9,529 matches
-
dacă nu era copacul?3 Lăsând umorul la o parte, observatorii capitalei interbelice își manifestau adesea nemulțumirea față de imaginea orașului. Un articol semnat probabil de neiertătorul Camil Petrescu, la începutul anului 1924, în Săptămâna muncii intelectuale, dă glas frustrărilor: "E nesfârșit de urât orașul acesta. Priviți toate străzile pline de un fel de ciulama specială, priviți atâți trecători murdari până la ceafă de noroi, stropiți de automobile ca de stropitori, abia târându-și paltoanele și galoșii [...] De zece ori omul coboară de pe
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
schițe, aceeași lume ca și în comedii. Într-o stare de continuă agitație sau, dimpotrivă, împăienjeniți într-un fel de năuceală, poate și din cauză că e căldură mare (Căldură mare, Petițiune), moftangiii aceștia euforici și limbuți sunt niște pierde-vară. Pălăvrăgesc la nesfârșit (neapărat despre politică), relativizând totul, și cuvintele par că încep să-și piardă sensul. Foiesc întruna, într-o îngustă circularitate, dar neastâmpărul lor se fixează în indestructibile ticuri și automatisme. Cu o seninătate absolută, împrăștiată doar de câte un fason
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
este important ca această opoziție față de regim să existe, să se dezvolte și să fie capabilă de a schimba balanța de putere în arena politică, și, în fine, să prefigureze o alternativă politică fără de care criza ar putea dura la nesfârșit. Trebuie să adăugăm un fel de "contraindicație", indispensabilă în caz de criză și de transformare fără colaps: mobilizarea nu trebuie să intimideze actori care fac parte din coaliția de guvernământ, mai ales armata, care sunt chemate să înțeleagă toate dezavantajele
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
poetului român. Prin câteva rare intuiții poetice, unele tablouri ale genezei, evocarea mării, a unor cadre de feeric nocturn, prin câteva imagini grațios filigranate (roua risipită pe munți din „cămări multe”, colunii însetați, adăpați „fără scumpete”) sau unele accente de nesfârșită însingurare și melancolie, lirismul lui D. prevestește, în câteva rânduri, neașteptat, intensități eminesciene. Stăpânind peste „unda mării”, „craiul țării” - divinitatea umanizată de o metaforă cu reverberații folclorice - face să tacă, într-un psalm, zbuciumul interior, dăruind aspirația spre necuprinsă odihnă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
o puzderie de alte texte. Ce rămîne însă, și ce e unic în orice roman e acea aproape imperceptibilă reverie a cuvintelor ce alcătuiesc o nouă privire asupra lumii, pe care ți-o împrumută, cu care te poți juca la nesfîrșit, în jurul căreia îți poți clădi propria lume. Una din dimensiunile cele mai frapante ale lecturii unui roman constă în funcția sa telepatică, rareori identificată ca atare de comentatori. Citind un text puternic, scris la persoana întîi, orice lector se surprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în care trăiesc contemporanii lor și care este oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În fapt, orice scriere presupune o sumă nesfîrșită de voci suprapuse, voci tăcute, topite în țesătura cuvîntului, o multitudine de surse și de instanțe ; e nevoie de mai mulți pentru a scrie și mai ales pentru a percepe un text. Derrida susținea că orice text e dublu, că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
murdari, dar care îi ajutau familia să supraviețuiască, fraternitatea pîngărită, prietenii înstrăinați. O viață fără liniște, fără somn, fără gust, fără nimic, alături de o soție și un fiu care nu au habar de nimic. Își povestește cerul gri și ploaia nesfîrșită, țara rănită și subit ostilă, dar, mai presus de orice, își înmoaie degetul în propria trădare, în spaima sa de trădător, în singurătatea și deruta sa. Iar Antoine îl însoțește în această călătorie la capătul nopții. În romanul precedent, cititorul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
odată cu cel de al doilea, se punea problema alegerii între ciumă și holeră... Dar goana cultivată și electrizantă pe urma invizibililor microbi deschide practic zăgazurile conformismului și sedentarismului nostru vicios, readucîndu-ne în nări și în suflet parfumul libertății și bucuria nesfîrșită în fața diversității vieții. Patrick Deville așează într-o lumină strălucitoare, binemeritată, viața celui mai non conformist și, probabil, celui mai dotat dintre elevii lui Pasteur, conchistador misionar, pacifist și ascet, despre care aflăm, în detaliu, cam tot ce se putea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mă aplec să dau un bănuț unui om așezat pe trotoar iar el mă prinde deodată de braț și urlă spre mine: "Demonii, chipurile demonilor... dar dacă îi ameninț că-i omor, mă ascultă...!!" omul rîgîia, repeta acea frază la nesfîrșit, cu ochi de nebun, fără să-mi dea drumul și întorcîndu-mă acasă, în ziua aceea, am fost pe punctul de a-mi anula biletul de tren, uitînd într-o clipită scopul călătoriei, nemaiacordîndu-i nici urmă de interes, căci nu eram
