KorAP: Find »[drukola/base=conversație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...371 372 373 ...435 >

10,875 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

și cu mine i-am asigurat pe cei de la masă, vom fi acolo. (Mă trecuseră fiorii imaginându-mi care ar fi fost consecințele dacă aș fi spus: „Sub nici o formă nu vom participa la această chestie părinți/profesori de la Buckley“.) Conversația s-a învârtit în jurul dotărilor superficiale, a negărilor ascunse, a distincțiilor valorice, a conexiunilor majore, despre acea sumă mare donată, despre circumstanțele favorabile - subiecte grase și personale care necesitau exemple și detalii specifice, dar totodată învăluite într-o suficientă aură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
acea sumă mare donată, despre circumstanțele favorabile - subiecte grase și personale care necesitau exemple și detalii specifice, dar totodată învăluite într-o suficientă aură de anonimitate pentru ca fiecare să se simtă confortabil. Nu mai participasem la un dineu unde întreaga conversație se referea la copii și pentru că în realitate eram cel mai nou dintre tați, nu reușeam să înțeleg anxietatea și curentul emoțional subteran care pulsa sub sporovăiala destinsă - ceva nu era normal în obsesia asta cu copiii, aducea a fanatism

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de la școală, nutriționistul care se ocupa de catering pentru bar mitzvah, eleva de clasa a șasea care trebuia să poarte sutien, băiatul care trage de fusta mamei într-un supermarket de lux, întrebând: „Asta conține carbohidrați?“ S-a stârnit o conversație despre legătura dintre alergii și produsele din comerț. După aceea: o dezbatere falsă despre echinacea. Contuziile, mușcăturile de șarpe, ghipsuri pentru gât, necesitatea unor geamuri blindate la școală - nu se mai termina, lucruri care îmi apăreau futuriste și lipsite de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
aburii marijuanei: cât de ... straniu...după care gândurile au deraiat spre Aimee Light și am simțit un vag impuls sexual urmat de dezamăgire, combinația obișnuită. Siluetele femeilor se distingeau în bucătărie, vocile lor distante și estompate, un fundal plăcut al conversației bărbaților. Bărbații erau dichisiți și fără burtă, cu părul scump vopsit și fețele netede, fără riduri, așa că nici unul dintre noi nu-și arăta vârsta, ceea ce mi se părea un lucru bun, în timp ce căscam pe șezlong. Eram cu toții destul de detașați, înclinați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
acum ia metilfenidat... pronunță Adam fără nici o dificultate - deși încă n-a fost aprobat pentru copiii sub șase ani, după care continuă să vorbească despre tulburările de atenție hiperactivă ale lui Hanson și Kane, ceea ce a condus în mod normal conversația spre cele 7.5 milligrame de Ritalin administrate de trei ori pe zi și despre pediatrul care îi sfătuise să nu pună un televizor în camera copiilor, apoi despre Monsters Inc. - Doamne, ce chestie fumată - și faptul că Mark Huntington

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
el își asumă responsabilitatea pentru greșelile comise. M-am foit nervos pe șezlong, cu privirile ațintite la etajul întâi. Nici o mișcare. Lumina era tot aprinsă, dar nu se distingea nici o umbră. M-am relaxat puțin, pe punctual de a relua conversația, când o siluetă a zvâcnit în rama ferestrei. Apoi a reapărut, exact ca o umbră, adusă de spate, de parcă n-ar fi vrut să fie văzută. Nu-mi dădeam seama cine era, dar aducea a bărbat, purtând ceea ce părea a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
își trecea degetele peste șuvițele mai deschise din părul ei. Și cum tot nu spunea nimic, mi-am întors privirea spre sculptura din bronz a grifonului. Tăcerea Nadinei a reușit în sfârșit să mă enerveze, așa că plănuiam un subiect de conversație inofensiv (o, dar oare nu sunt toate așa?) despre cina pe care o servise seara trecută, când tocmai spuse ceva. N-am reținut exact ce și am rugat-o să repete cuvintele rostite. Capul ei se legănă pe umărul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mi-am mișcat umărul, făcând-o pe Nadine să se îndrepte de spate, cu greutate. M-am întors să-i văd fața. Avea ochii pe jumătate închiși și era dusă rău. Aveam de gând să aloc următoarele șaizeci de secunde