9,583 matches
-
ce i-om zgorni?! Rămânem cu "Oastea de curte", puțin peste zece mii! sare Șendrea. Turcii, tatarii și muntenii, împreună, adună aproape două sute de mii! precizează Duma. Ați auzit? Socotiți dar: douăzeci de iatagane împotriva unei săbii... și vocea lui Ștefan tremură. Aista nu-i război, e măcelărie. Urgie!... În socotelile mele împreună cu oastea ungurească ce trebuie să vină, se adună dincolo de trecătoare, cercăm să-i oprim în vad, la trecerea Dunării, să nici calce pământul Moldovei. În voi mi-era nădejdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu... nu fac două parale! Capul Bourului să nu cadă! Ai înțeles, măăă, Stanciule?!?! Stanciu răsuflă greu, cu gura căscată ca peștii aruncați pe mal. Abia poate îngâna: Nu... nu pentru capul meu, tremur, Doamne... Mi-i... mi-i milă de țară... Și mie, mie nu mi-i milă?! i-o retează brutal Ștefan, răsuflând și el greu, greu. Suntem singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți!!... Să... să găsim o cale?!... O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești bine, Măria ta? se apropie, îngrijorat, Tăutu. Tăcere. Boierii stau cu capetele plecate. Ștefan îi privește lung... Le vorbește domol și vocea lui tremură: Vă voi vorbi cinstit... Drept e să aflați tot adevărul... N-avem sorți de izbândă... Și... și nici înapoi nu putem da! Am ales, totuși, lupta! E o luptă disperată, inegală... Eu cred în steaua lui Vodă Ștefan! se repede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi... noi suntem gata să murim pentru Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-au aflat drum de întoarcere, au rămas în pământul Moldovei... Nu mi-a fost ușor... Libertatea aiest gând scump inimii mele am plătit-o scump... O merităm! Tu... tu ai ales Calea Crucii, grăiește Daniil impresionat și vocea-i tremură ușor. Greu drum ți-ai ales... Ai luat asupra ta toate durerile și neputințele noastre. Îți duci crucea... Singur... Adevăr grăiesc, fără cruce, nici mântuire, nici înviere nu poate fi... Moldova avea nevoie de mine! Am vrut să las o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de inimă și deci fără succes, să fac față unor științe pentru care nu aveam, evident, chemare. Îmi amintesc amuzat acum de „palpitantele” seminarii de matematică în timpul cărora, împreună cu un coleg ce urma și el să „dezerteze”, tot în favoarea Filologiei, tremuram să nu fim scoși la tablă. „Dacă mai continuă așa, o să mă îmbolnăvesc de inimă”, obișnuia să spună colegul meu pe atunci destul de rotofei, și replica lui mi se părea plină de haz. În primăvară (1955) am abandonat Politehnica pentru ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bună ziua. Crezi că dacă Dumnezeu ar fi creat lumea, am fi avut această monstruozitate numită junglă? Dacă ar exista Dumnezeu, ar mai purta oare animalele jugul necesității de a ucide? Ar mai îngheța măcar o singură vrabie iarna? Ar mai tremura iepurașii zi de zi, clipă de clipă? S-ar mai chinui mielul, simbolul lui Hristos, mielul acela moale ca o cârpă, din care țiganul escroc făcuse obiectul „muncii” sale? Ar mai mieuna atât de jalnic, dis-de-dimineață, în spațiul dintre două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și sufletește, epuizată fizic și năucă de durere, cățeaua se întoarce, cu ultimele puteri, spre ograda fiorosului ei stăpân, unde o aștepta culcușul pustiu, când: Deasupra casei i-apăru pe zare, În locul lunii, unul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și nici una plină de spaimă, sau numai de spaimă: ci cu o nespusă mirare, cu stupoare, cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se petrece cu o neverosimilă rapiditate. Altul este ritmul celui de-al treilea film, Liniște și strigăt, în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sărbătoare, Se-aud de departe, Cantași și Osanale, Azi intra în Cetate, Împăratul lumii, Smerit și Întristat, Iisus cel Luminat, Care pe mulți a vindecat, Creștinii pe cale, cu ramuri verzi Îi cântă duios, Iar alții Îi așterneau, Haine pe jos. Tremura Cetatea, Și cei cu ură lor. El merge mai departe, Cu ai săi credincioși. Pornește din Betania, Intra în Ierusalim. Pe mânz și pe asin. Privește cu lacrimi Ierusalimul frumos, Vor veni alții, Și-L vor dărâma jos. Și ultimul
