1,937 matches
-
carnavalului și, prin urmare, a modernității înseși. Conturarea carnavalului postmodern se realizează astfel atât la nivelul conținutului, al temelor luate în discuție, al vocabularului utilizat, cât și la nivelul formei, al scriiturii profesate și al strategiilor discursive abordate pentru a pune în scenă într-o manieră condensată, un exemplu complet de text postmodern. Considerând că Baudrillard este un exponent de seamă al postmodernismului, care oferă un exemplu de discurs postmodern, demersul de față va încerca în continuare să demonstreze acest lucru prin două
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
textul însuși nu este decît proiecția unei imagini elaborate pe ecranul unui calculator. 7 SCENA ENUNȚĂRII 1. Cele trei scene O triplă interpelare Un text nu este un ansamblu de semne inerte, este urma unui discurs în care vorbirea este pusă în scenă. Să reluăm publicitatea noastră pentru produse de slăbit (vezi cap. 6). Ea este asociată unei mici fotografii plasate în colțul din stînga: cea a unei tinere în sacou și pantaloni care telefonează stînd așezată pe brațul unui scaun de birou
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Alte genuri discursive sînt mai susceptibile să suscite scenografii care se îndepărtează de un model prestabilit. Astfel, într-un gen pe care l-am putea crede cu foarte multe constrîngeri (ghidul turistic), Guide du routard 22 a ales să inoveze punînd în scenă "stilul vorbit" (vezi cap. 6) al unui enunțiator tînăr adresîndu-se unui co-enunțiator la fel de tînăr. Tate Gallery: Milbank, SW 1. M. Pimlico (plan II, C3). Deschisă de la 10.00 la 17.50 în timpul săptămînii și de la 14.00 la 17.50
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
cont de mișcarea enunțiativă a textului în care figurează. 1. "Noi", "voi", "eu" Vom vedea, în două exemple foarte diferite, că interpretarea deicticelor de persoană nu poate fi separată de scena enunțiativă pe care o implică fiecare text. Primul exemplu pune în scenă un "noi" și un "voi", al doilea nu conține decît un "eu", dar ambele încearcă să includă cititorul în text. "Noi" și "voi" împreună Iată un text care aparține unui gen scurt și cu multe constrîngeri: oferta de locuri de
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
1, 3 sau 5 zile. Ce ședință! Toate aceste mic-dejunuri de afaceri, toate aceste croasante, erau atît de tentante că n-am putut să le rezist... Dar o să-mi revin. Textul vizează să provoace o identificare a cititoarei cu enunțiatoarea pusă în scenă. Titlul scris cu caractere bold oferă din nou formula: "pentru că fiecare femeie este diferită...". Grupul nominal "fiecare femeie" permite într-adevăr raportarea la totalitatea femeilor, luate una cîte una; este evident interesul de a face ca acest text să fie
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sa, un personaj ridicol care vorbește serios și de care el se distanțează prin ton și mimică chiar atunci cînd îi dă cuvîntul. Spunînd "Ce om fermecător!", referitor la o brută, enunțiatorul atribuie responsabilitatea acestei replici altuia, pe care îl pune în scenă în propria enunțare. Observăm, astfel, asemănările și deosebirile dintre proverb și ironie. Atît unul, cît și celălalt implică un enunțiator care, prin propria voce, lasă să se audă, folosind un ton specific, vocea altcuiva care este statuat ca responsabil al
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
dacă enunțiatorul este ironic sau nu. În cazul unei enunțări proverbiale ironice, ar trebui, astfel, să distingem trei voci: - vocea anonimă a "înțelepciunii popoarelor"; - cea a unui personaj ridicol care ar spune în mod serios proverbul; - cea a enunțiatorului care pune în scenă, în propria vorbire, vocea precedentă de care se distanțează. Cîteva exemple În scris, unde nu ne putem ajuta de ton și mimică pentru a interpreta o enunțare ca ironică, cititorul trebuie să fie mereu atent pentru a nu lua enunțul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fenomene ce marchează nuanțe diferite. Există ghilimele care marchează o respingere de către enunțiator a expresiei și, la polul opus, altele care se mulțumesc cu o ușoară distanțare, dificilă de interpretat. În același mod, există o ironie extremă, în care personajul pus în scenă este în mod evident descalificat și, la polul opus, enunțări care nu au decît o "culoare" ironică, în care enunțiatorul se distanțează, fără însă ca și co-enunțiatorul să perceapă clar ruptura dintre cele două puncte de vedere. 16 TIPURI DE
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
haine, bucătărie...), căci utilizarea prenumelui este rezervată relațiilor din interiorul unui grup restrîns (familie, prieteni). În acest caz, marca se prezintă sub forma unei persoane apropiate. Numele evocatoare Numele de marcă evocatoare caută să prezinte caracteristicile produselor, așa cum sînt ele puse în scenă în discursul specific al fiecărei mărci. Aceste desemnări se împart în două categorii: - desemnările neologice, care pun în circulație nume noi; - desemnările deturnate, adică acelea care exploatează valorile semantice ale unor unități aflate deja în circulație, fie că este vorba
