10,651 matches
-
comunici că l-am găsit. Urcați în mașină, îmi arată Don Șef spre mașina lui, parcată în fața hotelului. Deschid portiera, urc în față, pun sacoșa cu casca de protecție pe genunchi, vreau să închid portiera, dar ochii mei numără în fugă etajele hotelului, oprindu-se pe etajul șase. Doamna Cristina a ieșit pe balconul din marginea vestică și-mi face semn cu mîna. Îi răspund și trag portiera, în timp ce mașina pornește în viteză, strecurîndu-se printre șirurile de mașini parcate în fața hotelului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Aproape că nu-mi vine să cred că eu am putut să am o idee așa bună. Dacă-ți mai confecționezi și un mers drept, grațios, îi rupi gîtul profesorului. Sărut mîna la toată lumea! spun deschizînd ușa. Cobor scările în fugă. "Numai de nu m-ar apuca gripa!", gîndesc eu, suflîndu-mi nasul din mers, după ce strănut de două ori la rînd. Faceți chef, dom' inginer! îmi strigă rîzînd mecanicul Valeriu. Bună, Valeriule! Ce-i cu tine pe aici? Secretara m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe care îl cunosc. La intrarea în clădirea separatorului, prim-secretarul stă de vorbă cu secretarul Comitetului P.C.R. și cu cîțiva ingineri. Înclin din cap cînd trec pe lîngă ei și intru în încăpere. Cînd mă observă, Vlad coboară în fugă treptele, poticnindu-se la ultimele, prinzîndu-se din zbor de balustradă. 'mnezeii...! ... scrîșnește el, ducîndu-și mîna la pulpa piciorului, unde s-a lovit. De ce-ai făcut, mă, scara asta așa îngrămădită?! îmi strigă, apropiindu-se. Ai adus calculele? Uite-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înapoi. Eu te-am pus să folosești supape neverificate?! Rămîn perplex și-o privesc pe fata din fața mea cu ochii măriți, gata să-mi iasă din orbite. Măi, rîde Vlad, ai nevoie de ajutor? Vin urgent! zice și coboară în fugă scara. Iată-mă-s! Cine te bate, că nu văd decît o fată frumoasă și mîndră. Sărut mîinile! se înclină în fața fetei, scoțîndu-și casca. Bună seara! îi răspunde fata. Surioară dragă, începe Vlad curtenitor, cu ochii aruncînd scîntei albastre, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd au ajuns între calea ferată și depozit ea l-a oprit. Nu cred că i-a spus ceva. Și-a scos mănușa dreaptă, i-a alintat obrazul cu palma, s-a ridicat pe vîrfuri și l-a sărutat în fugă, apoi a continuat să-l alinte, poate abia acum spunîndu-i vreo vorbă. Simțeam de departe cum el se topește, ca o biată lumînare lîngă un foc de stejar; a lăsat sacul să-i scape la picioare, a întins brațele și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ana de Nowhere, adică de niciunde, ca să facă în ciudă celor venite cu frontul, care-și ziceau Ana Bezdomnîi, fără casă adică. Multe dintre Anele astea mă plăteau în natură... îmi dă bătrînul un cot, rîzînd înfundat, apoi iese în fugă și se întoarce cu o cutiuță lungă, din celuloid; umezește bucățica de burete așternută în cutiuță, pune crenguța de magnolie peste buretele umed, apoi potrivește încet capacul, uitîndu-se atent dacă nu cumva apasă pe floare. Împachetează cutiuța într-o hîrtie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă mine: Cu ce vă servim? Aș vrea ceva.... vreun calmant... pentru dureri de stomac, aud lîngă mine o voce de femeie care mi se pare cunoscută, în ciuda faptului că e precipitată. Întorc privirea: e Brîndușa; puțin răvășită, pieptănată în fugă, cu pardesiul strîns la piept și cu o eșarfă adunată la gît, să nu se observe că s-a îmbrăcat în grabă. Dureri de burtă, precizez eu. Nu? o întreb pe Brîndușa. Da, confirmă ea. O sticluță de anticolerin, vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