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
M-am dus la Râmnicelu, și m-am întors cu mama și cu sora Nica. M-am oprit în fața casei parohiale din Suceava, unde lăsasem familia, și plin de emoție, m-am dus să întreb de Cristina. Mama și sora tremurau de emoție să-și vadă nepoata, pentru care erau cu daruri în mâini și cu lacrimi în ochi, la poarta curții casei parohiale. M-a întâmpinat același Gheorghe Miron și, nepăsător, indiferent ca o bandă de magnetofon mi-a spus
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
n-am avut tinerețe”; sora Netuța poate spune că ea n-a avut nici copilărie. Din copilărie, prin lacrimi, ea a trecut direct în bătrânețe. A rămas o bătrânică, mică, slabă, cu ochi negri, mari, cu părul cărunt, căreia-i tremură puțn capul și care poartă tot timpul grijă să nu amețească și să nu cadă. Doamne, cât de mult a plâns-o Netuța pe mămica. Parcă se sfârșise lumea!. Da, Netuța avea în fața ochilor toate eforturile mămicii noastre pentru creștera
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
merge cu el. Activistul i-a poruncit să înhame caii că-i mînă el, iar băiatul să meargă cu el pentru ca să vie înapoi cu căruța. Titi se temea de acel om, nu îndrăznea nici să-l refuze. A plâns, a tremurat de frică, dar omul nu i-a dat pace. „Activiastul” a înhămat caii la căruță, l-a suit în căruță pe băiat și a plecat spre Constantinești. Acolo, a vorbit câteva minute cu un „tovarăș„, s-a suit în căruță
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a cumpărat uniformă și lenjeria care se cerera la internat, m-a pregătit, m-a dus cu trenul la Buzău și m-a instalat la internatul seminarului. La cursuri, la ore, în fiecare zi aveam emoții, la fiecare lecție nouă tremuram de frica de a nu fi înțeles greșit ceea ce se preda, și de a reține ceea ce ne explicau profesorii. Luam seama cu grijă la tot ce se petrecea, iar la explicațiile profesorilor mă concentram atât de mult, încât profesorul de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
dar când se apropia îmi dam seama că era altcineva. Într-un târziu- în vis- dorința mi-a fost împlinită. Marta venea dinspre casă, cu părul frumos aranjat, îmbrăcată în pardesiu. Venea pe trotuarul pe care mergeam și eu. Îmi tremura inima de emoție la gândul că voi avea ocazia s-o salut, dar cu vreo 30 de metri înainte de a ne întâlni, ea a trecut pe celălalt trotuar și n-am mai văzut-o. Astăzi, inima mea e freamăt de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mă prezint, a venit la mine un om (cred că era securist în civil) care mi-a spus că mă autocondamn dacă refuz să mă întâlnesc cu ei. De frica de a nu fi din nou răpit, m-am dus tremurând de fiecare dată, că nu mă voi mai întoarce acasă, și m-am prezentat la securitate de două ori pe lună cu această frică ascunsă în mine, din ianuarie 1957 până în decembrie 1989, când frica a trecut, dar eu am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
