KorAP: Find »[drukola/base=călca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...369 370 371 ...475 >

11,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

erau plătiți alți umanoizi. Și aveam orașul meu, cu frumoasele lui dealuri și amețitoarele păduri... Simțeam, realmente, rătăcind pe potecile lor, o amețeală... mirosurile de rășină, de urme de jivine, susurul pâraielor, tăcerea copacilor, înalta lor semeție, foșnetul pașilor mei călcând peste straturi de frunze și crengi moarte, îmi pricinuiau o intensă beție lucidă. Fiorul era de singurătate absolută, fiindcă nu împrumutam pădurii simboluri și nici nu mă simțeam văzut de ea cu priviri familiare. Nici o "corespondență", deși îi simțeam ecourile

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Ar fi trebuit de pe atunci sau poate chiar încă de mic să aflu de la el secretul acestei inocente trufii masculine, care nu însemna nici nepăsare, ca la tata, și nici lipsă de afecțiune, fiindcă ținuse totdeauna la bunica și nu călcase, cum se zice, niciodată pe de lături. Îl aflase mama acest secret, îl moștenise... În ultima vreme se simțea umilit că îi căzuseră toți dinții din față și cei de jos nu mai întîlneau nimic sus, decât gingiile. Asta îi

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
bunicul se enervă: Încearcă tu, îi zise, să te ridici de pe scăunelul ăla. O să vezi cum o să te pomenești cu nasu drept în stupu ăla, să te mănânce albinele..." "Hi-hi, făcu bunica, și se ridică și o luă spre casă călcând nu foarte drept, ci absolut normal. Încearcă tu să te ridici, zise, dar pregătește-te să te sprijini de Victor... Mă duc să aduc eu o sticlă... Am eu una pe care am pus-o bine..." "Ce-o fi cu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
că o să reactualizeze toate dosarele." " Da, zic, și ce e sistemul ăsta să mă anunțe astfel, ca și când n-ași fi într-o universitate, ci într-o instituție de delincvenți minori... Și chiar și acolo..." Și, înfuriată, rupsei afișul și îl călcai în picioare. Da, zise și colega mea, l-a pus aici să-l citească toți, ca și când te cheamă la el la interogatoriu... Vrea să bage groaza în noi..." Mă dusei... Mă întîmpină un individ galben ca o molie, și cât

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
trebuia s-o lași să divorțeze, trebuia să te opui!" " Da, așa ar fi trebuit..." Era un copil la mijloc, nu te-ai gândit ce-o să se întîmple cu Silvia dacă voi vă despărțiți? Alergați, dracului, toți, după fericire și călcați în picioare sufletele copiilor, care n-au nici o vină că voi nu vă înțelegeți. Cine vă dă dreptul? După fericire alergi până te căsătorești și faci copii. Pe urmă ești sau nu fericit, așa mori, fiindcă ce e mai de

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
când m-am gândit să venim aici și să schiem, zise după câteva clipe lungi de tăcere (și privirea ei se răsuci și rămase parcă hipnotizată spre greoiul masiv sălbatic care nu sugera prin nimic că ar fi fost vreodată călcat de cineva)... dar acum..." Nu zisei, ci gîndii: dar acum, ce? Nu mai vroia? Ce i se întîmpla? Se îmbrăcase modest, aproape mohorât, un pulovăr maron, un pantalon albastru-închis, pantofi negri, iar pieptănătura liberă, ca altădată, îi acoperea jumătate din