conversației, apoi să părăsesc curtea. - Cine... merge în Neverland? am întrebat. - Băieții, șopti ea. Se duc în Neverland. Mi-am dres glasul. - Care băieți? - Băieții dispăruți, zise Nadine. Toți dispăruții. Mă gândeam la ce zisese. Ea mă aștepta să-i dau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Asta n-am înțeles. Le-a trimis după ce-au dispărut. Mi-a luat mult timp să întreb: - De când știai asta? - Am găsit unul deunăzi. Stătea dreaptă, ignorând vinul, controlându-se; brusc, își dădu seama că are un partener de conversație. Era un fel de cod și i l-a retransmis lui Robby. Încerca să explice asta gesticulând. „I-a trimis un mesaj lui Cleary Miller, altul lui Eddie Burgess, și când am verificat datele la care fuseseră trimise am realizat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
El era acum profesorul și eu elevul manipulat, așa că a trebuit să mă așez pe marginea patului ca să mă concentrez mai bine asupra acestei scene care se derula în prezența mea. Era prima oară când eu și Robby aveam o conversație de când mă mutasem aici, iar atunci când am încercat să găsesc motivul, aproape că mi s-a făcut rău: dacă îl contactase Ashton Allen? Oare Ashton îl avertizase că Nadine știa de mesajele de e-mail? Ochii mei se rotiră prin cameră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
în inima unui adevăr cuprinzător - oricare ar fi fost el. Nu voiam să accept nimic din partea lui sub masca prefăcătoriei; voiam să fie sincer cu mine. Și chiar dacă lui nu-i era atât de simplu, el fusese cel care inițiase conversația și doream ca ea să continue. - Păi nu vrei să ... mori pentru țara ta, am zis încet, înțelept. Auzind cuvântul „mori“ Sarah încetă să se mai joace cu păpușa și mă privi îngrijorată. - Păi atunci ce-ar trebui să fac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
deși prezența lui Terby mă ținea la distanță. - Sunt monștri în casa noastră, tati? A fost momentul în care Robby a plecat din fața computerului - peisajul lunar pulsa acum pe ecranul monitorului - și convingerea lui că voi fi implicat într-o conversație cu sora sa l-a făcut să se reașeze pe mochetă cu picioarele încrucișate pentru a continua jocul video. - Nu, nu... M-am înfiorat în timp ce în minte mi s-au perindat câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
sincer și complet, ei tot te urăsc pentru asta. Criza de plâns a micuței Sarah s-a sfârșit la fel de brusc cum începuse atunci când Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
aici în iulie. - Nu bat câmpii, am zis. Pur și simplu nu cred că știe care e diferența dintre imaginație și realitate. Calmează-te - asta e tot. - Hai s-o lăsăm pe mâine, bine? - De ce n-am putea avea o conversație privată? am întrebat. Jayne, indiferent care ar fi problemele noastre... - Nu vreau să rămâi aici în seara asta. - Jayne, fiica ta crede că păpușa e vie... (Așa cred și eu.) - Nu te vreau aici, Bret. - Jayne, te rog. - Tot ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în hohote de râs neîncrezătoare față de zgomotele care tunau în capul meu, continuând să vorbesc singur, însă eram un om care încerca să aibă o conversație rațională cu cineva pe punctul de a-și pierde mințile și atunci am strigat nu te mai gândi, nu te mai gândi, însă trebuia să accept ceea ce se întâmpla: că tatăl meu căuta să-mi dea ceva. Și cum repetam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
declanșat pe peluza din fața casei am fugit înăuntru. Am dat din cap a salut când am trecut grăbit pe lângă Rosa, care făcea curățenie în bucătărie, apoi era să mă ciocnesc de Marta chiar la ușa biroului meu - detaliile specifice ale conversației noastre nu mi le mai amintesc; singura informație importantă era plecarea lui Jayne la Toronto a doua zi, și am încuviințat docil la cele spuse de Marta, strângând pătura mai tare în jurul meu, după care am intrat în birou, încuind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
aș fi fost alarmat. După care l-am sunat pe Alvin Mendolsohn pe interior și am fost surprins să-l aud răspunzând. Mi-a vorbit cu multă răceală în timp ce ne-am definit în mod inutil teritoriile și în scurta noastră conversație am aflat că Aimee Light nu se prezentase la ultimele două ședințe programate și nici nu îl anunțase de „absența ei“, la care a adăugat: „E o tânără femeie cu un simț practic inexistent,“ iar eu am contracarat cu „De ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
