9,461 matches
-
200 m de DN12C este construită lângă poteca principală cabana "Ecolog". La ieșirea din chei la marginea șoselei, o construcție artizanală - șteaza, poate fi observată. Aceasta este un fel de butoi cu doagele rare, în care apa captată de o țeavă metalică din amontele albiei Șugăului se agită clătind covoarele sau obiecte vestimentare mari care au fost spălate în prealabil acasă. Desi inițial a fost declarată de interes geologic este de tip mixt datorită prezenței unor elemente peisagistice, floristice și faunistice
Cheile Șugăului () [Corola-website/Science/327469_a_328798]
-
restrâns), este de asemenea un plus, putând fi generată din dioxid de carbon compresat de fiecare dată când este nevoie. Instalatorii folosesc de obicei un echipament special care formează dioxidul de carbon lichid aflat sub presiune ca un manșon în jurul țevilor; imediat ce gheața carbonică este formată, apa este înghețată, formând o priză de gheață, și oferindu-le astfel posibilitatea să repare instalația fără să oprească alimentarea cu apă. Aceasta este o tehnică, care poate fi de asemenea folosită pe conducte de
Gheață carbonică () [Corola-website/Science/327487_a_328816]
-
(în , GȘ de la Griazev-Șipunov) este un tun automat cu două țevi, de calibru 23 mm, dezvoltat în Uniunea Sovietică pentru a fi folosit de avioane militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23. Funcționează după principiul Gast, inventat de inginerul german Karl Gast în anul 1916. Este o
GȘ-23 () [Corola-website/Science/326436_a_327765]
-
mm, dezvoltat în Uniunea Sovietică pentru a fi folosit de avioane militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23. Funcționează după principiul Gast, inventat de inginerul german Karl Gast în anul 1916. Este o armă cu două țevi în care mecanismul intern al unei țevi acționează și cealaltă țeavă. În varianta L, țevile sunt dotate cu frâne de gură, pentru a atenua reculul. Tunul este fabricat sub licență și în România de către SC Uzina Mecanică Cugir.
GȘ-23 () [Corola-website/Science/326436_a_327765]
-
fi folosit de avioane militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23. Funcționează după principiul Gast, inventat de inginerul german Karl Gast în anul 1916. Este o armă cu două țevi în care mecanismul intern al unei țevi acționează și cealaltă țeavă. În varianta L, țevile sunt dotate cu frâne de gură, pentru a atenua reculul. Tunul este fabricat sub licență și în România de către SC Uzina Mecanică Cugir.
GȘ-23 () [Corola-website/Science/326436_a_327765]
-
militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23. Funcționează după principiul Gast, inventat de inginerul german Karl Gast în anul 1916. Este o armă cu două țevi în care mecanismul intern al unei țevi acționează și cealaltă țeavă. În varianta L, țevile sunt dotate cu frâne de gură, pentru a atenua reculul. Tunul este fabricat sub licență și în România de către SC Uzina Mecanică Cugir.
GȘ-23 () [Corola-website/Science/326436_a_327765]
-
dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23. Funcționează după principiul Gast, inventat de inginerul german Karl Gast în anul 1916. Este o armă cu două țevi în care mecanismul intern al unei țevi acționează și cealaltă țeavă. În varianta L, țevile sunt dotate cu frâne de gură, pentru a atenua reculul. Tunul este fabricat sub licență și în România de către SC Uzina Mecanică Cugir.
