9,503 matches
-
doilea single de pe album, lucru însă neconfirmat. Apărând în prealabil în piese de teatru, Evans și-a început cariera de actriță într-un rol secundar în filmul "Turn It Up", alături de Jason Statham și Ja Rule. Evans și-a lansat biografia, numită "Keep the Faith: A Memoir", pe data de 29 august 2008. Aceasta prezintă în detaliu viața artistei dar atinge și subiectul controversat al relației artistei cu Notorious B.I.G.. Înainte de relația cu Notorious B.I.G., Evans a avut o relație cu
Faith Evans () [Corola-website/Science/322232_a_323561]
-
care trei au supraviețuit copilăriei. Printre aceștia, Victor Franz Theodor Sockl a creat și condus in Anglia o firma de succes care se ocupa cu producerea și vânzarea de cărți poștale ilustrate (Sockl and Nathan). Clara este inclusă în și biografia ei este detaliată în publicația din 1970 a lui Dr. Julius Bieltz despre artiștii sibieni din jurul anilor 1850. Albert Conrad Soterius von Sachsenheim s-a născut pe 7 mai 1824. După ce a absolvit gimnaziul din Sibiu, acesta a urmat o
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
virtuți de ordin spiritual. Din acele comportamente reținute de istorie ca făcând parte din această tradiție religioasă extremă a "nebuniei întru Hristos" face parte, de exemplu, manifestarea acelui călugăr ortodox de la Muntele Athos care cândva păștea iarbă, sau elementele de biografie a sfântului Vasile Blajinul, care din adolescență chiar umbla dezbrăcat, zvârlea cu pietre în biserici, a orbit un grup de fete care rîdeau de el și a asasinat un hoț care pusese la cale să-i fure haina de blană
Nebun întru Hristos () [Corola-website/Science/329978_a_331307]
-
viața lui Ibn Khaldun au fost aduse în atenția publică odată cu crestomațiile de documente ale unor orientaliști francezi, începând cu anul 1697. În anul 1806, Silvestre de Sacy, un lingvist și jurnalist francez preocupat de studii orientale, a publicat o biografie a lui Ibn Khaldun, împreună cu o descriere mai amănunțită a „Prolegomenelor” . Au urmat traduceri integrale în limba franceză, opera istoricului arab fiind studiată de atunci cu mare interes în lumea academică din vest.
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
un set de notițe pe baza a ceea ce își amintea din conversațiile avute cu Emmerich în germana standard, atunci când se întorcea în locuința sa. Brentano a editat aceste însemnări mai târziu, la mai mulți ani de la moartea Anei Ecaterina. Conform biografiilor, Brentano îi citea ulterior Ecaterinei tot ceea ce notase și schimba și modifica textul până ce ea își dădea aprobarea completă. Clement Brentano descrie astfel modul în care a consemnat viziunile Ecaterinei: "De obicei ea vorbea în germana comună, dar într-o
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
fost publicată postum în 1852 la München. Preotul catolic Karl Schmoger a editat manuscriptele lui Brentano și din 1858 până în 1880 a publicat cele trei volume ale cărții "Viața Domnului Nostru". În 1881 a urmat o ediție ilustrată și o biografie a Anei Ecaterina Emmerich în două volume, care a fost republicată în mai multe ediții în limba engleză. Vaticanul nu girează autenticitatea scrierilor lui Bretano. Totuși consideră mesajul lor general ca „o extraordinară proclamare a adevărurilor biblice ce conduc spre
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
probleme în : "Nu este deloc sigur că ea a spus acele lucruri. Există o serioasă problemă în privința autenticității.” Conform lui Gumpel, scrierile atribuite lui Emmerich nu au fost luate în considerare de către Vatican în procesul beatificarii. Helen Ram, autoarea unei biografii mai restrânse după cea a lui Schmoger, răspunde astfel acestor suspiciuni constante: "Obiecții au fost aduse de unele persoane în ultimii ani în privința veridicității relatărilor edițiilor lui Brentano, pe baza faptului că fiind poet, tentația de a adăuga ceva din
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
mecanice în tipare scolastice, „Cuvântul de început” prezenta obiectivele revistei: Ultimul număr a fost cel din octombrie 1989, cu Nr. 10 (anul XXXIV). În cei 33 de ani de existență revista a însumat o impresionantă colecție de cronici, interviuri, eseuri, biografii și studii de specialitate.
