9,643 matches
-
ordinea zilei: un editorial (scris de I.L. Caragiale și, mai rar, la prima serie, de Anton Bacalbașa), o cronică a Camerei Deputaților, o alta dramatică, articole de știință și de literatură, „mofturi”, „culmi” și, în sfârșit, o coloană de publicitate. Farmecul periodicului este dat mai ales de schițele și parodiile lui Caragiale, de bătăioasele articole scrise de Bacalbașa, de cronicile rimate și anecdotele lui G. Ranetti. În paginile acestei reviste s-au tipărit unele dintre cele mai cunoscute schițe și articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
păstrând întotdeauna ceva dintr-un joc de atragere în capcana proprie a Celuilalt, de disperare ironică ce va da naștere iluziei. Dorind să surprindă seducția într-o singură mișcare, Baudrillard o concepe cel puțin pentru primele două stadii ca fiind: • farmecul unei puteri formă sacrificială; • înfăptuirea unei crime perfecte (în sens simbolic); • crearea unei opere de artă, seducția fiind considerată drept una dintre Artele Frumoase; • operație a unei trăsături de spirit, alcătuind un tip de "economie spirituală" care este echivalentul schimbului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
politic nu mai mizează pe o seducție tare, ci pe o seducție rece, care guvernează sfera informației și a comunicării. Baudrillard consideră că acum seducția a căzut din "rangul" de metaforă, devenind o practică, ea este umilită, degenerând din aria farmecului și a agon-ului. Stadiul politic se instituie pe fundalul unei realități diminuate și înlocuite cu un principiu al simulării totale, realizate în urma dezvoltărilor tehnologice remarcabile din ultimul timp. Seducția devine apatică, sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi de mult depășite, se observă că unele umbre ale ei mai persistă încă. Cu toate că în opera sa pare a realiza un necrolog al seducției, Baudrillard afirmă optimist că seducția este destinul sau "ceea ce rămâne din destin, din miză, din farmec, din predestinare și vertij și, de asemenea, din eficacitatea tăcută într-o lume a eficacității vizibile"529. Dacă seducția este peste tot în mod ascuns sau vizibil, atunci ea este asemeni unei prezențe holiste care se clădește pe ruinele vechii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Angelo Clareno și diploma lui Teobaldo din Assisi despre indulgența de la Porțiuncula. În mod evident, a trebuit să facem o alegere esențială din acele mari culegeri ce ar putea, în unele cazuri, să ofere materie și formă unor opuscule cu farmecul celor mai renumite «Florilegii». Pentru o încadrare generală a acestor mărturii în tabloul biografic al lui Francisc, să se confrunte introducerea de la începutul acestui volum. Aceste schede ca de altfel notele și introducerea au fost realizate de: Pr. prof. dr.
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nuvele Castelul vrăjitoarelor oferă un spațiu și un timp cunoscute din alte opere literare, dar le repotențează sensul sau le reinterpretează semnificația. Astfel, Don Juan (Statuia comandorului) capătă una dintre cele mai tragice dimensiuni acordate vreodată acestui personaj. Victimă a farmecului pe care îl emană, a ravagiilor erotice produse, Don Juan, cunoscându-și destinul, își așteaptă pedeapsa din partea Comandorului ca pe o ispășire. Dar răzbunarea acestuia este alta decât cea obișnuită: în locul urii, izbăvitoare pentru erou, statuia Comandorului îl va gratula
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
senatoriale împotriva lui Tiberiu; ultimele sale opere sunt, implicit,un document istoric viu, de prim rang, despre atmosfera pe care o respiră această opoziție"44. Simpatia față de Germanicus s-ar explica "prin mai directa lui descendență din Augustus și prin farmecul personal al tânărului și războinicului conducător"45. Dar referirea la simpatia pentru Germanicus, datorată "mai directei sale descendențe din Augustus" contrazice izbitor toată lucrarea lui D'Elia, care, după noi, a evidențiat pe bună dreptate tocmai opoziția senatorială la regimul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are farmec, tot este mister...”. Valea mai apare o dată În poemul Viața cîmpenească, sub forma spațiului (pierdut) al copilăriei: „Cu gîndul mă Întorceam La locurile dorite, În valea ce-atît iubeam Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul Înalt și tulpina Unde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar să revedem, mai cu luare-aminte, peisajul său, spațiul liric pe care Îl creează această imaginație destrăbălată În dorința de a-și purifica obiectul. Există, În fapt, mai multe peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o mare originalitate a gîndi astfel, Însă, repet, Bolintineanu găsește aici o figurație mai bună pentru a comunica imagini, obsesii luate de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un farmec fără nume se varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o patrie frumoasă, dar dată moștenire Tiranilor din secoli, respins, a mea iubire Pe sînul tău
