10,651 matches
-
era mai galbenă ca altădată. Trebuia să facă un salt în necunoscut, să învețe să trăiască și altfel, să nu se mai simtă singură și abandonată. De Valentin știa că nu era fericit fără ea, dar nici cu ea. În fuga ei distrusese multe, dărâmase totul fără voia ei. În acel moment se simți ca într-o zi friguroasă, ploioasă și fără nici un adăpost. Oare nu toți avem o valoare în noi înșine? Aroganța, ignoranța unora, trufia și subestimarea ne transformă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din afara adăpostului, pășea încrezătoare și triumfătoare cu pași siguri spre un nou început. Arăta ca o floare cu doi boboci, iar pe dinăuntru era ca o buruiană ofilită de soare. Partea a II-a Viața în pribegie Cap. I În fuga trenului De teamă să nu se răzgândească, se urcă în tren și se duse direct la un geam pe care-l deschise suficient de mult încât să poată vedea afară. În timp ce văzul îi acaparase toată atenția devorând imagini ar fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai avea nimic. ,,Gata! Am terminat cu totul. Nu mai am nimic. Nu mai am familie. S-a dus totul precum un dop de plută aruncat într-o avalanșă de valuri înspumate care se lovesc violent unele de altele.” În fuga trenului, lumina acelei dimineți de aprilie devenea tot mai clară. Vântul alerga mai repede, iar temperatura scădea cu fiecare minut și ca un necunoscător al locului în care se afla, citi cu curiozitate maximă stația unde urma să coboare. Pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care se afla în momentul acela neștiind încotro să o apuce. Când plecase de acasă își lăsase totul. Lăsase casa, orașul, tot ce agonisise, locul unde se născuse, tot ce trăise cu sufletul, zeci de zile și de nopți. În fuga ei era conștientă că și dărâmase multe. Nu se consultase cu nimeni, făcuse ce simțise că trebuia să facă. Dacă s-ar fi consultat cu cineva, acesta poate nu ar fi fost de acord cu ea. Numai ea știa cel
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
despre care se spusese atâtea, acum cui îi mai păsa? Trebuia să aibă grijă să nu cadă întru-un viciu, să nu se lase pradă lașității, să nu-i distrugă pe cei care îi iubea atât de mult, iar în fuga ei după un vis, ca mulți alții, să nu cadă într-un gol fast în aparență. Tot trecutul ei devenise o amintire care mai răbufnea în noapte sau în zori de zi. Tresărea la gândul că ar mai putea retrăi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
concetățenii? Măcar după moaca lor. Altă dată să nu te mai apropii de buzunarul meu. Ai auzit? Că îți rup gâtul! Dai de belea cu mine. Dă-i drumul de aici! După ce-l muștrului și-l avertiză o luă la fugă fără să pară că ar avea vreo destinație. Era unul dintre cei care 226 locuiau în catacombele din cimitir sau poate era chiar un hoț de buzunare. H. Între joc și artă Erau destui conaționali care așteptau să fie recrutați
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
induce și comunică teamă, artistul fugind de propria scriere: ,,Scrisul meu, literele mai strâmbe, măi lăbărțate, parcă legate între ele de o frică nelămurita, uneori doar două-trei cuvinte pe un rând, nicio ștersătura, însă, din ce in ce mai repede, un adevărat galop, o fugă care nu poate sfârși decât în sufocare, dar nu încape îndoială că <<eu>>am scris hârtiile astea.” Lipsa coerentei și a coeziunii fac textul asemănător celor suprarealiste în care se folosea dicteul automat, desi scrierea ar presupune și neutralitatea artistului
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
premiul doi! Meriți o cinste pentru ce mi-ai spus, Cezara! Cel cu premiul doi sînt eu... A fost prima mea mare bucurie legată de literatură. "Dar dacă e alt Vlădeanu!", m-a fulgerat un gînd. M-am șters în fugă de apă, am îmbrăcat din nou bluza de salopetă și m-am așezat pe colțul mesei, lîngă telefon. Am obținut legătura cu Televiziunea, am cerut secția de teatru, de unde mi s-au confirmat cele aflate. Dealtfel, peste o zi, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
