956 matches
-
a părut foarte ingenioasă, a fost o nerozie. Dacă ar fi fost înțelept, văzând că nu poate vorbi cu Dumescu la bancă, ar fi așteptat liniștit până mâine, ar fi mâncat cu tânărul transilvănean și acuma ar dormi în loc să se zvârcolească zadarnic. Când a intrat în odaie, după ce s-a despărțit de Titu Herdelea, a întîlnit îndată privirea Nadinei din fotografie. S-a înfuriat. Și-a adus aminte că din pricina ei (altă dată ar fi zis: de dragul ei) a făcut datoria
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai bine de un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Boierii numai de frică știu omenie! Glasurile se împleteau, se încurcau și se întreceau. Oamenii se îmbulzeau când într-o parte, când în alta, ascultând, bombănind, blestemând. Parcă un vânt nehotărât ar fi împins-o încoace și încolo, mulțimea se zvârcolea și se aprindea. Cârciumarul Busuioc, care ieșise în prag, înțelegînd pricina forfotelii, strigă către Trifon: ― De-al lui Pavel vorbiți? De băiețel?... Ia lăsați-l dracului, măi creștini, că-i obraznic și neastâmpărat de n-are pereche!... Că doar și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Sau să se fi oprit în Pitești, unde e armată, după ce a văzut prin toate satele din calea lor țăranii cu mutrele fioroase, în pâlcuri șoptind cine știe ce și complotând la lumina zilei și sub ochii lumii... Toată noaptea s-a zvârcolit fără somn, cercetând de nenumărate ori dacă e bine încuiată ușa și tresărind de groază la fiece zgomot de afară. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricât se arăta de amabil. Cine garantează că nu e și dânsul înțeles
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
audă și ea. Într-un târziu o întrebă: ― Te doare rău? Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și când glasul lui i-ar fi alinat suferința. Răspunse cu un început de zîmbet: ― Nu mă doare, numai... Aoleu, aoleu! Se zvârcolea ca o râmă zdrobită. Peste câteva clipe dădu buzna pe ușă înlăuntru o fetiță de vreo cinci ani, îmbujorată și bosumflată. Începu din prag să pârască. ― Tată, Păvăluc mi-a zis că... și eu am zis că... și el a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luminos ca în zorii zorilor, doar câteva stele mari mai pâlpâiau, înfricoșate și mirate, gata parcă și ele să moară. Dintr-o vatră de jăratic în care mâini puternice parcă zvârleau mereu hrană nouă focului, limbile de flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau poalele cerului, zugrăvind răni în toate culorile, ștergîndu-le pe toate cu imense șomoioage de fum și lăsând pentru fiecare câteva clipe numai câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bumbu murmură, ca o explicație, că acolo sunt câteva mii de care de nutreț, afară de clădiri, afară de magazii. Pe urmă nimeni nu mai îndrăzni să deschidă gura. În tăcerea grea parcă se auzeau trosniturile flăcărilor ce se răsuceau și se zvârcoleau pe bolta cerească. Împrejur, satul dormea sau se prefăcea că doarme într-o liniște de mormânt, sporind fiorii de groază ce stăpâneau văzduhul. Și totuși cei din uliță simțeau că în fiece casă și la fiecare geam ochi lacomi priveau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
își înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taină necunoscută, amară și dulce, mai presus de toate. Rămase istovită cu fața-n sus, nemișcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre, puțin batjocoritor, răsună ca dintr-o depărtare mare: ― Apoi vezi, cucoană, degeaba ai țipat și te-ai zvârcolit, că doar nu te-am... Nadina se ridică, parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar. Își înveli goliciunea cu cămașa de noapte ce-i era la îndemînă și-și acoperi fața cu mâinile, simțind numai o scârbă infinită de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cum m-a usturat inima pe mine toată iarna, și m-am plâns, și m-am zbătut pe la toți oamenii... Nicolae Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și din când în când arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvârcolea în mâinile țăranilor, hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le pe piept, nea Chirilă, să-și facă tocană din ele! zise gros Nicolae Dragoș, întorcîndu-se cu scârbă. Câteva râsete izbucniră, apoi strigăte ș-apoi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe pământ, din care se înalță aburii roșii, cotropind întreg văzduhul. Stând nemișcat în întuneric, Miron Iuga simți o înfiorare, parcă s-ar fi lăsat brusc un val de frig. Porni înapoi cu ochii la conacurile lui, deasupra cărora se zvârcoleau luminile focului. Și iar murmură dîrz: "Asta nu se poate!" Capitolul X SÎNGELE 1 În zorii zilei de vineri, țăranii din Amara se sculară fiecare cu grija să nu-i ia ceilalți înainte. Unii mai sârguitori au cărat până noaptea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