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de pe țărmuri participă la realizarea acestui leac pentru melancolie. Un leac care este, totodată, un excitant pentru fantezie, un narcotic care produce acea stare de beție a ființei, regimul favorabil al sublimului. Agentul ei principal este privirea. Ca să se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să se uimească. A se-ncînta, a se uimi, a admira
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele de relief sînt tinere Într-o bună parte din poemele lui Bolintineanu; femeia din seraiurile Bosforului are, totdeauna, „un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele Își pierd vigoarea matinală, farmecul prospețimii. Privirea le Învăluie complice, privirea le adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
versului. Dacă lăsăm chestiunea valorii estetice deoparte și Încercăm să deducem, din abundența determinărilor, care sînt opțiunile poetului, constatăm că Bolintineanu cere femeii să fie Înainte de orice dulce. Dulcele cheamă, imperios, dalbul, iar dalbul nu poate trăi decît În regimul farmecului vergural. S-a putut vedea din exemplele de pînă acum ce importanță acordă poetul acestor Însușiri. Dulcele deschide poarta voluptății erotice, dalbul o exprimă, farmecul vergural o condiționează și o Întreține. Dintre multele figuri ale erosului, Bolintineanu se hotărăște pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înainte de orice dulce. Dulcele cheamă, imperios, dalbul, iar dalbul nu poate trăi decît În regimul farmecului vergural. S-a putut vedea din exemplele de pînă acum ce importanță acordă poetul acestor Însușiri. Dulcele deschide poarta voluptății erotice, dalbul o exprimă, farmecul vergural o condiționează și o Întreține. Dintre multele figuri ale erosului, Bolintineanu se hotărăște pentru aceea a inocenței. Toate comparațiile merg, cînd este vorba de femeie, În direcția unei virginități fundamentale. Iată portretul din Esmé, portretul feminității caste: „Ca mărgăritarul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În simbolistica erotică a lui Bolintineanu. Valoarea lui depășește sfera anatomiei. Este, În mod sigur, un semn al inocenței (Încă un semn), mai ales atunci cînd primește lîngă el atributul verguralului. SÎnul vergural este, În același timp, o promisiune a farmecului desfătării. Ca și focul, el anunță posibilitatea unei bucurii misterioase. În vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În cabinetul de lucru. Ar putea să scrie, dar nu este ora indicată de program, e prea devreme, mai trebuie să aștepte pînă ce inspirația află condițiunile prielnice. Să urmărim acest paragraf dintr-o scrisoare adresată lui Ghica: „Cunoști tu farmecul sobelor care scot fum? Cunoști Înțepăturile În nas și răgușeala care vin să se adauge plăcerilor iernii? Ei bine, eu m-am ghiftuit de ele azi-dimineață. Pe la ora cinci, fata din casă a venit să aprindă focul; după o jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintîi este spațiul căminului: refugiu, loc de claustrație comodă, spațiu securizant. Este, apoi, spațiul Închipuirii („văd insule frumoase și mări necunoscute și splendide orașe, și lacuri de smarald...”), spațiul deschis, spațiul drag, dulce și lin, acela ce satisface integral „dulcele farmec al vieții călătoare”. El sugerează o promisiune de libertate. Este simbolul unei evaziuni salvatoare. Spiritul voiajor se pierde Însă Într-o reverie din ce În ce mai vagă și inconsistentă (Închipuirea „Își strînge a sa aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe mîndri curcubei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
S-a spus În repetate rînduri că este vorba de o natură veselă. Poetul Însuși afirmă (În Vis de poet) că gîndul lui este să exprime sărbătorile vieții: „Ca o liră dulce inima-mi trezită CÎntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții” menirea talentului fiind să cînte „al vieții dar plăcut”. Însă vesela natură nu este totdeauna În sărbătoare. Solarul Alecsandri manifestă curiozitate și pentru laturile ei Întunecate. Sensibilitatea se mișcă, În genere, pe un cîmp vast de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Material litografic”, zice G. Călinescu. Alecsandri caută, În fond, În această geografie - În parte reală, În parte imaginară - un număr de tablouri care să satisfacă apetitul cititorului din epocă pentru exotic, măreț, spectaculos (categorii ale frumosului romantic). „Tablou viu, Încîntător”, „farmec răpitor” - sînt caracterizări ce se repetă. Natura reală și natura lucrată Îl atrag În egală măsură. Condiția este ca faptele să formeze o scenă frumoasă. Și faptele sînt alese totdeauna cu grija de a participa la ceea ce am putea numi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze se Împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]