Teatrul (revistă) () [Corola-website/Science/327656_a_328985]
-
care îi afectau prestigiul, apărute încă din timpul vieții, au supraviețuit și după moartea hemanului. În timpul Iluminismului polonez, Stanisław Potocki, Franciszek Karpiński, Julian Ursyn Niemcewicz and Franciszek Ksawery Dmowski i-au dedicat pagini elogioase, iar Michał Krajewski a publicat o biografie, lucrări care au întărit legenda eroului salvator al Poliniei din fața invaziilor și anarhiei. Această legendă a devenit mai puternică în timpul împărțirilor Poloniei, când artiștii Romantismului polonez l-au utilizat drept exemplu de patriotism și de comandant militar victorios. Poate cel
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
româno catolică că și este cunoscută ca . De-a lungul vieții sale a avut numeroase viziuni și conversații cu Iisus despre care a scris în jurnalul ei, publicat mai tarziu sub numele "MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu". Biografia să de la Vatican citează câteva din aceste conversații despre devoțiunea față de milă lui Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani Faustina intra într-o mănăstire din Varșovia de unde va fi mai tarziu transferată la Plock, si mai apoi la Vilnius
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
ei anterioară. Faustina a fost beatificata pe 18 aprilie 1993 și canonizata pe 30 aprilie 2000 - primul sfânt al secolului 21. Duminică Milostivirii Divine este celebrata în a doua duminică a Paștelui (care este prima dumincă de dupa Paste). Faptul că biografia să de la Vatican conține anumite conversații directe cu Iisus o face să se deosebească de ceilalți mulți vizionari ce au avut viziuni cu Iisus și Maria. Autorul în urma unei estimări făcute după Duminică Milostivirii din 2010 aproximează că peste 100
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
Iorgoveanu (1948-). În 1992, Atanasie Nasta a editat un "„Almanah Macedo-Român”", care a apărut la București, la Editura Fundației Culturale Române, sub egida Societății de Cultură Macedo-Română. Pe lângă poezii în grai aromân ale poeților din toate generațiile, almanahul cuprinde și biografiile a 27 de personalități de sorginte aromână, precum și o serie de documente și fragmente de studii, reprezentative pentru cultura și civilizația aromânilor. Cu ocazia centenarului Atanasie Nasta, în data de 3 noiembrie 2012 "Societatea de Cultură Macedo-Română" (al cărei prim
Atanasie Nasta () [Corola-website/Science/327744_a_329073]
-
creștine, Isus Hristos este Mesia ("unsul lui Dumnezeu") prevestit de profeții evrei ai Vechiului Testament. Atât că din punct de vedere al studiilor biblice nu e deloc evident că Vechiul Testament ar fi proorocit vreodată ceva despre Isus, iar puținele potriveli dintre biografia lui Isus din Noul Testament și imaginea lui Mesia din Vechiul Testament au fost inventate de creștinii deja convinși că Isus era Mesia. Alte potriveli provin din interpretarea drept proorocii ale unor versete care nu constituie profeții, sau ale unor versete care
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Mai multe nume sunt schimbate față de cele din roman: Ștefan Gheorghidiu a devenit Tudor Gheorghiu, unchiul Tache Gheorghidiu - bunicul Luca Mavrodin, unchiul Nae Gheorghidiu - Costache Mavrodin, Ela - Lena, avocatul Grigoriade - Andrei Nicolau, Orișan - Orghidan, Tănase Vasilescu Lumânăraru - Zafiu. Chiar și biografiile personajelor sunt uneori schimbate, avocatul Nicolau fiind transformat într-un playboy cu un comportament eroic pe front. În urma realizării acestor modificări, Sergiu Nicolaescu a fost dat în judecată de Uniunea Scriitorilor, unde fusese reclamat de fiul lui Camil Petrescu. Acesta
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
de proveniență a actorului - FLONTA - se pare că este predispusă spre artă, cinci dintre nepoții actorului afirmându-se deja în domeniul muzicii și picturii. Autorii acestei cărți își exprimă profunda gratitudine pentru toți cei care au făcut posibilă apariția acestei biografii în monografia satului nostru, pentru că Virgil Flonda trebuie să fie cunoscut și de consătenii lui, măcar așa cum l-a cunoscut Sibiul adoptiv și oamenii iubitori de artă și cultură din această țară. Biograf : Aurel Maxim
Virgil Flonda () [Corola-website/Science/327369_a_328698]
-
franco-germano-român din 1987, regizat de Sergiu Nicolaescu. Rolurile principale sunt interpretate de Florent Pagny, Marc de Jonge, Christophe Odent, Bernard Farcy, Pascal Pistaccio, Yves Beneyton, Silviu Stănculescu, Traian Costea, Ion Marinescu, George Paul Avram și Olga Tudorache. Filmul este o biografie romanțată a lui François Villon (1431-1463), cunoscut ca Poetul vagabond, care a dus o viață zbuciumată ca urmare a faptului că a susținut libera exprimare a oamenilor într-un climat coercitiv. El a fost realizat inițial ca un serial de
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