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
cîteva pagini de început care prezintă colecția sînt asumate printr-un "noi" ("noi nu putem fi considerați responsabili de adresele care dispar accidental", "noi facem apel la indulgența legendară a cititorilor noștri"); în acest caz, comunitatea producătoare de ghiduri este pusă în scenă și nu enunțiatorul; - pronumele "on", în măsura în care nu ține cont de distanța enunțiator/co-enunțiator (vezi cap. 11), întărește conivența cu cititorul, permite ca enunțiatorul călător să nu se separe de publicul său de călători. Presupunerea că enunțiatorul și co-enunțiatorul aparțin aceleiași
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
cu mult mai mare, trebuia să fie amestecată și Mișcarea Legionară din exil nu numai cea din țară și atunci au început fanteziile cu ordine scrise cu ață pe fundul chiloților, cu parole prestabilite etc. Planul era perfect, dar trebuia pus în scenă și justificat prin declarații date de cei care erau în mâna lor și anume cei care în primul proces din 1954 fuseseră condamnați la moarte și erau ținuți sub această sabie a destinului, tremurând la fiecare mișcare la vizetă, că
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sau de Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883, în colaborare cu Nicolae Țincu și Th. A. Myller), piese ocazionale. Notabile în evoluția dramei istorice românești rămân piesele Vornicul Bucioc (jucată în 1867), Banul Mărăcine (reprezentată în 1872) și Curtea lui Neagoe Vodă (pusă în scenă în 1875), caracterizate prin stilul romantic avântat, propriu teatrului istoric românesc până după Barbu Delavrancea. SCRIERI: Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun, Iași, 1851; Mozaic de novele, cugetări, piese și poezii, Iași, 1854; Omul muntelui (în colaborare cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
o vreme în România. Întors în Polonia, a promovat, atât în articole, cât și prin traduceri, literatura română. Selecția lui S. are în vedere, de preferință, poezia și proza. Versiunea în polona dată piesei Năpasta de I. L. Caragiale a fost pusă în scenă la teatrul din Tarnów (1978) și la televiziune (1979). Traduceri: Sorin Titel, Dluga podróż więżnia [Lungă călătorie a prizonierului], Cracovia, 1975, Ptak i cien [Pasărea și umbră], Cracovia, 1983; Dumitru Radu Popescu, Anastazja [Duios Anastasia trecea], Cracovia, 1977; Nichita Stănescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290031_a_291360]
-
război al luminilor, o încleștare suavă reluată cu fiecare înserare de toamnă, în care lumina nevăzută pune în vedere umbra lucrurilor mai adevărată decât lucrurile. Dar a vedea umbra unui lucru nu înseamnă a asista la un spectacol al luminii, pus în scenă de ceea ce, neumbră fiind, arată tocmai ce trebuie văzut? Umbra lucrurilor este imaginea adevărului lor, mai reală decât lucrul în sine, căci de fapt ea nu se arată decât în lumina pe care lucrul nu o are de la sine. Tot
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cea care pune lumea într-o nouă lumină este însăși transparența ei, diafanul în care ea este ca și cum nu ar fi, dar este - abia acum - în modul în care nicăieri altundeva nu s-ar putea arăta 7. Poemul Meduza 8 pune în scenă un astfel de transfer de sens în realitatea lui a-fi-ca. Ceea ce se surprinde însă nu e hamletiana dilemă a fi sau a nu fi, oscilarea nehotărâtă între două stări axiologizate prin compensație, și nici fixația într-un dincolo static, precum
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
remarcat și în alte cazuri - nu e opusul apariției, căci ceea ce iese din vedere arată o nouă configurație a posibilului, pierde puterea vizibilă a cuvântului și totuși mai are ceva de spus. Poemul Adiere de vânt de Friedrich Michael 83 pune în scenă o astfel de posibilitate a manifestării absenței, elocventă abia în retragere: În vasul gol/ îndelungata tânguire/ a lipsei aromelor/ de flori campestre/ ce l-au umplut altădată/ se face simțită/ prin tăcerea sa". Ceea ce lipsește își arată lipsa, se manifestă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
capului/ apa din lighean se face neagră și tare/ fața îmi intră cu putere în pământ". Ceea ce se vrea un exercițiu compensatoriu de liniștire sau un simplu joc care să dejoace deriva limbajului se dovedește o aventură existențială organică ce pune în scenă o veritabilă anatomie a suferinței, dar și o cale fenomenologică a devoalării. Cale pe care chipul se cufundă, coboară în sine, în imaginea de sine; intrarea în acest nou peisaj este o continuă trecere a pragurilor, traseu inițiatic ce presupune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
