10,211 matches
-
embleme, al unei anume încărcături simbolice, proiectând imaginea întoarsă a unei posibile utopii, nu numai de rezonanțe meditativ-filosofice, dar și istoric-sociologice. Psihologismului obositor și predilect al epocii, C. îi opune, totodată, în Blocada, o substanțială înclinare spre picaresc, ceea ce conferă narațiunii tonalități grave, de nuvelă exemplară. Un alt tip de proză încearcă scriitorul în romanul Hotarul de nisip, cele șase capitole definitivate, din varianta inițială a cărții, datând din anii 1952-1954. E vorba de un roman de acțiune cu trimiteri retrospective
CHIHAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286195_a_287524]
-
fel ca al doilea roman, Strigătul umbrei, situat, într-un fel, în continuarea primului. Se regăsesc aici aceleași personaje principale, aceeași vehemență a suferinței transpuse într-un discurs narativ polifonic. Diferența este însă notabilă: prozatorul amplifică diapazonul stilistic, înclină cumpăna narațiunii către povestire, instanța auctorială cedează spații importante vocii personajelor. Strigătul umbrei este un roman despre iubiri eșuate, într-o lume ostilă, înrăită, căreia i se refuză darul iubirii. SCRIERI: Gheață la mal, București, 1991; Strigătul umbrei, București, 1995. Repere bibliografice
CIOCALTEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286244_a_287573]
-
lumii, București, 1988; Mic dicționar de cultură religioasă, Timișoara, 1994; Dicționarul rostirilor biblice, Timișoara, 1996; Jurnal. 1980-1984. Scara interioară, Timișoara, 1999. Repere bibliografice: Nicolae Balotă, Radu Ciobanu, „Crepuscul”, RL, 1971, 36; Dana Dumitriu, „Crepuscul”, ARG, 1972, 6; Mircea Vaida, Austeritatea narațiunii, LCF, 1973, 2; Val Condurache, Romanul politic, CL, 1974, 3; Ion Maxim, Romanele lui Radu Ciobanu, O, 1974, 4; Nicolae Baltag, Cu ajutorul dicționarului de simboluri, LCF, 1974, 44; Ardeleanu, Opinii, 136-140; Mircea Vaida, „Nemuritorul albastru”, TR, 1976, 11; Ungureanu, Proză
CIOBANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286239_a_287568]
-
dintre solidele romane postmoderne din literatura noastră. Asemănarea lui relativă cu romanul parabolic și utopic îi ascunde în parte această identitate rară, totuși depistabilă: nu vechiculează o alegorie univocă, nu se sprijină și nici nu încearcă să acrediteze vreo „Mare Narațiune Totalizatoare și Raționalizată”, de genul acelora considerate caracteristice pentru modernism. Povestea Marelui Brigand este un roman antirealist, elaborat cu instrumentar, recuzită și tehnică de aparență „realistă”, puse în operă cu virtuozitate. Se desfășoară pe coordonate specific postmoderniste, urmând motivul complex
CIMPOESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
se înstăpânească în maniera regimurilor totalitare „militarizate”, ulterior să se războiască între ei, împărțiți în facțiuni rivale, așa-numiții „realiști”, un fel de similicomuniști egalitariști și autoritariști, mai degrabă sectă decât partid; e pomenită și o „lojă a Armoniei” etc.). Narațiunea mai e împănată și cu alte ingrediente ezoterice, „paranormale” ori mitologice, grefate pe scenarii bine articulate, toate, într-o stringentă construcție (servită și de tehnicile narative puse în joc, nu cu totul originale, dar admirabil folosite, cu subtilitatea și nonostentația
CIMPOESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
