9,824 matches
-
cuvîntul STOP! (este indicat să fiți singuri cînd exersați!) și trageți de elastic, chiar dacă vă loviți ușor. Astfel, întrerupeți șirul gîndurilor. Repetați manevra de mai multe ori, rostind stop din ce în ce mai încet, pînă ce, în final (după 10-15 repetări), ajungeți să șoptiți, iar apoi doar în gînd. Loviți-vă cu elasticul de fiecare dată. Dacă exersați procedeul de cîteva ori pe zi, timp de mai multe zile, veți dobîndi un control sporit asupra gîndurilor. Veți fi capabili să stopați gîndurile cînd vă
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
preoților, ni se adresează bunul Isus, implorându-ne credința în iubirea Lui și colaborarea iubitoare pentru mântuirea lumii aflate în ruină? Era iunie 1902, când un suflet sfânt adora în tăcere Sacramentul iubirii (Sf. Euharistie). Glasul lui Isus i-a șoptit la ureche: „Maria Margareta a făcut cunoscută lumii Inima Mea; tu fă-o cunoscută preoților Mei, atrage-i pe toți la Inima Mea. Am nevoie de ei pentru a-mi înfăptui opera... Inima Mea este potirul Sângelui Meu; dacă ar
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de pionier ! Eram mândri că suntem pionieri. Mai târziu am realizat că și acesta era un mod prin care regimul comunist, recent instaurat, folosea candoarea copiilor. Oamenii, pe stradă sau la porțile curților, se uitau curioși la noi și își șopteau unii altora câte ceva. Nu după mult timp, am aflat ce era: „Ăștia sunt cățeii lui Stalin”. Un alt moment care mi s-a întipărit în minte este legat de moartea lui Stalin. În una din zile, în primăvara anului 1953
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
un cristal, cu explicații care practic făceau inutil manualul (în afară de capitolul “aplicații-probleme”), cu un scris pe tablă foarte ordonat și frumos. La orele sale în clasă era o liniște pe care nu o mai întâlneam la alte discipline. Dacă cineva șoptea sau se mișca, se auzea de la tablă: „o voce groasă de fumător mă deranjează”. Și totul revenea la normal. Profesorul Hevco ne-a îndemnat să ne abonăm la o revista de matematică devenind, aproape jumătate de clasă, rezolvatori de probleme
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
de formidabilele hohote de plâns din grupul Casei Militare și Casei Civile. Mai nestăpânit decât toți hohotește Pavelescu (inspector general al trenurilor regale - n.n.). Plânsul acesta de bărbat în toată firea, dă ceremoniei un aer de dramă încordată. Cineva îmi șoptește că Regele abdicat ascultă cu Elena Lupescu de dincolo de ușa rămasă întredeschisă. Ceremonia e foarte scurtă. Se citesc documentele juridice unde Ion V. Gruia, numește pe Antonescu «șeful statului», ceea ce m-a indignat. Patriarhul primește jurământul noului Rege, alcătuit din
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
noiembrie și începutul celei de 24 noiembrie, în comuna Costișa, județul Rădăuți. Într-o absolută liniște, am luat primul contact cu viața. Noul univers ni se deschide surâzător în față. O voce blândă de femeie, cea a nașei Măriuța, a șopti: "Asta trebuie să trăiască!". Două surori mai mari Aurelia și Cornelia muriseră la scurt timp de la naștere. În satul adormit, acoperit de umbrele nopții, doar o casă era luminată, iar pe uliță cineva cu glas de bariton a murmurat cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
26 iunie și începutul celei de 27 inie, în satul Costișa, județul Suceava. Într-o liniște absolută, a luat contact cu noul univers fără să se audă nici un țipăt. O voce caldă de femeie, cea a bunicii din partea tatălui a șoptit: "Trebuie să trăiască!". În satul adormit, căzut în beznă, doar o casă era luminată, iar un chefliu întârziat pe ulița lui Gavaraș, cântând, a murmurat: "S-a născut băiatul factorului, Ion". Tata, când a aflat că este băiat, a lăcrimat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
aceasta, întrucât japonezii fac adevărate pelerinaje în parcuri sau păduri, pentru a admira apropierea Toamnei, anunțată de sublima Simfonie a culorilor ce dau o frumusețe ireală copacilor al căror frunziș era verde până mai ieri. Prietena ce mă însoțește îmi șoptește la ureche pentru a nu strica, parcă, magia clipei: „Admirarea frunzelor toamna se practică în Japonia de sute de ani, fiind sinonină cu „hanami”, admirarea florilor de cireș, Primăvara. Există un itinerar al acestui pelerinaj, pentru că Toamna sosește mai întâi
