9,812 matches
-
-n spate. Se urcară În mașină și, În lumina cenușie a zorilor, porniră În susul râului, printre copaci. Macomber deschise rezerva carabinei, verifică dacă are gloanțe blindate, apoi o Închise la loc și-i trase piedica. Își dădu seama că-i tremură mâna. Se căută prin buzunare după alte cartușe și le pipăi pe cele prinse pe pieptul tunicii. Se-ntoarse spre Wilson, care stătea În spatele mașinii fără portiere, ca o cutie, alături de soția sa. Rânjeau amândoi nerăbdători și Wilson se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
văzut. Așa ar fi adus obiectul cu tunetul destul de aproape cât să se poată repezi la omul care-l ținea În mână. Macomber nu se gândise la ce se-ntâmplă cu leul În timp ce cobora din mașină. Știa doar că-i tremură mâinile și, pe măsură ce se Îndepărta, Îi venea tot mai greu, aproape imposibil, să-și miște picioarele. Coapsele Îi erau țepene, dar mușchii Îi zvâcneau. Și-a potrivit carabina, a țintit Înspre locul În care capul leului se lega de spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
auzit că glonțul a lovit din nou, iar leul a Început să alerge și a dispărut Între ierburile Înalte, Înainte ca el să apuce să mai tragă o dată. Macomber rămase unde era, cu o senzație puternică de greață, cu mâinile tremurându-i pe carabina pregătită pentru Încă un foc, iar lângă el se aflau acum soția sa și Robert Wilson. Veniseră și cei doi băieți care sporovăiau În wakamba. — L-am nimerit, spuse Macomber. De două ori l-am nimerit. — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
merg după el, zise Macomber, fără să se gândească Înainte de a deschide gura. — Nici eu, spuse Wilson cu veselie. Da’ nu prea avem de ales. Apoi, cuprins parcă de o bănuială, Îi aruncă o privire rapidă și-l văzu cum tremură și ce expresie penibilă are. — Sigur, dacă nu vrei să mergi, nu-i nevoie. De asta m-ați angajat pe mine și mă plătiți cu cât mă plătiți. — Adică te-ai duce singur? De ce să nu-l lăsăm acolo, pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mici, ușoare și mângâietoare, și cum se uita la zâmbetul ei faimos, simți moartea apropiindu-se din nou. De data asta nu mai fu ca o rafală. Fu mai degrabă o adiere, ca atunci când vântul face flacăra unei lumânări să tremure și să se Înalțe. — Mai târziu să le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta. N-are rost să mă mut. E senin. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
apoi reapăru la suprafață puțin mai jos. Plutea repede, dând din piciorușe. Apoi se pierdu Într-un cerc care apăru și dispăru rapid de pe suprafața apei. Îl prinsese un păstrăv. Un alt cosaș Își scoase capul din sticlă. Antenele Îi tremurau. Își scoase picioarele din față pe buza sticlei, gata să sară. Nick Îl apucă de cap și-l ținu În aer cât Îi băgă cârligul sub bărbie, apoi prin torace, până-n ultimele segmente ale abdomenului. Cosașul se agăță de cârlig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și sufletul la pământ, dezamăgit, Nick trase firul Înapoi. Nu mai văzuse niciodată un păstrăv atât de mare. Avea o greutate aparte, o putere imposibil de controlat și apoi, atunci când sărise, văzuse cum era făcut. Era cât un somon. Îi tremura mâna. Mulină Încet. Agitația Îl copleșise. Avea o vagă amețeală, ca și cum ar fi avut nevoie să se așeze undeva. Firul se rupsese lângă cârlig. Și-l imagină pe păstrăv undeva pe fundul apei, nemișcat pe pietriș, În adânc, departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
strângând calul Între picioarele protejate de armura acoperită cu piele de bou, cu hățurile-n mâna stângă și sulița-n dreapta, cu pălăria largă trasă pe ochi, ca să-i protejeze de lumina reflectoarelor, privind poarta Îndepărtată a torilului. Urechile calului tremurau. Zurito Îl mângâie cu mâna stângă. Ușa roșie a torilului fu smulsă Într-o parte și, pentru o clipă, Zurito privi În pasajul gol și Îndepărtat de peste ring. Și apoi taurul ieși În goană, alunecând pe cele patru picioare când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
