10,187 matches
-
moderației nespectaculoase. În contra direcției revoluționare, care face apel la modificările dramatice de decor și la retorica inflamată, junimismul militează, nu mai puțin pasionat, pentru evoluția care face să rodească sâmburele din solul național. Din această perspectivă, se poate observa în reflecția lui Carp o obsesie a policentrismului: modernizarea ro mânească păcătuiește prin concentrare administrativă și prin hipertrofiere. Anemia vieții locale, tendința de a acorda Centrului putere de decizie prin ucaz sunt semnele unei patologii care își are originile îndepărtate în mecanica
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
ilustrează profesiunea de credință liberal conservatoare a unui ju nimist impenitent. Mai mult decât un elogiu necritic și pătimaș al marii proprietăți, mai mult decât o probă de „reacționarism“, textul oratoric al lui P.P. Carp este îndatorat unei linii de reflecție care urcă până la 1870- 1871, atunci când Junimea alegea să intre în politica mili tantă. Acum, la 1914, ca și la 1871 sau 1884, gân direa lui Carp se sprijină pe pilonii evoluționismului, prudenței și criticii reformelor hazardate. Dema gogia politică
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
societăți care a aplicat doar parțial prevederile de la 1866. Este o societate care rămâne esențialmente centralizată, dominată de instinctul clientelar și lipsită de osatura juridică care să garanteze efectivitatea cetățeniei. Înainte de a dezbate natura corpului electoral în termeni de cantitate, reflecția junimistă relevă cali tatea precară a procesului electoral, dominat de omni potența guvernamentală și intimidarea administrativă. Extinderea votului împinge în plan secund efectul neintenționat al schimbării: odată cu lărgirea numărului de votanți, puterea de influențare a cabinetelor asupra voinței naționale va
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
reacționară“ în anul de grație 1914. Insistența cu care elita politică liberală își formulează pledoaria pentru expropriere duce la conturarea, pentru a câta oară?, a unei perspective liberal conservatoare junimiste. În cele din urmă, iar acesta este unul dintre pilonii reflecției conservatoare occidentale, argumentul lui P.P. Carp reafirmă caracterul natural și fecund al unei distribuții inegale a proprietății. Comunitatea nu poate fi nivelată, iar diferențele de cultură și de energie se traduc în diversitatea peisajului social. Experi men tul etatic nu
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
istoriei intelectuale, junimismul poate fi recitit astăzi ca punctul de plecare în acest itinerar al moderației și al libertății. Timbrul său îi poate fortifica pe cei care se încăpățânează să creadă în evoluție, nefiind ademeniți de vocea ispititoare a mesianismului. Reflecția Junimii este un port către care ne putem îndrepta oricând - farul ce veghează aici duce mai departe, spre largul oceanului tulburat al pasiunilor și resentimentelor, seninătatea lucidității și încrederea în spiritul critic, ca alternativă la fanatism.
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
ca democrația să poată fi obținută pretutindeni în lume, ca și o pregătire pentru eventualitatea ca multe țări aparent apropiate de «separarea instituțională» să alunece înapoi, în loc să o realizeze în curând. [...] întreaga poveste, cu accidentele, triumfurile și tragediile ei, merită reflecția serioasă a oricărei persoane care, în dorința de a institui și ocroti libertatea, evită dezamăgirile inutile și disperarea și vrea să acționeze inteligent pentru a obține ceea ce e posibil să se obțină. Dar, chiar și pentru un chietist, pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
științe socioumane și mult simplificate (așa cum a fost cazul „istoricismului”, fiind în vecinătatea altor termeni înrudiți și ambiguu folosiți ca „istorism” ori „istoricitate”), din diverse teorii și cazuri particulare, din influențe ale ideologiei oficiale, uneori din interpretări excesive bazate pe reflecții lacunare și pe lecturarea izvoarelor având prejudecăți motivate ideologic. Dacă aproape orice cuvânt, termen sau nume generic dat pentru a individualiza un set de noțiuni circumscrise unui domeniu este marcat inevitabil de un sens originar care, de obicei, tinde să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care dă de fapt marca sa inconfundabilă: apariția omului ca actor și creator al istoriei. Dilema privind încadrarea istoriei în rândul „științelor” sau „artelor” este de dată oarecum recentă, mai precis din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Reflecția sistematică asupra istoriei pentru pătrunderea naturii sale se produce o dată cu imaginarea ei ca disciplină cognitivă academică în acest secol sub amprentele pozitivismului, determinismului economic și istoricismului. Cu mai bine de o jumătate de secol înainte de declanșarea unei adevărate pasiuni în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un adevăr științific empiric al prezentului, atunci de ce să nu fi existat și un adevăr al trecutului? De la enunțarea principiilor societății comuniste guvernate de Rațiune și știință și cândva tangibile a lui Marx și până la dictatura proletariatului condus de Lenin, reflecția istorică și rezultatele sale în privința sensurilor, accepțiunilor și asocierilor date disciplinei istoriei au parcurs tot spectrul politico-ideologic și academic-cognitiv. Regimul politic al dictaturii proletariatului, tot mai birocratizat și anchilozat, a avut o contribuție majoră în scrierea istoriei și în sublinierea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