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

întredeschise sau închise. Nimic nu-i aștepta în interior. Cu cât înaintau, cu atât le apărea mai clară importanța înfruntărilor care avuseseră loc aici. Mobilierul era răsturnat și foi de plastohârtie erau răspândite pe jos. Discuri magnetice de ordinator fuseseră călcate în picioare. Bunuri personale, transportate cu cheltuială mare pe distanțe interstelare incredibile, erau distruse. Cărți din hârtie adevărată, de o valoare inestimabilă, pluteau în băltoace de apă datorate unor scurgeri din conductele înghețate și unor găuri din plafon. ― Parc ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
sări în ajutor, iar Burke era incapabil. Nu mai rămânea decât ființa umană favorită a domnului Jones. Dacă motanul ar fi fost acolo și în stare să execute o asemenea manevră, ar fi întors blindatul și l-ar fi pilotat, călcându-l tare, până în zona de asolizare și în buncărul navetei, înainte de a urca până la Sulaco să se arunce în hipersomn și să se întoarcă acasă. De această dată responsabilul Administrației Coloniale nu va mai putea pune la îndoială buna credință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
acest fel, nădăjduind că o va expulza prin sas. Dar transportorul ăsta nu putea fi represurizat și ea nu beneficia nici de protecția iluzorie a unui scafandru spațial. Nu avea ce vicleșug să încerce și nici vreme să găsească vreunul. Călcă pedala frânei. Roțile mari se blocară, iar scrâșnetul lor acoperi zarva exterioară. Se simți aruncată în față și capul îi fu împins înspre gura căscată. Dar centura de siguranță o ținea legată de scaun. Extraterestrul nu avea un astfel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
întunecă. Nu se gândise la supraviețuirea lor imediată, nu și la posibilitatea de a primi un ajutor extern. ― Ar fi trebuit să trimitem un raport de ieri. Să zicem șaptesprezece zile, începând din noaptea asta. Comtehul se întoarse și porni călcând apăsat, gesticulând. ― Doamne, n-o să rezistăm nici șaptesprezece ore. Nemernicele alea o să apară iar, fir-ar să fie. O să vină și o să ne omoare până la unul, până să vină ăia care huzuresc pe Pământ să ne caute rămășițele. Și or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
și-și luă pușca. Apoi scoase dintr-o sacoșă niște obiecte mici ovoide pe care le strecură în țeava inferioară de la M―4IA. Gorman căscă ochii văzând cum încarcă grenadele. ― Hei, e interzisă utilizarea lor în... Se dădu înapoi. ― Exact. Calc regulamentele aplicabile la luptele de aproape, paragrafele 95 până la 98. N-ai decât să raportezi. Eu... (Îndreptă arma către hoarda care se apropia.) trag în plin. Armă lansatorul de grenade și apăsă pe trăgaci întorcând ușor capul. Suflul deflagrației o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

timp să vadă cum erau "pantofii" sau măcar să le arunce o privire. Dar, după cum se simțeau la mers, erau făcuți dintr-un cauciuc subțire, elastic; și se strângeau automat pe talpă și pe călcâi când ridica piciorul, lărgindu-se când călca. În timp ce făcea aceste constatări, Gosseyn fu condus în viteză - fără să se poată împotrivi - către o ușă dintr-un colț și, prin ușa aceea, într-un coridor strâmt. Evident, următoarea etapă a ceea ce urma, avea să aibă loc în direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
nave atât de mari și faptul că adineauri ai pomenit despre prizonieri, dovedește că de unde ați venit - haide să numim locul vostru de origine Galaxia Doi - aveți un inamic puternic. Celălalt păru să-și revină din surpriză, datorită simplității întrebărilor. Călca din nou cu pas normal; dădu afirmativ din cap și spuse: - Este o rasă semi-umană, cu două mâini și două picioare. Aceste fințe sunt periculoase pentru noi din punct de vedere tehnic și ca indivizi. De exemplu, este riscant pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