alături de Brîndușa, apoi fac un pas în lateral, vrînd să pornesc spre alimentara. Mulțumesc! îmi spuse Brîndușa. I s-a făcut dintr-o dată rău, l-a apucat o criză, strînge ea din umeri ca o scuză că e îmbrăcată în fugă, cu pardesiul direct peste capot, pe care l-am zărit cînd și-a aranjat mai bine eșarfa la gît. "Asta să fie oare Brîndușa care m-a umilit dimineață?! mă străbate un gînd. Brîndușa care strînge declarații..." Aș fi preferat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă cu soția. Ești plin de răutate, îmi șoptește Brîndușa cu glasul trist. Am devenit, doamnă, precizez eu. Crezi că e calea cea mai bună, Mihai? O, ce favoare! exclam. Sună frumos acest "Mihai", o imit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai spună ceva, dar sunetul strident al mașinii miliției, care trece spre blocurile din spatele complexului alimentar, o face să tresară; întoarce capul și privește speriată într-acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește oamenii care traversează strada în fugă, se uită la mine întrebătoare, dar pentru că eu salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se întoarce imediat și pleacă într-acolo grăbită. Du-te! îi strig eu încet, privind-o cum se depărtează, regretînd că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
deschis ușa, retrăgîndu-se într-o parte: Sărut mîinile, doamnă! Bună seara! îmi răspunde în timp ce închide ușa. Mamă, strigă ea spre sufragerie, a venit domnul Vlădeanu... Ușa de la bucătărie se deschide larg: în prag stă Ion și încearcă să înghită în fugă mîncarea din gură. E în pantaloni și cămașă. Pe masa din bucătărie stă întins un adevărat ospăț: borș din carne de porc, friptură de pasăre și sarmale cu smîntînă. Simt că leșin. Ion e un adevărat frate! Și-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu care este prieten bun. Evident, plus toate celelalte. Ce vrei să spui, Mihai?! întreabă Ion cu vocea sugrumată, dar liniștea tăcerii mele, oferită drept răspuns, e spartă de zgomotul liftului oprit la parter, lîngă noi. Din lift iese în fugă soția lui Ion, precipitată, roșie din cauza grabei. Cînd ne vede, își revine. Stă cîteva clipe locului, să-și tragă răsuflarea, apoi se apropie de Ion: Hai sus... Ți se răcește masa... Mă uit la Ion, strîng din umeri, apoi mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Visez la un ceai cald, o aspirină și un somn lung, odihnitor... Altceva nu pot să-mi mai doresc. Am să stau puțin la Fulvia, doar două-trei minute, cît să mă scuz că am întîrziat și să beau cafeaua în fugă. Mă opresc în fața ușii cu numărul 33, îmi mai șterg nasul o dată, citesc tăblița nichelată, prinsă în două cuie pe ușă: "ing. Fulvia Oprișan", bat încet și aștept să mi se răspundă. "Oprișan, gîndesc eu. Unde am mai auzit numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din ceașcă o supă de găină a sunat cineva: Mihai. Al doilea tacâm, repede; a doua ceașcă, apoi măruntaie de pui sauté, brânză, pere și cafea neagră, cu ofranda ultimului meu Philip Morris. Conversație fărâmițată, plină întreagă de tine, și fuga lui; trebuia să plece la țară. I-am dat din partea lui Menaru un pui de găină tăiat și o pâine. Apoi la 3 Irène, la 3 și 5 Gaby: lectura unor fragmente din scrisorile tale (o, minune, azi au mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și curajoasă și mai ales fii sănătoasă și cuminte. Te strâng duios la piept. M. Nici o veste de la tine de 15 zile!!! 13/1947 I Duminecă, 2 noembrie [1947] Și astăzi nicio scrisoare de la tine. De dimineață, bucătărie și o fugă inutilă după gaz pentru gătit. Dejun caraghios și frugal. După dejun o lecție de o oră ½ cu Iani; apoi la templul coral S[fân]ta Vineri, la nunta fostei mele eleve Angela Baluș cu un inginer Iancu. Nuntă mare, bogată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
caraghios și frugal. După dejun o lecție de o oră ½ cu Iani; apoi la templul coral S[fân]ta Vineri, la nunta fostei mele eleve Angela Baluș cu un inginer Iancu. Nuntă mare, bogată, cu orgă și cor. Apoi în fugă acasă, unde era ședința; mă înlocuia Gaby. A prezidat Jebeleanu, cu tact și discreție. Foarte simpatică nevasta lui. 15 asistenți: Cicerone, d-na Crușevan, Vanghele, George Dan, Monda, Bonciu, Ada Orleanu, Matilda Ulmu, Ieronim Șerbu și alții neimportanți sau noui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
