10,713 matches
-
bază, o "sistematică a științei pedagogice". Constituindu-se ca o reacție față de "pedagogia filosofică", "Cercul de studii" a combătut orice amestec al filosofiei în cercetarea fenomenului educației. Dar, dincolo de metodele de cercetare, oricît de riguroase ar fi, există anumite principii filosofice materialiste sau idealiste, mărturisite sau nemărturisite pe baza cărora datele obținute sînt interpretate. Fără o viziune filosofică unitară, cercetările experimentale rămîn fragmentare, incapabile să se sintetizeze. Criticînd, așadar, pedagogia filosofică (și pe bună dreptate se aduceau obiecții caracterului ei excesiv
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a combătut orice amestec al filosofiei în cercetarea fenomenului educației. Dar, dincolo de metodele de cercetare, oricît de riguroase ar fi, există anumite principii filosofice materialiste sau idealiste, mărturisite sau nemărturisite pe baza cărora datele obținute sînt interpretate. Fără o viziune filosofică unitară, cercetările experimentale rămîn fragmentare, incapabile să se sintetizeze. Criticînd, așadar, pedagogia filosofică (și pe bună dreptate se aduceau obiecții caracterului ei excesiv deductivist), Em. Brandza propunea o "sistematică reală" a pedagogiei, menită să-i confere și atributul de știință
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de cercetare, oricît de riguroase ar fi, există anumite principii filosofice materialiste sau idealiste, mărturisite sau nemărturisite pe baza cărora datele obținute sînt interpretate. Fără o viziune filosofică unitară, cercetările experimentale rămîn fragmentare, incapabile să se sintetizeze. Criticînd, așadar, pedagogia filosofică (și pe bună dreptate se aduceau obiecții caracterului ei excesiv deductivist), Em. Brandza propunea o "sistematică reală" a pedagogiei, menită să-i confere și atributul de știință. După opinia sa, acceptată de membrii "Cercului de studii", "pedagogia științifică" trebuie să
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Cercului de studii" era refractară filosofiei, o situa la periferia vieții culturale românești care, în deceniile trei și patru, era puternic angrenată în dinamismul vieții politice. Ce sprijin putea să primească atunci un grup de oameni "neangajați" deschis sub aspect filosofic, social, politic? În sfîrșit, pedagogiei românești i-au lipsit oamenii formați într-un mare laborator experimental. Teoreticienii de frunte ai educației din România aveau, prin excelență, o pregătire filosofică. În condițiile în care nimeni nu le-a putut preda abecedarul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să primească atunci un grup de oameni "neangajați" deschis sub aspect filosofic, social, politic? În sfîrșit, pedagogiei românești i-au lipsit oamenii formați într-un mare laborator experimental. Teoreticienii de frunte ai educației din România aveau, prin excelență, o pregătire filosofică. În condițiile în care nimeni nu le-a putut preda abecedarul experimentului pedagogic, cîțiva entuziaști s-au apucat să-l învețe singuri și, după ce l-au asimilat, nimeni n-a avut nevoie de știința lor. Mișcarea pedagogică românească din perioada
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
că astfel de soluții nu se propuneau în acea vreme, de altfel, am și avut prilejul să prezentăm pe cele mai relevante dintre ele. Ghibu nu era însă satisfăcut. Insatisfacția sa rezulta din caracterul contradictoriu al acestor soluții, datorat concepțiilor filosofice și social-politice diferite ale pedagogilor din acea perioadă. El voia sa se instaureze o singură concepție pedagogică cea care exprima chintesența spiritualității românești. Mai mult, a sesizat și condiția obiectivă a generalizării unei singure concepții la nivelul întregii națiuni: o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mai ales în acea parte a ei care aborda problemele sociale și pe cele ale omului a cuprins și idei, mai concentrat sau mai amplu expuse, asupra educației. În trecutul mai îndepărtat, ideile pedagogice se aflau mai ales în scrieri filosofice. După desprinderea pedagogiei de filosofie, aceasta din urmă n-a încetat să se intereseze de problema devenirii umane, după cum, mult timp, pedagogia însăși a acordat prioritate problemelor de filosofia educației. În secolul XX, paralel cu procesul de științifizare a pedagogiei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să se intereseze de problema devenirii umane, după cum, mult timp, pedagogia însăși a acordat prioritate problemelor de filosofia educației. În secolul XX, paralel cu procesul de științifizare a pedagogiei, se constată un interes deosebit al celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