GȘ-23 () [Corola-website/Science/326436_a_327765]
-
problemele de acasă se acumulează și ele: spălătoreasa Coca a rămas însărcinată, cearșafurile au fost duse la spălătorie, dar a pierdut bonul, butelia a fost furată, frigiderul e defect și nu se găsesc piese, în baie s-a spart o țeavă de apă, chiria a rămas neplătită și a fost majorată, cățelul Gâlcă a sărit să-l muște pe copilul doctorului Dumitrescu, iar Nichi, copilul celor doi, nu a mai dat pe acasă de trei zile. Directoarea este pe fugă și
Premiera (film) () [Corola-website/Science/326499_a_327828]
-
cu bombă explozivă din oțel) similare proiectilelor tunului de calibrul 73 mm 2A28 Grom folosit de mașina de luptă a infanteriei BMP-1. Arma a intrat în dotarea trupelor sovietice în anul 1962, înlocuind modelul depășit B-10. Aruncătorul de grenade are țeava lisă. Proiectilul este lansat din țeavă cu ajutorul unei mici încărcături de azvârlire. Aprinderea acesteia este realizată electric. Viteza inițială a grenadei este de 250-400 de metri pe secundă. După aproximativ 15-30 de metri de la gura țevii, proiectilul este propulsat cu ajutorul
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
proiectilelor tunului de calibrul 73 mm 2A28 Grom folosit de mașina de luptă a infanteriei BMP-1. Arma a intrat în dotarea trupelor sovietice în anul 1962, înlocuind modelul depășit B-10. Aruncătorul de grenade are țeava lisă. Proiectilul este lansat din țeavă cu ajutorul unei mici încărcături de azvârlire. Aprinderea acesteia este realizată electric. Viteza inițială a grenadei este de 250-400 de metri pe secundă. După aproximativ 15-30 de metri de la gura țevii, proiectilul este propulsat cu ajutorul motorului rachetă intern cu combustibil solid
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
Aruncătorul de grenade are țeava lisă. Proiectilul este lansat din țeavă cu ajutorul unei mici încărcături de azvârlire. Aprinderea acesteia este realizată electric. Viteza inițială a grenadei este de 250-400 de metri pe secundă. După aproximativ 15-30 de metri de la gura țevii, proiectilul este propulsat cu ajutorul motorului rachetă intern cu combustibil solid, atingând viteza de 700 de metri pe secundă. Proiectilele sunt stabilizate pe traiectorie cu ajutorul unui ampenaj, asigurând o mișcare lentă de rotație până la țintă. AG-9 este o armă cu o
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
a fost asimilată de către industria locală de armament începând cu anii 1970 sub denumirea AG-9. În prezent, aruncătorul AG-9 este fabricat de către uzina Carfil din Brașov în varianta modernizată AG-9M, cu mânere de transport amplasate în partea din față a țevii și cele două roți pentru afet. Capacitate de perforare a loviturii cumulative (cu greutatea de 4,4 kilograme) este de aproximativ 400 de milimetri. AG-9 este o armă antitanc cu un design relativ învechit. Principalul dezavantaj al aruncătorului este jetul
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
afet. Capacitate de perforare a loviturii cumulative (cu greutatea de 4,4 kilograme) este de aproximativ 400 de milimetri. AG-9 este o armă antitanc cu un design relativ învechit. Principalul dezavantaj al aruncătorului este jetul de gaze care apare în spatele țevii în momentul lansării proiectilului. Acest dezavantaj este specific tunurilor fără recul. În cazul luptelor antitanc, servanții trebuie să schimbe poziția de tragere după fiecare lovitură, poziția lor fiind ușor de observat din cauza norului de praf și fum rezultat după darea
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
a fost construit în 1986, iar până în 1988 au fost realizate și testate opt prototipuri. Producția a fost realizată între anii 1995 și 2002, fiind construite 200 de exemplare. Tancul este înarmat cu un tun de calibrul 120 mm cu țeavă lisă fabricat de către Oto Melara. Țeava tunului este autofretată și oțelită pentru a mări perioada de exploatare. Tunul are manșon termic și ejector de gaze. Muniția utilizată este la standarde NATO și pot fi folosite toate tipurile de lovituri existente
Ariete () [Corola-website/Science/323823_a_325152]
-
până în 1988 au fost realizate și testate opt prototipuri. Producția a fost realizată între anii 1995 și 2002, fiind construite 200 de exemplare. Tancul este înarmat cu un tun de calibrul 120 mm cu țeavă lisă fabricat de către Oto Melara. Țeava tunului este autofretată și oțelită pentru a mări perioada de exploatare. Tunul are manșon termic și ejector de gaze. Muniția utilizată este la standarde NATO și pot fi folosite toate tipurile de lovituri existente, inclusiv proiectile cumulative sau perforant subcalibru
Ariete () [Corola-website/Science/323823_a_325152]
-
piatră modelat în stil clasic și având o înălțime de 2,60 m și o lățime de 1,15 m. La partea superioară este amplasat un altorelief ce redă armamentul de paradă al armatei habsburgice (steagurile imperiale, coiful imperial și țevile tunurilor). La partea inferioară se află o placă de marmură roșie cu o inscripție votivă așezată între două colonete. Inscripția votivă a fost amplasată în amintirea generalului ("Generalmajor", cu rangul de la 6 octombrie 1826) Johann de Vecsey (d. 1. iulie