pe fundalul, mereu evocat, al unei naturi paradisiace. În Tainele..., acțiunea (redusă la o călătorie în munți în scop inițiatic) este întârziată până la stagnare de „pictura” amănunțită a peisajului și de numeroase întâmplări nesemnificative. Brodate pe o intrigă forțată, artificială, narațiunile (mai mult înșiruiri de secvențe lirice saturate de epitete dulcege și de expresii locale) exultă de un preaplin al fericirii de a trăi în splendoarea naturii și în curăție sufletească. Căldura autorului, atenția neobosită de observator minuțios al vieții rurale
CIOCARLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286251_a_287580]
-
tentativă de a oferi o interpretare cotidiană câte unui eveniment marcând sfârșitul unui ev (căderea Constantinopolului, înfrângerea maurilor în Spania) sau începutul altuia (cucerirea Mexicului de spanioli), fără însă ca istoria să fie citită pe dos și nici demistificată. Originalitatea narațiunilor - proze poematice, de evocare uneori cu intruziunea fantasticului - constă în a sugera că oamenii de demult seamănă cu cei de astăzi, în sensul că se simțeau moderni. Atmosfera de melancolie contemplativă, omniprezentă, este un reflex al ideii că, în oricare
CIOCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
vrednic sunt, și sunt”, întocmai ca în Cartea lui Iov. Aceeași viziune a cosmosului în decădere și descompunere, în volumele Cele ce sunt (1974) și Versuri (1982). O atmosferă similară domină romanele Martorii (1968) și Cartea fiilor (1970), în care narațiunea se țese pe canavaua unei simbolistici biblice foarte dense. La fel în Epistole (1969) sau Tăietorul de lemne (1974), unde normele confesiunii, predica și eseul coexistă cu exemplificarea parabolică. S-ar părea că face excepție de la această viziune masivul roman
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
Lumea copiilor”, „Universul copiilor”, „Foaia tinerimii”), iar în 1924 și 1925 scrie la „Vlăstarul”, publicație a Liceului „Spiru Haret”. Va mai colabora la „Adevărul literar și artistic”, „Viața literară”, „Cuvântul literar”, „Gândirea”. Debutează editorial în 1925, cu o culegere de narațiuni pentru copii, Povești în versuri, premiată de Editura Cartea Românească. Poezia lui C. a fost introdusă în circuitul receptării postume de Tudor Vianu. În 1937, acesta edita, sub îngrijirea și cu prezentarea sa, culegerea Vestiri; în același an, îi apăreau
CIORANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
Dialog despre eroare și Schițe bucureștene (1975) grupează proze scurte, investigând universul vieții cotidiene contemporane, din diverse medii. Incomunicabilitatea, nostalgia, însingurarea, neliniștile difuze, povara existenței zilnice definesc crâmpeie de biografii comune sau „scene de gen” construite în perspectiva psihologiei comportamentiste. Narațiunea este adesea diluată de un descriptivism amintind de „școala privirii” și de Noul Roman, de notații introspective sau de inserturi eseistice. E o proză rafinată, cu un scrupul stilistic ce lasă impresia de „răceală elegantă” (Nicolae Manolescu). Contemplarea amuzat-ironică și
CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
Constantin Hârlav, Doina Ciurea, „Descifrări”, ST, 1978, 9; Iorgulescu, Scriitori, 188-189; Nicolae Manolescu, Sensibilitate și precizie, RL, 1980, 8; Vasile Chifor, Un roman ignorat, VR, 1980, 6-7; Dicț. scriit. rom., I, 604-605; Micu, Scurtă ist., III, 215; Victoria Dimitriu, Dincolo de narațiune, JL, 1995, 13-16; Cosma, Romanul, II, 260-261; Călin Căliman, Doina Ciurea, la un an (și ceva) după..., CNT, 2001, 3. N.Br.
CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
indiferență” și „obiectivitate”, despre mediul (citadin) se reîntâlnesc în Enigma Otiliei, epos de factură aproape demonstrativ balzaciană, care contrazicea practic proustianismul și experimentalismul, neagreate de scriitor: subiect și conflict bine închegate, construcție solidă, personaje, mai curând caractere, întru totul memorabile. Narațiunea conține două planuri, acela al luptei succesorale privind averea lui Costache Giurgiuveanu și a familiei Tulea și acela erotic, al dragostei nerealizate a tânărului Felix pentru enigmatica și inaccesibila Otilia. În comparație cu Aglae, sora lui, de o cupiditate înverșunată, Moș Costache
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Otiliei rămâne cap de serie în romanul românesc (citadin) interbelic de observație obiectivă. Cu Bietul Ioanide, C. își schimbă tehnica: renunță aproape cu totul la „obiectivitate” și „indiferență”, proiectând asupra personajelor o viziune comică, parodică, uneori sarcastică. Fluxul continuu al narațiunii (caracteristic în Enigma Otiliei) e întrerupt de întoarceri în trecut, de scrisori, de jurnale ca acela al lui Tudorel, de pură esență totalitară, dezvăluind adeziunea la mișcarea de extremă dreaptă, mai exact, legionară, care îl face pe Ioanide să înmărmurească
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
E o „anormalitate” în comportarea și în reacțiile lui Ioanide, ca și în cele ale soției sale, care par mai mult mirați decât îndurerați de moartea năpraznică a copiilor lor. C. nu avea simțul tragicului și nici contextul și tonalitatea narațiunii nu-l favorizau. Romanul, al cărui epic e mai degrabă static, se constituie ca o frescă (parțială) a societății românești din ajunul celui de-al doilea război mondial. Punctul forte îl formează descrierile de medii, de străzi, clădiri, mobilier (de
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
închipuite parcă de Munch, Ensor, Nolde. Totul, în haloul propriu acestor scrieri ce tânjesc după crepuscul. Pictor de rafinate viziuni, aspirând spre esențe, G. este, potrivit lui Gheorghe Grigurcu, și „un scriitor din stirpea pe cale de dispariție a orfevrilor verbului”. Șartul narațiunilor sale, în care Iașii respiră prin toți porii, vine și din fina lor modulație. Condusă cu eleganță și bun gust, ritmată în subtile lentori, fraza nici nu are nevoie de semnătură ca să-și releve grifa. SCRIERI: Arlechin în iarbă, Iași
GHEORGHIU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
-i atribui însă explicit acestuia funcția de „ambasador”. Autorul nu se lasă acoperit de narator. Narează el însuși, dar nu spune mai mult decât ar putea să spună personajul delegat. E o relativizare inversă. O altă particularitate este aceea că narațiunea include jocul - comic de cele mai multe ori - și, întrucât instrumentul expresiei este cuvântul, apariția în discurs a unei comedii a limbajului se produce de la sine. De aici singularitatea stilistică. G. nu formulează niciodată neutru, impersonal, nu mânuiește stilul de grad zero
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
George Meredith, John Ruskin, René Wellek), scrie eseuri despre Shakespeare. În Paradoxul român (1998), primul volum publicat în România după 1990, A. examinează decalajul perpetuu - reiterat în forme variabile în spațiul românesc - între limbaj și realitate, între evenimentul istoric și narațiunea istorică. Obiect constant de interes al cărții sale, acest clivaj ar putea să fie denumit generic paradoxul inadecvării. Autorul insistă asupra rupturii existente în spațiul cultural românesc între modernism(e) și modernitate. Pulverizat într-o galaxie de variante adeseori beligerante
ALEXANDRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285241_a_286570]
-
artistică; postmodernismul - atipic la noi; miturile romantice perpetuate peste frontiera secolului XX. Din această piruetă în timp se naște - chiar în termenii autorului - o „saga a României moderne”, ceea ce în discursul intelectual contemporan s-ar putea traduce prin suma marilor narațiuni legitimante privind modernitatea noastră. Această metanarațiune explicativă acoperă în carte episoade-cheie (Războiul de Independență, momentul Junimea, romantismul, perioada interbelică). În contemporaneitatea imediată, episoadele acestei saga sunt încă active. Atâta timp cât mecanismele lor n-au fost etalate la vedere, ele sunt trăite
ALEXANDRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285241_a_286570]
-
V. Demetrius, N. Davidescu și Vasile Savel. Un fragment dramatic poartă semnătura Claudiei Millian, iar la secțiunea rezervată traducerilor apar numele lui Ion Minulescu, care tălmăcește din H. de Regnier, și al lui Liviu Rebreanu, cu versiunea românească a unei narațiuni de Knut Hamsum, Moartea lui Glahn. Interesante sunt și materialele consacrate unor aniversări și comemorări: un secol, respectiv 110 ani de la nașterea lui L. N. Tolstoi și F. M. Dostoievski, douăzeci de ani de la moartea lui B. P. Hasdeu. Ultima pagină
ALMANAHUL LITERATURII UNIVERSALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285287_a_286616]
-
ale injectării unor puternici germeni freudieni, erosul este figura polarizantă. Pansenzualismul, de fapt pansexualismul, văzut de Pompiliu Constantinescu drept ideologie frecventată monoman de A. (altfel, tendința, „îmblânzită” și legitimată estetic, apare la mari scriitori ai epocii), se proiectează alegoric în narațiune, într-un joc riscat, libertin, care tranșează în favoarea eclerajului crud, nu o dată impur, exhibiționist. Personajele, oameni neimportanți, fără ambiții și stabilitate socială, anonimi (depersonalizați și la nivelul onomasticii), cu profesii, îndeletniciri erante, se instalează în clipă, consumându-și vitalitatea frenetic
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
lirism, într-un „film” cu derulare alertă, cu secvențe abrupte, de o țipătoare concretețe senzorială. Vocea autorului pus pe filosofare sceptică rostește panseuri fals compasive. Cazuistica aceasta se dovedește un suport inadecvat pentru ideea de predestinare, agitată pe tot parcursul narațiunii. Aflat aproape între aceleași înzestrări și limite, Țapul deschide seria romanelor în care erosul este exclusiv, iar din subsolurile ființei instinctualitatea se ridică la suprafață, atotstăpânitoare. Distincția între imoral, amoral și moral, străină personajelor (ipostaze ale candorii, crede I. Negoițescu
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
cărții, superior tuturor celorlalte animale și păsări, Inorogul se mulțumește, în final, cu o conjuncturală jumătate de victorie. Același Gabriel Mihăilescu observă subtil acest lucru: "între țelul pe care și-l propune Inorogul în lupta sa cu Corbul și deznodământul narațiunii există o inadecvare fundamentală, căci în final ținta nu este atinsă, cu alte cuvinte eroul "nu-și îndeplinește misiunea" și nu-și biruiește dușmanul, deși contrariul este afirmat, declarat, anticipat pe toate "căile" imaginarului și ale retoricii"90. Inorogul acceptă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
factologia istoriei. În această nouă ordine a alegoriei, era nevoie de un astfel de părinte ilustru, simbol al perfecțiunii neștirbite, pentru a legitima pretențiile Inorogului, el însuși un exemplar moral care continuă ireproșabil opera începută de perfectul său părinte. Logica narațiunii devine una mai curând mitologică decât strict istorică. Monocheroleopardalul are o origine întru totul modestă: "Acesta din părinții săi oaie zămislit și născut era, deci întâi, și la chip și la fire, mielușel. Iară după ce la mai mare vârstă crescu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cu totului tot, același și adevărat așe să fii te arăți"26 (s.m.). Sigur, e un semn de modernitate ca la 1705, când nici măcar nu exista o tradiție a limbii literare în cultura română, cu atât mai puțin una a narațiunii ficționale, să pui un personaj să-i explice altuia motivațiile construcției sale în cadrul cărții în care își deapănă iluzoria existență. Șoimul privește, parcă, totul zburând la mare înălțime peste lumea ficțională a romanului și având acces la mecanismele din spatele textului
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Imaginar științific și tehnic Imaginarul cu caracter științific, care este vizibil în SF încă de la începuturile sale, s-a hrănit din imaginile, ideile și vocabulele pe care actualitatea tehnoștiințifică le propune și din legăturile acesteia cu activitatea politică sau filozofică. Narațiunea SF propune o punere în scenă menită să inducă în cititor un efect de "patos metafizic", o emoție produsă de dezvoltarea narativă a unei idei sau a unei probleme serioase, dacă astăzi pot fi înlocuite anumite organe din corpul omenesc
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]