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scriitoarea e să trezească și să alimenteze memoria unor lumi dispărute. Cîți se mai întreabă astăzi, chiar dintre urmașii celor evocați emblematic, cum se trăia în Africa central-ecuatorială înainte de întîlnirea cu Europa? Gravurile și reprezentările de epocă ilustrează îndeobște șiruri nesfîrșite de prizonieri înlănțuiți, în drum spre vasele care aveau să-i rupă pe veci de ținuturile natale. Dar acei oameni au avut o existență anterioară captivității, o societate, familii, prieteni, ocupații, într-un univers liber, unde nu viețuiau în defensivă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pînă și romanul publicat sub acest acoperămînt generic, L'Analphabète (2004), e recuzat de autoare. Ființă a exilului endemic, e singura constantă pe care și-o recunoaște, iar fuga de propria identitate, sau incapacitatea reconstruirii unei identități generează o sumă nesfîrșită de transferuri, contopiri, suprapuneri, demistificări ale personajelor sale. În ciuda realismului narativ, aproape naturalist pe alocuri, crud și frust și teribil de sofisticat, eliberînd un vulcan de trări printr-o simplă și părelnic arbitrară trăsătură de condei, Agota Kristof își ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dreptate de Lidia Cotea ca autorul cel mai profund și mai interesant din cei trei, revolta sa poetică rimbaldiană ilustrează radicalitatea demersului său literar, scriitura în spirală și metamorfoza permanentă, ce va afecta și corpurile personajelor sale, textele fiindu-i nesfîrșite pretexte pentru alte povestiri posibile. Din punctul de vedere adoptat de autoare, Chevillard se pretează cel mai bine la un studiu complex al corporalității, nu doar la nivel de personaje, ci, ca într-o mise en abyme vertiginoasă, la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai merg? Tot ce aflasem din cărțile de etnologie nu-mi mai era acum de nici un folos. Confruntat fizic cu o altă lume, m-am simțit pierdut, ridicol, cu tot bagajul meu de intelectual, inutil, la vedere. După cîteva clipe nesfîrșite, am scos un "bună ziua" în spaniolă. Tăcere. Mi-a răspuns unul dintre ei, destul de caraghios, cred. În salonul unui apartament tipic parizian, în fața a doi indieni, cel care s-a simțit prost, fîstîcit, în plus, a fost omul așa-zis
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înainte de această călătorie. "Ce v-a surprins cel mai mult de cînd sunteți în Europa?" Mă așteptam să vorbească despre cuceririle tehnice ale lumii "moderne", despre orașele noastre monstruoase, despre indiferența și agresivitatea oamenilor de pe stradă. O tăcere lungă, un nesfîrșit schimb de vorbe în limba celor doi Kogi, un șaman și ucenicul său. Iarăși tăcere. Răspunsul, în spaniolă, al celui mai tînăr: "Tunelurile." A doua întrebare: "Ce-ați făcut în seara asta și n-ați fi făcut niciodată în lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este ingenios, mijlocul infailibil, ating scopul. La rândul meu, vă întreb care scop? Ei, Doamne! Scopul de a crește masa monetară. Cum veți face acest lucru, vă rog? Nu este adevărat că, pentru ca grămăda de bani să se înalțe la nesfârșit, cea dintâi condiție este să nu umblăm în ea niciodată? Bine. Și a doua să adăugăm întotdeauna? Foarte bine. Deci problema va fi rezolvată, negativ sau pozitiv, cum spun socialiștii, dacă, pe de o parte, împiedic străinul să extragă și
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
cercul atribuțiilor sale, o reprezentare electivă ar fi superfluă; dar guvernământul este în mijlocul națiunii un corp în viață, care, ca toate ființele organizate, tinde cu forță să își conserve existența, să își crească puterea și bunăstarea, să își extindă la nesfârșit sfera de acțiune. Lăsat nesupravegheat, el trece curând peste limitele care îi circumscriu sarcina; crește peste măsură numărul și bogăția agenților săi; nu mai administrează, ci exploatează; nu mai judecă, ci persecută sau se răzbună; nu mai protejează, ci oprimă
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
