9,974 matches
-
am internat-o pe mama la Spitalul nr. 9, ne-am dus s-o vedem. Era într-o miercuri, pe 16 decembrie. Am găsit-o cu greu într-un salon uriaș, cu zeci de paturi. Se simțea mai bine decât îndrăznisem să sperăm, putea chiar vorbi, puțin, dar coerent, ne zâmbea, era aproape veselă. Amintindu-și din sinistrele peripeții ale nopții trecute, când mașina salvării ne-a plimbat prin tot Bucureștiul, mai întâi la Colentina, unde bolnava a fost refuzată fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
chifteluțe proaspete și ieftine. Când i-a venit rândul să comande, nesinchisindu-se, cu tupeul său obișnuit, de cei din spatele lui, strălucitul poet, bun familist, a cerut 40 de bucăți, epuizând stocul. Coada s-a destrămat, dezamăgită, dar fără a îndrăzni să protesteze. După această întâmplare memorabilă, mozartianul poet, mare amator de chifteluțe, a scos alte excelente cărți, a avut alte lăudabile atitudini. Degeaba! Impresia lăsată de gestul lui de atunci, de la bufet, de mitocan apucător, de acea manifestare de măruntă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
formațiune de nori subțiri, alcătuind un desen fantastic. E un fel de Cale Lactee de zi, ceva extraordinar, neînchipuit de frumos. Subconștientul meu se dovedește un artist mai mare decât cei mai mari artiști, un creator de sublim superior - să îndrăznesc s-o spun - Creatorului însuși. Niciodată n-am văzut așa ceva, nici în natură, nici pe pânzele maeștrilor. „E tata”, îi spun eu lui Dani, care se află și el trântit în iarbă, undeva alături. Adică e ceva strâns legat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nici nouă rolul de reclame, dar suntem, într-adevăr, așa cum am fost prezentați, ne înțelegem de minune de o viață, alcătuim un cuplu armonios și fericit, părea să spună acel zâmbet. Am bănuit atunci ceva, am avut vreo presimțire, am îndrăznit să sper? Nu mai știu. Sigur e că, după cum am priceput, năucit, mult mai târziu, atunci, la logodna sau la nunta lui Jeni, am stat la masă cu modelul, cu arhetipul propriei mele căsnicii. * Luni, 17 septembrie 1990. Ziua de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
n-a făcut nici un rău. / Și zicea lui Iisus: pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta. / Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Mântuire fulgerătoare, obținută tocmai pentru că nici nu îndrăznea să cugete la ea, în ceasul al doisprezecelea (niciodată nu e prea târziu), de către păcătosul aflat pe marginea prăpastiei (iadului). Și ce împărtășește este răsplătit, nu numai paradisul (imediat), ci și cu câteva din cele mai frumoase cuvinte evanghelice, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
confundat pentru a mia oară bigotismul cu mistica (de parcă o obtuză precupeață bisericoasă ar putea avea ceva în comun cu Sf. Francesco d’Assisi!), amestecându-le apoi pe amândouă cu multe alte noțiuni, complet străine, precum șovinism, naționalism, rasism, a îndrăznit să declame Eminescu. O mai făcuse și altădată. Acum a ales un cunoscut pasaj din „Împărat și proletar”, oprindu-se și incluzând stihul ce se termină cu „căci morți sunt cei muriți”. Ultimul cuvânt rostit de recitatorul improvizat a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cuvioasă crainică îți aduce la cunoștință că azi e ziua sfântului cutare. Deschizi un ziar și răsufli ușurat: rubrica de comentarii biblice e la locul ei! S-a smerit firește și Televiziunea, ca și întreaga noastră viață publică: cine mai îndrăznește astăzi să-și ia un „angajament” fără a încheia cu „Așa să-mi (sau să ne) ajute Dumnezeu”? Dar Dumnezeu nu-i ajută pe ipocriți. Parlamentul a luat în discuție problema dacă ședințele lui să înceapă sau nu cu „Tatăl nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fiecărui personaj, oricât de neînsemnat în aparență. Cred că în bună măsură am reușit în această tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene, încât aș putea propune cititorului o lectură a Dicționarului «pe firul personajelor mici». O lectură, îndrăznesc să sper, nedezamăgitoare (dacă e adevărat că nu numai tigrul sau șarpele poate fascina, ci și licuriciul), care l-ar conduce, de exemplu, la Stavroghin-tatăl și la Mâșkin-senior, la Kartuzov, la mama Oliei din Adolescentul ca și la adolescenții din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce își află apoteoza în Regele moare, piesă în care autorul a transpus de fapt, în chip desăvârșit, sub specia teatrului, acel Jurnal, august 1932, din Nu. E de remarcat că, fără să