pentru costumele realizate la filmul "François Villon" , iar machiorul Mircea Vodă a primit Premiul pentru machiaj pentru activitatea sa la filmele "François Villon" și "Mircea". Analizând acest film, criticul Călin Căliman îl considera „un film de ținută culturală” care „reconstituie biografia și destinul genialului «poet vagabond» cu minuție și forță de sugestie, cu o opulență de mare expresivitate”. Tandemul de operatori Nicolae Girardi - Alexandru Groza a realizat "„imagini dramatice, apăsătoare, în care - peste oameni și destinele lor - planează spaimele și eresurile
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
asemănarea fizică și i-a cerut fiului său să-i pozeze pentru postura personajului. Dar a putut folosi uniforma și bicornul purtate de Napoleon la Marengo, cu care a îmbrăcat un manechin de lemn. Étienne-Jean Delécluze evocă acest moment în biografia lui David : Doi dintre caii lui Napoleon au servit ca modele pentru calul cel impetuos: iapa „la Belle” reprezentată în replica de la Charlottenburg, și „Marengo”, al cărui păr sur figurează în tablourile de la Versailles și de la Viena. Peisajul este inspirat
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
până în ianuarie 1801. David a început imediat replica sa în februarie și a terminat-o la 25 mai, dată la care a fost vizitat de Bonaparte, venit în atelierul de la Luvru pentru a-și admira imaginea. A. Th., autorul primei biografii complete a pictorului, menționează o anecdotă referitoare la vizita lui Napoleon în atelierul lui David : Potrivit lui Charles Bouleau, bazându-se pe un desen al lui Girodet, artiștii neoclasicismului își structurau tablourile pornind de la o construcție geometrică riguroasă bazată pe regula
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
(născut la 19 februarie 1936) este un autor american de lucrări de ficțiune și de non-ficțiune despre paranormal, spiritualitate, OZN-uri, crime reale și biografii. Steiger s-a născut ca Eugene E. Olson la 19 februarie 1936 la Spitalul Luteran din Fort Dodge, Iowa în timpul unui viscol. A crescut la o fermă din Bode, Iowa. El a fost luteran până la vârsta de unsprezece ani, atunci când
Brad Steiger () [Corola-website/Science/330584_a_331913]
-
Ghosts, Ghouls and Other Peculiar People", a fost publicată în 1965. El a devenit scriitor profesionist în 1967. Este autorul/coautorul a cca. 170 de cărți, care s-au vândut în cca. 17 milioane de exemplare. De asemenea, a scris biografiile unor actori ca Greta Garbo, Judy Garland sau Rudolph Valentino, aceasta din urmă fiind adaptată într-un film în 1977. Alături de soția sa, Sherry Hansen Steiger, a scris " Four-legged Miracles: Heartwarming Tales of Lost Dogs' Journeys Home" (cu sensul de
Brad Steiger () [Corola-website/Science/330584_a_331913]
-
km distanță. Călătoria spre Bender a durat o săptămână. Astfel, la 22 iulie 1709 suedezii au fost întâmpinați cu mult fast și considerațiune de către seraskerul (generalul) de Bender. Jöran Nordberg, capelanul și duhovnicul lui Carol al XII-lea, scria în biografia Regelui, publicată în 1740, că după ce Regele și ofițerii superiori au inspectat corturile, ei au fost răsplătiți cu dulciuri și pepeni verzi. Recepția festivă s-a încheiat cu un foc fastuos de salut din partea gărzii de onoare turcești, ca un
Încăierarea de la Bender () [Corola-website/Science/330674_a_332003]
-
Constantin Silvestri și Ion Dumitrescu, a făcut parte dintr-un grup de muzicieni români care s-a deplasat la Paris cu sarcina de a depune coroane la mormântul lui George Enescu, la exact un an de la decesul artistului. În cvasi-totalitatea biografiilor întocmite de autori evrei, lui Alfred Mendelsohn i se menționează exclusiv opera muzicală, de compozitor și profesor la Conservator, dar se omite faptul că a fost membru de partid (PMR) din 1945; secretarul subsecției (1946-50), respectiv președintele secției Muzică a
Alfred Mendelsohn () [Corola-website/Science/330841_a_332170]
-
a dat obștescul sfârșit, fiind îngropat la Mănăstirea Echternach. Imediat după moartea sa a fost cinstit ca sfânt, mai ales în teritoriul pe care l-a încreștinat. Venerația lui s-a răspândit în întreg Apusul și datorită apariției celor două biografii închinate sfântului: una scrisă de Alcuin, important sfătuitor al regelui Carol cel Mare, iar alta, redactată trei sute de ani mai târziu, de către Thiofrid. Încă din anul 1497 este consemnată o "procesiune dansantă" (Springprozession) din Săptămâna Rusaliilor, în cinstea lui Willibrord
Willibrord () [Corola-website/Science/330876_a_332205]
-
colaborat la realizarea a 7 volume colective și a semnat 40 de studii apărute în în țară și peste hotare. (Germania, Austria) .A publicat 400 de articole în ziare și reviste. Susține rubrică "Străzile Bucureștilor. Mică istorie sentimentală în imagini" , "Biografii la răspântie. Istorici și diplomați" în „Ziarul de duminică”, A colaborat la posturile de Radio și Televiziune. A sustinut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria. A obținut Premiul „Nicolae Iorga” pe anul 2011, conferit de „Fundația culturală
Alexandru Popescu (istoric) () [Corola-website/Science/330084_a_331413]