1,495 matches
-
caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pilcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
decât un bufon al minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai dotați, cu un egoism mai viguros sau cu ambiții mai îndrăznețe, își satisfac toate poftele. În fața pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii pe care reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
permite numai să adauge la el adjectivul "activ". Desigur, și încă o dată, nu trebuie să-i imităm pe creștinii din Abisinia despre care el vorbise. Nu trebuia nici să ne gândim să ne asemănăm cu ciumații persani care își zvârleau zdrențele asupra pichetelor sanitare creștine, invocând cu glas tare cerul pentru a-l ruga să-i lovească cu ciuma pe acești necredincioși care voiau să combată răul trimis de Dumnezeu. Și nici, dimpotrivă, să fie imitați călugării din Cairo care, în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu obloanele trase. —Asta e strada Ben-Yehuda, spuse Uri. În mod obișnuit e plină de lume. Dar Ierusalimul nu e ca Tel Avivul. Oamenilor de aici nu le place să rateze somnul de frumusețe. O conduse prin pasajul principal, printre zdrențele umane care dormeau în pragurile ușilor, pe o alee lăturalnică, făcută din aceeași piatră neregulată ca și restul orașului. Și aici se zăreau semnele animației de mai devreme: restaurante și baruri închise noaptea. Auzi ecourile agitației dintr-un bar. — Localul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dreptul pelvisului și îl desfăcu. Printre pete galbene, cu litere mari de tipar, era scris cu cretă colorată roșie cuvântul ÎNAINTE. Dedesubt, caligrafiat migălos cu albastru, se putea citi: Cruciadă pentru Demnitatea Maură. — Mă-ntreb cine-o fi dormit pe zdreanță aia, spuse femeia îndârjită care se pricepea la imnuri religioase și urma să fie conducătoarea corului. Maică Doamne! Câțiva alți răsculați în perspectivă își exprimară, cu vorbe mai buruienoase, aceeași curiozitate în privința petelor de pe cearșaf. — Acum liniște, spuse Ignatius, bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ăsta. — Tu îți dai seama? îl întrebă doamna Levy pe soțul ei. Dorește să muncească. Iar tu vrei s-o distrugi, pensionând-o. Gus, te rog! Du-te la un control! O s-o termini prost. Domnișoara Trixie ridică punga cu zdrențe pe care o adusese cu ea drept bagaj. — E în regulă, domnișoară Trixie, spuse domnul Levy pe tonul cu care s-ar fi adresat unei pisici. Hai să mergem la mașină. — Mulțumesc Cerului, suspină domnișoara Trixie. — Ia-ți mâinile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
convingă pisica să rămână în compartimentul pentru chifle. Am dus o luptă apocaliptică cu o prostituată înfometată, spuse râgâind Ignatius. Fără forța mea musculară, ar fi prădat căruciorul. În cele din urmă s-a îndepărtat șchiopătând de locul bătăii, cu zdrențele de pe ea în dezordine. — Ignatius! Vocea doamnei Reilly era tragică. Cu fiecare zi ce trece te porți tot mai rău. Ce se-ntâmplă cu tine? — Scoate-ți sticla din cuptor. Trebuie să se fi copt până acum. Doamna Reilly se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
doamna Levy o privise și spusese „trist, foarte trist“, cotiră spre râu și se opriră în fața unui bloc cu apartamente, construit din lemn, având un aspect buimac și aflat de cealaltă parte a docurilor de pe Desire Street. O dâră de zdrențe indica traseul ce trebuia urmat pe scările nevopsite din față, spre ținta din interiorul clădirii. — Să nu stai prea mult, spuse doamna Levy, săltându-se și împingându-se cu greu, ca să se poată extrage din interiorul mașinii mici sport. Luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să se cutremure sub pașii noștri. — Ce spun? a Întrebat Armanoush Împungând-o pe Asya cu cotul, Însă aceasta nu s-a grăbit să traducă, În principal fiindcă atenția Îi era fixată asupra unui trecător. Era un flăcău deșirat, În zdrențe, care trăgea pe nas aurolac dintr-o pungă de plastic În timp ce tropăia din picioarele desculțe și murdare În ritmul imnului. La fiecare câteva secunde, băiatul se oprea din inhalat și rostea cuvintele imnului, Însă În urma celorlalți, ca un ecou straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
prin ce a trebuit să treacă pentru a smulge informații de la matroană. Dar, Lilia, uită-te și tu la toate astea, la rochia ta, la jucăriile Verei. Când te-am văzut la stația de poliție era-i îmbrăcată numai în zdrențe. ă Purtam ce trebuia să port. ă Da, desigur. Însă, spune-mi, de unde au apărut toate astea? ă Zoia a găsit... niște bani. Atâta tot. ă A dat norocul peste ea cu adevărat. Porfiri observă ezitarea ei și se încruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ușa de la intrare se deschise larg. Porfiri își ridică privirea și văzu o mogâldeață rotundă de femeie pășind în cameră. Fața zbârcită abia îi mijea din broboada cu care îi era acoperit capul, iar ce nu îi era înfofolit în zdrențe, era acoprit de viclenie. Aducea un pachet învelit în hârtie maro și legat cu sfoară. ă Babușca! strigă Vera. Abandonându-și păpușa, Vera sări în sus și se aruncă înspre bătrână, a cărei înfățișare solidă absorbi forța dragostei ei. Fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