înlăture grava criză de sistem a statelor comuniste, slăbiciunea marxismului constând în însăși construcția sa inițială. Polarizând cele două spații, cel occidental și cel estic-european, și grupând grosso modo seturile de propoziții prin asimilarea primului cu o formă teoretic-abstractă de reflecție, de ajustare, actualizare și nuanțare a învățăturilor marxiste și a celui de-al doilea cu aplicarea acestora ad litterram, se poate spune că incapacitatea marxismului de a fi exact ceea ce trâmbițase a fost încă o dovadă a sa de inadecvare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și poziții puternice din punctul de vedere al ierarhiei sociale simbolice. în afara acestor observații pertinente, eu cred că marea lovitură dată de regim în a expropria cunoașterea și în a încuraja valori dubioase a constat în favorizarea unei absențe a reflecției, de orice tip, privind demersul istoric. Proclamând doctrina națiunii socialiste, puterea a stimulat gândirea șablonată, „slabă” (nu în sensul lui Vattimo, ci tocmai dimpotrivă; „slabă” sau „precară,” din punctul de vedere al coerenței metodologice și al construirii interpretării). Gândirea a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
precară,” din punctul de vedere al coerenței metodologice și al construirii interpretării). Gândirea a rămas „șablonată” în cazul cel mai fericit, dacă nu cumva aparatul a sprijinit asiduu crearea unui tip de atitudine pe care îl voi numi „lene a reflecției” sau o „suspendare a activității spiritului.” Acest tip de gândire se face vinovat de încălcarea unuia dintre principiile de bază enunțate de R.G. Collingwood în clarificarea reflecției filozofice („gândire de gradul al doilea”) a istoriei comparate cu filozofia în sine
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
asiduu crearea unui tip de atitudine pe care îl voi numi „lene a reflecției” sau o „suspendare a activității spiritului.” Acest tip de gândire se face vinovat de încălcarea unuia dintre principiile de bază enunțate de R.G. Collingwood în clarificarea reflecției filozofice („gândire de gradul al doilea”) a istoriei comparate cu filozofia în sine, ca disciplină separată („gândire de gradul întâi” sau, ca să folosesc cuvintele lui Collingwood însuși, „gândirea în relația ei cu obiectul său nu este pur și simplu gândire
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
-l reconstituie. Această reconstituire este capătul inducțiilor, a căror stare actuală constituie punctul de plecare. în cazul cel mai favorabil, acela al perioadelor geologice, realitatea prezentă este proiectarea spațială a devenirii”. Pentru a avea o imagine și mai completă a reflecției asupra trecutului, invoc și opinia lui Collingwood care așeza evidența sau izvorul/sursa în centrul meditației privind acuitatea cercetării istorice pe care le-a lăsat acțiunea (sublinierea îmi aparține) din trecut: „the traces left by past actions in the present
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care tot ceea ce aparținea domeniului istoriei era destinat națiunii. în România ceaușistă nu mai este nevoie să repet cum s-au împletit istoria și trecutul; celui de-al doilea element al triadei istorie - timp - trecut i-a fost hărăzită o reflecție aparte. Să trecem la seducția pe care o exercită puterea exemplului, mult mai spectaculos decât dezbaterea teoretică, prin proporțiile efortului investit, cu adevărat personal, în a-și exercita vocația pedagogică a opinentului în materie de trecut național. în învățătura marxistă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cum este timpul. Curios lucru, tocmai timpul, care pare a fi una din noțiunile fundamentale ale istoricilor, nu se bucură de o simpatie prea mare în rândul acestora. Timpul a devenit una dintre principalele preocupări ale filozofilor și puține sunt reflecțiile „pure” despre timp în rândul istoricilor; mai frecvente sunt creațiile de ficțiune care au creat o întreagă literatură. Nu este însă mai puțin adevărat că în complexitatea întreprinderii de a găsi răspuns la interogația privind natura timpului responsabilitatea aparține fiecărei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
trecutul și timpul, plasa prezentul, timpul cel mai greu de definit, în centrul oricărui demers istoric. Trecutul există numai în măsura în care orice referire la el înseamnă un alt prezent, iar „orientarea către viitor” reconfigurează de fiecare dată axa trecut - prezent - viitor: „Reflecția asupra istoriei, foarte răspândită în clipa de față, vede în aceasta doar o acțiune ce nu mai poate fi adusă înapoi în prezent, vede în ea doar ceea ce a trecut. Reflecția asupra a ceea ce a trecut este inepuizabilă. Ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
