10,956 matches
-
nici funcție, ci ocupă poziția unei rude, adică a tatălui, în care întreaga națiune recunoaște unitatea sa de sânge” (Haxthausen, 1853, vol. III, 163). Natura mir-ului trebuie căutată în „caracterul fundamental al naționalității slave în general și al celei rusești în particular”, și anume: „Popoarele slave sunt în general foarte sociabile, dar poporul rus este cel mai sociabil dintre toate” (Haxthausen, 1853, vol. III, 132). Tema explicativă a sociabilității caracteristice poporului rus este reluată în repetate rânduri de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
maică, taică, mătușă, tataie, soră, frate ș.a.), fără a avea însă amploarea semnalată de Haxthausen în cazul rușilor. De asemenea, există exemple de creații populare literare în care pământul, asemenea femeii, devine roditor dacă este însămânțat de un bărbat. Familia rusească Încercând să explice forma de familie rusească, Haxthausen o pune în legătură cu caracterul patriarhal al societății rusești în general: „În timp ce celelalte state din Europa sunt, datorită originii și dezvoltării lor, state feudale, Rusia este un stat patriarhal. O serie întreagă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
fără a avea însă amploarea semnalată de Haxthausen în cazul rușilor. De asemenea, există exemple de creații populare literare în care pământul, asemenea femeii, devine roditor dacă este însămânțat de un bărbat. Familia rusească Încercând să explice forma de familie rusească, Haxthausen o pune în legătură cu caracterul patriarhal al societății rusești în general: „În timp ce celelalte state din Europa sunt, datorită originii și dezvoltării lor, state feudale, Rusia este un stat patriarhal. O serie întreagă de consecințe decurg din acest simplu adevăr (...). Familia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cazul rușilor. De asemenea, există exemple de creații populare literare în care pământul, asemenea femeii, devine roditor dacă este însămânțat de un bărbat. Familia rusească Încercând să explice forma de familie rusească, Haxthausen o pune în legătură cu caracterul patriarhal al societății rusești în general: „În timp ce celelalte state din Europa sunt, datorită originii și dezvoltării lor, state feudale, Rusia este un stat patriarhal. O serie întreagă de consecințe decurg din acest simplu adevăr (...). Familia este miniatura națiunii. În ea domnește o perfectă egalitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
familiei trebuiau să aleagă un șef sau părinte. Dacă alegerea lor cădea asupra celui mai tânăr, acesta era cu toate acestea numit bătrânul sau tatăl, iar toți i se supuneau fără rezerve. (...) Același principiu era în folosință în familiile princiare rusești. Marele Duce [Grand Duc] se numea mereu cel mare, chiar și atunci când era mai tânăr decât principii ce îi erau subordonați; atunci când printr-o întâmplare oarecare unul dintre frații mai mici devenea Mare Duce, frații săi mai mari îl numeau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
de 30 de ani și uneori chiar și dincolo de aceasta. Numai după ce fiul însuși are copii adulți, această dependență se diminuează în mod progresiv”. Descrierile de mai sus permit o serie de comentarii referitoare la diferențele existente între familia tradițională rusească (și în general cea slavă) și familia tradițională românească. Diferențele pot fi în primul rând remarcate în ceea ce privește compoziția familiei. În varianta sa cea mai răspândită, familia românească era alcătuită dintr-un cuplu căsătorit, cel al părinților, împreună cu copiii săi necăsătoriți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
așa-numita Militärgrenze), unde separarea grupurilor familiale după căsătoria copiilor a fost interzisă de autorități din motive strategice. Odată dispărute aceste forme de organizare a statului austriac, societatea rurală a revenit la vechile ei forme de viață. Haxthausen descrie familia rusească ca și cum ar fi organizată în aceeași manieră pe întreg teritoriul Rusiei. Or, dacă principiul traiului în comun al părinților și fiilor căsătoriți era aproape generalizat în secolul al XIX-lea, formele de viață familială nu erau peste tot aceleași, caracterul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
dacă principiul traiului în comun al părinților și fiilor căsătoriți era aproape generalizat în secolul al XIX-lea, formele de viață familială nu erau peste tot aceleași, caracterul mai arhaic sau mai evoluat al acestora diferențiind între ele numeroasele regiuni rusești. Modul de transmitere a funcției de conducere, precum și numele de bătrân dat șefului grupului par însă a fi fost pe larg răspândite în Rusia. Rolul de șef corespundea adesea cu acela de tată sau bunic, situație întâlnită și la alte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
