KorAP: Find »[drukola/base=îndrăzni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...370 371 372 ...399 >

9,974 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

cocoțată pe un buștean și mișcându-și În sus și-n jos, de parcă ar fi respirat Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii ca cireșele, cu câte un ochi de coadă de păun pe fiecare. Într-o tăcere Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert de secol am moștenit acel specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
tunetului lui Tiutcev și o rază de soare refractată din Fet. În rest, Îmi amintesc vag de menționarea „ghimpelui memoriei“ - vospominania jalo (pe care o vizualizasem de fapt ca ovipozitorul unei muște ihneumonide călărind o omidă de varză, dar nu Îndrăznisem s-o redau așa) - și ceva despre parfumul vechii lumi adus din depărtare de o flașnetă. Cele mai penibile dintre toate erau rușinoasele spicuiri din textele cântecelor lui Apuhtin și ale marelui duce Constantin, de tipul țiganski. Acestea Îmi erau

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Împărăția turcească și cu voia lui Dumnezeu moldovenii au izbândit!". Dar, continuă cu glas scăzut, nicăieri nu va scrie cât de greu, cât de greu ne-a fost... și cât de scump am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să fac cu pământul? Mai mare beleaua... Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de-i poruncă, îndrăznește postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea" poate ajunge la dregătorie, e după vrednicie. Ddar pentru aiasta, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mâna pe umăr. Totuși, puțină măsură nu strică. Când ești tânăr, te arunci cu capul înainte: ori-ori! Îl încoronezi; ori îl pierzi! Este adevărat, când îmbătrânești și prea numeri boabele din ciorbă, rămâi flămând, dar și cu capul pe umeri... Îndrăznește Alexandre, dar nu uita că Isac e sub oblăduirea turcilor. Mahomed e un mare vulpoi. Și, va veni într-o zi... Să nu uiți!... Visul lui Mahomed e să transforme Marea Neagră într-un "lac turcesc". L-am cunoscut odinioară pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
confruntarea cu intoleranța, cu forța brutală, este îngenuncheată. În apărarea blândului Iisus, au aprins ruguri ce te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie, vrăjitorie, dat pe mâna "Măicuței Inchiziții". Nu faptele rele ale omului îi înspăimântă, cât ideile noi, "ideile periculoase ce infectează omenirea". Îi ard pe rug, dar ei nu-și dau seama că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
domn toți îl lingușesc, toți îl mint, mai ales când greșește sau spune prostii. E plicticos să ai totdeauna dreptate. O să-mi cumpăr un măscărici, să aflu adevărul despre mine. Ioane, să nu te prind că mă minți și tu! Îndrăznește, Ioane! Cu riscul de a-ți pierde capul, râde Ștefan. Ai observat Ioane? în întreabă după un timp. Au plecat lăstunii din turnul Nebuise; o să avem o iarnă timpurie. Cum să nu plece?! izbucnește Tăutu revoltat. Vătaful Mănăilă s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
neguțătorii genovezi și moldoveni, care au fost tăiați până la unu'. Acele săbii o să fie pomană de sufletul negru al jefuitorilor, ce vor plăti cu capul nelegiuirea săvârșită, când Luminăția ta va avea bunăvoința să ne cerceteze hotarul!" Ai scris? Ștefane, îndrăznește Vlaicu încetișor. Adaugă! Cât despre cumplita mânie a Luminăției tale... Ce e scris și pentru noi, " Fiecare suflet va gusta fericirea morții", cum frumos propovăduiește Allah însuși în litera Coranului..." Așa fericire... mormăie Bodea. S-o guste ei! îi poftește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar vezi... socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Poate... poate nu trebuia să poprești haraciul, îndrăznește Juga. Două mii de galbeni e mult, totuși nu-i un cap de țară să nu-l putem plăti, îi sare în ajutor Stanciu. Într-adevăr, nu-i un "cap de țară". Dar n-avem țară de vânzare! Așteaptă numai! E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să nu vă plecați fără doar la sfintele icoane? Ridicați-vă! Vă ascult! Tăcere... Stau cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu îndrăznește nimeni să ia cuvânt, numai frământă căciulile mormăind... Ștefan se încruntă, asprește glasul, repetă: Vă ascult!! Slo... slo... slobozește-ne Doamne... bolborosește un tânăr cu ochii albaștri. Ceee?!?! sare Ștefan ca ars, uluit de ce auzise, dar nu pricepea. Slo.. slo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
întoarcere. Înapoi nu pot și nu voi da. Și-apoi, nu suntem singuri... Ei... ei se vor întoarce, îi cunosc eu. Dar... dar... și de-am fi singuri-singuri, altă cale n-avem decât "înainte"! Fie ce-o fi!... Dacă nu îndrăznim, nu vom avea iertare. Sunt câteva lucruri, puține -, ce-s mai presus de viață și chiar de moarte... Dumnezeu să ne ierte. Vin tatarii! Vin și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
25 iulie!! Ești nebun?!?!... Sunt nebuni?!?!... sare Luca Arbore. Mahomed e aici! Și... și ei?! Hăt pe 25 iulie?!?! Tocmai la Turda?! Parcă vorbeau de Brețcu! În trecătoare! Degeaba mai vin... Ce grabă? Șăzi ghinișor că nu dau turșii?! Nu îndrăzneam să vă spun, ia cuvântul Ștefan, întunecat de o mânie surdă. Teamă mi-i să nu fie o "grabă bine calculată". Se grăbește încet, nu care cumva, venind în Moldova, să dea față cu turcii înainte de vreme... O să vină taman