plauzibil să se afirme că un anumit număr de mituri erau familiare populațiilor paleolitice, în primul rând miturile cosmogonice și miturile de origine (originea omului, a vânatului, a morții etc.). Pentru a nu cita decât un exemplu, un mit cosmogonic pune în scenă Apele Primordiale și Creatorul, antropomorf sau sub formă de animal acvatic, plonjând în fundul oceanului pentru a aduce materia necesară creării lumii. Enorma difuziune a acestei cosmogonii și structura sa arhaică incjică o tradiție moștenită din cea mai veche preistorie 42
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
rezultatul unui eveniment dramatic primitiv, în cazul de față: produsul unui asasinat. Vom vedea mai târziu consecințele acestor teologii alimentare. Etnologul german Ad. E. Jensen consideră că mitul Hainuwelei este specific paleoculti-vatorilor de tuberculi, în ceea ce privește miturile despre originea cerealiculturii, ele pun în scenă un furt primordial: cerealele există, dar în cer, păzite cu gelozie de către zei; un erou civilizator urcă la cer, pune stăpânire pe câteva semințe și le dăruiește oamenilor. Jensen numea aceste două tipuri de mitologii "Hainuwele" și "Prometeu" și le
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de Harsányi Zsolt, în care Bajor Gizi strălucea -, dar se reprezentau și lucrări ale celor mai buni autori din Transilvania - Tamási Áron, Bánffy Miklós, Jékely Zoltán, Nyírő József, Kós Károly, Wass Albert și alții. Și, nu în ultimul rând, se puneau în scenă lucrări ale autorilor universali - Molière, Shakespeare, Sofocle, dar și diverși autori germani, britanici, americani sau italieni. Pe 11 septembrie 1944, teatrul și-a deschis ultima stagiune. Din cauza interdicțiilor de ieșire în oraș, spectacolele începeau după amiaza la ora cinci; mai
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
colective. Debutează în volum cu Elegii pentru Cetatea Soarelui (1973). I-au fost jucate diferite piese, de-a lungul anilor, la mai multe teatre din țară. Cel mai comentat a fost spectacolul cu piesa Să nu vorbim de Bibi (1968), pusă în scenă la Teatrul Nottara, în cadrul așa-numitului Atelier ‘68 (într-un spectacol coupé, împreună cu alte două lucrări, aparținând lui Iosif Naghiu și Leonida Teodorescu). Piesa a stârnit un mic „scandal”, fiind interpretată drept criptocontestatară la adresa societății și rânduielilor din epocă, ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
dublă ipostază, pe care i-o conferă teatralitatea imanentă și spațiul romanesc. Nu este o simplă așezare a decorului, o butaforie de fundal. Rînd pe rînd, personajele ocupă această scenă, în înțeles teatral, devenind, sub lumina rampei, "vedetele" momentului. A pune în scenă, pentru discursul narativ, presupune și momentul punerii în prim-plan, în relieful faptic, a personajelor: văzute și auzite, acestea se nutresc din reprezentarea sui generis. Devin, dialogal sau gestual, ceea ce le predestinează "luminilor rampei", adică interesul epic și economia momentului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
modernism", postbalzacian, printre care André Gide și, în mod diferit, specific, Marcel Proust. Teoria formulată sub învelișul metaforei cercetează mai ales genul de personaj construit în aria inovată structural a noului tip literar. "Istorii" ale solitudinii și solilocviului, confesiuni care pun în scenă naturi narcisiace, egolatre, romanele "celibatului" caută partea imaterială a existenței, tentînd acea construcție "en creux", în golurile, adîncimea, negativul vieții diurne. Nu cu totul invizibile în romanele clasice, care au fost însă ale reliefului faptic, ale acțiunii și inițiativei plenare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
amplasamente și grade diferite de "ocupare"a spațiului: imobile "etalate" în desfășurarea de camere comunicante, săli de primire, saloane, încăperi intime, alcovuri, străzi, locuri publice, muzee, conglomerate citadine. Orașul apare în literatura realistă ca un "actant colectiv, locul unde se pun în scenă numeroase ritualuri procesionare, purtătoare de semne, de iconuri sau embleme politice (...), locul unor cicluri succesive de expoziție"(6). Tradiția prozei imprimă relației spațiu-personaj însemnătatea bine știută, fundamentată pe motivația în cod realist. Natura metonimică se relevă cu deosebire, atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
formă de intertextualitate declarată care, manifestînduse la nivelul "istoriei" conținute în hipotext, poate implica și textul de gradul al doilea care este libretul operei La Traviata. Le putem, de asemenea, considera legate de o proiecție narcisiacă, ludică, a scriitorului, care pune în scenă un personaj numit "Camil", considerat un reflex al numelui conținut în titlu ("camelii"): "Camil citește La Dame aux camélias". Acesta, asemenea lui Armand Duval, frecventează o tînără de sănătatea căreia este foarte îngrijorat. Semnele ftiziei sînt evidente, ca și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]