în acest tip de grup familial este situația în care unul dintre frați ajunge să ocupe această poziție, fapt ce presupune traiul în comun al fraților chiar și după dispariția tatălui sau bunicului. O altă diferență existentă între familia tradițională rusească și cea românească o constituie instituția bătrânilor. În limba română, cele două cuvinte comparabile cu starâi slav sunt: bătrân (de origine latină) și moș (de origine dacă). Ambele desemnează în limbajul curent, ca și varianta lor slavă, persoanele în vârstă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cei aflați încă în lumea viilor continuă să păstreze legătura. Moșii sunt totodată și protectorii de dincolo ai familiei și neamului. Proprietatea asupra pământului și subunitatea familială numită tiaglo Haxthausen reține trei caracteristici ale proprietății asupra pământului în satele devălmașe rusești: aceasta este colectivă, egalitară și temporară. „Poporul este pătruns de sentimentul că întreg teritoriul Rusiei (...) aparține indivizibil întregii națiuni și, în consecință, fiecărui membru al tribului și că Țarul, în calitatea sa de șef suprem al comunității, are dreptul să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Restul, proprietatea obștilor, familiilor etc., nu este decât o proprietate temporar concesionată ce nu se sprijină pe principiul stabilității. În toate epocile și în toate relațiile de viață, se poate vedea cum comuniunea de bunuri este principiul fundamental al societății rusești, în timp ce la alte popoare (...) acest principiu nu se aplică decât în relațiile familiale și de căsătorie” (Haxthausen, 1853, vol. III, 157). În mir-ul rusesc, împărțirea pământului se bazează pe principiul conform căruia întreaga populație masculină a satului alcătuiește o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
relațiile de viață, se poate vedea cum comuniunea de bunuri este principiul fundamental al societății rusești, în timp ce la alte popoare (...) acest principiu nu se aplică decât în relațiile familiale și de căsătorie” (Haxthausen, 1853, vol. III, 157). În mir-ul rusesc, împărțirea pământului se bazează pe principiul conform căruia întreaga populație masculină a satului alcătuiește o unitate colectivă. La fel, totalitatea terenurilor, fie că este vorba de terenuri cultivabile, pajiști, pășuni, păduri, lacuri sau heleșteie, formează o unitate funciară ce aparține
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
împărți în mod drept terenurile arabile, atât de diferite ca valoare, după cum sunt mai mult sau mai puțin fertile, mai apropiate sau mai depărtate de sat?” - se întreabă în final Haxthausen (1847, vol. I, 112). Grupul domestic al unei gospodării rusești constituie o unitate socială bazată pe solidaritatea membrilor săi care lucrează împreună, au un buget comun, trăiesc laolaltă în aceeași gospodărie și formează o singură comunitate spirituală (Stahl, 1991). Între aceștia (de fapt, între membrii de sex masculin ajunși la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
individual, de la fiecare contribuabil în parte, totalitatea contribuabililor dintr-un sat continuau să se întâlnească în obște, pentru a redistribui suma ce revenea fiecăruia (Stahl, 1998, vol. II, 68-71). Dacă la români nu există o unitate socială de tipul tiaglo-ului rusesc, se întâlnește în schimb ideea conform căreia odată cu nunta ia naștere o nouă unitate socială. Felul în care acest eveniment era altădată sărbătorit în satele românești constituia un mod de înștiințare a întregii colectivități de apariția unei noi gospodării care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
oameni, dar și de apariție a unei noi gospodării, cu tot ceea ce presupunea aceasta, în materie de drepturi asupra părților devălmașe și asupra pământului ce aparținea până atunci tatălui. Principiul egalitar de împărțire a pământului între tiaglo-urile existente în comunitatea rusească se regăsește și în lumea satelor devălmașe românești, unde fiecare fecior avea dreptul să primească o parte din pământul tatălui egală cu cea a fraților săi. În timp ce respectarea drepturilor tiaglo-urilor în satul rusesc garanta menținerea pe termen lung a principiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
a pământului între tiaglo-urile existente în comunitatea rusească se regăsește și în lumea satelor devălmașe românești, unde fiecare fecior avea dreptul să primească o parte din pământul tatălui egală cu cea a fraților săi. În timp ce respectarea drepturilor tiaglo-urilor în satul rusesc garanta menținerea pe termen lung a principiului egalitar de distribuire a terenurilor, împărțirea egală a pământului între frați în satul românesc a dus în timp la o inegalitate începând cu generația următoare. Cauza inegalității consta în numărul de copii pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
părăsirea culturii, era aceea în care locul despădurit devenea pășune pentru animale. Apoi, când mlădițele se înmulțeau, terenul era părăsit, iar pădurea își reintra în drepturi (Stahl, 1998, vol. I, 248-254, 272-278). Această tehnică a dat naștere atât în regiunile rusești, cât și peste tot acolo unde a fost folosită, la un sistem de proprietate arhaic, în care terenul rămânea proprietatea gospodăriei sau grupului de persoane care l-a despădurit și defrișat, atâta vreme cât membrii acesteia îl cultivau. Este așadar vorba de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