adîncit, pînă la a face imposibilă conviețuirea lor. Însă o parte din scopurile inițiale au supraviețuit în suficientă măsură pentru a determina anumiți cercetători să repete încercările timpurii de a satisface aceste cerințe la un loc. Această carte prezintă povestea nesfîrșitelor încercări, eșuate de fiecare dată, de a transforma principiile realiste într-o știință socială americană. PARTEA I REALISMUL ÎN PERIOADA DINTRE POLITICA DE ÎNGRĂDIRE ȘI CEA DE DESTINDERE 2. Realismul clasic: Carr, Morgenthau și criza securității colective Nous entrons dans
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
mare de moderație și restrîngere decît constatase în ultimii ani și să încurajeze astfel acele tendințe care se vor concretiza fie în prăbușirea, fie în moderarea treptată a puterii sovietice. Nici o mișcare mistică sau mesianică [...] nu poate face față la nesfîrșit obstacolelor fără a se adapta în cele din urmă, într-un fel sau altul, logicii stării de lucruri existente." (Kennan 1951: 127- 8) Încă de la început, Kennan și-a bazat argumentația pe speranța că reforma internă ar trebui să învingă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu este doar faptul că ea constă în principal din idei vechi îmbrăcate într-o haină mai la modă, așa cum afirmă unii critici, ci că ea permite uneori pare chiar să încurajeze multe interpretări contradictorii. Acesta este unul dintre motivele nesfîrșitelor dezbateri pe marginea acestei cărți. Evident, nu avem de-a face cu un grandios proiect conspirativ; dar ambiguitatea cărții îi permite lui Waltz și apărătorilor săi să pareze criticile prin "mutarea buturilor" pe care acestea le vizează. Atunci cînd criticii
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
pânzetului de in. Înlocuindu-se havuzurile cu balta și pășunile franceze cu Bărăganul, căpătăm o pictură superioară de-un impresionism fumuriu și dezolat ca al pânzelor lui Andreescu. Seara la Miorcani aduce aminte, prin vastitatea orizontului, de Zburătorul: Ritmic lanuri nesfârșite mișcând valul lor de spice, Îl pornesc din capul zării ca să-l frîngă-n cap de sat; Îl izbesc de-un dig de cridă, îndîrjit și îndesat; Îl resfiră printre case, ce se-ncearcă să-l despice Și-n ogrăzi îmbălărite
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
puțină pastă dar cu mai multă tehnică literară. În scopul de a ne oferi un mare tablou de umanitate, scriitorul ne înfățișează câteva nuclee adunate într-o curte și încadrate în mahala, insistând asupra aspectului scabros al existenței, pe dimensiuni nesfârșite, și dîndu-ne, sub înrîurirea lui Dostoievski, o mahala idealizată, prea cultivatoare în prostituție de idei morale. Scriitorul aplică o metodă poetică, intolerabilă în roman, analizând prin divagații metaforice. El numește asta "a muzicaliza". N. M. Condiescu a lăsat un pasabil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Pământ pe care nimeni în veci nu-l va supune!” Nicolae Iorga. Cărțile lui Nicolae Iorga. Articolele de revistă, studiile, pamfletele, portretele, polemicile. Șuvoi incandescent, fluid, frământat, torturat - rostogolind stâncile și pietrișul erudiției, turbureala patimii, și covârșind. Covârșind prin viziunea nesfârșită, sângerată de jăraticul amurgurilor apocaliptice, frântă de zăbala fulgerelor cu tăinuite și profetice tâlcuri. Viziune ce orbește ochii și apleacă frunțile. Și înfioară, rodnic, adâncurile sufletului. MIRCEA ELIADE N. Iorga a fost uluitor în însușiri ca și-n defecte, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
cu imaginile cadaverice ale obiectelor. De altfel, multe din simbolurile definitorii (oglinda, umbra, focul, orbirea) sunt preluate direct din scenografia psihanalitică, unele (șobolanii și lupii) trimițând în mod direct la două cazuri celebre tratate de Freud. E ca și cum, multiplicând la nesfârșit simulacrele lucrurilor și ale ființelor, eul liric ar vrea să se convingă că semnele au o existență palpabilă și că lumea poate dobândi un sens. În aceste condiții, poezia încetează să mai fie un vehicul al cunoașterii sau al transcenderii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
domenii duce la problematizarea unui ansamblu de teme, precum subiectul fondator, autorul, opera, ideea de origine etc. Tocmai în interiorul acestui proiect radical poate fi surprins câmpul semantic al scriiturii, precum și funcțiile pe care i le acordă Foucault. Sesizând proliferarea la nesfârșit a limbajului, precum și tendința sa de a se suprapune lui însuși (acea inflație a limbajului de care vorbea și Jacques Derrida), Foucault crede că limita și centrul său sunt date de fenomenul morții, ca destinatar și amenințare perpetuă. Mai mult
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată de Jean Baudrillard, se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]