Bustul împăratului Francisc I din Sibiu () [Corola-website/Science/323854_a_325183]
-
a fost un prototip al unui aruncător de proiectile reactive proiectat, fabricat și oferit spre vânzare de către Aerostar SA Bacău. Sistemul consta într-un lansator de rachete calibrul 122 mm cu 12 țevi de ghidare dispuse pe două rânduri, montat pe șasiul unui autoturism de teren ARO 4×4. Aerostar nu a reușit să obțină nici un contract de vânzare pentru până în prezent. Sistemul a fost proiectat în anii 1980, prototipul fiind dezvăluit publicului
APR Aurora () [Corola-website/Science/323161_a_324490]
-
pentru până în prezent. Sistemul a fost proiectat în anii 1980, prototipul fiind dezvăluit publicului pentru prima dată în timpul Expoziției Internaționale de Armament de la Bagdad din aprilie 1989. Lansatorul este amplasat în partea din spate a vehiculului, fiind alcătuit din 12 țevi de ghidare dispuse pe două rânduri. Muniția constă în rachete M21-OF-S de calibrul 122 mm cu o lungime de 1,97 metri. APR Aurora are o bătaie maximă de doar 13 kilometri, din cauza tuburilor de ghidare scurte (aproximativ 2 metri
APR Aurora () [Corola-website/Science/323161_a_324490]
-
rachete M21-OF-S de calibrul 122 mm cu o lungime de 1,97 metri. APR Aurora are o bătaie maximă de doar 13 kilometri, din cauza tuburilor de ghidare scurte (aproximativ 2 metri). Muniția este fabricată de către SC Tohan SA. Containerul cu țevile de dirijare poate fi demontat rapid pentru a fi reîncărcat. Rachetele pot fi lansate succesiv în aproximativ 6-12 secunde. Un stabilizator hidraulic este folosit în partea din spate a vehiculului pentru a asigura platforma stabilă necesară lansării. Sistemul de conducere
APR Aurora () [Corola-website/Science/323161_a_324490]
-
APRA 40, este localizat în partea stângă a lansatorului. În cabină se află și echipamentul radio cu raza de acțiune maximă de 10-12 kilometri. Tot în cadrul expoziției de la Bagdad din 1989 a fost prezentat și prototipul unui lansator cu 18 țevi dispuse pe trei rânduri tractat de către un autoturism ARO. Acesta era montat pe un trailer cu două punți, având un sistem de frânare pentru a împiedica deplasarea sistemului în timpul tragerilor.
APR Aurora () [Corola-website/Science/323161_a_324490]
-
un afet de tip bifleș (termen militar franțuzesc al epocii pentru tunurile cu două fălcele). Scutul tunului era relativ mic, însă exista posibilitatea deplasării roților în lateral pentru a mări protecția echipajului, o trăsătură unică la tunurile antitanc ale epocii. Țeava tunului, lungă de 44 de calibre, beneficia de o frână de gură. Câmpul de tragere vertical era de 15°, iar cel orizontal era de 45°. Tunul anticar M1936 avea o greutate relativ redusă, de 628 de kilograme, având o mobilitate
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
într-un memoriu asupra situației înzestrării armatei în comparație cu Polonia și Cehoslovacia. Organizarea uzinei urma să fie făcută după modelul polonez, care avea deja o fabrică de acest tip. Cu toate acestea, scandalul afacerii Skoda și prioritatea acordată tubării amovibile (schimbare țevilor în scopul uniformizării calibrului) a vechilor piese de artilerie a întârziat punerea în practică a acestei recomandări. În 1934, în urma sistării comenzilor de la uzinele de armament "Skoda", Regatul României s-a aflat în situația de a produce singură muniția pentru
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
fost puse la dispoziția armatei pentru testele din poligonul Sudiți. Producția tunurilor antitanc model 1936 a întâmpinat numeroase probleme care au dus la întârzieri: documentația a fost pusă treptat la dispoziție de către casa Schneider, mașinile industriale au ajuns greu, iar țevile autofretate nu au mai ajuns deloc. În plus, fabricarea roților afetului s-a realizat cu întârziere din cauza lipsei documentației, iar sistemele optice au fost construite cu întârziere din cauza unor indecizii. Inițial, s-a dorit un contract de producție a aparatelor
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
Nieuwveen. Afluenții sunt Kromme Mijdrecht, Bullewijk și Waver. Râul se varsă la Amsterdam în golful IJ. În 1936, ultima parte a râului, denumită Rokin, a fost astupată, și râul se termină acum la "Muntplein", deși rămâne legat de IJ prin țevi subterane. Pe râu se află o singură insulă, aflată la , denumită Amsteleiland ("insula Amstel"). Singurul drum care duce la ea aparține comunei Ouderkerk aan de Amstel, dar insula însăși face parte din comuna Amstelveen. Suprafața insulei este de circa . Orașul
Amstel () [Corola-website/Science/324061_a_325390]
-
fabricat sub denumirea Tip 66. Tunul-obuzier a fost dezvoltat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind înlocuitorul modelului ML-20 (denumit și Model 1937). Piesa a fost proiectată de către Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]