9,812 matches
-
să ridice oglinda, spuse ceva, aruncă o privire în oglindă și Shirley începu să-și îmbrace din nou furoul. Am apăsat pe butonul de pauză. Fața lui Kenneth și partea din spate a corpului lui Shirley se reflectau în oglindă. Tremurau. Am apăsat din nou pe butonul de pauză. Se mișcară ușor. Am apăsat de mai multe ori. Au început să se miște sacadat. Shirley își mișcă brațele. Și încă o dată. Și încă o dată. Se zvârcolea. Își scotea furoul. Îl trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încă zăcea pe biroul lui. Literatura - numai ea este importantă. În ea credeam odinioară noi doi și la ea m-am întors acum. Credeam că doar tu poți înțelege asta. Tăcu un timp, iar când vorbi din nou, glasul îi tremura de emoție. — Ai dreptate, Michael. Te rog să mă ierți. Tu ai venit aici ca să afli părerea mea despre ce ai scris, ceva la care ții mult și eu trăncănesc numai despre problemele mele. Îmi făcu semn să mă așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Te rog. Papilele mele gustative cer niște ciocolată. Am făcut semn să ni se aducă nota de plată. Poate găsim pe drum un magazin deschis. Afară era clar că valul de căldură se domolise și am observat chiar că Fiona tremura ușor în timp ce ne întorceam la blocul nostru. Ne-am oprit la un chioșc cu program de noapte, de unde mi-am cumpărat un Aero și un Toblerone alb: i-am oferit ei jumătate din Aero și am fost fericit că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tem, am uitat deja ce înseamnă să simți asemenea lucruri: observ doar că umbra pământului a început să înghită delicata albăstreală a cerului și această trecere de la albastru la negru este foarte lentă și frumoasă. Apoi mă trezesc și nu tremur, nu transpir, nu-l strig pe tata, în schimb regăsesc, aproape dezamăgit, chiar cu părere de rău, realitatea dormitorului meu întunecat și noaptea neparticipativă de afară. Mă întorc și stau treaz câteva minute, apoi mă prăbușesc din nou, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ei. Când coborâră, Phoebe se uită în jur, redusă la tăcere de uimire, dar și de o teamă ciudată, neobișnuită. Își dădea seama că Roddy reușise s-o atragă într-o situație de bizară izolare și vulnerabilitate și începu să tremure. Apoi, în timp ce el scotea bagajele din portbagaj, își ridică privirea spre etajul al doilea și ceva ce se mișca în spatele uneia dintre ferestrele cu despărțituri îi atrase atenția. O văzu doar o fracțiune de secundă: o față palidă, trasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
porumbeilor, ca să vă puneți împreună la cale strălucitul viitor, spuse Hilary. Cocktailuri pe terasă peste o jumătate de oră? — Peste un sfert, spuse Roddy. Nu durează mult. Hilary închise ușa după ea și el reluă răsfoirea superficială. Phoebe îl urmărea, tremurând de îngrijorare. Nu știa ce-o îngrijora mai mult - tăcerea lui în privința lucărilor ei sau faptul că până în momentul acela cel puțin nu pomenise nimic despre ceea ce întâmplase între ei în timpul nopții. Stătea în picioare lângă el și își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
jumătate gol pe o masă, își făcu loc prin mulțime și îi urmă afară. Ajunseseră deja la jumătatea străzii și erau absorbiți în conversație: nu avea rost să alerge după ei. Îi urmări cum dispar după un colț, începu să tremure și își încheie jacheta. Începea frigul de noiembrie. Se uită la ceas și constată că avea timp să prindă ultimul tren de York. Noiembrie 1990 — Hai să părăsim această adunare sordidă, spuse Findlay, apucându-mă de braț. Arătă spre tablouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
găsit plângând fără jenă în timp ce se căznea să lichideze o vacă bolnavă de mastită. Barosul care trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