plajă de culoarea perlelor sub un cer înnoptat plin de o puzderie de asteriscuri.) Rosa a gătit o lasagna vegetariană și ni s-a alăturat la masă și pentru că nu mâncasem nimic toată ziua am avut o poftă de lup. Conversația a fost reconfortantă, iar Marta a știut cum s-o dirijeze și tocmai atunci când se strângeau farfuriile Jayne a sunat din Toronto. A vorbit cu Sarah („Mami, tăticul lui Caitlin a divorțat“) și cu Robby („Totul e în regulă“) și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ofițerul Boyle a apărut în câmpul meu vizual. Se oprise lângă Robby și îl întreba ceva. Robby se uită imediat spre mine și dădu din cap. Robby se ridică în picioare și închise celularul în timp ce Boyle continua să-i vorbească, conversația lor punctată ocazional de încuviințările lui Robby și privirile pe care mi le arunca mereu. Marta venise, iar Sarah m-a rugat s-o las jos. Nu-mi dădusem seama că o ținusem în brațe tot acest timp, până când i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Miller m-a sunat pe celularul pe care îl țineam în mână în timp ce dormeam. Suna atât de înăbușit încât vibrațiile au fost cele care m-au trezit. L-am activat automat și am zis „Da“ fără să verific cine era. Conversația a durat puțin. De-abia dacă puteam să fiu atent pentru că eram întins pe pat într-un hotel străin și era ora noua, iar de unde eram mă puteam forța s-o văd prin ușa deschisă pe Marta îmbrăcând-o pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
relaxat și Sarah avea o față lipsită de orice expresie - până când mi-au văzut amândoi vânătaia. Marta a remarcat că era mai mare - iar amintirile nopții trecute începură să tremure în jurul copiilor - și imediat Marta se lansă într-o mică conversație despre cum chemase un taxi din holul hotelului astă-noapte pentru a se întoarce pe Elsinore Lane ca să-și ia mașina (și m-am panicat, trebuind să mă abțin s-o întreb dacă intrase în casă și ce culoare aveau pereții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
bombăneala speriată a unui client. Însă nu m-am simțit mai ușurat în urma relatării în prezența cuiva a evenimentelor prin care trecusem. Nu i-am menționat pe băieții dispăruți sau pe Aimee Light și Orsic Motel, dar i-am repetat conversația telefonică cu Patrick Bateman. În momentul acela Miller m-a întrerupt, ridicându-și privirea din carnețel. - Cine e el? întrebă Miller. - Patrick Bateman? El e, hm, un personaj fictiv... de-al meu. - A, da, corect. Da, îmi amintesc. - Vreau să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
realitate în afara locului în care mă găseam. - Aceste două persoane pur și simplu au explodat în flăcări. Miller nu a coborât vocea, dar a aruncat o privire îngrijorată spre ospătărița care discuta cu bucătarul. La un moment dat, în timpul acestei conversații, bătrânul bucătar a dispărut de la bar și m-am gândit că poate și el era o stafie. - De când te ocupi de chestiile astea? Eu îl întrebam pe el. Vreau să spun că nu înțeleg ce-mi spui. Adică spui o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
o trusă cu CD-uri și în tot acest timp se contraziceau unul pe altul cu privire la un film recent difuzat - doar doi camarazi în drum spre o „investigație preliminară“ sau „DIS“ (descifrarea inițială a site-ului) și dezinvoltura firească a conversației lor trebuia să fie un semn liniștitor, că nu era vorba de cine știe ce, doar de o altă verificare de rutină. Dar Miller vorbea peste conversația lor - stăteam unul lângă celălalt, genunchii noștri presând generatorul - explicându-mi încotro îi mânase ultima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
spre o „investigație preliminară“ sau „DIS“ (descifrarea inițială a site-ului) și dezinvoltura firească a conversației lor trebuia să fie un semn liniștitor, că nu era vorba de cine știe ce, doar de o altă verificare de rutină. Dar Miller vorbea peste conversația lor - stăteam unul lângă celălalt, genunchii noștri presând generatorul - explicându-mi încotro îi mânase ultima oară vânătoarea de stafii, o locație greu accesibilă, unde congregaseră demonii și stafiile celor morți: un abator abandonat. Nu-mi păsa. Vroiam ca toată povestea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]