9,860 matches
-
care ignorându-l, refuzând să-l vedem și să-l înțelegem, vom avea numai o imagine parțială a omului. Valoarea psihopatologiei constă tocmai în revelarea acelei laturi ascunse, tenebroase, a spiritului care, pierzându-și lumina rațiunii, se cufundă în întunericul nebuniei, al iraționalului. Un asemenea motiv tematic ne este oferit de psihopatologia experimentală. S-ar putea ca acest termen să surprindă, mai ales că am afirmat anterior în această lucrare, că obiectul psihopatologiei, nu se experimentează, el fiind supus reflecției și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și disoluția unor tablouri psihopatologice produse în condiții de laborator, în mod dirijat/controlat de experimentator. Prin aceasta se poate face o corelație, sau o analiză comparată între psihozele clinice și psihozele experimentale sau între modelul natural și modelul experimental. Nebunia și ritualurile culturale Între ritualurile culturale și nebunie există o relație specială, cărora psihanaliza și psihopatologia le oferă o explicație interesantă și originală, în raport cu semnificația comportamentelor colective ale grupelor social-umane. Orice ritual este un comportament simbolic care, în plan social
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de laborator, în mod dirijat/controlat de experimentator. Prin aceasta se poate face o corelație, sau o analiză comparată între psihozele clinice și psihozele experimentale sau între modelul natural și modelul experimental. Nebunia și ritualurile culturale Între ritualurile culturale și nebunie există o relație specială, cărora psihanaliza și psihopatologia le oferă o explicație interesantă și originală, în raport cu semnificația comportamentelor colective ale grupelor social-umane. Orice ritual este un comportament simbolic care, în plan social, reprezintă forme periodice de manifestări sublimate ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau compensează protectiv viața cotidiană cu rigorile ei, cu sistemele și normele sociale, precum și cu tabu-urile socio-culturale și moral-spirituale impuse ca obligativități. Nu vom insista asupra acestor manifestări, ci ne vom referi la relațiile dintre aceste conduite ritualizate și nebunie. Rolul nebuniei în cazul ritualurilor culturale este de a realiza un catarsis colectiv. În cazul acesta nebunia trebuie înțeleasă ca fiind o formă de „descărcare pulsională colectivă”, desfășurată după anumite norme, reguli, acceptate și instituționalizate, ce revin periodic în viața
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
protectiv viața cotidiană cu rigorile ei, cu sistemele și normele sociale, precum și cu tabu-urile socio-culturale și moral-spirituale impuse ca obligativități. Nu vom insista asupra acestor manifestări, ci ne vom referi la relațiile dintre aceste conduite ritualizate și nebunie. Rolul nebuniei în cazul ritualurilor culturale este de a realiza un catarsis colectiv. În cazul acesta nebunia trebuie înțeleasă ca fiind o formă de „descărcare pulsională colectivă”, desfășurată după anumite norme, reguli, acceptate și instituționalizate, ce revin periodic în viața unei societăți
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
socio-culturale și moral-spirituale impuse ca obligativități. Nu vom insista asupra acestor manifestări, ci ne vom referi la relațiile dintre aceste conduite ritualizate și nebunie. Rolul nebuniei în cazul ritualurilor culturale este de a realiza un catarsis colectiv. În cazul acesta nebunia trebuie înțeleasă ca fiind o formă de „descărcare pulsională colectivă”, desfășurată după anumite norme, reguli, acceptate și instituționalizate, ce revin periodic în viața unei societăți. Fiind manifestări „acceptate”, dar și „necesare”, ele au o funcție catartică, fapt care face ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trebuie înțeleasă ca fiind o formă de „descărcare pulsională colectivă”, desfășurată după anumite norme, reguli, acceptate și instituționalizate, ce revin periodic în viața unei societăți. Fiind manifestări „acceptate”, dar și „necesare”, ele au o funcție catartică, fapt care face ca „nebunia culturală” să se înscrie, în mod paradoxal, în seria unor forme de „psihoterapie colectivă”, ca o „supapă catartică”. Orice ritual implică un „act de trecere”, un contact al omului cu supranaturalul. Intrarea în supranatural se face prin intermediul „elixirelor”, al „filtrelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de factură euforizantă, sau psihodisleptică ale acestora. Nu trebuie însă trasă concluzia că orice ritual este efectul, sau motivul mascat, al utilizării unor droguri euforizante sau halucinogene. Dar orice ritual cultural încearcă să pătrundă în lumea misterelor pe care „universul nebuniei” îl oferă din plin. Cele mai utilizate droguri sunt alcoolul (bețiile orgiastice), drogurile halucinogene care produc stări de extaz (mescalina, psilocibina, LSD-25, hașișul etc.). Dacă nebunia este prezentă, în diferite forme și grade de intensitate, în marea majoritate a ritualurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
