9,745 matches
-
scop obținerea unor puteri magice; e) sacrificiile Împotriva amenințărilor: actele sacrificiale efectuate pentru a preveni molimele, catastrofele, războaiele, pentru a apăra de blesteme și vrăji; f) sacrificiile religioase: exprimă idei, credințe și valori fundamentale pentru un individ sau pentru o colectivitate. O perspectivă mai subtilă este oferită de J. Beattie (1980, pp. 38-43) care combină două axe: forma În care este concepută divinitatea invocată - ca o putere personalizată sau ca o putere difuză - și scopul sacrificiului - realizarea fie a comuniunii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care performează sacrificiul este un oficiant consacrat În plan social sau religios: cercetările etnografice și istorice nu aduc În discuție cazuri semnificative de „democrație” a sacrificiului (În antiteză cu rugăciunile sau ofrandele care pot fi performate de orice membru al colectivității). Executantul ritualului poate fi un oficiant permanent, consacrat de poziția sa În interiorul unei ierarhii religioase (preotul), sau o persoană consacrată de un anumit statut social („bătrânii” satului, liderul familiei, un șaman sau un vraci). Nu există Însă restricții de gen
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
uniunii din planul spiritual. Obiectul sacrificiului Obiectul sacrificiului este, prin natura sa, ambiguu: el aparține acestei lumi, dar, prin integrarea În sistemul sacrificiului, intră În sfera divinității. Are un statut aparte, reprezintă un bun important și prețuit de individ sau colectivitate, dar este, prin chiar decizia de a-l aduce În centrul unui rit de maximă importanță, hărăzit distrugerii. Această ambiguitate este explicată de Evans-Pritchard prin identitatea simbolică dintre sacrificator și obiectul sacrificat: În actul sacrificiului, cel care oferă bunul ipostaziază
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
către violență, iar aceasta este un proces simetric și reciproc - fiind mimetică, violența generează acte de violență colectivă. Astfel prima omorâre cere una compensatorie, care, la rândul ei, declanșează alte crime, totul Într-un lanț care poate duce la extincția colectivității. Această pierdere a diferențelor și a limitelor este numită de Girard „criza sacrificială”. Sacrificiul este sistemul care oprește, prin reorientare, mimetismul violenței originare. El face acest lucru izolând În interiorul comunității o victimă predilectă, care preia asupra ei păcatul violenței și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
s-au concentrat asupra proceselor prin care se produce „modelarea” actorilor trecerii și a formelor culturale prin care este exprimată această transformare. În general, riturile de trecere ale vieții marchează intrarea În rândul ființelor, social consacrate ca membri ai unei colectivități „umane” (riturile de naștere), trecerea de la stadiul infantil (fără drepturi sociale) la cel de persoană matură (riturile de inițiere), Întemeierea unei noi familii (riturile de căsătorie) și trecerea În neființă (riturile funerare). În formula lui Malinowski, ...dintr-un eveniment natural
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau sfârșitul celui de-al doilea război mondial - 9 Mai -, moment transformat din semn al Înfrângerii Germaniei naziste În expresie a unității Europei). Perspectiva funcționalistă este dominantă În interpretarea riturilor de trecere: acestea sunt concepute drept sisteme care afirmă unitatea colectivității, transferă și consacră capitalul de cunoștințe și valori existente („tradiția”), fixează obligațiile sociale și politice, conferă o identitate (indivizilor și grupurilor) conformă cu viziunea (ideologia) grupurilor dominante: „Deoarece riturile de trecere apar În momente de mare anxietate, ele reprezintă ocazii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lui) urmăreau să Îi anticipeze abilitățile sau traseul existențial. Riturile de căsătorie După M. Pop (1976, p. 139), ele sunt compuse din trei unități ceremoniale: logodna, nunta și obiceiurile de după nuntă. Aceste rituri implicau, În grade diferite de participare, Întreaga colectivitate rurală. Ele activau forme culturale complexe: rituri, dansuri, creații literare folclorice (orații, balade, doine, strigături etc.), obiecte cu semnificații simbolice (colacul, plosca, inelul, bățul starostelui, bradul Împodobit etc.), manifestări de teatru popular sau de dramatizare a comunicării normelor tradiționale de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de pornit,/ Căci câte flori Împupesc,/ Toate pe una jălesc./ Și câte În lume Înflor,/ Toate lui se-nchină cu dor./ Și câte din lume trec,/ Toate pe el mi-l petrec... (S.F. Marian, 1995, pp. 149-150). Înmormântarea mobilizează Întreaga colectivitate: moartea permite afirmarea coeziunii sociale În fața vicisitudinilor și reactivează obligațiile de sprijin reciproc fixate de legăturile de sânge (rudenia), de alianțele sociale (rudenia spirituală, adică nășia și cumetriile) și de cele geografice (vecinătățile). Mai multe slujbe religioase aveau acum loc
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