urcat vreo treizeci și autobuzul a luat-o din loc, cu jumătate din culoar gol și cu cîțiva agățați din mers pe scară. Cum rămîne cu răspunsul? îmi spune Cezara, apropiindu-se de mine, urmată de soțul ei, venit în fugă dinspre grădiniță. Lasă-l în pace, îi zice Petre, care, probabil, cunoaște întrebarea. Ia spune, Mihai, îmi zice el, luîndu-mă de braț, spui că ți-au aprobat un scenariu de film? Mi-au comunicat că a fost inclus în planul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
despart, întoarce capul spre mine, și-l scutură din nou, deschide încet buzele, lăsînd să zboare reflexele albe ale danturii și-mi șoptește: Mulțumesc, Mihai... Mulțumesc! Pornește repede pe scări, strîngînd mai bine sub braț dosarele, și eu înțeleg în fuga ei teama de-a nu se întoarce să-mi spună că-i pare rău. Urc cîteva trepte, pînă la primul palier și mă opresc să privesc în jos, printre scări, urmărind capul ei brumat, mărul în floare, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
continuă el pe un ton grav, nu cumva calci pe urmele lui Vlad, construindu-ți și tu o poză? Aș vrea eu să fiu ca scriitor măcar pe jumătate din cît e Vlad ca inventator. La revedere, Petre! Cobor în fugă pînă la etajul următor, obsedat de același gînd: Livia... Dacă n-ar fi fost noaptea aceea, poate n-o cunoșteam. Am muncit mult atunci. Era într-o sîmbătă spre duminică. Imediat ce-am ajuns acasă de la serviciu, m-am culcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-șef, dacă ar fi după el, ar sta sălile de cinema goale, iar cărțile de literatură beletristică ar rămîne necitite. Pe-ăsta nu-l interesează decît fotbalul, femeile și vînătoarea. Maistrul Cornea, roșu de oboseală, semn că a urcat în fugă scările, intră în birou ca o vijelie. Se oprește în fața șefului și-i pune pe birou o hîrtie. Dumneavoastră ați semnat-o? întreabă. Eu, răspunde Don Șef după ce privește hîrtia. E ceva în neordine? Da, răspunde Cornea, plimbîndu-se furios prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o întreabă, punînd mîna pe formulare. Aici, arată economista, dar mai am unul de completat... Șeful ia stiloul din mîna economistei, semnează, apoi se îndreaptă spre ieșire, zicînd din mers: Rămîne dom' Vlădeanu să se ocupe... Sărut mîinile! Iese în fugă, iar eu, neliniștit, sar din fotoliu, fac o grimasă de durere din cauza artrozei care a fost deranjată, spun un "mă reîntorc imediat" și ies. În fața mea, ajuns deja la scări, Don Șef aruncă o privire spre lifturi, apoi începe să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sar din fotoliu, fac o grimasă de durere din cauza artrozei care a fost deranjată, spun un "mă reîntorc imediat" și ies. În fața mea, ajuns deja la scări, Don Șef aruncă o privire spre lifturi, apoi începe să coboare scările în fugă. Îl ajung abia pe la etajul șase și continuu să cobor cu un pas în urma lui. Din mers, îl văd cum scoate din buzunar cutiuța cu "Diazepam" și-și răstoarnă în palmă o pastilă, pe care o duce apoi la gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gest prin care își retrage capul între umeri, îmi răspunde la salut tot cu un "bună ziua", apoi se întoarce spre cel cu care l-am găsit discutînd și-i spune, în timp ce-și tamponează chelia cu batista scoasă în fugă din buzunar: Un moment, să rezolv problema tovarășului Vlădeanu. Noi avem mai mult de discutat... Se ridică puțin de pe scaun și-mi indică cu mîna un fotoliu: Luați loc, vă rog! Cu ce problemă? mă întreabă, întinzînd mîna să ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trei, camera 70, sau 71, îmi spune portarul, după ce-l conving că treaba e urgentă. Urc la etajul trei și mă opresc în fața ușii cu numărul 70; îmi cercetez dintr-o privire ținuta, scot batista și-mi șterg nasul în fugă, bag batista la loc în buzunar și mă pregătesc să bat la ușă, dar ușa se deschide brusc și mă trezesc față în față cu un bărbat. Pe