9,860 matches
-
ca pe un element din ordinea naturii, definibil, descriptibil și clasificabil ca oricare alte componente ale physis-ului. Este un punct de vedere inaugurat de K. Linné și care poate fi urmărit până la E. Kraepelin. 6) Modelul conform științelor umane privește nebunia ca pe o experiență sufletească intimă, personală, a fiecărui bolnav psihic, ca pe un „fenomen psihic morbid” care se opune calitativ „normalității psihice”. Neavând un caracter material el scapă analizei empirice, putând fi cunoscut și analizat, înțeles prin metoda reflecției
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înțeles prin metoda reflecției filozofice, în speță, prin analiza fenomenologică sau interpretarea hermeneutică (K. Jaspers, L Binswanger, H. Tellenbach, R. Kuhn, A. Lanteri-Laura, A. Tatosian, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello). Modelele mai sus menționate nu reprezintă „forme clinice” ale nebuniei ci modalități de înțelegere ale acesteia sau, altfel spus, „atitudini metodologice” față de „fenomenul nebuniei”. Ele sunt, în primul rând „etape epistemologice” în cunoașterea fenomenelor clinice ale nebuniei, care au condus la constituirea conceptului de boală psihică, ce reprezintă ideea centrală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Jaspers, L Binswanger, H. Tellenbach, R. Kuhn, A. Lanteri-Laura, A. Tatosian, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello). Modelele mai sus menționate nu reprezintă „forme clinice” ale nebuniei ci modalități de înțelegere ale acesteia sau, altfel spus, „atitudini metodologice” față de „fenomenul nebuniei”. Ele sunt, în primul rând „etape epistemologice” în cunoașterea fenomenelor clinice ale nebuniei, care au condus la constituirea conceptului de boală psihică, ce reprezintă ideea centrală a oricărei nosologii psihiatrice, așa cum vom căuta să arătăm în continuare. Conceptul de „boală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
M. Manfredi, D. Cargnello). Modelele mai sus menționate nu reprezintă „forme clinice” ale nebuniei ci modalități de înțelegere ale acesteia sau, altfel spus, „atitudini metodologice” față de „fenomenul nebuniei”. Ele sunt, în primul rând „etape epistemologice” în cunoașterea fenomenelor clinice ale nebuniei, care au condus la constituirea conceptului de boală psihică, ce reprezintă ideea centrală a oricărei nosologii psihiatrice, așa cum vom căuta să arătăm în continuare. Conceptul de „boală psihică” Ideea de „boală psihică” este rezultatul unui lung proces de constituire epistemologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diferite de anticipație psihopatologică (nevroze, psihoze, stări fobic-anxioase, obsesii, tulburări isterice, stări depresive etc.). Toate aceste aspecte introduc tematic, anticipația în sfera organizării nosologiei psihiatrice. 19. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ III (Clinica sistematica a bolilor psihice) Dispoziție și boală La originile sale nebunia a avut o semnificație moral-religioasă. Aceasta este imaginea culturală a nebuniei, pe care o întâlnim în scrierile Vechiului Testament. „Delirul profetic” era „glasul conștiinței colective”, iar profetul - cel prin gura căruia Dumnezeu vorbea poporului. Din aceste considerente „vocea profeților” neliniștea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stări depresive etc.). Toate aceste aspecte introduc tematic, anticipația în sfera organizării nosologiei psihiatrice. 19. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ III (Clinica sistematica a bolilor psihice) Dispoziție și boală La originile sale nebunia a avut o semnificație moral-religioasă. Aceasta este imaginea culturală a nebuniei, pe care o întâlnim în scrierile Vechiului Testament. „Delirul profetic” era „glasul conștiinței colective”, iar profetul - cel prin gura căruia Dumnezeu vorbea poporului. Din aceste considerente „vocea profeților” neliniștea, înfricoșa, obliga la supunere și ascultare, restabilind ordinea morală și religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o întâlnim în scrierile Vechiului Testament. „Delirul profetic” era „glasul conștiinței colective”, iar profetul - cel prin gura căruia Dumnezeu vorbea poporului. Din aceste considerente „vocea profeților” neliniștea, înfricoșa, obliga la supunere și ascultare, restabilind ordinea morală și religioasă a lumii. Nebunia va evolua într-un dublu sens: cultural și medical. Platon vorbește atât despre „nebunia divină” considerată ca un „dar al zeilor”, dar și despre „nebunia boală”. Hipocrat, stabilind cele patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic), pune bazele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cel prin gura căruia Dumnezeu vorbea poporului. Din aceste considerente „vocea profeților” neliniștea, înfricoșa, obliga la supunere și ascultare, restabilind ordinea morală și religioasă a lumii. Nebunia va evolua într-un dublu sens: cultural și medical. Platon vorbește atât despre „nebunia divină” considerată ca un „dar al zeilor”, dar și despre „nebunia boală”. Hipocrat, stabilind cele patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic), pune bazele teoriei constituției, dar concomitent și al „predispoziției” morbide. La vechii greci, nebunia era o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