plan ceremonial nunta fecundatoare din Începuturi, acel hieros gamos care a dus la instaurarea ordinii cosmice, a fertilității și bogăției. d) Riturile de bucurie Închid ciclul ceremonial, de obicei printr-un ospăț comun. Un asemenea festin presupune prezența, alături de membrii colectivității umane, a figurilor divine, fie ele strămoși, duhuri benefice, divinități complexe. Din altă perspectivă, analizând diferitele activități ritualice asociate În cultura populară română unor asemenea schimbări calendaristice, I. Ghinoiu (1988) identifică mai multe familii de rituri: a) sacrificarea unui animal
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Încălcare a normelor și acțiunile exemplare, numele persoanelor vinovate și numele celor care nu s-au făcut de râs; h) rituri de propițiere: urările tradiționale, cu vechi rădăcini magice, au menirea de a conjura forțele cosmosului ca să protejeze indivizii și colectivitatea și să le aducă tot binele dorit. Aceste rituri erau deseori duse la Îndeplinire de către grupuri specializate, cum ar fi cetele de colindători (copii și tineri), ceata drăgaicelor sau a călușarilor: În plus, acestea aveau și funcții magice de asigurare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transformări. După P. Centlivres (1986, pp. 194-197) modernizarea lor implică: a) slăbirea și chiar eliminarea Însemnelor sacrului; b) reducerea rolului semnelor exterioare (costumație ceremonială, podoabe aparte, tatuaje rituale) În marcarea trecerii de la un stadiu la altul; c) reducerea participării Întregii colectivități: În societatea urbană sau marcată de urbanism, obligativitatea participării afectează doar familia, vecinătatea și membrii apropiați ai colectivității profesionale; d) ștergerea importanței simbolice și a autorității absolute a oficiantului - În prim-planul evenimentului nu se află liderul ceremonial al grupului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
reducerea rolului semnelor exterioare (costumație ceremonială, podoabe aparte, tatuaje rituale) În marcarea trecerii de la un stadiu la altul; c) reducerea participării Întregii colectivități: În societatea urbană sau marcată de urbanism, obligativitatea participării afectează doar familia, vecinătatea și membrii apropiați ai colectivității profesionale; d) ștergerea importanței simbolice și a autorității absolute a oficiantului - În prim-planul evenimentului nu se află liderul ceremonial al grupului, ci persoana sau persoanele care suferă ritul de trecere; e) punerea sub semnul Întrebării a valorilor dominante, consensuale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de adio precum balul de bacalaureat sau „spargerea grupei”). Studiind formele de integrare dintr-o celebră școală de artă, Monique Segré (2000, pp. 171-183) a identificat etapele standard ale riturilor de trecere: a) izolarea (separarea): tânărul este rupt de vechea colectivitate și (Încă) neacceptat de noul grup. El nu are un loc de lucru al lui, nu este inclus În activitățile celor mai mari, nu beneficiază de Îndrumarea unui maestru; b) marginalizarea (limen): tânărul trebuie să accepte regulile nescrise ale școlii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și reflexivitatea: Modul indicativ desemnează exprimarea unui act, a unei stări sau a unei Întâmplări ca „actuale”. El pune problema În termeni de „fapte”, În termenii definițiilor legate de faptele dovedite, acceptate de viziunea comună asupra lumii specifice unei anumite colectivități. Acolo unde apare, modul subjonctiv tinde să exprime dorințele, presupunerile, ipotezele, posibilitățile: ar putea sau nu ar putea să fie așa. În cadrele sale expresive, el acoperă atât posibilitățile cognitive, cât și pe cele emoționale. ș...ț Trebuie să recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
relicve, statui, icoane) sau Însemne ale identității colective (steaguri, pancarte, construcții alegorice și aranjamente florale, costume colorate - care trimit cel mai adesea la imaginile consacrate de tradiție ale reprezentanților „arhetipali” ai comunității). Această mobilizare dezvăluie „puterea demonstrativă a spectacolului unei colectivități puse Într-un contact fizic cu simbolurile autorității” (Ihl, 1996, p. 349). În al treilea rând, transparența mesajelor: atât structura mișcării În spațiu, cât și statutul participanților și al obiectele cu valoare simbolică transmit un mesaj clar și lipsit, de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
structurează În două unități distincte: a) traseul către punctul de Întâlnire cu idolul - caracterizat printr-o acalmie relativă, prin eforturile depuse pentru deplasarea spre centrul râvnit, prin durata amplă, prin emoția așteptării și prin exacerbarea elementelor de diferență față de restul colectivității (mimică, vestimentație, cântec etc.); b) Întâlnirea cu idolul - caracterizată prin localizarea precisă, prin timpul limitat, prin Învalmășeală, dezordine, chiar violență și prin explozia trăirilor și generalizarea lor. Participanții la pelerinajele declanșate de prezența lui Michael Jackson la București aveau un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comunitatea retrăiește, cu o intensitate sporită, momentele sacre ale Începuturilor, faptele, suferințele, sacrificiile, miracolele și victoriile zeilor și eroilor civilizatori; h) rituri de schimb: acestea pot lua diferite forme: 1. transferurile reciproce de daruri, schimburile de vizite Între grupuri sau colectivități, Încheierea de tratate sau confirmarea În public a unor alianțe, acte de pacificare sau restituirea unor datorii mai vechi; 2. distribuirea comunitară a alimentelor, obiectelor de uz personal sau casnic, animalelor sau a altor bunuri (această acțiune este inițiată de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de membrii importanți ai comunității. Cercetările antropologice au generalizat sintagma de Big Man, inspirată din denumirile folosite În ceremoniile de tip Plotlach sau Kula. Prin aceste acte, persoanele care dețin poziții politice și economice proeminente confirmă, În fața comunității și a colectivităților dintr-un anumit areal cultural, puterea și prestigiul lor); 3. schimburi comerciale prilejuite de târgurile care au loc În aceste perioade: ele permit Întâlnirea producătorilor sau negustorilor din zone Îndepărtate și achiziționarea sau vânzarea unor bunuri altfel greu de obținut