halucinogene. Dar orice ritual cultural încearcă să pătrundă în lumea misterelor pe care „universul nebuniei” îl oferă din plin. Cele mai utilizate droguri sunt alcoolul (bețiile orgiastice), drogurile halucinogene care produc stări de extaz (mescalina, psilocibina, LSD-25, hașișul etc.). Dacă nebunia este prezentă, în diferite forme și grade de intensitate, în marea majoritate a ritualurilor culturale, nu trebuie să afirmăm că orice ritual cultural este într-un raport direct de condiționare cu utilizarea unui drog psihotrop. În cele de mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este într-un raport direct de condiționare cu utilizarea unui drog psihotrop. În cele de mai sus ne-am referit în primul rând la ritualurile culturale care utilizează drogurile psihotrope, tocmai pentru a sublinia prin aceasta relația care există între nebunie și conduitele culturale ritualizate. Dincolo de aspectele culturale, aceste forme de manifestare colectivă ale „nebuniei”, reprezintă teme de reflecție psihopatologică și psihanalitică în care trebuie să „vedem” și să „înțelegem” natura umanului, așa cum am arătat mai sus. Nevoia sau apelul la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de mai sus ne-am referit în primul rând la ritualurile culturale care utilizează drogurile psihotrope, tocmai pentru a sublinia prin aceasta relația care există între nebunie și conduitele culturale ritualizate. Dincolo de aspectele culturale, aceste forme de manifestare colectivă ale „nebuniei”, reprezintă teme de reflecție psihopatologică și psihanalitică în care trebuie să „vedem” și să „înțelegem” natura umanului, așa cum am arătat mai sus. Nevoia sau apelul la droguri nu este un fapt întâmplător sau un simplu divertisment. Specific conduitelor umane supuse
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înscriu în „ordinea psyché-ului”. Modelul de gândire medicală le pasează însă, cum spuneam, pe amândouă în aceeași „ordine a physisului”. Aceasta pare să rezolve, necesitățile medicale cerute de practica clinică curentă, dar ele nu vor explica natura anormalității psihice, semnificația nebuniei considerată, în primul rând ca fenomen uman. Mai mult chiar, se creează adesea confuzii, apar controverse și se construiesc „modele” diferite de „tablouri clinice” fapt care face ca în clinica psihiatrică să nu existe un punct de vedere comun, acceptat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
patologicului, reprezentând „persoana bolnavă psihic”. Separând nebunii de celelalte categorii de indivizi eliminați de societate, se recunoaște acestor persoane statutul medical de „bolnavi psihici”; un statut atribuit de psihiatrie, care îl va înlocui pe cel de „persoană normală”. Ideea de nebunie s-a format încă din Antichitate, în raport direct cu apariția și dezvoltarea cetății (M. Foucault). Viața socială, cu normele sale obligatorii pe care le instituie și le impune cetățenilor săi, aduce în planul juridic și în cel al conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu normele sale obligatorii pe care le instituie și le impune cetățenilor săi, aduce în planul juridic și în cel al conștiinței morale, noțiunile de „culpabilitate” și de „responsabilitate”, care ulterior, în decursul evoluției istorice se vor extinde și asupra nebuniei și, în mod implicit, asupra persoanei și situației nebunilor. În sensul acesta sunt recunoscute două forme de nebunie (M. Foucault): a) O „nebunie benefică” considerată de Platon ca un „dar divin” (theamania) care deosebește individul de semenii săi prin anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în cel al conștiinței morale, noțiunile de „culpabilitate” și de „responsabilitate”, care ulterior, în decursul evoluției istorice se vor extinde și asupra nebuniei și, în mod implicit, asupra persoanei și situației nebunilor. În sensul acesta sunt recunoscute două forme de nebunie (M. Foucault): a) O „nebunie benefică” considerată de Platon ca un „dar divin” (theamania) care deosebește individul de semenii săi prin anumite calități sau acțiuni neobișnuite. b) O „nebunie malefică” considerata ca o stare de „rătăcire a spiritului” ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noțiunile de „culpabilitate” și de „responsabilitate”, care ulterior, în decursul evoluției istorice se vor extinde și asupra nebuniei și, în mod implicit, asupra persoanei și situației nebunilor. În sensul acesta sunt recunoscute două forme de nebunie (M. Foucault): a) O „nebunie benefică” considerată de Platon ca un „dar divin” (theamania) care deosebește individul de semenii săi prin anumite calități sau acțiuni neobișnuite. b) O „nebunie malefică” considerata ca o stare de „rătăcire a spiritului” ca o boală periculoasă ce schimbă natura
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și situației nebunilor. În sensul acesta sunt recunoscute două forme de nebunie (M. Foucault): a) O „nebunie benefică” considerată de Platon ca un „dar divin” (theamania) care deosebește individul de semenii săi prin anumite calități sau acțiuni neobișnuite. b) O „nebunie malefică” considerata ca o stare de „rătăcire a spiritului” ca o boală periculoasă ce schimbă natura umană (insania, furor, mania, dementia) necesitând tratament, supraveghere sau pază riguroasă. Cei cărora le revine dreptul de a decide asupra „normalității” sau „anormalității”, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