profeților” neliniștea, înfricoșa, obliga la supunere și ascultare, restabilind ordinea morală și religioasă a lumii. Nebunia va evolua într-un dublu sens: cultural și medical. Platon vorbește atât despre „nebunia divină” considerată ca un „dar al zeilor”, dar și despre „nebunia boală”. Hipocrat, stabilind cele patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic), pune bazele teoriei constituției, dar concomitent și al „predispoziției” morbide. La vechii greci, nebunia era o pedeapsă divină pentru cei care prin acțiunile lor se împotrivește voinței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atât despre „nebunia divină” considerată ca un „dar al zeilor”, dar și despre „nebunia boală”. Hipocrat, stabilind cele patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic), pune bazele teoriei constituției, dar concomitent și al „predispoziției” morbide. La vechii greci, nebunia era o pedeapsă divină pentru cei care prin acțiunile lor se împotrivește voinței zeilor (hybris). Nebunia (Ate) lovea omul luându-i mințile și dezonorându-l. Sentimentul de vinovăție era plătit prin sacrificiul de sine, iar nebunia în Antichitate era plasată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stabilind cele patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic), pune bazele teoriei constituției, dar concomitent și al „predispoziției” morbide. La vechii greci, nebunia era o pedeapsă divină pentru cei care prin acțiunile lor se împotrivește voinței zeilor (hybris). Nebunia (Ate) lovea omul luându-i mințile și dezonorându-l. Sentimentul de vinovăție era plătit prin sacrificiul de sine, iar nebunia în Antichitate era plasată în registrul tragic al existenței umane, așa cum apare ea la tragicii greci în cazul lui Ajax
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morbide. La vechii greci, nebunia era o pedeapsă divină pentru cei care prin acțiunile lor se împotrivește voinței zeilor (hybris). Nebunia (Ate) lovea omul luându-i mințile și dezonorându-l. Sentimentul de vinovăție era plătit prin sacrificiul de sine, iar nebunia în Antichitate era plasată în registrul tragic al existenței umane, așa cum apare ea la tragicii greci în cazul lui Ajax, Hercule, Oreste etc. În Noul Testament, lucrurile se schimbă. Semnificația morală și religioasă a nebuniei este păstrată, dar ea apare ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
plătit prin sacrificiul de sine, iar nebunia în Antichitate era plasată în registrul tragic al existenței umane, așa cum apare ea la tragicii greci în cazul lui Ajax, Hercule, Oreste etc. În Noul Testament, lucrurile se schimbă. Semnificația morală și religioasă a nebuniei este păstrată, dar ea apare ca o pedeapsă pentru păcatul omului care s-a rupt de Dumnezeu, idee care trimite la păcatul originar, „pervertește chipul lui Dumnezeu din om” sau conștiința morală. Adam este prototipul acestui păcat care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vechi „motiv mitologic” cu adânci semnificații psihologice. El preexistă „complexului lui Adam” și îl întâlnim în confruntarea dintre Zeus-fiul și Saturn-tatăl, când fiul revoltat își „castrează tatăl” ca un gest simbolic de preluare a vitalității sau autorității acestuia. În creștinism nebunia este un păcat. Ea poate fi anulată prin reîntoarcerea la tată a fiului, iar Isus este cel care va realiza această legătură ruptă, restaurând omul ca fiu al lui Dumnezeu, redându-i valoarea morală originară. În Evul Mediu creștin, nebunia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebunia este un păcat. Ea poate fi anulată prin reîntoarcerea la tată a fiului, iar Isus este cel care va realiza această legătură ruptă, restaurând omul ca fiu al lui Dumnezeu, redându-i valoarea morală originară. În Evul Mediu creștin, nebunia era considerată ca suferința morală, fiind inclusă în „ierarhia viciilor”. Păcatele și patimile sufletești se amestecau. Instituția care era investită cu cenzurarea patimilor sau a păcatelor umane era Biserica. În Renaștere asistăm la o bruscă schimbare a atitudinii față de nebun
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