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sărbătorile politice (fie legate de un calendar local, național ori internațional, fie prilejuite de evenimente speciale, precum victoriile consacratoare - Într-un război, Într-o confruntare sportivă), comemorările (marcând celebrarea solemnă a unui moment trecut considerat drept referință identitară pentru o colectivitate), vizitele politice (contactul dintre mase și liderii politici confirmă, Întărește reprezentările simbolice ale Puterii), instaurările, având forme variate, de la Încoronările din societățile medievale până la Învestirile unui președinte ori a altui lider ales democratic, și inaugurările - de la sfințirea unei catedrale regale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
liberă În umbra puterii”. Astfel, documentele oficiale și presa vremii defineau momentele sărbătorești prin termenul bucurie: „Dacă ne luăm după dicționare, bucurie (liesse) presupune veselie, manifestarea debordantă a acesteia, etalarea ei În public” (p. 36). Cu ocazia unor asemenea sărbători, colectivitatea aplica două reguli de comportament ritualic: una, pe durata celebrării propriu-zise, impunea respectarea regulilor protocolare ale solemnității. După terminarea „programului oficial”, colectivitatea se abandona petrecerii și depășea limitele comportamentelor impuse de norme protocolului politic. Dintr-o perspectivă diferită, O. Ihl
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
liesse) presupune veselie, manifestarea debordantă a acesteia, etalarea ei În public” (p. 36). Cu ocazia unor asemenea sărbători, colectivitatea aplica două reguli de comportament ritualic: una, pe durata celebrării propriu-zise, impunea respectarea regulilor protocolare ale solemnității. După terminarea „programului oficial”, colectivitatea se abandona petrecerii și depășea limitele comportamentelor impuse de norme protocolului politic. Dintr-o perspectivă diferită, O. Ihl (1996, p. 76) identifică alte două axe constitutive pentru sărbătorile politice: axa laică și axa religioasă. Ambele dimensiuni sunt concentrate asupra solemnității
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pun În umbră diviziunile interne, conferind forță dramatică tradițiilor eroice și identității naționale (Heyden, pp. 5, 7). Sărbătorile politice creează intervale rituale interuptive, marcate temporal, spațial și gestual. Astfel, În plan temporal, ele impun un calendar precis, bine cunoscut Întregii colectivități: În preajma sărbătorilor consacrate prin lege sau tradiție (fie ele naționale sau locale), activitățile curente sunt Întrerupte (zilele libere În care „nu se lucrează”), au loc activități febrile de pregătire, sunt instituite anumite protocoale de comportament, se desfășoară manifestări ritualice, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la trecut și prezent. În felul acesta „comemorările construiesc un eveniment ca un fapt obiectiv al lumii Înconjurătoare” (N. Frijda, 1997, p. 111). În același timp Însă, confruntările politice nu dispar - ele sunt evidente la nivelul memoriilor sociale, specifice diverselor colectivități. Un exemplu elocvent al bătăliilor asupra memoriei prin intermediul instrumentelor ceremoniale este oferit de dubla comemorare a zilei de 1 Mai În Polonia socialistă a anilor ’80: Sărbătorirea zilei de 1 Mai are În Polonia o tradiție care coboară În secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prim-plan capacitatea Puterii de a generea noul, de a produce schimbări benefice, de a-și concretiza și imortaliza eficiența În realizări memorabile. În felul acesta, inaugurarea Își trage seva simbolică din „obiectul” inaugurat, din valoarea acestuia pentru o anumită colectivitate. În ceremonial, reprezentanții Puterii, ca inițiatori ai proiectului, sunt și primii utilizatori ai acestuia: „Elementul principal al unei inaugurări constă În ritualizarea actului de a folosi pentru prima oară un anumit obiect” (M. Truesdell, 1997, p. 83). În esență, inaugurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
exaltarea puterii și unității statului: „Ceremonia nu este o simplă afirmare a unității, ci și un mod de a sublinia conflictele, o declarație a rebeliunii și rivalității, cu o reluare periodică a afirmării unității În jurul regelui”. În felul acesta, o colectivitate Își păstrează structurile sociale și politice nealterate și dirijează nemulțumirea socială Împotriva unei persoane. Nemulțumirea este exprimată simbolic, În cadre ceremoniale care amintesc de schema „țapului ispășitor” și care permit, În final, purificarea liderului contestat și, totodată, a comunității. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]