săgeată, care-l atinse pe Dragon drept în inimă, imediat un strat gros de solzi căzu la pământ. Cu a doua săgeată, un alt strat de solzi căzu, apoi un altul, și inima Dragonului fu descoperită. Atunci Dragonul începu să tremure, nemaiputându-se mișca. Înainte de a trage a patra săgeată, băiatul spuse unchiului: «Ești mort de frică, vino lângă mine, altfel Dragonul se va rostogoli peste tine». Unchiul alergă către el. Atunci băiatul luă ultima săgeată, care pătrunse inima dragonului, cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cauzele talentului său e că are găuri în cap, ca și cum capul lui ar fi un subtil instrument muzical. Artur (Lundkvist) a fost înmormântat în a treia zi de Crăciun. Boni (Herlin) a venit cu flautul lui, cântând din Mozart, dar tremurând din toate încheieturile corpului. Emoția este cauza transmiterii emoțiilor mari. Ea, emoția eului mic, trebuie subordonată emoției mari. Degeaba i-am explicat lui Boni tehnica acceptării micii emoții, care dispare exact în momentul în care atenția noastră se fixează pe
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
stranie. Când îmi vei trimite zodiacul? Dacă totul decurge bine, adică voi termina muncile editoriale într-o lună, voi fi la tine în jur de 15 septembrie. Nimic decât la gândul de a te revedea, bietul meu corp începe să tremure. Ai remarcat, de altfel, că scrisul meu are dificultăți de a se ține liniar. Asta datorită emoției resimțite: te asigur, ea este foarte violentă! Te îmbrățișez foarte puternic, spunându-ți: pentru toate viețile. Al tău, ca întotdeauna, René. P.S. Voi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Inger (Johansson) a venit și ea de la Lund, pentru a ne ajuta la prepararea banchetului. Când ne aflam în bucătărie, sună telefonul de la Bruxelles: Lionel se află pe aeroport cu Ralf, care îmi povestește că Lionel a început deodată să tremure. A fost dus apoi acasă, triști că nu pot veni la sărbătoarea mea, pentru că Lionel nu se simte bine, totuși mă binecuvântează cu o voce plină de căldură și vitalitate, spunând că vor veni luni. În aceeași zi, pe când Fanny
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
să se scoale la prânz și era foarte sensibil la frig. A murit repede, după ce plămânii i-au luat foc, de o pneumonie galopantă. Toate astea sunt în gândurile mele când văd cât de atentă e Birgitta când vede că tremur de frig, și bunătatea ei profundă nu suportă durerea altuia. Mă întreb uneori cine este această ființă atât de misterios alcătuită, severă cu alții, arătând bunătatea ei altora, bunătate din adâncul ființei sale creatoare. Uneori, când se spune că ea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
o limbă care inspiră și farmecă mult. Copiii vecinilor de deasupra apartamentului meu (pe care i-am răsfățat când au fost mici) îmi fac viața amară acum, zbenguindu-se ca pe câmp, exact când eu mă concentrez pentru scris. Tavanul tremură, amenințând să cadă peste mine. Nimic de făcut. Decât să-mi iau tălpășița la Centrul de Presă, unde existăvorbărie în toate limbile posibile, dar cel puțin „tavanul” nu se zgâlțâie și nu țipă ca din gură de șarpe. L-am
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
când aveam și melodii pe textele plutonierului: De-ar fi arma de lemn verde și-o companie de fete Mândro, mândrulița mea Iar eu plutonier majur Să-i comand stânga-nprejur Mândrulița mea Să-i comand mai cu rispect Să-i tremure țâța-n piept Mândro, mândrulița mea. Compusese căpitanul Pasăre, de la altă companie, pe melodia unui marș de Alexandru Marian, comandantul muzicii militare a Regimentului 28 Infanterie-Ismail un marș care-ți mergea la inimă. Îmi amintesc câteva versuri: Am lăsat în
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de seamă, să stau cu picioarele pe singura scândură ce alcătuia podeaua acesteia sau să merg cu picioarele atârnate în gol. Mergi fără nici o teamă, că este un cal blând și nu-ți face nimic, mi-a spus secretara. Deși tremuram de frică, m-am urcat în șaretă, iar omul de serviciu mi a pus hățurile în mână. Am ieșit în drum pe poarta larg deschisă a primăriei. În spate am auzit hohotele de râs ale secretarei și ale instructorului. Îi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]