constată un interes deosebit al celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-o perioadă de puseu al
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
o perioadă de puseu al filosofiei marxiste, ele au cel mai adesea un pronunțat caracter antimaterialist. 14.1. Neotomismul dezvoltarea omului ca expresie a unei voințe transcendente A doua jumătate a secolului al XIX-lea poate fi caracterizată, pe plan filosofic, ca o revenire la concepții mai vechi, formulate cu cîteva decenii înainte, dar care acum, după puternica dezvoltare a științelor, aveau nevoie de o puternică infuzie de idei noi, generate de cuceririle recente ale geniului uman. Este, poate, și o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Bisericii. În fața acestei situații, papa Leon al XIII-lea decretează, prin Epistola encyclica De Philosophia Scolastica Aeterni Patris (1879), filosofia tomistă ca doctrină oficială a catolicismului. De ce tocmai filosofia tomistă? Pentru locul pe care rațiunea îl ocupă în acest sistem filosofic. Pentru că, pe de o parte, în concepția lui Toma d'Aquino filosofia se sprijină pe rațiune și, pe de altă parte, aceeași rațiune este pusă de acord cu credința, după cum filosofia este pusă de acord cu teologia care se sprijină
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
acelor ani, neotomismul a fost receptat de unii intelectuali din Franța, Belgia, Italia, Elveția, Spania, S.U.A. și alte țări. Proclamarea principiului valorificării și al integrării în sistem a momentelor raționale din filosofia și știința contemporană, precum și atenția acordată unor probleme filosofice tradiționale existența, absolutul, esența omului, destinul uman etc. au dat neotomismului un prestigiu ce i-au permis o răspîndire relativ largă (5, p. 9). Ocupîndu-se de om, de problemele sale, neotomismul s-a proclamat cu mereu înnoită insistență ca o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
urmărește dobîndirea unei culturi bogate în vederea participării la viața culturală și religioasă a societății și, mai ales, pentru a se manifesta interes fată de idealurile bisericii. Conținutul învățămîntului este orientat către formarea unei concepții religioase despre lume, iar sub aspect filosofic neotomistă. Pentru aceasta, cunoștințele dobîndesc o anumită orientare, nu de toți acceptată. Iată, de pildă, cum trebuie înțeleasă Renașterea, după un alt reprezentant de seamă al neotomismului ÉTIENNE GILSON: "Renașterea, așa cum a fost descrisă, n-a fost evul mediu plus
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mediu minus Dumnezeu, și tragedia e că, pierzînd pe Dumnezeu, Renașterea a pierdut omul însuși" (7, p. 34). Cu un astfel de conținut, neotomismul speră să-și atingă obiectivele atît în planul educației intelectuale, cît și morale. Dintre toate curentele filosofice și pedagogice contemporane, acesta dispune de cea mai întinsă rețea de școli mai ales secundare și profesionale (se observă că se are în vedere vîrsta cea mai propice pentru formarea concepției despre lume). Au fost create societăți pedagogice neotomiste, ordine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
lucrări de filosofia educației în spirit neotomist: Éducation à la croisée des chemins, Hummanisme integral, 1938, de J. Maritain; La pedagogia di Tommaso d'Aquino, 1931, Pedagogia generale, 1948, de Mario Casotti. Personalitatea reprezentativă a neotomismului nu numai în plan filosofic, ci și pedagogic (evident sub aspect filosofic) rămîne Jacques Maritain. Construcția sa teoretică în acest domeniu pornește de la critica a două "păcate" ale tradiției pedagogiei laice, care își au originea în scrierile lui Descartes și J.-J. Rousseau. Descartes, afirmă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Éducation à la croisée des chemins, Hummanisme integral, 1938, de J. Maritain; La pedagogia di Tommaso d'Aquino, 1931, Pedagogia generale, 1948, de Mario Casotti. Personalitatea reprezentativă a neotomismului nu numai în plan filosofic, ci și pedagogic (evident sub aspect filosofic) rămîne Jacques Maritain. Construcția sa teoretică în acest domeniu pornește de la critica a două "păcate" ale tradiției pedagogiei laice, care își au originea în scrierile lui Descartes și J.-J. Rousseau. Descartes, afirmă MARITAIN, a supraevaluat rațiunea, făcînd din ea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
