11,066 matches
-
vuietul neștiut, care se suprapunea peste zvâcnetul mării, îi încânta auzul. Zâmbi și deschise ochii. Privirea lui cenușie se opri mirată asupra unei pietre albe și ovale care părea să îl aștepte jos, chiar lângă talpa piciorului beteag. Eduard se aplecă și luă în palmă piatra netedă și ovală, mângâind-o cu mirare. De unde apăruse piatra? Privi înspre mare, care părea să se fi înviorat subit și trimitea către el panglici dantelate de valuri. Se uită sus, spre cer, și văzu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu paiul dintr-un suc gălbui. îl recunoscu imediat, deși se schimbase destul de mult. Trupul lui gârbovit și slab de odinioară se scuturase parcă de o mare povară, devenise musculos și vânjos, deși umărul stâng continua să-i stea puțin aplecat față de umărul drept - parcă dintr-un fel de orgoliu al nonconformismului. Era tuns chilug și purta barbă, ceea ce-i dădea un neașteptat aer monahal, care impunea distanță. Clara se îndreptă cu pași hotărâți înspre el. — Bine te-am găsit, Bobo
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Wistman - de basm. El corespunde În mod straniu tipului de decor pe care artiști ca Richard Dadd l-au imaginat pentru acea lume În vremurile victoriene, și care acum ne-a fost dat pentru veșnicie: mișunând, cu fațete de giuvaer, aplecat spre sine, plin de taine aflate imediat sub pragul simțurilor noastre de adulți. Intrăm. Locul emană o tăcere profundă, ca și cum aici domnește latura vegetală a creației și până și păsările au fost izgonite; dedesubt, prin luminișurile verzi minuscule și Întortocheate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
propria lui declarație dojenitoare. Urmându-și cugetările lor secrete, Jana și Cătălina și alte vecine dispuse să petreacă din plin, exploatând conținutul cu multiple înțelesuri al cuvântării, se sfărâmară hohotind. Doar Berta, cea sfioasă și bălaie, icni scurt și se aplecă să ridice ceva ce, tocmai, căzuse sub masă. Simțindu-se lezat în demnitate, orășeanul bucălat îi bruftului pe toți mesenii, explicându-le cu fermitate, ca un autentic lăutar: Să știți, tovarăși țărani, că stația nu merge așa, fără elan! Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ostenește atâta lume, căutând zăcământul de sulf în Pietrosul. N-o să-l găsească nimeni, niciodată. Nu există nici un fir de sulf, nici o țâră de pucioasă! Degeaba am distrus codrii și de-a surda am ruinat Muntele... Nu-i răspund, îmi aplec ochii și încep să răsfoiesc foile pline de un scris des și tremurat, până depistez pagina întâia a respectivei Cărți. Așa-i zice Sturz scrisorii sale: Cartea celor douăzeci și una de nopți..., iar de la bărbatul tău, subsemnatul Ștefan Sturz, sănătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îndelungi Deci eu, iar m-am rugat de el să tacă și să mă ierte, deoarece am avut vedenie înșelătoare și să nu-mi bănuiască atâta de mult pentru această greșeală Iar el, sugrumându-și lacrimile și oftatul, s-a aplecat către mine să-mi șoptească la ureche Zicând: nea Ștefan, cât lespede de marmură neagră, asta estem grijă pe suflet la mine Ci eu, căinându-l în sinea mea și părându-mi tare rău de ce făcusem, fără de a mea știință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
subțiri. Ieșiră, apoi, în jurul cănii de vin, în care scânteiau pureceii de argint viu, să dospească, afară, cu toții, la soarele mângâios, prin care Vara Sfinților Arhangheli binecuvânta, poate, cel din urmă răstimp, cu ceasuri plăcute, călduțe ale anului. Profetul își apleca, tot mai des, pletele-i crețe și botișorul fremătător către Vartolomei: Mult place la mine, fata Caterina, zicea el. Iov și Koșon cel tărcat surâdeau înduioșați și binevoitori, când vedeau că Profetul nu se mai codea, sfios, bătând pe ocolite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de stejar și în fiertură de lemn roșu de arin... Profetul cerceta cu ochii mijiți și un chimir bătut în mărgele multicolore, care nu se mai găsesc, de când plecară de la noi, din țară, boierii cei mari și adevărați. Iov se aplecă spre urechea lui Vartolomei: Precis că o să-l ducă, în dar, Mai-marelui lor, când va merge în vizită de protocol, după dispensa de însurătoare... Mai-marele suferă de surpătură la pântece și tare va fi mulțumit de chimirul acesta, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un reputat scriitor al timpurilor cu "Steaguri roșii pe turnuri" și un pedagog care cultiva bătaia muscălească la stroi, îl chemau pe numele cu distorsiune la modă, de "Vladimirovici", fu impresionat plăcut de apelativul înnoitor "Vlady". Îmbunat și binevoitor, se aplecă spre fătuca obraznică despre care el nu știa nimic, nici măcar că începuse ea singură să-și promoveze numele fanariotizat de "Zoe", pentru a-l escamota pe "Zoia" înscris în actul ei de naștere. Prenumele Zoia fusese caligrafiat în catastif de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
