9,583 matches
-
doborât energic pe unul dintre asasini, a fost Împușcat mortal de celălalt. Dar acel incident ulterior n-a aruncat nici o umbră asupra strălucitoarei scări ale casei noastre din St. Petersburg; mâna mare și răcoroasă așezată pe capul meu n-a tremurat și liniile tactice ale unei dificile partide de șah nu fuseseră Încă deranjate pe tabla de joc. Capitolul 10 1 Romanele despre vestul sălbatic ale căpitanului Mayne Reid (1818-1883), traduse și simplificate, erau extrem de populare printre copiii ruși la Începutul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tampoanele de vată - nu suportam contactul uscat și scârțâitul lor - care erau vârâte Între gingie și limbă pentru bunul mers al operației; pe geamul din fața ochilor mei neputincioși se zărea o transparență, un peisaj marin mohorât sau niște struguri cenușii, tremurând din cauza reverberațiilor seci ale tramvaielor din depărtare, sub un cer sec. „In den Zelten achtzen A“ - adresa aceasta dansează din nou ca un troheu În mintea mea, urmată imediat de deplasarea făcută În șoaptă În taxiul electric bej care ne
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
local Împotriva deochiului, le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Teoctist. Și ce tinerel și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod în gât când v-am întrebat: "Cu voia voastră iastă-vă să vă fiu domn?!" Și noi am răcnit să ne plesnească bojocii: "Să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod în gât când v-am întrebat: "Cu voia voastră iastă-vă să vă fiu domn?!" Și noi am răcnit să ne plesnească bojocii: "Să ne trăiești întru mulți ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele cinci mari pașale, se roagă de Măria ta... începe Duma. Aaa! Ce mai fac turcaleții mei, "Strălucitele pașale ale Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe măsura măreției sufletului vostru!" Uite și data: 6 martie 1475 Veneția. Impresionante cuvinte, nu? Într-adevăr... Și pe deplin meritate. Omul ăsta n-a avut odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria ta nu îngăduie însă... De ce să nu îngădui? Prea bine, Doamnă. Prea bine... Dar de ce "ostatice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sabia și mi-a ars un lat de sabie pe umăr. Am sărit speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt umăr. "Mare Domn și Voievod al Țării Moldovei!!" Amuțisem, tremuram tot. O clipă, inima mi-a stat în loc... "Și tu, Munteanule, a răcnit el, Mare Domn și Voievod al Țării Românești!!" I-a ars două și lui Vlad, ce nu tremura mai puțin. Apoi, și-a spus gândul ce de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
umăr. "Mare Domn și Voievod al Țării Moldovei!!" Amuțisem, tremuram tot. O clipă, inima mi-a stat în loc... "Și tu, Munteanule, a răcnit el, Mare Domn și Voievod al Țării Românești!!" I-a ars două și lui Vlad, ce nu tremura mai puțin. Apoi, și-a spus gândul ce de mult încolțise în el: să mă salte în Scaunul Moldovei și pe Vlad în Scaunul Țării Românești și, cu toții, împreună, să fim una! "No! O dat Dumnezău să fim o singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut. În Poiana Zânelor, erau florile precum un covor. Și chiar sunt zâne, acolo, în poiană? face a se minuna Ștefan. Sunt! Da' nu s-arată decât în miez de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul, ușa a sărit în lături... Și "Căpcăunul cel fioros" a intrat cu sabia însângerată, să taie capul fiicei și Doamnei Radului Vodă fostul Domn a toată Țara Muntenească! își ascunde Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușa a sărit în lături... Și "Căpcăunul cel fioros" a intrat cu sabia însângerată, să taie capul fiicei și Doamnei Radului Vodă fostul Domn a toată Țara Muntenească! își ascunde Ștefan zâmbetul într-o cumplită încruntare. Stăteam cu ochii închiși, tremuram ca varga, ascultam zornăitul pintenilor ce se apropiau... Îngrozită, așteptam lovitura... Ștefan își stăpânește zâmbetul: Ai uitat să spui că ți-ai făcut cruce cu limba să mori creștinește. De unde știi? Păi, așa fac și eu în luptă. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi crud și neîndurător. Pe cei sărmani, fără putere, năpăstuiți, pe fătucile necinstite, pe cei cu rogojina aprinsă-n cap, pe ei, cine-i apără? Să aștepte dreptate pe "Lumea Cealaltă"? Nădăjduiesc să fac dreptate, ca nimeni să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu ce crezi c-am făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu nemila! Cu biciul! Cu biciul nemiloasei pravile! Și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
incintă dublu. Până nu se strică vremea. Mâine chiar, cu toții ieșim la cărat piatră, la săpat, la zidit! Cu toții! Cu bombardele lui Orban au străpuns zidurile Constantinopolului; când se slobozeau odată, crăpa și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac, înfierbântat, furat de amintire, retrăiește aievea: În frunte cu bazileul Constantin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am înțeles tâlcul adânc al cuvintelor lui. "Înfrânți?!?!" a strigat el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei emoții puternice, tremurând: "Nu! Nu poți fi înfrânt dacă lupți, dacă nu te lași până la moarte! Poți fi ucis! Înfrânt însă, niciodată! Niciodată!" Chiar așa a spus. Cuvânt cu cuvânt. Parcă ai fi fost de față, Ștefane, se minunează Țamblac. Într-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
capete încoronate, mercenarii cu simbrie, se vindeau celui care plătea mai mult. Împărțiți în tabere, scoteau săbiile, se încăierau între ei ca orbeții, pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni ziua-n amiaza mare tremurau în spatele obloanelor trase. Nu mai era lege, nu mai era Dumnezeu!... Colac peste pupăză, foametea, ciuma, lingoarea, frigurile negre bântuiau într-o veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea stă cu ochii închiși. Ce s-a întâmplat, Voichiță? Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță Mărioară, Ochii tăi mă bagă-n boală"... Din colțul pleoapelor, o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nefericită totodată! Mai... mai bine să mor! Să mor! și o îneacă plânsul. Voichiță! strigă Ștefan sever. Asemenea gânduri nebune nicicând nu voi să mai aud! Doamne! Atâta tinerețe! Ce comoară! Și tu vorbești de... Vorbești prostii! Voichița continuă înfrigurată, tremurând: "Voichițo! Înțelege! mi-a șoptit Sfânta. Pleacă! Pleacă, până nu-i prea târziu! Pleacă! Din inima ta nu va rămâne decât un pumn de cenușă" chiar așa mi-a spus. Ajută-mă Ștefane! se agață de el fata. Te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-te la mânăstire!! Se smulge din îmbrățișare și pleacă. Din prag, o privește lung, îndelung, cu inima strânsă, cu o privire învăluitoare, să-i ia cu el imaginea din urmă: așa cum stă, în mijlocul paraclisului, cu ochii plecați, slăbuță, mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu se poate, Voichițo... Și pleacă fără să se uite înapoi... Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luat fetia... Când a auzit Vodă mărșăvia, s-a făcut negru: "Ce?!?! Suntem tatari?!?!" S-a aruncat pe cal și a făcut cruntă judecată în Târgul Ieșilor... Apoi, a întins sabia mirelui: Taie capul nemernicului!! Taie-l!!" Mirele se îngălbenise, tremura din toate mădularele: "Ți-a necinstit mireasa! Răzbună-te năvlegule!!!" ... Și l-a tăiat! Bine-bine, mai greșește omul, bălmăjește Isaia închiondorat. Dar... dar să nu ții sama de rang, de stare... Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreb: Mahomed-aista, cât îi de mare, de tare, de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie greu, tare greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]