holbă întîi niște ochi cât cepele, apoi, venindu-și în fire, bolborosi lacom: ― Aoleu, Maică Precistă!... Țugu mamei, țugu, țugu, țug! Melentie Heruvimu se sculase cum s-a crăpat de ziuă, încetinel, ca să nu trezească pe nevastă-sa, care se zvârcolise în dureri toată noaptea, ațâță focul, jumuli o găină și o puse să fiarbă, apoi așternu o față de masă. El, de când a plecat arendașul Cosma, tot pe lângă conac s-a învîrtit, să fie acolo de s-ar întîmpla ceva. Și-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților!..." M-a împușcat, oameni buni!..." În același moment mulțimea se întoarse înapoi, cuprinzând în fuga ei și pe puținii care nu-și pierduseră îndrăzneala. Spaima își înfigea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus nemișcată, lovită de un glonte în frunte; copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar era târât și el în goana mulțimii, neputincios, ca o frunză pe un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună două vorbe. Dar mulțimea îngrozită îi cuprindea pe toți, irezistibil, în aceeași fugă dezmățată, spre un adăpost împotriva morții care le țiuise tuturor în urechi... În urma gloatei fugare un detașament de soldați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-ar expune la sancțiuni grave. Abia pe înserat porniră mai departe spre Amara; totuși, Grigore nu se mai întoarse în biserică... La marginea Amarei și apoi pe uliță, cadavrele zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare! Numai Grigore tăcea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel se arunca la maică-sa, cu același scâncet de spaimă: ― Mămica mea!... Mămica mea! Când un soldat începu să lovească, Titu Herdelea, care șoptise mereu "îngrozitor, îngrozitor", ca să-l audă prefectul Baloleanu, își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
carul urmat de preotul din Lespezi, i-a venit în minte că Gogu n-are să vie acum la țară nici chiar pentru înmormîntarea surorii sale și că, de altfel, nici nu e timpul pentru o înmormîntare pompoasă când satele se zvârcolesc în dezmeticirea din nebunia furioasă și când ruinele încă fumegă ca și sufletele oamenilor. Atunci, în clipa aceea, s-a hotărât să facă îndată o înmormîntare simplă, potrivită împrejurărilor, lăsând pentru mai târziu, când se va fi coborât liniștea adevărată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
alegere. Pentru că cifrele păreau că rânjesc spre el, sfidătoare, acoperi castronul cu o foaie de hârtie. Privirile îi căzură apoi asupra mapei din care ieșeau, verzui, capetele lozurilor, ca niște peștișori, gata să sară din ascunzișurile lor și să se zvârcolească, holbând ochii țintă spre el. Întinse degetele, dar atingerea lozurilor îl furnică, de parcă ar fi fost conectate la priză. Când sună clopoțelul de la intrare, nou-venitul nu-și vârî decât capul, ținând mâna pe clanță, așa încât clopoțelul continuă să sune în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am moștenit eu de la tata. O rană urâtă. Nici nu mai țin minte câte bătălii am ordonat și câți generali am decapitat pentru că nu au fost în stare să-mi aducă victoria. Cât e noaptea de lungă, soțul meu se zvârcolește de pe o parte pe alta și strigă: Cerule, ajută-mă! Dorm puțin și mă tem să nu fiu alungată. Locuiesc cu Majestatea Sa de luni de zile și i-am fost singurul companion. A transformat dormitorul nostru într-un birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
doarme cu mine în cameră și e martor la tulburarea mea. Dar nu se referă niciodată la asta și nici nu menționează vreo vorbă de-a mea pe care să o fi auzit. Știu că adesea mă răsucesc și mă zvârcolesc noaptea, în special când plouă. Într-o astfel de noapte ploiasă, îl întreb pe An-te-hai dacă a observat schimbări la mine. Cu prudență, eunucul descrie „răsculările“ din miez de noapte ale corpului meu. Îmi aduce la cunoștință că am țipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de Pissaro, se năpustește asupra lui și îl sărută sălbatic. "N-am apucat însă nici să-i întrezăresc chipul, atât de brusc și de insistent i-a lucrat limba. Vârâtă în gura mea căscată, ca o vietate marină ce se zvârcolește, fu gata-gata să mă scoată din simțiri în timp ce căuta un punct final, de neatins, în apropierea omușorului; șerpuia, pulsa și-mi mătura, răsucindu-se, cerul gurii; sunt absolut sigur că s-a întors cel puțin o dată cu susul în jos. Lunecoasă
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
a fricii de revoltă este exprimată, la un alt nivel, în poemul Cruciada copiilor: "Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor,/ Care n-aude,/ Nu vede,/ Nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". Devenind necesitate, scrisul este refugiu și armă, totodată, contra cenzurii. Țipându-și tăcut durerea, prin intermediul literei, Ana Blandiana devine vocea lirică a îndoielilor, a suferințelor și a nesiguranțelor ascunse ale unei lumi învăluită
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Reflectează și atât. Ideile din poezia ei au o nuditate de statui antice"241: "Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor/ Care n-aude, nu vede, nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". (Cruciada copiilor) Retorica acestui poem este diferită de tot ce scrisese poeta până atunci, de altfel, în poemele de acest tip, subversive, deconstructivismul găsindu-și materializarea pregnantă, atât la nivelul semnificantului, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
257, în majoritatea textelor interzise, redată prin repetiția nazalei dentale n, care accentuează strigătul: "Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor/ Care n-aude, nu vede, nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate" (Cruciada copiilor) sau "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici de nebunie/ (N-ați văzut niciodată/ O plantă/ Înnebunită,/ Încercând să intre/ Cu mugurii în pământ?),/ Nici de foame,/ Nici de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]