În acest sens vorbește J. Maritain de "educația liberală" (8, p. 679). Așa cum filosofia neotomistă este criticată de pe poziții nu numai materialiste, ci și raționalist-cartesiene, și chiar teologice, tot așa se manifestă rezerve și față de teoria pedagogică a acestui curent filosofic. În fața numeroaselor critici, J. Maritain nu se descurajează: "desigur, nu am naivitatea să cred că filosofia tomistă este în ajun de a se impune în mod universal lumii moderne. Cred că lumea modernă este mult prea bolnavă pentru aceasta, și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cei mai subtili filosofi ai acestui secol. Opțiune care, ca și în cazul altora, se cuvine să fie respectată, chiar și cînd nu este acceptată. 14.2. Personalismul educația ca operă de caritate Deși s-a conturat ca un curent filosofic în secolul XX, rădăcinile personalismului se află împlîntate în secolul al XIX-lea, în filosofia germană; aici, cu prilejul unor dispute teologice, a fost folosit pentru prima dată termenul de personalism. Dreptul de cetate filosofică l-a dobîndit însă prin
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a conturat ca un curent filosofic în secolul XX, rădăcinile personalismului se află împlîntate în secolul al XIX-lea, în filosofia germană; aici, cu prilejul unor dispute teologice, a fost folosit pentru prima dată termenul de personalism. Dreptul de cetate filosofică l-a dobîndit însă prin lucrarea lui CH. RENOUVIER Le Personnalisme (1903) care face din persoană categoria fundamentală a concepției sale despre lume și viață. Pentru el, lumea este construită dintr-un ansamblu de forțe, de centre de conștiință, mai
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
personalismul s-a depărtat destul de mult de tezele renouvieriste, el s-a considerat o filosofie în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră"), o filosofie care se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea filosofilor în aripa dreaptă și aripa stîngă (10, pp. 13-14). Această clasificare are avantajul de a pune concepția acestui curent filosofic în directă relație cu lumea contemporană și de a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea filosofilor în aripa dreaptă și aripa stîngă (10, pp. 13-14). Această clasificare are avantajul de a pune concepția acestui curent filosofic în directă relație cu lumea contemporană și de a surprinde orientarea lor socială. Astfel, aripa dreaptă a personalismului îi cuprinde pe LUCIEN LABERTHONNIÈRE, GABRIEL MADINIER, MAURICE NÉDONCELLE, iar aripa stîngă pe EMMANUEL MOUNIER, J. LACROIX, J. M. DOMENACH. Dezvoltînd și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea revelației. Spre deosebire de aripa de stînga a personalismului francez, Laberthonnière restrînge aria preocupărilor filosofice la "viața conștiinței", la înțelegerea a "ceea ce sîntem" și "ceea ce trebuie să devenim". Omul este și trebuie să fie, în concepția sa, iubire și caritate, deschis mai întîi spre divinitate, apoi către sine ca ființă naturală și supranaturală, individuală și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Printr-o astfel de educație, Em. Mounier era convins că se construiește "persoana" care se împlinește pe sine și este capabilă să înfrunte lumea (19, p. 113). 14.3. Existențialismul educația ca proces de "trezire" Existențialismul este unul din curentele filosofice ale acestui secol care pune pe prim plan explicarea omului; nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica mai exact și în toată complexitatea sa "existența". Spre deosebire de alte filosofii
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
suportul teoretic pe baza căruia se explică cum, vrînd să fie liber, individul acceptă libertatea altora. Încercarea de a corecta nihilismul moral este, de aceea, un adaos provenit dintr-o intenționalitate umanistă, care nu decurge din logica internă a discursului filosofic existențialist. Nesocotind faptul că valorile morale nu au un caracter subiectiv, ci sînt o expresie a unor condiții sociale și că alegerea unora sau altora dintre valori este determinată social, existențialismul este acuzat uneori că a eșuat într-o teorie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]