școală. Am rătăcit pe străzi, până m-a cules, târziu, în noapte, o doamnă cu pălărie. Ce știam eu? Orice tanti cu ifose și cu pălărie nu putea fi decât o doamnă. Această doamnă, doamna cu pălărie, care s-a aplecat cu milă asupra mea, era o prostituată: o curvă tomnatecă, la capăt de carieră, care-și făcea meseria, aducându-și clienții la domiciliu. Trăia într-o casă mare, boierească, moștenire de familie, unde îi soseau invitații: sâmbătă și duminică erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
multe ocupații, așa că nu am timp de ele. Am uns-o pe ea director al serviciilor hoteliere. Mai ales, că-i place. E peste măsură, ce-i place... Cum se zice în misterioasa voastră Moldovă: valeu! ce-i place!... Se aplecă din nou spre Vladimir, coborându-și glasul pentru a șopti, grijuliu, să nu audă comunitatea de alături, care începuse, deja, a se foi; se trezeau, când unul, când altul, dintre cei prăvăliți în masa prăbușirii generale! Am doamnă tânără, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu prea știam ce-i aia. Bătea copiii, când Îi plesnea avea obiceiul să exclame: Acțiunea egală cu reacțiunea! Și râdea fericit, văzându-i pe puștani cum se ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind: Acțiunea egală cu reacțiunea! Nu era Întotdeauna la fel de elaborat. Uneori trecea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mai Întâi, clătinându-mă. Apoi bat la ușa vestiarului. Mi se deschide. Mai Întâi, Întredeschide. Prin crăpătură, chipul binevoitor al lui Leac. Mă lasă să intru. Înăuntru, Încă trei bărbați, palizi, ghemuiți În jurul unei oglinzi așezate orizontal pe un taburet. Aplecat peste oglindă, tocând cu o cartelă de telefon praful alb, Adelin, patronul stabilimentului, peștele sufletist, traficantul de cocaină generos cu prietenii, exportatorul de dansatoare În Japonia. Mic și Îndesat, cu pieptul umflat și brațele groase, fața rotundă, dinți sănătoși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
costum care trage primul, mai Întâi o linie, inspirată strașnic cu banii vârâți În nas, cu un deget apăsându-și o nară. Hai, așa, trage până la capăt! Ne privești apoi, preț de câteva clipe, cu ochii Înlăcrimați. Ești fericit? Se apleacă și aspiră și a doua linie, mai că stă acum să plângă, Își tot freacă nasul, Își plimbă limba În gură, și-o vâră În gât, Își șterge cu ea gingiile amorțite. E marfă de calitate adică, deși, la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
amândoi Înăuntru, Leac și cu Adelin, hohotind. Nu mi-au zis nimic, mi-au arătat doar oglinda, Îmi mai rămăsese ceva acolo, mai bine de-o linie. Îmi bătea inima al dracului de tare, simțeam că mă sufoc. M-am aplecat, am tras repede, cumva mi-a stat În gât, mi s-a făcut greață. Încercam să respir adânc, să mă liniștesc, credeam c-o să-mi treacă. A trebuit să ies din vestiar, mă gândeam să ies și din club, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
se cuvine. Ea s-a apropiat cu pași mari, s-a oprit un pic descumpănită În fața pultului, a dat mai Întâi să-l ocolească, apoi s-a cocoțat cu coatele pe tejghea, și-a țuguiat buzele sângerii, eu m-am aplecat oferindu-i obrazul. - Ce faci, ce-i cu tine? Nimic, ce să fie, sunt terminat, mi-am dat seama că-s Îndrăgostit de tine, lua-m-ar naiba. - Sunt bine. Un pic obosit. Tu? Cum ți-a mers? Arăți excelent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ăla părea un individ fioros, probabil de la țară, mândru că lucrează În Poliția Română. Fuma mult, a reușit să sugă trei țigări până la Arad, când Leac și-a aprins și el una, a mârâit. Catastrofa s-a produs la coborâre. Aplecându-se ca să nu se izbească cu țeasta de tavanul mașinii, Leac a văzut