costa să facă pe peliculă trei ore de film? — Am înțeles. — Voi ăștia, literații, nu prea vă pricepeți la chestii practice, nu? Trăiți în turnul vostru de fildeș. Am trecut peste remarca lui. — Are și stop-cadru aparatul tău? — Bineînțeles. Cam tremură, dar merge. Dar pentru ce-ți trebuie? — Așa... e bine să ai... toate jucăriile. Ecranul se lumină în timp ce Graham termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ca să-i anunțe că venim. Ne-a spus să așteptăm și că imediat va veni o infirmieră să noteze toate detaliile. Am așteptat douăzeci de minute și n-a apărut nici o infirmieră. Nici unul din noi n-a spus nimic. Fiona tremura în brațele mele. M-am dus din nou la recepție și am întrebat ce se întâmplă. Și-a cerut scuze și ne-a spus că nu va trebui să mai așteptăm mult. Zece minute mai târziu a apărut o infirmieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
el a spus: — Mă auzi? Din nou tăcere. Apoi, el a spus: Presupun că mulțumesc este cel mai important lucru pe care trebuie să-l spun. Ai fost foarte bună cu mine. A urmat o parte foarte sentimentală. Glasul îi tremura și începu să devină incoerent. O mare parte n-am înțeles; pe urmă a început să facă aluzie la un secret pe care-l păstrase față de ea, o poveste cu un restaurant pe care nu i-o explicase niciodată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
De jur-împrejurul ei copacii gemeau trosneau și foșnau în timp ce furtuna își dezlănțuia rafalele sălbatice, imprevizibile. Spre marea ei surprindere, ușa capelei era deschisă și o lumină pâlpâia înăuntru. Două lumânări ardeau pe altar. Fuseseră aprinse recent, deși capela însăși părea goală. Tremurând violent - pe jumătate de frig, pe jumătate de spaimă -, înaintă repede pe interval și deschise împingând o ușă mică, de stejar, care dădea spre o serie de trepte de piatră abrupte. Erau treptele care coborau spre criptele familiei, unde fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pat. Cuprins de o neliniște bolnăvicioasă, Michael se întoarse și o găsi stând în ușă în spatele lui, cu o expresie stranie pe față. — Repede, spuse el. Trebuie să intrăm în camera lui Roddy. — Prea târziu. Tocmai vin de acolo. Îi tremura glasul. Vino să vezi. Nu era o priveliște plăcută. Roddy zăcea în vârful patului, gol și nemișcat. Fusese acoperit din creștet până în tălpi cu vopsea aurie și era probabil mort de două, trei ore. — Presupun că s-a sufocat, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
obiecte de prim-ajutor, își aminti, care mai erau probabil în camera unde fusese găsit cadavrul lui Henry. Nu-i trebuia decât un minut sau două ca să le ia, dar dintr-un motiv oarecare, perspectiva asta o neliniștea. Se pomeni tremurând în timp ce parcurgea coridoarele și urca la al doilea etaj al casei, avu presentimentul că începuse să retrăiască evenimentele nopții precedente, impresie întărită în clipa când dădu ultimul colț și auzi sunetul televizorului, pus pe știrile de la ora unu. Deschise ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
strânge aripioarele și cade cu capul în jos la poalele Stăpânului Depărtărilor, închinându-se adânc. ─ Poruncește, Doamne! Serafimul întinde puțin vârful aripii din colțul de nord-est, foarte puțin, nefiind nevoie de mai mult pentru a face ca inima păsării să tremure și ea a înțelegere, iar cele voite să fie ca și împlinite. Sticletele se ridică, scutură iarăși din aripioare și lăsând firimiturile pornește din creangă în creangă, urcă malul lacului, fiu-fiu! Țica-țic! Fiu-țic! Țic-țic! Costache Popa se întoarce nemulțumit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
