9,603 matches
-
a oferit niciodată așa multă satisfacție, deși este plină de atâtea plăceri și atâta cinste, în timp ce viața mizerabilă a acestora li se pare atât de fermecătoare și o socotesc dulce și suavă deși în realitate este atât de dură și amară». Cavalerul i-a răspuns cu multă înțelepciune: «Iubitorilor vieții adevărate și a gloriei veșnice viața noastră li se pare mult mai mizerabilă și stupidă. În comparație cu bogățiile cerești, ei socotesc palatele noastre, veșmintele și bogățiile pământești drept gunoaie (cf. Fil 3
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cont de nicio limită a justiției formale, a procedurii. Tocmai în acest ultim sens crede Concetto Marchesi că trebuie interpretate versurile iar noi nu putem spune că el se înșeală întrutotul. Tot el subliniază 117 că "Acesta este un reproș amar adus procedurii urmate de împărat care, pentru a împiedica un proces public, a vrut să-l lovească pe poet fără nicio altă hotărâre judecătorească și a mușamalizat, în mod ipocrit, cruzimea efectivă a pedepsei prin blânda ordonanță a relegării / expulzării
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
funeraliile mele, ca și cum ar fi fost pe cale să-și pună fratele pe rug: m-a strâns la piept și m-a consolat când eram deprimat și și-a amestecat lacrimile cu ale mele până la sfârșit. O, de câte ori, protector nefericit al amarei mele vieți, mi-a oprit mâinile mele pregătite pentru un gest fatal (chiar împotriva mea însumi!). O, de câte ori nu mi-a spus: Va putea fi îmblânzită furia zeilor și nu spune că nu te poate ierta". Dar, mai ales, îmi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce chinui o umbră, un simulacru, cu cuvintele tale amare? Crezi că toate delictele mele sunt adevărate, dar în același timp, gândește-te că în ele e mai mult greșeală decât vină; și iată că, exilat din Roma, am plătit pentru ele satură-ți bine inima o dură pedeapsă, prin
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu vine În contact În chip direct, ci prin intermediul unei fabule. CÎnd, la urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și la fel de comuna lamentație. Oh-ul de la urmă reprezintă un dublu refuz: de a asuma durerea și de a asuma (determina) obiectul durerii. Ienăchiță se exprimă, așadar, prin evitare sau deturnare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoțional, pustiirea, jalea, complexul amărîtă turturea, iar În plan stilistic: o strategie a ocolului, Întoarcerea sistematică a oglinzii spre cealaltă față (Întunecată) a obiectului. Complexul Ienăchiță Văcărescu are, astfel, un dublu registru, În cel mai prefăcut oh al lui („oh, amar și vai de mine”) răzbate și suspinul omului de Început de drum care trebuie să zăgăzuiască fluviile limbii pentru a crea un limbaj poetic. Complexul părintelui fondator este mai puternic și mai autentic În versuri decît celălalt, erotic, Îmbrobodit de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie Bolintineanu. «Simțualismulă și teroarea retoricii. „Iar poetul ei cel tînăr o privea cu Îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare — Și astfel Bolintineanu Începu cîntecul său.” M. Eminescu Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile. Florile Bosforului, Macedonele, puternicul poem Conrad inventează un spațiu liric În care natura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
i-a prezis că soarele dimineții, de-l va prinde, Îl va risipi Într-o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de piatră domnul Își repede Sprintenu-i fugar; Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd la cer. Iară printre umbră o cetate-albește; El s-a bucurat. Însă, o, durere! soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car. Că În roche de mireasă Ea pe mine m-a-mbrăcat, Și mi-a pus pe frunte leasă De lilițe de grenat.” Păstorul, rău filozof, face reflecții despre viața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul, dacă iese, El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis, Ce caută cărarea mormîntului deschis... Acolo-i cuibul spaimei și adăpostul urei. Grui-SÎnger, ucigașul, e regele pădurei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însoțirea naturii cu mîndrul soare”. Însă nu totdeauna mesajul latent, spre a vorbi În limbajul psihanalizei, corespunde cu mesajul (limbajul) de suprafață al poemelor. Alecsandri nu mai contenește cu vaietele lui: „cumplita iarnă”, „gerul aspru și sălbatic”, „e un ger amar, cumplit”, „urgie crudă” etc, Însă, dacă trecem de acest prim nivel al versurilor, descoperim că, În profunzimi, se adună imaginile unui anotimp fastuos. Există, În fapt, două peisaje ale hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înnoire. Războiul lui nu-i spre moarte, ci spre dulce pătimirea, Cari-nghimpă și deșteaptă și iuțăște toată firea.” Poemul acesta (și, În genere, toate versurile lui Conachi) se grupează În jurul unei vaste figuri a oximoronului. Relația rece - cald, dulce - amar este urmărită pe toate planurile. CÎteva definiții sînt fine. Pentru Amor, zice Într-un loc stihurgosul, mișcarea și repaosul sînt totuna: „mărsul, dusul și stătutul la dînsul sînt tot o stare”. O stare, va să zică, ce n-are stare sau o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai vrei? Doar te-i sătura De cruzimea ta.” Însă măcelul este Întreținut În chip deliberat. Jeluitorul ibovnic se oferă cu voluptate crudului minotaur al iubirii. Semn că cruzimea femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Lume, astăzi să desparte de tine un muritor”... iar Scrisoarea se deschide spre un orizont și mai Întunecat: „Din toți muritorii lumii cel mai În nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult În osîndire Este omul care-ți scrie [... ] ........................................................................... Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosește CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște! Soarele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu viață, ori mai degrab-oi muri? Ce noian de cufundare, ce mormînt Întunecat Este noaptea privegherii pentr-un suflet Întristat. Toate rălele trecute să Întorc și vin la loc, Sporesc cele viitoare, arz și mă frig ca pe foc. Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mare, răspîndită În poezia erotică a evului mediu: unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și liniște În transcendent. Nu-ți vine să crezi că ipocritul boier moldav Împinge libovul lui spre o asemenea metafizică: „Amar nouă, ce durere ne arde și ne topește, Noi murim, și lumea toată nimic nu ne folosăște! Nu-i scăpare, căci nădejdea de la noi este departe, S-o-nchegat lumina vieții cu apusul cel de moarte. Scăpare zicem, dar unde-i, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a se lamenta. Ieșirea este de a nu ieși din acest lung, insuportabil „pustiu de jale”... Există, adevărat, o soluție: moartea, insă moartea nu vine. Salvarea e a trăi În insuportabilul care durează, a trăi exaltînd neputința de a trăi: „Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosăște CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște!” Barthes
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei este să fie totdeauna contra. Are o imensă, absurdă capacitate de Împotrivire. În citatul Calendar dăm peste jeluirea unui bărbat despre muierea lui rea: „Bici de foc muierea mea, Una voi eu ș-alta ea, CÎnd voi dulce, ea amar, Eu cer apă, ea-mi dă jar. Eu zic cald, ea zice frig, Și-mpotrivă-i n-am să strig. Doamne, nenorocit fui! Vai de nunta ce făcui.” În Îndreptarul bețivilor, unde Pann face o clasificare a tipurilor de bețivi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
doamnă te numeai Ș-a casii stăpîna, Orce doreai și pofteai, Îți era și În mîna. Care dar alt neajuns, O, nemulțămitoare! Te-a rănit și te-a pătruns, Să te faci vînzătoare? Ah! ludo! Dalila! De interes orbită, Vai! amar seamă vei da, Aspidă otrăvită!” Tema dușmanilor de pizmă este tipic trubadurescă. Totdeauna este cineva care bagă intrigă, vorbește de rău pe cîntărețul erou și provoacă o ruptură vremelnică Între subiectul și obiectul erotic. Pann se apără În stilul său
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceasta "doloristă" nu-i o "invenție" lovinesciană. O regăsim și la alți exegeți, care invocă nu doar "realitatea" operei, ci și unele mărturii ale poetului însuși, precum următoarea: "[...] ca să scrii mare poezie trebuie să-ți fie greu pe lume și amar, să pătimești, să te chinuie doruri, amintiri și deznădejdi, să le accepți, să le deschizi porțile gândirii, să le asculți și apoi să le spui lumii"137. Avându-și originea într-un sentiment nesatisfăcut, creația (în special poezia lirică) se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mor măr mai miel mac mal moț → cuvinte bisilabice: mama mâna medic mura mere mâner masă mare mata 39 → cuvinte în care „m” este final: săpăm zidim sunam salam urcăm cântam uram lacom tărâm → cuvinte în care „m” este median: amar număr spumă umăr rimă suma râma cremă lume Complicarea jocului: Se va realiza reprezentarea grafică conform specificului metodei analitico-sintetice descrisă în perioada preabecedară. ¾ „REPETA DUPĂ MINE ȘI SPUNE CE SE POTRIVEȘTE” Scop: Dezvoltarea auzului fonematic prin pronunțarea unor cuvinte paronime
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
iubesc Are-un miros, copii, Miroase cofetarul Portul dulce românesc. A pâine și a plăcinte A nuci și scorțișoare Albă iia cu altița, Miroase-n brutarii. Iar un halat de medic Cu ciucuri și lămâița, În orice tâmplărie A doctorii amare. Și bundița că un lan În sat sau la oraș A brazda afânata Picurata cu mărgean. A scânduri noi miroase A spic și câmp bogat Desenat cu ac vrăjit A lacuri de vopsit. Va mirosi țăranul Râde brâul vălurit Geamgiuntotdeauna
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
privește în trecut, spre timpuri voievodale, dar și spre altele, mai îndepărtate, în care viețuiau prin Bărăgan sciții, precum și spre veacurile în care strămoșii poetei „plecau [...] în toamnele tăcute, / Cu turme și ciubare / Prin burguri cu grofi aprigi și târguieli amare / La Lipsca și Trieste, la Viena, Amsterdam”. Pe orizontală, adică geografic, contemplația se deplasează de pe meleagurile autohtone tocmai spre Vestul îndepărtat american, încât, într-un ciclu al volumului Reîntoarcerile (1973), se regăsesc priveliști de preerii nesfârșite, cu bivoli sălbatici, turme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]