natura umană (insania, furor, mania, dementia) necesitând tratament, supraveghere sau pază riguroasă. Cei cărora le revine dreptul de a decide asupra „normalității” sau „anormalității”, respectiv a stării de sănătate mintală sau de boală psihică a unui individ sunt medicii psihiatrii, nebunia fiind, în felul acesta inclusa în „câmpul de cunoaștere și acțiune al medicinei” (P. Berner, H. Luccioni). La vremea sa Ph. Pinel vorbește despre trei dimensiuni caracteristice ale bolilor psihice, care pot constitui criterii de clasificare ale acestora. a) Criterii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un efort de găsire a unor „criterii” de orientare și, ulterior, de stabilire a unor „modele” specifice ale fenomenelor psihice morbide. Modelul nosologic Intenția clinicii psihiatrice este de a stabili niște „modele nosologice” ale tulburărilor psihice, respectiv, „imaginile clinice ale nebuniei”. Se remarcă faptul că încă de la începutul ei, psihiatria, ca disciplină clinico-medicală, reclamă necesitatea clasificării bolilor psihice, ca atitudine metodologică de organizare și de delimitare a obiectului său, reprezentat prin „boala psihică”. Nosologia apare, așadar, ca fundamentul oricărei metodologii psihiatrice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
plecare al „cunoașterii” ordonate și sistematice a bolii psihice. Nosologia apare astfel, ca „o etapă către ordinea rațională” (Cl. Levi-Strauss). Definirea și clasificarea bolilor psihice trebuie să se raporteze la un model. Acest model a variat continuu în decursul istoriei nebuniei și psihiatriei, în raport cu mentalitățile moral-religioase și socio-culturale, până la acceptarea unui „model medical” (T. K. Osterreich, M. Ristich de Groote, J. Postel și Cl. Quetel, H. Tellenbach, P. Bemer și H. Luccioni, Ph. Rappard). O analiză a modelelor care reprezintă nebunia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei și psihiatriei, în raport cu mentalitățile moral-religioase și socio-culturale, până la acceptarea unui „model medical” (T. K. Osterreich, M. Ristich de Groote, J. Postel și Cl. Quetel, H. Tellenbach, P. Bemer și H. Luccioni, Ph. Rappard). O analiză a modelelor care reprezintă nebunia, în ordinea succesiunii istorice a acestora, este prezentată în continuare: 1) Modelul magico-religios este raportat la ideea de posesiune, de factură benefic-divină (theamania) sau malefică (demonică sau demonopatia). 2) Modelul moral-religios care este legat de ideea de păcat, nebunia fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă nebunia, în ordinea succesiunii istorice a acestora, este prezentată în continuare: 1) Modelul magico-religios este raportat la ideea de posesiune, de factură benefic-divină (theamania) sau malefică (demonică sau demonopatia). 2) Modelul moral-religios care este legat de ideea de păcat, nebunia fiind considerată ca o „pedeapsă” în raport cu „virtuțile morale” ale individului, considerate ca daruri. Păcatul este legat de „vinovăția morală” a individului, care, „lovit de soartă”, va fi condamnat la o existență tragică. 3) Modelul medico-moral consideră nebunii ca fiind bolnavi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a individului, care, „lovit de soartă”, va fi condamnat la o existență tragică. 3) Modelul medico-moral consideră nebunii ca fiind bolnavi psihici, a căror suferință este raportată la sfera pasiunilor, menținându-se prin aceasta, în prim-plan, esența morală a nebuniei. 4) Modelul medico-biologic consideră nebunia ca pe o formă de „degenerescență”, o degradare atavică a individului, contrarie procesului de evoluție a acestuia. Ea reprezintă o „reîntoarcere” către formele primitive, ancestrale ale etapelor de evoluție umană, fiind marcată în cazul bolnavilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
soartă”, va fi condamnat la o existență tragică. 3) Modelul medico-moral consideră nebunii ca fiind bolnavi psihici, a căror suferință este raportată la sfera pasiunilor, menținându-se prin aceasta, în prim-plan, esența morală a nebuniei. 4) Modelul medico-biologic consideră nebunia ca pe o formă de „degenerescență”, o degradare atavică a individului, contrarie procesului de evoluție a acestuia. Ea reprezintă o „reîntoarcere” către formele primitive, ancestrale ale etapelor de evoluție umană, fiind marcată în cazul bolnavilor psihici prin prezența unor „stigmate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contrarie procesului de evoluție a acestuia. Ea reprezintă o „reîntoarcere” către formele primitive, ancestrale ale etapelor de evoluție umană, fiind marcată în cazul bolnavilor psihici prin prezența unor „stigmate” fizice și psihice ale acestora. 5) Modelul conform științelor naturii consideră nebunia ca pe un element din ordinea naturii, definibil, descriptibil și clasificabil ca oricare alte componente ale physis-ului. Este un punct de vedere inaugurat de K. Linné și care poate fi urmărit până la E. Kraepelin. 6) Modelul conform științelor umane privește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]