greutatea pe tijă. Cu mâna stângă trăgea calul care dădea cu copitele din față În aer și-l trase spre dreapta, În timp ce-l Împingea pe taur dedesubt și Înainte, Încât coarnele trecură pe sub burta calului și calul se lăsă jos, tremurând, mângâiat pe piept de coada taurului care ataca acum capa oferită de Hernandez. Hernandez alergă Într-o parte, atrăgându-l pe taur cu capa spre celălalt picador. Îl fixă spre celălalt călăreț cu o zvâcnitură a capei și se trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lungimea; pe urmă am aruncat ancora, mi-am luat schiful de pe puntea din față, l-am lăsat la apă și am Început să vâslesc, cu toate păsările alea În jurul meu. Aveam o lupă și abia o puteam ține, așa-mi tremura mâna. Din ce puteam să văd, mergând pe deasupra, toate hublourile erau bine Închise, dar mai jos, spre fund, ceva trebuie să fi fost deschis, pentru că ieșeau Întruna tot felul de bucăți de lucruri care pluteau. Nu puteai să-ți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
stăteam și mă uitam pe fereastra hubloului la tot ce era acolo, Înăuntru, și ajunsesem primu’ și nu puteam să intru. Cred că avea lucruri de cinci milioane de dolari Înăuntru. Când mă gândeam la ce-i acolo Începeam să tremur. Vedeam ceva prin hubloul mai apropiat, da’ nu-mi dădeam seama ce poate fi. Nu puteam să fac nimic cu cuțitu’ ăla, așa că m-am dezbrăcat, am respirat adânc de câteva ori, m-am scufundat cu cheia-n mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și tot ce am e al lui. Poa’ să se folosească toți de corpul meu. Dar sufletul meu Îi aparține lui Steve Ketchel. Doamne, ce bărbat. Ne simțeam Îngrozitor. Era un moment trist și jenant. Și apoi Alice, care mai tremura Încă, spuse cu vocea aia joasă a ei: — Ești o mincinoasă ordinară. Nu te-ai culcat În viața ta cu Steve Ketchel și o știi foarte bine. Cum poți să spui așa ceva? Îi replică mândră Oxigenata. — Pot, pentru că-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Para Îl pusese pe el să-i scoată afară pe toți, pe rând, doi câte doi, ca să vadă că n-o să li se Întâmple nimic, deși și el Își strânsese cureaua căștii peste gură, ca să nu se audă cum Îi tremurau buzele. Știind că nici unul nu poate face față când Începe acțiunea. Știind că totul era un mare căcat - dacă nu se poate opri din plâns, sparge-i nasu’ ca să aibă altceva la care să se gândească. L-aș Împușca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Membru al Societății National Geographic, Washington D.C., S.U.A. — O s-o păstrez cu grijă, spuse Harris. O așteptare de-o zi Intrase-n cameră să-nchidă fereastra când noi eram Încă-n pat, și-am văzut că n-arată prea bine. Tremura, era palid și mergea Încet, de parcă l-ar fi durut ceva când se mișca. Ce s-a-ntâmplat, Schatz? — Mă doare capu’. Ar fi bine să mai stai În pat. — Nu, e-n regulă. — Du-te-n pat. Mă-mbrac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
puneai piciorul jos, Îți intra În mâl. Apoi săreai un gard și ieșeai din pădure, și pământul de pe potecă era tare și crăpat de bătaia soarelui cât traversai câmpul cu iarbă pentru păscut și măcriș și lumânărici, iar la stânga vedeai, tremurând sub unde, fundul mâlos al pârâului, unde se hrăneau fluierarii. Pe cursul pârâului era și căsuța de primăvară. Sub șură era bălegar proaspăt și cald, și mai era bălegar vechi, care făcuse o crustă. Și pe urmă mai venea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
are suflet și dacă te știe de prieten apoi să nu duci grijă că te va lăsa la greu!.. L-aș vedea eu pe trii sferturi aista de sărjănt când s-ar afla în fața inamicului. Să vezi atunci cum îi tremură fundul pantalonilor. Ca răcitura. El se dă mare cât are sub comandă răcuți. La o adică!... Acum crede că l-o apucat pe Dumnezeu de-un picior dacă l-o pus să fie locțiitorul comandantului de pluton. Locotenentul Făgurel? Îi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rușii tot la Liceul lui Bașotă își aveau comandamentul. Zilnic dădeau iama prin toate cele ale oamenilor din sat... de la bunuri până la femeile și fetele gospodarilor, pe care le necinsteau... Să te plângi? Cui? Rușii și Naganul făceau legea! Toaibă tremura de fiecare dată când Maranda mergea să ducă de mâncare sau apă calului