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
chinuit. Alegeți! Dar... dar gândiți-vă bine: de rămâneți, vă alegeți cununa de spini... Cine vine cu mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vine cu mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și face câțiva pași, șchiopătând. Și-apoi de ce să mori? Desigur, "la război, ca la război", se mai și moare... Și, totuși... Ia s-o mai dăm dracului de moarte! răbufnește el. Să ne gândim și la viață!... Fiți viteji! Îndrăzniți! Nu nesăbuit, însă... Aveți grijă de voi... Aveți grijă de oameni! Vă rog! Nu muriți! E o poruncă! Gata! Și-acu, boieri dumneavoastră, la odihnă! În zori, pornim alaiul de nuntă spre Dunăre! Noapte bună! Noapte bună, Măria ta! Boierii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune el mai încet. Viața noastră nu ne aparține. Desigur, n-am dreptul să ți-o cer... Te rog... Totuși... Sunt clipe de grea cumpănă... Și nu știu dacă... nu se știe... Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, abia îndrăznește, în șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
La Suceava în Cetate, peste tot e liniște!!!"... Nu-i liniște, nu-i... șoptește Ștefan. Ce noapte... Ce noapte, șoptește el tulburat. Maria, ca o stană de piatră, cu ochii pierduți în gol, undeva, departe... Voichița, lipită de zid nu îndrăznește nici ochii să-i ridice... Ștefan tulburat, răvășit, se oprește la fereastră. La orizont, dincolo de coline, o geană de lumină: mijesc zorile... Tăcere... Într-un târziu, vocea lui Ștefan, răgușită, obosită, privind departe, departe, șoptește: Voichițo... Mi-ai... mi-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
singuri... Ați murit singuri"... Aista ne e Destinul! Nu poți porunci Sorții! Destinul?... Da! spune Ștefan cu un zâmbet ironic. Am încercat să întorn aist Destin vitreg după dorința, după voința mea! Se spune că "Soarta" ține cu cei ce îndrăznesc... Am cutezat! Am sfidat-o chiar! Se vede treaba că am fost pedepsit... Nu m-am bizuit niciodată pe soartă, pe noroc, pe întâmplare, spune Ștefan pășind încolo-încoace între cruce și vatră, pe gânduri. Ne mângâiem cu gândul că " Așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai trebuință de atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am trebuință... Adică... dacă Măria ta binevoiește, trebuință aș avea... îndrăznește Daniil după câteva clipe de cumpănă și un scărpinat în creștet. Da! Spune! Orice! Spune!... O daltă mi-ar face trebuință... și o ridică de jos dintre sfărmături, o răsucește pe-o parte, pe alta. Iaca, s-a tocit... s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

să ies afară. Și totuși, omul aștepta... M-am frământat astfel câteva minute, fără să mă pot decide să mă duc să-i îndeplinesc rugămintea. Sfârșitul deliberărilor mele a fost lamentabil: m-am întors la telefon (în speranța că voi îndrăzni să ies mă aventurasem totuși până în bucătăria îngustă, până la ușa ce dădea în curtea interioară) și am pus încetișor receptorul în furcă. A doua oară vecinul n-a mai sunat (N-a mai reușit probabil să obțină încă o dată legătura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
fixasem această limită. Mi se părea o chestiune de bun-simț elementar, de minimă decență. Era atât de frumoasă, de elegantă, de naturală, de grațioasă și demnă, mi se părea într-un cuvânt că îmi este atât de superioară, încât a îndrăzni mai mult ar fi fost, evident, un non-sens. Povestea aceasta a durat săptămâni întregi până ce, într-o zi, m-am pomenit drept în față cu mama fetei, o doamnă, la rândul ei, distinsă și foarte hotărâtă care mi-a zis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
slab”. Primul, mereu în ofensivă, îl provoacă pe al doilea la bătaie, îi spune, probabil, cuvinte jignitoare, îl îmbrâncește, îi pune o mână pe față din ce în ce mai dezinvolt, mai sigur pe sine și mai stăpân pe situație. Căci cel „slab” nu îndrăznește să riposteze, se retrage pas cu pas, neîncetat, rabdă să fie umilit nu numai de adversarul lui, ci și de grupul de copii care s-au săturat să-l tot incite în zadar. Urmăresc scena cu o curiozitate oripilată, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Doina e îmbrăcată într-un balonzaid gri, zâmbește; înțeleg pe loc că „e bine”, că e mult mai bine, aproape sănătoasă de tot. Nu, n-am exagerat câtuși de puțin când, după un număr de ani, în timpul unei plimbări, am îndrăznit să-i spun că, văzând-o atunci, apărându-mi dintr-o dată în față, miraculos, scăldată într-un ocean de lumină, a fost de parcă „l-aș fi văzut pe însuși Dumnezeu”. * E timpul să descriu cămăruța în care lucrez la Snagov

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Pe pereți - două tablouri: pe cel din dreapta, cum stau la masa de scris, așezat pe cel mai mare, mai temeinic și mai comod scaun din casă, un scaun cu brațe, care îmi „aparține” de mult și pe care nimeni nu îndrăznește să mi-l dispute, o acuarelă, semnată și datată, 1943, de tatăl Doinei și înfățișând, cu talent, o stradă dintr-un tipic oraș spaniol (când stau la masă și scriu, această acuarelă rămâne puțin în spatele meu); pe cel din stânga, unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]