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
bărbătești pentru un japonez. Potrivit educației lor, îmbrățișatul și pupatul în public par stranii. Oto-san îl crește pe Dimi după normele japoneze, încercând să scoată un adevărat „samurai” din el. L-am luat pe Dimi de mână și i-am șoptit: „Te iubesc!” Întrucât el este crescut să trăiască în Japonia, eu respect regulile „casei”... fără supărare. Plecăm spre Narita dis-de-dimineață, astfel că am ajuns devreme la aeroport. Pe tot parcursul drumului , am meditat la ceea ce mi se recomandase în bilețelul
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
berea din pahar, i-am spus noii prietene că sunt „reporter” amator, și vreau să scriu un reportaj despre „Gion”, dar și despre „gheișe”. Mi s-a părut că se întunecă la chip, că-i dispare zâmbetul... Criss mi-a șoptit că nu-i place să vorbească despre această etapă din viața ei. Ca să repar greșeala, iam explicat că iubesc Japonia dimpreună cu oamenii și tradițiile ei. Am observat o lumină în ochii ei după ce i s-au tradus toate acestea
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Îndepărtară iarăși și pașii lor se auziră din ce În ce mai slab dintr-una din nenumăratele galerii laterale. Numai pâl pâirea roșiatică a unei facle se mai vedea la capătul corido rului lung ce ducea la sala de ceremonii. — Cred c-au plecat, șopti o voce. Noroc cu draperia de aici. — Da, era cât pe ce să ne descopere. Pe aici viermuiește de gărzi. Se pare că ducele știe prea bine cât de puțini prieteni și-a făcut astăzi. Cele două siluete ieșiră cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se prăpădise doborât de molimă. Sau poate că plecase. În câteva zile Hermann fu dat uitării și chiar și Simeon Își amintea rareori de el. Acum, dintr-odată, Îi răsărise În minte numele pe care buzele arse ale cruciatului Îl șoptiseră fără Încetare În timpul agoniei și o pornire ciudată Îl făcu să hotărască În grabă: va porni spre Apus. Va căuta lacul acela mare, În conjurat de munții albaștri și va intra Într-o lume nouă și Într-o viață nouă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întoarse el către slujitorul cel slab cu ochii inteligenți și nasul Încovoiat, care-l scăpase pe străin de la moarte și-l adusese acum În fața stăpânului său, așteptând la o distanță respectuoasă să fie Întrebat. Hugo se Înclină ușor și-i șopti ceva la ureche, arătând către Simeon, care, legat burduf, urmărea toată scena cu emoție. Domnul Eglord ascultă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față. Apoi ceru să fie adus captivul mai aproape. — Doamne, se plecă Simeon, atât cât
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
clipe. Nici nu știu să spun ce am văzut, ce-ai vrea să spun că am văzut, fiindcă, În afară de pădure și de cer, n-am văzut nimic. Clericul, care urmărise cu interes toată scena, se apropie de cavaler și-i șopti ceva la ureche. Se Înfiripă o discuție destul de Însuflețită, În urma căreia slujitorii fură trimiși să cerceteze pădurea. Fiecare colțișor fu răscolit cu atenție. Oamenii se apropiară de marginea prăpastiei și priviră jos, În hăul tulbure. Dar nici un semn, nici un strigăt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sau nu mai știu nici eu cine, Îl apără tot dea una. De fiecare dată! Sau, atunci, oamenii mei sunt prea proști! * * * „De aceea Încearcă starețul Otto să-și facă singur dreptate“, gândi Simeon, care Își amintea tot ce auzise șoptindu-se la Konstanz. „Asta e. Acum se leagă toate. și eu am picat la mij loc Într-o intrigă politică dintre cele mai primejdioase, din care n-am cum să mai scap. Dacă pomenesc acum numele monseniorului Gebhard sau măcar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i amorțească și pipăia din când În când piatra, rugându-se Sfintei Fecioare. După un timp se auziră tropote. Hugo, care coborâse o bucată de drum ca să poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări. Nu-i omul nostru. Oricum, fiți cu băgare de seamă și stați În ascunzișuri până ce vă dau un semn. Trecură câteva clipe și tropotele se auziră din ce În ce mai aproape. Curând, după cotitură apărură două mogâldețe călărind pe asini
