitivă, născută din dorința ei de perfecționare: Conversiunea (epistrophe). Din conversiune se nasc Sufletul Lumii și sufletul Demiurgului, În timp ce „toate celelalte se trag din Zbucium și Durere. Cu adevărat, din lacrimile ei se trage substanța umedă; din rîsul ei, substanța luminoasă; din durerea și din consternarea ei, elementele corporale ale lumii. Căci ea plîngea și se Întrista deseori, se spune, din pricină că fusese părăsită În Întuneric
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
emoția cea mai ușoară de plăcere, care abia dacă ne alterează trăsăturile chipului, care nu atinge decât extremitatea buzelor și răspândește pe ele finețea unui zâmbet și care nu adaugă decât o nuanță imperceptibilă de strălucire în ochii noștri, până la zbuciumul și trăirea intensă provocate de groază care ne ține cu gura întredeschisă, cu fruntea palidă, cu chipul încremenit, cu privirea pierdută, cu părul vâlvoi, cu toate membrele care tremură și se zbat este poate o creștere progresivă a unei singure
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
un manuscris găsit” tragedia în versuri Avel. Din 1911, este - se pare - redactor la „Românul” din Arad, ziar în care în primii doi ani ai războiului mondial publica o suită de poezii inspirate de evenimente, adunate mai târziu în volumul Zbuciumul Ardealului (1929). La Arad vede lumina tiparului și broșura, cu două „piese pentru debutanți”, intitulată Pe povârniș. Însurăm pe Victor! (1916). După Unire, B. se consacră preponderent ziaristicii. Este redactor la „Românul”, „Dacia traiană” (Sibiu), „Dacia” (București), „Neamul românesc”, „România
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285549_a_286878]