cine cauți? mă întreabă. În legătură cu repartiția pentru o garsonieră..., încep eu, fîstîcindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimic, tovarășe inginer, se rezolvă. Mergeți înapoi la combinat și dați de urma tabelului. În momentul cînd aflați unde-i, veniți direct la noi. Îmi întinde mîna, conducîndu-mă pînă spre scări. Îi mulțumesc pentru amabilitate, cobor, trec prin fața portarului în fugă și ies în stradă, grăbindu-mă să prind mașina de combinat care se apropie de stație. Ajung la combinat în aproape un sfert de oră. Arăt legitimația portarului și intru. Scot casca de protecție din sacoșă, mi-o pun pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dulce al unui joc cinstit, la finele căruia partenerii își dau mîna surîzîndu-și, dar constat că ea, prin Brîndușa, m-a lovit sub centură. "Ei bine, lovitura finală am s-o dau eu, doamnă!", zic ridicîndu-mă furios și pornind în fugă, în sus, pe scara de serviciu. Intru ca o furtună în biroul Lilianei, trîntind cu putere ușa. Ușor, mă, că dărîmi clădirea! țipă la mine Liliana. S-au încărcat filamentele? o întreb. Cred că da; acum cîteva minute mașina era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care mi-a adus numai necazuri. Am glumit, dom' Mihai, am glumit, rîde inginerul Florea, oprind mașina în fața Consiliului Popular, lovindu-mă apoi cu palma peste spate. Nu dezarma! Succes! Le fac semn de rămas bun, cobor și pornesc în fugă spre intrarea în Consiliu. Portarul vrea să mă mai întrebe ceva, dar îi spun că n-am timp și mă grăbesc pe scări în sus. Ușa cu numărul șaptezeci e încuiată, probabil tipul cu catarama de cow-boy face și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe birou, se uită scurt în tavan de parcă ar invoca o forță supranaturală, strînge din umeri și-și mușcă buza, înfiorat de o durere interioară. Se ridică, împingînd cu piciorul scaunul în spate, își ia paltonul și iese. Trag o fugă pînă la farmacie să iau niște picături, spune din ușă, nu înainte de a-mi arunca o privire scurtă, sfredelitoare. Ciudat coleg aveți, spun blondului, cuprins de regret că nu l-am oprit pe brunet să-l întreb dacă a auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
E trei și cîteva minute, arată spre ceasul de la mîna sa. Pînă la ce oră aveți program? Patru, răspund, rămînînd în ușa camerei. Te rog, lasă-ți scurta și aruncă naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
marginea patului, lîngă ea, auzind în receptor țîrîitul mărunt al centralei pe interior. Dacă n-am dreptate, spun eu, accept palmele. Dar dacă am? Întoarce brusc privirea spre mine: aceiași ochi mari de căprioară speriată, gata s-o ia la fugă. Nu-i în birou, se aude vocea centralistei. Cereți dispeceratul central, îi șoptesc. Dispeceratul central, repetă Cristina. În receptor se aud cîteva sunete scurte, apoi vocea tehnicienei de la pupitrul-dispecer: Da, dispecerul... Cu tovarășa Roman Brîndușa, vă rog! spune pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lucrul ăsta? Încerc să-i înfrunt un timp privirea, dar nu pot. Îmi dau seama că m-am înroșit, inima începe să-mi bată cu putere și mi-e teamă că, de rușine, aș fi în stare să ies în fugă din cameră. Trebuie să mă stăpînesc, să salvez, dacă mai poate fi salvat, vreun gram din mine însumi. Mă ridic încet de pe scaun și mă apropii de cuier: Vă rog să mă iertați, doamnă! Îmi pare rău! spun cu glasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am plecat, închei surîzînd. Mă întorc și răsucesc cheia, descuind ușa. O clipă, te rog! murmură doamna Cristina. Intră în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea răvășită, apoi iese, parcă mai înviorată. Să te conduc pînă la lift, îmi spune, apoi deschide ușa, iese și se întoarce spre mine, rîzînd ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc și-l văd pe Don Șef apropiindu-se grăbit, roșu de oboseală, cu șuba larg desfăcută la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]