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Ștefan Baciu, aveam un sentiment ambiguu. Îmi era simpatic, ̀ i citeam cu plăcere, dar dezaprobare, „cronica măruntă” din fiecare număr al Gândirii (aveam atunci 19 ani). Deși eram apropiat pe atunci, prin relații de familie, cu M. Ralea, nu îndrăzneam, tocmai din cauza asta, să ̀ ncerc a colabora la Viața Românească ; am publicat două cronici plastice în Sfarmă Piatră, apreciate de Crainic, iar apoi, la propunerea lui, o alta mai mare în Gândirea, despre Luchian. Asta l-a făcut pe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
efectiv de marea poezie. Bineînțeles, când înseși modelele aparțin acesteia, în speță Arghezi, Goga, Homer și Dante (acesta nu figurează în Parodii originale, fiind anterior și cules în Balade vesele și triste, și stând probabil la originea parodiilor). Dar aș îndrăzni să afirm că, în parodiile după poeții nu „mari”, dar buni și importanți ca Adrian Maniu, Minulescu, Demostene Botez, N. Davidescu și ceilalți din sumar, Topîrceanu ridică maniera fiecăruia mai presus de propriile lor realizări. Poate exagerez în privința unora, poate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
legăturile, sunt pe cât posibil eliminate, în tot cazul reduse la minimum, în favoarea captării și ascultării nuanțelor secundare, vibrațiilor afective celor mai infim sesizabile ale cuvântului sau scurtei sintagme. „Cuvântul, răscrucea ecourilor !”, citim la pagina 53. Îmi înfrâng o firească jenă îndrăznind cu toată modestia cuvenită să mă autocitez, dar poate că voi fi scuzat dacă gestul acesta nu va părea nepotrivit : mi s-a întâmplat să scriu, e mult de-atunci, că aforismul poate fi și un element al poeziei. Cartea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ce curge de pe streașină, alții credeam că ar fi vorba de un „chic” adică de un pic, ca expresie a zgârceniei, iar alții deduceam numele de Picoș de la expresia „pe coș„ adică pe horn, dar nici unul dintre nepoți n-am îndrăznit să-l întrebăm pe bunicul care ar fi adevărul. CUM SE FĂCEA ARMATA Ne povestea bunicul cum „se făcea” armata pe timpul său. Soldații se bărbiereau dar purtau mustață. Încălțămintea era opinca. În loc de ciorapi se foloseau obiele. Dimineața, în loc de ceai, li
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
s-a pregătit pentru înmormântare cu lumânare și ștergar la lumânare, a mers cu trenul la Galați, și, istovit de durere și plângând, a urcat la etajul II și s-a oprit în fața ușii apartamentului lui Ionică și nu îndrăznea să sune. Când a sunat, i-a deschis chiar Ionică. O situație imposibil de comentat. În altă vară, Costică, de la București vorbește la telefon cu Moș Anton, să se întâlnească la Brăila și amândoi să meargă la Galați la Ionică
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
nu-i nimeni acasă, că n-are cine merge cu el. Activistul i-a poruncit să înhame caii că-i mînă el, iar băiatul să meargă cu el pentru ca să vie înapoi cu căruța. Titi se temea de acel om, nu îndrăznea nici să-l refuze. A plâns, a tremurat de frică, dar omul nu i-a dat pace. „Activiastul” a înhămat caii la căruță, l-a suit în căruță pe băiat și a plecat spre Constantinești. Acolo, a vorbit câteva minute
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
singură? Dureros de liberă, așa cum cineva din mine mereu și-a dorit? Hărțuită de curenții de răcoare ai invizibililor, de puterea morților asupra celor vii? Chiar și „admiratorii mei” au acum „mână liberă” să mă atingă obscen, necunoscuții mei cunoscuți îndrăznesc mai mult, fără să bănuiască o secundă că ei au fost și sunt îngăduiți în preajma mea ca „obiecte de studiu”. Singurătate parțial aleasă (puteam foarte bine să-mi iau „mes cliques et claques” și să trăiesc în infernul paradiziac propus
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
vrea să-și amelioreze caracterul printr-un profund examen al conștiinței sale. Martie Cu Marianne (Eyre), în vizită la poeta Maria Wine. Pe drum, Marianne îmi povestește visul ei de azi-noapte: avea cheile unei case care-i aparținea, dar nu îndrăznea să facă puțină ordine și curat, nici să intre acolo, unde se găseau lucruri extraordinare. Un vis măreț în adânca lui semnificație: Marianne traduce autori dificili, ca Antonio Lobo Antunes și alții, având mereu sentimentul că ea însăși e capabilă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