împarte în două, patru, opt și așa mai departe. Când ajunge la colț, se urcă pe bancheta din spate a unui taxi. Unde mergem? întreabă șoferul, care mozolește o scobitoare între dinți. În Pajura, îi răspunde Iulia și glasul îi tremură puțin. Dar taximetristul pornește motorul fără să se uite la ea, slavă cerului. În mașină, aceeași poveste. Umbra îi cade pe scaunul de lângă șofer, de acolo se lățește la șofer, apoi urcă în întuneric, ca să se ivească din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Se gândi la viața acelui copil condamnat și într-o clipă îi trecu prin cuget tot ceea ce sperase el și nu mai putea spera, tot ceea ce s-ar fi putut aștepta să primească, dar nu va primi niciodată. Și plopii tremurau în continuare și soarele strălucea și s-a gândit atunci la opacitatea completă a inimilor noastre față de suferința care ni se înfățișează clipă de clipă, nu numai în fiecare față boțită, ci în fiecare lucru. În fiecare atom chiar. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
continuare și soarele strălucea și s-a gândit atunci la opacitatea completă a inimilor noastre față de suferința care ni se înfățișează clipă de clipă, nu numai în fiecare față boțită, ci în fiecare lucru. În fiecare atom chiar. Vocea Aurorei tremură puțin. Își trece o mână prin păr și își strâmbă gura de la dreapta la stânga. Mda... Deodată gândul i se preciză și își dădu seama că nu era altceva decât nasul sculptorului, diafan, plutind ca un delfin spre suprafața conștiinței. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de părinții lui și se duce unde vrea el?” „- El zboară unde sunt flori cu nectar. Nectarul este mâncarea lui.” „-Dar cine-i spune care sunt florile cu nectar?” „- I-au spus părinții lui, înainte de a ieși din ou. Au tremurat din antene și i-au dat sfaturi pentru toată viața. La rândul lui, le spune și el copiilor săi. Și tot așa mai departe...” „- Mămica mea de ce nu are antene?”. „- Are și ea un fel de antene: mâini cu care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Alexandru 34, principii cei mai puternici din Italia, și nu numai cei care erau socotiți astfel, ci oricare feudal și orice senior oricît de neînsemnat, prețuiau prea puțin biserica, în ce privește puterea temporală 35, în timp ce astăzi chiar un rege al Franței tremură în fața ei, pentru că ea a fost în stare și să-l alunge pe el din Italia, și să-i învingă pe venețieni; iată de ce, cu toate că lucrurile acestea sînt cunoscute, cred că nu este de prisos ca ele să fie amintite
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
intrat în război cu trupe mai numeroase de patru mii de oșteni. Să nu fii, deci, rău cu cei răi, fii virtuos și întrepid, vei face poporul virtuos ca tine, vecinii vor dori să te imite, iar cei răi vor tremura. CAPITOLUL XVI [Despre dărnicie și economie] Doi sculptori celebri, Fidias și Alcamene, au făcut, fiecare, o statuie a Minervei, dintre care atenienii au voit s-o aleagă pe cea mai frumoasă, pentru a fi așezată în vîrful unei coloane. Amîndouă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fiul unui conducător de obște sătească, Probius, al unui grădinar, Dioclețian avea părinte un sclav, Valentinian, un fabricant de funii: toți au fost respectați. Sforza, cuceritorul Milanului, era un țăran; Cromwell, cel care a supus Anglia și a făcut să tremure Europa, era fiu de negustor. Marele Mahomed, fondatorul religiei celei mai puternice din lume era un ucenic de negustor. Samon, primul rege al Slavoniei, era un negustor francez. Faimosul Piast, al cărui nume este și astăzi cinstit în Polonia, a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în mărturisirea unui prieten? Cum ar fi putut Ludovic XIV, care credea că singură înfățișarea lui era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa de ușor la tratamentul lingușirii. Cei care au domnit toată viața au fost hrăniți mereu cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
demult la asta și se temea. Macomber depășise deja faza asta, a fricii. Mi-aș dori să nu se fi Întâmplat nimic, asta mi-aș dori, spuse ea și plecă spre cort. Nu plângea tare, dar ei văzură cum Îi tremurau umerii sub bluza trandafirie pe care o purta. — Din ce se mai supără și femeile, spuse Wilson. Nici n-au nevoie de motiv. Puțin stres și gata, se-ntorc cu fundu-n sus. Nu, cred că o să trebuiască să mă obișnuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]