ca să te-audă mai bine: „Ai?“ Îi urmăream de dimineața până seara, clămpănind din papuci spre câte un magazin, mereu pregătiți să se bage în față. Știau să împingă și să-și facă loc, la o adică te-ar fi călcat în picioare fără să clipească. Își luau rația de orez sau ulei și ieșeau prin mulțimea de brațe. După care plecau acasă zdrobiți, cu ochii în lacrimi și nepoții ținându-se de pungi. La școală, aflam fel de fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
etaje. Slăbiciunile lor îmi păreau mult mai mari, delicioase, imprevizibile ca ochiul indecent care le cerceta. Nimeni nu le-acordase vreodată atenție, nu ieșeau în evidență nici dacă le-ai fi atârnat de-un far. Victime ideale, cerând să fie călcate-n picioare. Intimitatea lor se desfășura ca o pijama la geam, fâlfâind în vântul cu miros de săpun și prăjeală. Dintre victime, mă delectam mai ales cu una: Bidileanu Ovidiu. Era cel mai voios dintre colegii mei de joacă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pijama. Pâlpâiau și niște lumini de lanternă. Am așezat-o pe Maria pe-un fotoliu și-am început să cercetez casa. Zidurile rezistaseră, țevile nu erau sparte. Ici-colo, căzuseră bucăți de tencuială, parcă mai mici decât mi se păruse mie. Călcam pe ele, dar nu le simțeam. Nimic nu se compară cu experiența unui cutremur, poate doar atunci când iei prima oară un pumn în gură. Zgomotul în surdină, senzația de frig și căldură. Amorțești, te ștergi din propria ta amintire, dispari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ridicat fusta pe pulpe. Nu mi-ar fi păsat de nimic: nici de lumina chioară, nici de ciorapi, nici de sexul meu deja umed de nerăbdare, nici de genunchii ei juliți. Maria își purta sexualitatea cu mândrie, dar fără aroganță. Călca demn, apăsat, puțin aplecată în față. Când întorcea capul, te întâmpina o privire intensă, serioasă, de femeie cuminte și nesupusă. Desenul cădea suplu, îmbietor, scos dintr-o prezentare de modă sau poate din mâinile unui afacerist turc. Mai târziu, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un fel chinuit, aproape pervers, tot ce îi spunea instinctul că trebuie să se întâmple cu bărbatul de lângă ea se transforma treptat în fragmente de realitate: infracțiunile se acumulau în creierul meu, ca amenzile pe parbrizul unei mașini parcate anapoda. Călcam strâmb la fiecare secundă, cu fiecare respirație, bucuros că nu sunt descoperit. Mă simțeam ca un hoț urmărit de-o șleahtă de detectivi. Recidivistul „Sandu“. O singură persoană îmi spusese așa. „Vezi să fii gata până la și jumate.“ M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
trebuie identificat și expus. Când nu-l obținea, se enerva atât de rău încât îi dădeau lacrimile. Era în stare să se închidă la loc în baie și să-și întindă toată perfecțiunea aia de machiaj pe față, în tăcere, călcată în picioare. Plângea, zdrobită de neîncredere. O dezamăgeam (cum numai eu știam s-o fac), și-atunci se separa de lume prin pânza subțire a nevrozei. Signac se transforma în Van Gogh. „Ba da, ba da. Ieri arătai perfect.“ „Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
alea năucitoare. Aș fi dat un an din viață să aflu cum își păstrează echilibrul pe ele. Apoi am demarat, în scrâșnet de roți, cum îi place oricărui bărbat. Te făcea să te simți puternic, stăpân pe situație, parcă îl călcai pe-unul în picioare, fără să te vadă nimeni. Am prins toate stopurile pe verde (nu mă întrebați cum, n-o să vă dau idei!) și m-am oprit doar la Piața Victoriei, pe Grigore Alexandrescu. Am deschis repede portiera, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prin geamuri. Aproape că nu mai recunoșteai locul. Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un cuțit uriaș. M-am repezit la intrare, pe treptele pe care le cunoșteam cu ochii închiși. Călcam pe moloz. Înăuntru, bucăți compacte de zidărie, înfipte în parchet. Camera în care stătusem la taclale cu doar câteva ore în urmă plutea într-un amestec de praf și lumină. Nu găseam nimic, nici mobila, nici vinul, nici calculatorul. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dacă nu mai e altceva, eu o să mă retrag. Vă doresc succes.“ „Mulțumim.“, a spus Penciu. Ălălalt n-a zis nimic. M-am întors pe călcâie și-am făcut doi pași spre ușă; mă rog, ce mai rămăsese din ea. Călcam pe bucăți din tavan, dădeau un zgomot sec, crocant. Pe-al treilea n-am mai apucat să-l fac. Aproape pe loc mi-am dat seama că greșisem; n-ar fi trebuit să le întorc spatele. Până și-un puști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
era Rapotan. „Așa, pulică, ușurel, să nu-ți sară plămânii.“ De data asta nu mai rânjea, părea chiar serios. „Fii atent aici, scriitorașu’ lu’ pește, că iar dau cu tine de lampă: bagă-ți mințile-n cap și nu mai călca pe-aici! Altfel te pun să-mi reciți versuri patriotice la secția unu! S-a-nțeles, jigodie?“ Am dat din cap, că da. Iarăși greșisem. Rapotan mi-a ars un șut, calculat, între coaste. Durea al naibii de rău. „N-am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Durea al naibii de rău. „N-am auzit?“ „Da!“, am zis, ceva mai sincer. Nu așteptam un premiu; în loc, am mai luat un șut. „Morții mă-tii de jigodie! Hai, Penciule.“ Au ieșit amândoi, în același pas; un domn și-o doamnă, călcând manierat. Probabil așa mergeau și pe stradă. Prin gaura geamului a apărut și capul lui Penciu: „Jigodie!“ „Gura, Penciule! Hai la dispecerat!“ Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit, înainte să leșin. Despre leșin v-aș putea spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
spusese adevărul: n-aveam ce să mai caut acolo. Am ieșit în curte. În aceeași clipă (nu mă întrebați de oră; de data asta, n-am verificat), s-a auzit un sunet slab, ca o văicăreală, și m-am trezit călcat pe picioare. „Brutus!“, am exclamat, de-a dreptul bucuros că nu sunt singur. Motanul s-a frecat omenește de pantalonii mei, apoi a început să toarcă, interesat, previzibil, ca orice semen de-al lui. N-avea rost să-l întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]