viitor” reconfigurează de fiecare dată axa trecut - prezent - viitor: „Reflecția asupra istoriei, foarte răspândită în clipa de față, vede în aceasta doar o acțiune ce nu mai poate fi adusă înapoi în prezent, vede în ea doar ceea ce a trecut. Reflecția asupra a ceea ce a trecut este inepuizabilă. Ea se rătăcește în materialul pe care îl cercetează. Căci această istorie și temporalitatea prezentului nu se apropie deloc de trecut, ci are de-a face doar cu alt prezent. Trecutul rămâne inaccesibil
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
există numai în măsura în care este pus în relație cu ființa, mai precis cu Dasein-ul ființei, ființarea ei, dar nu în solipsism, ci în așa-numitul fapt-de-a-fi-în-lume și în faptul-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul (în lume). Pentru Heidegger, atât timpul, cât și trecutul nu înseamnă numai reflecția asupra a ceea ce s-a petrecut și nu mai este posibil să fie readus; ele au valoare recurentă deoarece conștiința Dasein-ului, fără a ajunge încă la săvârșire, are capacitatea de a readuce în prezent ceea ce s-a petrecut în trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conferit istoriei. Hermeneutica istorică și revalorizarea teoretică a narațiunii au fost preocupările mai degrabă excentrice și interdisciplinare ale unor cercetători din afara câmpului istoric pentru care acest exercițiu al speculației filozofice și al interpretării ținea de înclinația lor către actul de reflecție. Pentru a mă întoarce și a reaminti că anterior pomenisem de intervențiile românești pe piața „dezbaterilor ideologice”, ca să parafrazez numele unei celebre colecții de volume inițiate de Editura Politică, intenționez să aduc în atenție și un exemplu în care autori
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
apel la flash-urile memoriei. în acest text am încercat să arăt care sunt principalele echivalențe date disciplinei istoriei și m-am concentrat asupra a trei semnificații majore: trecutul, timpul și narațiunea. Deși conceptualizarea tuturor acestor semnificații a fost rodul reflecției și speculației filozofice încă din Antichitate, nefiind condiționate de spațiile culturale în care ele au fost produse, m-am limitat la a descrie particularitățile acestora în spațiul fost comunist al Europei Centrale și de Est, oprindu-mă în special asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
condiționate de spațiile culturale în care ele au fost produse, m-am limitat la a descrie particularitățile acestora în spațiul fost comunist al Europei Centrale și de Est, oprindu-mă în special asupra cazului românesc între 1970 și 1989. Spre deosebire de reflecția asupra naturii istoriei produsă în dezbaterea academică liberă din Occident, în care au fost puse în joc toate teoriile, argumentele și aplicațiile intelectualilor, în spațiul fost comunist regimul politic a avut o influență decisivă în orientarea speculației filozofice, în modelarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
independent. Concepte culturale ca protocronismul istoric, deosebit de cel literar, care fie au fost trasate ca sarcini de partid, fie s-au insinuat în cercetarea academică, și cultivarea conformismului în gândire de către aparat au avut ca rezultat fenomenul de suspendare a reflecției și interogației în domeniul istoriei și o lenevire a spiritului istoricului. Daniel NAZARE „Junimea” și Titu Maiorescu în istoriografia română (1946-1989) Literații din București socoteau „Junimea” în secolul al XIX-lea o societate de bețivi, cu sediul într-o crâșmă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Paris între 1945 și 1956, cu precizarea că a existat o legătură constantă între dimensiunea politică și cea culturală a exilului, astfel încât analiza uneia ar fi trunchiată fără referiri la cealaltă. 1. Cadrul conceptual Relativismul este unul dintre cuvintele-cheie ale reflecției contemporane asupra istoriei și a scrisului istoric. Riscul principal pe care această abordare îl presupune este dispariția referințelor axiologice ale fiecărui domeniu, a liniilor de demarcație dintre domenii, dintre discipline, dintre știință și metodele sale de cercetare. în paradigma de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
toate acestea în minte, prin integrarea tragicei sorți a etnicilor germani în contextul mai larg al istoriei României și Europei - în special în manualele de istorie -, nu doar că îi facem pe aceștia mai vizibili ca indivizi, dar încurajăm și reflecția asupra noastră și asupra propriilor societăți și sisteme politice. Astfel, nu putem să nu amintim cuvintele Leonei Toker privind importanța memoriei Gulag-ului: Scala valorilor noastre se modifică și viețile noastre sunt plasate în perspectivă. Această autotestare ia deseori forma
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]