că are un șiret dezlegat. Cu nojițele de la opinci, i-a sunat atunci În cap ceva din manualul de istorie. A făcut un salt, poate prea spectaculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu mai vede În mine un concurent, ba chiar se gândește să profite de tratația mea, fetele se Îmbată repede, el Îndrăznește cu mâinile-i dolofane din ce În ce mai mult. La un moment dat Îl cheamă pe Adelin la masa noastră, se apleacă și-i șoptește ceva la ureche, Adelin dă din cap, Îl aud spunând: - Nu se poate, Îmi pare rău, domnu’ senator. Cheful nostru are un moment de recul, nici eu nu știu cum să-l mai urnesc, mă tot Întreb unde Întârzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe celălalt, Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-o țină lângă el prea mult, Andreea alunecă, se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă, se apleacă peste măsuța unde lăsasem camera video: - Beți ceva? Hai, Adi, ia ceva! N-apuc nici să răspund, nici să mă mir că-s poftit doar eu. Dar poate că Leac trebuie să rămână treaz, să-i pună planul În aplicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
degetele, Îmi pare sumbru, sumbru și deplasat. Senatorul zâmbește camerei, habar n-are ce se Întâmplă În spatele lui. Apare și Andreea, unde-o fi fost, ține În mână câteva foi de hârtie, una i-o Întinde lui Leac, când se apleacă peste senator, ăstuia Îi lucesc ochii holbați În decolteu. Vine apoi lângă mine, Îmi șoptește: Adi, muzica, Închide muzica, eu mă Îndrept spre butoane, mă Întoarce tot ea din drum. - Sau lasă, mai bine cu muzică. Mă uit la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
intră În bucătărie. - Nenorocitul! Nenorocitul! Vede el! Dracu-l ia! Eu sunt deja liniștit, spectator. Fac cercuri de fum cu buzele țuguiate, Îi zâmbesc Andreei, sticlos, nerușinat: - Să-l snopesc? Dacă vrei mă duc dincolo, Îl fac salată. Andreea e aplecată peste bufet, Îmi aruncă o ocheadă, râd, are o bancnotă vârâtă În nara dreaptă. - Du-te dracului! Mă duc. În camera cealaltă Leac pare să stea la discuții cu senatorul. Cu cagula Încă pe cap, dar relaxat, tolănit pe fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
aceea larghețe a omului aflat sub efectul consumului etilic cheamă insistent pe agent la un pahar cu vin. Nu se poate, domnule. Eu nu beau. Nu bei?! se miră el cu glas tare de parcă ar fi auzit cine știe ce enormitate. Se apleacă către fața vardistului, un chip obișnuit bătut de vânturi și ploi, spunându-i confidențial și folosind un ton didactic: Foarte bine... hâc... mai ales că ești în timpul serviciului! Atunci... privește derutat prin ochelarii cu lentile groase și îl vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
locuiește Marius, Smaranda întoarce spre el ochii tiviți cu dantela fină a lacrimilor. Te rog, iartă-mă pentru adineauri. Nu trebuie să dai importanță acestei izbucniri, sunt doar o biată femeie care iubește. Și când iubești, ești egoist. Marius se apleacă și câteva clipe o îmbrățișează strâns la piept, ca un obiect de preț pierdut și regăsit. Îți mulțumesc. Ușurarea și bucuria din glasul lui este evidentă. Acum sunt mai liniștit. Mi-a fost frică de ceva irevocabil între noi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așa. Știi că nu îmi plac despărțirile pe peronul gării. Am impresia că au ceva irevocabil și definitiv în ele. Partir c'est mourir un peu57... murmură Smaranda neauzit. Marius vede o floare cu petale multicolore, tare frumoasă și se apleacă să o culeagă. O pune după urechea fetei, îi aranjează delicat părul și o sărută apoi ușor pe tâmplă. Prezența ta e mult mai necesară aici. Oamenii au nevoie de tine. "Și eu, enorm de mult!" continuă el în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trupul ei făptura micuță. Amețită de durere, încearcă să se ridice, dar nu reușește. Cu fața schimonosită de durerea efortului se târâie pe coate și genunchi către gangul din apropiere. Oprit din fugă, Marius ridică în brațe femeia aproape leșinată. Aplecat de spate, începe să alerge pe strada dreaptă și lungă, parcă fără de sfârșit, către intrarea în adăpostul antiaerian. În sfârșit, ajunge. Interiorul luminat doar de un bec minuscul, roșiatic, este populat cu fețe crispate, încordate în așteptarea a ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]