în pănușiță. N-a tremurat el când inamicul se afla la doi pași de dânsul... Atunci avea răspuns la orice situație. Acum însă?... Nopțile se lungeau și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sat... de la bunuri până la femeile și fetele gospodarilor, pe care le necinsteau... Să te plângi? Cui? Rușii și Naganul făceau legea! Toaibă tremura de fiecare dată când Maranda mergea să ducă de mâncare sau apă calului în pănușiță. N-a tremurat el când inamicul se afla la doi pași de dânsul... Atunci avea răspuns la orice situație. Acum însă?... Nopțile se lungeau și deveneau din ce în ce mai reci. Numai de n-a începe să plouă, că atunci poate să răcească calul. Am să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
eu mai binișor, simt aici în piept o greutate. Mă apasă ca un pietroi. 104 Și dacă bei, o să-ți treacă? N-a trece, n-a trece, da’ mă iau și eu cu paharul... Ce face calul? Acum nu mai tremură de frig. În colibă îi cald... Bine făceai dacă încălzeai și tu mâncarea, că pic din picioare de ostenită... După ce au mâncat, Maranda s-a aciuat pe cuptor și mai-mai să adoarmă, când Toaibă, care își făcea de lucru cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toaibă cu ceilalți doi deținuți a fost adunată pe platou, pentru a li se stabili sarcinile de lucru. Sufla un vânt rece și umed de toamnă târzie. Toaibă, fiind cel mai înalt, a fost așezat în fruntea echipei. Lângă el tremura ca frunza plopului un deținut înalt și subțire ca un fir de ață. Tușea și mereu își ștergea nasul. Ochii duși în fundul capului îi lăcrimau... Toaibă a privit spre el cu milă. „Săracul! Uite la el cât îi de bolnav
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
trebuie să fac așa. Vă rog să Înțelegeți. Ca prin minune primi banii. Nu știu ce gîndise. Nu, nu-mi mulțumiți, adăugai, nu e pentru dumneavoastră, e pentru ea, nu vă simțiți În nici un fel obligată. Îi oprii astfel vorbirea ce-i tremura pe buze, apoi aprinserăm lumînări și Îngroparăm proaspete petunii În mici glastre cu pămînt. Pe cruce Își Încrustase pe placa de marmură fotografia și data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
anii, vîrstele, că prezența Anei mi se ivi În vălmășagul camerei: Închipuire dreaptă În rochie neagră veghindu-și tatăl. TÎrziu, spre căderea nopții, Lung se afla lîngă mine pe divanul din camera alăturată. - Trec anii, domnule judecător! Vocea lui era tremurată. În clipa aceea Ana trecu pe lîngă noi și mă Întrebă dacă nu sunt obosit de drum, dacă nu mi-e somn să-mi pregătească de culcare. - Nu, Îți mulțumesc, Îi răspunsei. Am vrut să mai spun ceva, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Împotriva destinului. Te războiai cu tine, ca două ființe față-n față; pînă la urmă mi-ai transmis și mie neliniștile tale fundamentale, și mă uitam În ochii tăi dilatați și rotunzi pînă ce draperiile imaginare ale timpului Începeau să tremure În bătaia destinelor noastre. Atunci totul devenea posibil. Mă uitam la tine În Înserarea gravă a odăii pe care o visez mutată aici unde locuiesc acum, la etajul Întîi al clădirii acesteia de pe bulevardul Saint-Germain, mă uitam cu impresia - realizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ea, apoi le clăti într-un vas cu apă. — E un bărbat puternic, dar starea lui e gravă. A pierdut mult sânge. Fă din nou focul și încălzește niște apă. Ai grijă ca focul să fie mare. Nu vezi că tremură de frig? Cuvintele care-i ieșeau de pe buze sunau ca niște porunci. Adu-mi cârpe curate. Nu-i mai era teamă. Mâinile lui delicate se mișcau hotărât. Deschise traista și scoase din ea o legătură pe care o puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te implor? — Nu ți-ar ajuta la nimic. Nu am bani să-ți plătesc. — Nu mă poți cumpăra cu bani, zâmbi Valerius. Spre norocul meu. Dar l-ai salvat! Cum poți îngădui să fie prins, torturat și ucis? Glasul îi tremura. Mă vor prinde, tortura și ucide și pe mine, dacă îl ajut să fugă, replică Valerius. Și asta e destul ca să refuz să-l iau cu mine. Fata își acoperi fața cu mâinile. — Nici lacrimile nu-s de ajutor. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]