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zorilor se lățea din ce În ce mai mult. Pe fondul ei strălucitor, Începea să se contureze tocmai dincolo de o vâlcea silueta impunătoare a mânăstirii. Dintr-odată, Ambrosius fu În mijlocul lor. Nimeni nu-l auzise. Era Îndemânatic și agil, ticălosul. — Vine un călăreț. Singur, șopti el. și pun rămășag pe mântuirea sufletului meu că e omul nostru. Se ține bine În șa, mi-e teamă că treaba noastră n-o să fie tocmai ușoară. — Cu atât mai bine, murmură bătrânul. Mi-ar fi părut rău să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise desigur un alt viitor. E drept, Bertold nu știa deocamdată nimic. Poate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Biserici! Da, dacă n-au reușit de prima dată, cei doi ticăloși au Încercat din nou s-o prindă pe Adelheid și chiar s-o ucidă... Părintele Bernhard se ridică din jilț, plimbându se neliniștit prin Încăpere. După un timp, șopti: — Bodo nu trebuie să afle nimic. și așa, cine știe dacă mai scapă... Părinte stareț, trimite imediat pe careva la schim nicul din Lenzkirch. Nu vreau să pun la Îndoială meș teșugul vostru doftoricesc, dar nimeni nu se pricepe ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
drumul mare. Nu, aici e o conspirație politică ale cărei urmări s-ar putea să fie cumplite și pentru el, și pentru noi. În fine, va avea urmări de care ne temem... Sunt fapte și nume pe care doar le șoptim, sau pe care nu Îndrăznim să le rostim, jupâne Urs... Domnia ta, care trăiești atât de aproape de puterile lumii acesteia, chiar În mijlocul lor, știi mai bine decât noi... Urs nu-și revenea din uimire. Cum, fiul lui era amestecat În conspirații
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și plină de zbârcituri. Cu un semn, gazda Își pofti musafirul să iasă din colibă și, după ce făcură doi pași, se opri sub un alun cu ramuri până la pământ, atât de stufos Încât părea o scorbură. Nu ne aude nimeni? șopti Conrad. Nu, mărite stăpâne, suntem singuri. Poruncește, știu că n-ai venit degeaba la mine. Ce trebuie să fac? Ascultă bine, Johannes, știu că-l iubești mult pe minis terialul Eglord. Cupa fărădelegilor lui s-a umplut, așa că s-a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ascultă-mi sfatul. Ce pierdem dacă ne arătăm puternici și gata de orice? Cu atât mai mult Îi vom sili să accepte condițiile noastre! — Nu crezi că mai degrabă arată că ne e teamă? zâmbi Bertold. La Curte se va șopti că cei doi Zähringer se tem și de umbra lor, dacă În timp de pace vin la o Întâlnire Înarmați până-n dinți, ca niște iepuri fricoși? Frate, Îți spun Încă o dată, n-am prea multă Încredere În ei, dar asta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
iese nimeni. Nimeni, nici măcar o pasăre! Să Închidă porțile, să ridice podul. Oricine poate să intre, nimeni nu poate să iasă! Într-o jumătate de ceas am plecat! Îl chemă apoi pe Haro, care Între timp se Întorsese, și-i șopti la ureche: — Haro, pornește pe dată către Johannes cocoșatul! știi unde! Spune-i că planurile s-au schimbat. Să-și grăbească plecarea, să-și strângă oamenii la iuțeală și să fie la locul de Întâlnire știut Înainte de miezul nopții! Apoi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trecerea oamenilor se făcu În trei etape, cu repeziciune și fără multă vorbă. Apoi călăreții porniră fără să piardă timpul și dispărură În Întunericul nopții. Călăriră preț de un ceas și deodată Arnold se Întoarse spre stăpânul lui și-i șopti: — Doamne, acolo În dreapta, În pădure, sclipește ceva. Pare a fi un foc care tocmai se stinge. — Descălecați repede, porunci Conrad. Lăsați caii aici, În pază. Trei oameni ajung. Ceilalți Înaintăm cu băgare de seamă. Hildebrand, iei o treime din oameni
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Sabia care Îi tăiase pe jumătate capul nu clintise degetele care strângeau Încă pocalul. Înfiorați, Conrad și oamenii lui Îl căutară zadarnic printre cadavre pe cel al domnului Bertold. Lipsea de asemenea Siegebert, maestrul de vânătoare. Cu voce Întunecată, Conrad șopti: — Va trebui să aflăm ce s-a Întâmplat. Doi oameni să ia din pădure caii ca să ducă morții la castel. Au fost supușii noștri credincioși și-i vom duce familiilor lor, ca să-i Îngroa pe creștinește. Iar noi ceilalți vom
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]