proprietate arhaic, în care terenul rămânea proprietatea gospodăriei sau grupului de persoane care l-a despădurit și defrișat, atâta vreme cât membrii acesteia îl cultivau. Este așadar vorba de o proprietate temporară ce acompania o formă de agricultură itinerantă. Deosebirea dintre satul rusesc și cel românesc constă în faptul că populațiile slave au înaintat încontinuu spre nord și spre răsărit, agricultura itinerantă desfășurându-se pe un teren ce își schimba în permanență configurația: „Încă și astăzi mai poate fi remarcat slabul atașament pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ca datând din vremuri imemoriale (înainte de întemeierea statelor feudale) (Stahl, 1998, vol. I, 94-105). Agricultura itinerantă românească se desfășura așadar pe teritoriul fiecărui sat în parte, fiind vorba de populații ce nu se deplasau încontinuu spre noi regiuni. În regiunile rusești existau și sate ce funcționau în sistemul celor trei tarlale. Haxthausen le semnalează în districtul Iaroslav (Stahl, 1998, vol. I, 129) și în apropiere de Kiev (Stahl, 1998, vol. II, 437), pe malul Nistrului. Despre acestea din urmă se menționează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ar putea fi și el plin de interes, prin punerea în lumină a asemănărilor și deosebirilor existente între două societăți de religie ortodoxă. Revenind la obiectul studiului nostru, se impun câteva observații: a) Elementele ce apropie satele românești de cele rusești descrise de Haxthausen sunt mai ales cele care pot fi regăsite și la alte populații europene în secolul al XIX-lea. Dintre acestea putem menționa: tehnicile defrișării prin incendiere, formele arhaice de agricultură itinerantă acompaniate de forme de proprietate temporară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
precumpănitor al bătrânilor, deosebirile dintre loturile cultivate, aflate în proprietate individuală (terroir), și cele devălmașe (communaux) și mai ales atât de importantul principiu al distribuirii egalitare a terenurilor. b) Printre deosebirile cele mai evidente existente între satele românești și cele rusești se numără: alcătuirea familiei și sistemul de transmitere a proprietății. Acestea acordă un loc aparte satului devălmaș românesc în ansamblul populațiilor vecine, așa după cum existența grupului familial numit tiaglo, precum și permanenta schimbare a proprietăților caracterizează și totodată deosebesc satele rusești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
rusești se numără: alcătuirea familiei și sistemul de transmitere a proprietății. Acestea acordă un loc aparte satului devălmaș românesc în ansamblul populațiilor vecine, așa după cum existența grupului familial numit tiaglo, precum și permanenta schimbare a proprietăților caracterizează și totodată deosebesc satele rusești de alte sate europene. Bibliografie Adamovsky, Ezequiel. (2003) Russia as a Space of Hope: Nineteenth-Century French Challenges to the Liberal Image of Russia. European History Quarterly. Londra, vol. 33, 4, 411-449. Adamovsky, Ezequiel. (2004). Russia as the Land of Communism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
I, VII-VIII. Starr, op.cit., p.469. Haxthausen, Études sur la situation intérieure..., vol.I, VII. Grunwald, op.cit., 52. Haxthausen, Études sur la situation intérieure..., vol.III, 129. Ibidem, vol.I, VII. Pentru o prezentare a modului în care mir-ul rusesc a fost „folosit” în favoarea unei doctrine politice sau a alteia în Franța, vezi Ezequiel Adamovsky Russia as a Space of Hope: Nineteenth-century French Challenges to the Liberal Image of Russia in European History Quarterly, Londra, vol. 33, 4, 2003, 411-449
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
1990, cu o excelentă introducere de Marc Raeff, pe care o vom folosi în continuare. Haxthausen, Études sur la situation intérieure..., vol.I, V. Ibidem, VI. Ibidem, vol.III, 127. Ibidem, 5-6. Opoziția existentă între cele două straturi ale societății rusești este remarcată câțiva ani mai târziu și de Anatole Leroy-Beaulieu, care consemnează: „Pătura superficială, clasele superioare au fost singurele care s-au impregnat de moravuri și idei occidentale: fondul, masa poporului a rămas de nepătruns. Cum unii continuau să rămână
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
fanariote, Editura Univers, București, 1982). Andrei Veress, Pictorul Barabas și românii (cu însemnările sale din 1833 despre viața bucureșteană), în Academia Română Memoriile Secțiunii Literare, București, seria III, tomul IV (1928-1929), 379. Ibidem, 380-381. Deși subliniază distincția existentă între comunitatea sătească rusească, mir-ul, și conceptul commune din limba franceză, în versiunea franceză a textului lui Haxthausen acesta din urmă este în mod frecvent utilizat în desemnarea deopotrivă a obștei, a satului sau a comunității sătești. Din acest motiv, în traducerile realizate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]