I-am mulțumit plecând. Ajung, în sfârșit, la casa lui Boon, și de data asta am fost șocat: persienele, care nu fuseseră trase mai înainte, erau trase acum, grilajul închis cu lacăt! Era exact ce gândisem eu: nu vrea, nu îndrăznește să mă primească! Rămân în fața grilajului câteva minute, simțind o prezență umană, o privire în spatele persienelor. O furie urcă în mine. Fixez grilajul cu o privire foarte dură și apoi scuip din toate forțele plămânilor peste grilaj,‚pentru a marca
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
să mă arăt semenilor mei ca om în tot adevărul naturii, și acest om voi fi eu însumi. Eu singur. Îmi simt inima și-i cunosc pe oameni. Nu sunt făcut ca nici unul din cei pe care i-am văzut. Îndrăznesc să cred că nu sunt făcut ca nici unul din cei care există. Nu valorez mai mult sau mai puțin, sunt un altul”. Am început să citesc Confesiunile lui Jean-Jacques Rousseau și îți mulțumesc mult că m-ai sfătuit să le
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
amestecă și uneori totul pare nou, proaspăt, și alteori ciudat, ca un fel de violare a logicii gramaticale. Mi-am asumat riscul, chiar cel de a fi ridicolă în încercarea mea de a împrieteni limbi atât de diferite. A nu îndrăzni e contrariul caracterului meu aventurier, al impulsului meu de a intra pur și simplu în foc, pentru a mă simți vie. Abia m-am neliniștit pentru soarta manuscrisului că visul mi-a și răspuns: am visat-o pe Eva (Bonnier
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
aleși) au mari semnificații și sunt dătătoare de speranțe în contextul actual. Recent am editat o carte în care evoc (mâhnit) în ce condiții și-a desfășurat până azi profesia marea masă a oamenilor de artă, de toate genurile. Am îndrăznit să dărui recent și domnului Președinte un volum al cărții Licăriri, care s-a bucurat de succes de la lansarea ediției I. În ipoteza că va ajunge unde trebuie (ceea ce până azi nu s-a întâmplat), nutresc și speranța (ca să nu
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
cafenea mi l-a arătat Costică. Se așeza la o masă anume, o masă specială, năltuță, mereu acoperită cu hârtie albă. Compozitorul desena portative, poate noi cântece, acelea pe care aveam să le ascult în zilele următoare în parc. și îndrăznesc să miaduc aminte de povestea “Părăsitei”. Venit la Ismail ca șef al muzicii militare, se însurase cu o domnișoară din părțile locului și îi dăruise Dumnezeu un copil, o fetiță. Nu știu din care cauză dar soția lui Alexandru Marian
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pleci acasă, la navetă. Să mergi imediat la Iazu Morii și să scoți oamenii la cules, că vremea se strică! Aș fi vrut să o întreb de ce nu merge dumneaei sau instructorul, că au mașini cu șofer, dar nu am îndrăznit. Este departe satul și dacă merg pe jos, numai bine ajung până seara, am răspuns încet și plină de teamă. Ordinul însă era ordin. Când am ieșit afară, calul, cel bătrân și orb, era deja înhămat la șareta cu roți
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
câte un porc de sacrificat. Contabila sau casierul, care erau vecini cu primăria, ne aduceau șorici proaspăt, cârnați sau o bucată de carne fragedă, făcută pe jeratec. Prin sat se auzeau clopoței, iar copiii își colindau rudele. La primărie nu îndrăzneau să colinde. Veneau cu plugușorul cei mici, dar și oamenii în toată firea, să facă urări. În curtea primăriei era o sanie minunată din lemn, pe care o admirasem toată vara și care semăna cu sania lui Moș Gerilă, așa cum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
o mustrare scrisă. Începusem să mă obișnuiesc cu funcția, cu șefii care erau și ei, totuși, doar niște oameni, cu instruirile plicticoase și comandamentele de la consiliul unic și chiar cu avansurile verbale neîntrerupte ale instructorului, care de teama șefilor nu îndrăznea mai mult. Mă ținea totuși sub o permanentă observație, asemenea unui motan care își aștepta pisica să intre în călduri, ceea ce, din nefericire pentru el, nu s-a întâmplat niciodată. După un timp, a fost mutat în alt consiliu unic
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]