stație pentru autobuzul albastru? Cerșetorul se opri o clipă din mersul său vioi. Era un bărbat Înalt, de cincizeci-șaizeci de ani, plin de riduri și cu părul cenușiu, În dezordine. Avea blugii rupți și o bluză gri, foarte uzată. Pe sub zdrențe se ghicea un corp vânjos, destul de tânăr Încă. — Nu merg niciodată cu autobuzul, răspunse și se Îndepărtă cu același pas alert. Se uitase la ea de parcă era de pe altă lume. Oare ce Însemnau cuvintele lui? Că nu avea bani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lăcașul unei umbre care nu va mai cădea niciodată. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas câte ceva, tot așa aici câteva fragmente împrăștiate, zdrențe murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scânduri putrede, o bucată de plastic pe care vântul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
până la urmă; idee care mă persecută acum, dar peste care am trecut repede atunci. M-am sculat, mi-am aprins o țigară și m-am dus la fereastră. Încă nu se făcuse ziuă. Noaptea mai atârna deasupra mării ca o zdreanță murdară care se destrăma. La ora aceea pe țărm nu era nimeni. Doar pescărușii dădeau ocol stâncilor de marmură, unde urma să fie cimitirul cel nou. Brusc, mi-am amintit de durerile mele de stomac și de sfatul lui Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-am făcut fericit pe Aristide mulțumindu-i afectuos. Aveam datorită lui un motiv să mă duc la laborator, la Laura, a cărei lipsă o simțeam chiar în acele condiții, fiindcă puterea fără plăcere nu valorează mai mult decât o zdreanță de lux. — Domnișoară, i-am strigat din ușă Laurei a doua zi dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. — Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: „Aristide”. Dar ceva m-a împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
descotorosi cu acest prilej de mine, iar pe Laura o vor viola. Fără îndoială, nimeni n-ar fi auzit strigătele de ajutor. Dar Profetul care ridicase de jos halatul Laurei și îl ținea între degetele lui mari ca pe o zdreanță, tăcea mai departe, absent, iar băiețandrul nu îndrăznea să aibă nici o inițiativă, își plimba ochii de la mine la Laura care, îngrozită și goală, s-a îndepărtat câțiva pași. M-am pomenit scoțând un strigăt neomenesc, un fel de urlet, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât un bufon al minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai dotați, cu un egoism mai viguros sau cu ambiții mai îndrăznețe, își satisfac toate poftele. În fața pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii pe care reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i se făcu milă de acest om, deși îl ura de moarte. Când a aruncat un ochi în căsuța șubredă a lui Kobayashi, i-a văzut soția, epuizată de treburi, stând în ușa bucătăriei. Spăla niște lucruri care erau toate zdrențe. Lângă ea se juca un băiețel cu stomacul umflat. Ori de câte ori își amintea scena aceasta, Endō trebuia să-și oțelească inima pentru ca să nu se lase copleșit de milă. Supraveghea atent toate mișcările lui Kobayashi. A pândit o zi-două, în așteptarea ocaziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fereastră de scăpare prin puternice spații de seară. Cu toți și cu toate m-am zvârcolit pe drumuri, pe țărmuri, între mașini și-n biserici. Lângă fântâni fără fund mi-am deschis ochiul cunoașterii. M-am rugat cu muncitorii în zdrențe, am visat lângă oi cu ciobanii și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții. Acum mă aplec în lumină și plâng în târziile rămășițe ale stelei pe care umblăm. Cu toată creatura mi-am ridicat în vânturi rănile și-am așteptat
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de-ajun! Mistrețul poveștilor iară și iar încearcă de scoarță prăsele de var. Și făr' de-asfințit în imperiul meu tânărul brad străjuiește mereu. [1937] * 1917 Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă. Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece tovarăși stăm într-o groapă, asemenea bărcii fără de cârmă. Scumpe făpturi, fluturi mulți, năvălesc din apus cu-nalte sclipiri jucăușe, curate. Trec pe deasupra în pâlcuri, culori salvate din alt continent
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
să pună pe frunțile porților laur. Din când în când cîte-o lacrim-apare și fără durere se-ngroașă pe geană. Hrănim cu ea nu știu ce firavă stea. 1917 Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă. Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece tovarăși stăm într-o groapă, asemenea bărcii fără de cârmă. Scumpe făpturi, fluturi mulți, năvălesc din apus cu-nalte sclipiri jucăușe, curate. Trec pe deasupra în pâlcuri, culori salvate din alt continent
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
intrat într-o odaie cu podeaua de pământ, plină de găuri. Se coborau două scărițe de piatră, luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri negre. Respira greu și ne fixa cu o privire sleită și goală. - Ce are? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la testicule, În timp ce privirea scruta agilă parcul din față, În care la acea oră era doar un pensionar Într-un cărucior cu rotile, Împins fără nici un chef de Îngrijitoarea lui slavă. Vegetația era sălbătăcită, plină de urzici, de seringi, de zdrențe și leagăne ruginite. Decadența era prezentă În fiecare lucru. Elio constată că În dimineața aceasta polițistul nu se bărbierise: ciocul său era Înconjurat de o umbră Întunecată. Privindu-l mai bine, observă că avea un aspect neîngrijit, deși era Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]