considerată ca suferința morală, fiind inclusă în „ierarhia viciilor”. Păcatele și patimile sufletești se amestecau. Instituția care era investită cu cenzurarea patimilor sau a păcatelor umane era Biserica. În Renaștere asistăm la o bruscă schimbare a atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
patimile sufletești se amestecau. Instituția care era investită cu cenzurarea patimilor sau a păcatelor umane era Biserica. În Renaștere asistăm la o bruscă schimbare a atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară, fiind plasată în registrul comicului. Ea nu mai este sursă de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
era investită cu cenzurarea patimilor sau a păcatelor umane era Biserica. În Renaștere asistăm la o bruscă schimbare a atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară, fiind plasată în registrul comicului. Ea nu mai este sursă de teamă, ci devine „personaj de comedie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară, fiind plasată în registrul comicului. Ea nu mai este sursă de teamă, ci devine „personaj de comedie”, menținându-și prin aceasta funcțiile sale culturale în societatea vremii. În Epoca Iluministă „Nebunia” redevine o temă de interes
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară, fiind plasată în registrul comicului. Ea nu mai este sursă de teamă, ci devine „personaj de comedie”, menținându-și prin aceasta funcțiile sale culturale în societatea vremii. În Epoca Iluministă „Nebunia” redevine o temă de interes pentru filozofie care încearcă să-i dea o explicație rațională, da fenomen sufletesc. Terenul este pregătit de R. Déscartes care, în lucrarea sa Les passions de l’âme separă „pasiunile” de sfera moralei atribuindu-le
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedea la J. Locke, D. Hume, dar mai ales la I. Kant care în lucrări consacrate acestei teme (Antropologie și Eseu asupra bolilor capului) analizând tulburările psihice și suicidul, subliniază caracterul de „boală” al acestora, pregătind în felul acesta „medicalizarea” nebuniei care se va realiza la scurta vreme. Intrarea definitivă a nebuniei în sfera medicinei și transformarea ei în boală psihică se produce la sfârșitul secolul al XVIII-lea și începutul secolul al XIX-lea de către Ph. Pinel a cărui operă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Kant care în lucrări consacrate acestei teme (Antropologie și Eseu asupra bolilor capului) analizând tulburările psihice și suicidul, subliniază caracterul de „boală” al acestora, pregătind în felul acesta „medicalizarea” nebuniei care se va realiza la scurta vreme. Intrarea definitivă a nebuniei în sfera medicinei și transformarea ei în boală psihică se produce la sfârșitul secolul al XVIII-lea și începutul secolul al XIX-lea de către Ph. Pinel a cărui operă psihiatrică este continuată de S. Esquirol în Franța și de către A
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o nouă formă de „înțelegere” a umanului, o nouă „interpretare” de factură dinamică a vieții psihice, dar și o explicare a bolilor sufletului pe care le va trata prin metode psihologice (psihoterapie). Primele clasificări Primele încercări de a clasifica formele nebuniei aparțin medicilor care văd în aceasta alterări ale spiritului. Clasificările medicale sunt făcute după modelul științelor naturii, luându-se ca repere modele de gândire oferite de medicina somatică. Sunt introduse noțiuni care denumesc formele nebuniei din punct de vedere medical
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
încercări de a clasifica formele nebuniei aparțin medicilor care văd în aceasta alterări ale spiritului. Clasificările medicale sunt făcute după modelul științelor naturii, luându-se ca repere modele de gândire oferite de medicina somatică. Sunt introduse noțiuni care denumesc formele nebuniei din punct de vedere medical și se caută localizarea acesteia în corpul bolnavului. Paracelsus clasifică nebunia în următoarele patru grupe: 1) Lunatici, la care boala este legată de influența fazelor lunare; 2) Insanii, care desemnează o afecțiune ereditară; 3) Vesanii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medicale sunt făcute după modelul științelor naturii, luându-se ca repere modele de gândire oferite de medicina somatică. Sunt introduse noțiuni care denumesc formele nebuniei din punct de vedere medical și se caută localizarea acesteia în corpul bolnavului. Paracelsus clasifică nebunia în următoarele patru grupe: 1) Lunatici, la care boala este legată de influența fazelor lunare; 2) Insanii, care desemnează o afecțiune ereditară; 3) Vesanii, la care boala este caracterizată prin pierderea simțurilor și a rațiunii datorită abuzului de băuturi și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]