până sâmbătă, ultimul termen. Am ajuns la școală la ora douăsprezece, pentru conferința dirigintelor, care a durat până la ora două; ajunsă acasă, abia am avut timp să gust ceva, pe urmă o lecție de mântuială cu Lenora, pe urmă în fuga mare ca să bat la mașină în oraș un articol, „Femeia rusă“, apoi, la școală, seminarul. Am înțeles greșit: cum Mariana Z. și Nelly Teod. erau numite responsabile de grupă, am crezut că li se dă duse funcția mea, și atunci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ani fără să ne vedem. Sigur, mă gândeam că într-o bună zi am să mă mut din casă, dar că am să fiu undeva în oraș, în același oraș cu tine, și că ai să mai treci totuși, în fugă, să mă vezi. Cu toată sila mea de camerele mobilate, nițel murdare și banale, îmi dau seama acum că ar fi fost frumos. Îmi sunt mâinile reci, aproape fără viață; las stiloul și le frec una de cealaltă, iar ele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
șochează: un cuvânt pe care tu nu l-ai fi spus, un gest, o atitudine, o tăcere care mă jignește, ceva ce nu se potrivește cu ceea ce aștept eu; și atunci, fără vreo atitudine care să-l ofenseze pe „celălalt“, fuga înapoi în găoacea mea. Mă doare puțin capul; te-am visat. Dar era o altă ființă; niciodată - ba da, o singură dată de la plecarea ta, luna trecută - nu reușesc să te regăsesc în vis. Ori ai între 11 și 14
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pensiunii pe aprilie. M-am dus. Luasem o sulfamidă, tratamentul recomandat contra gripei actuale, și, cum știi ce efect au de obicei sulfamidele asupra mea, când m-am întors de la Ver[eș], eram gata să leșin în fața ușii apartamentului nostru. Fuga, fuga, pe divanul tău drag, care mi-a fost leagăn și pat de odihnă, în amintirea ta. Puteam eu să-mi închipui că dormeam în el pentru ultima oară? Fiindcă nu puteam respira, am rugat-o pe Mabell să-mi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe aprilie. M-am dus. Luasem o sulfamidă, tratamentul recomandat contra gripei actuale, și, cum știi ce efect au de obicei sulfamidele asupra mea, când m-am întors de la Ver[eș], eram gata să leșin în fața ușii apartamentului nostru. Fuga, fuga, pe divanul tău drag, care mi-a fost leagăn și pat de odihnă, în amintirea ta. Puteam eu să-mi închipui că dormeam în el pentru ultima oară? Fiindcă nu puteam respira, am rugat-o pe Mabell să-mi pună
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
estetică și din acuitatea amintirii pe care venisem să le caut. Iarăși m-a văzut mitropolitul Craiovei și m-a binecuvântat. Am întâlnit o profesoară de la R[egina] M[aria]. Ea m-a condus la tramvai și am venit în fuga mare să-ți scriu. [...] Crăciunul, 1950, luni [...] Haide, haide, o să trebuiască să mă apăr de greieri, de greierii mei negri care vor să înlocuiască toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vom mai regăsi niciodată, decât acel tête à tête cu amintirea, decât acel șir de copilițe și copile care se ivesc din trecut, în rochițe de catifea sau de creton. Mă opresc ca halucinată în fața horei lor, o prind din fugă pe una dintre ele, îi vorbesc, o mângăi, îi aranjez un cârlionț, îi dreg un cusur de îmbrăcăminte, îi așez mai bine bonețica roșie pe care o purta la Veneția, îi aranjez cordonul pardesiului micuț, ca s-o trimit în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Tati e în costum de zi, cu un joben sub braț, iar mami e îmbrăcată cu un sacou bleumarin, o fustă înflorată și pantofi roșu aprins, care nu sunt chiar același roșu cu pălăria. — Mami! — Becky! — Mami! Tati! Cobor în fugă și-i îmbrățișez pe amândoi odată, inspirând cu nesaț parfumul familiar de talc Yardley’s și de Tweed. Călătoria asta mă emoționează din ce în ce mai tare, cu fiecare clipă care trece. Nu mi-am văzut părinții de când au venit la mine în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tom, apărându-se. — În seara aia când ne-am dus... n-ai făcut decât să te plângi încontinuu... făcut nici cel mai mic efort... Trosc! Rahat. Rahat. Am călcat pe o crenguță. O clipă mă gândesc s-o iau la fugă. Dar e prea târziu, capetele lor au apărut deja peste gardul grădinii, Tom roșu la față și supărat, Lucy neagră de furie. — A, bună! zic, încercând să par relaxată. Ce mai faceți? Eu tocmai... ăăă... am ieșit la o plimbărică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]