94,231 matches
-
elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul mitului, sunt invocați pentru a da mărturie despre veridicitatea povestirii. La rândul său, Anu este alungat, tot după nouă ani și tot de către paharnicul său, Kumarbi, „vlăstarul” lui Alalu, și fuge spre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
masă comise de Mesha În decursul luptelor sale și consacrarea victimelor lui Kemosh este o acțiune Înrudită cu ¡¶rem-ul iudaic. Jertfirea fiului de rege pe ziduri, comisă pentru a-i impresiona pe asediatori și a-i face să se retragă (2 Regi 3,27) este greșit asimilată sacrificiilor umane, fiind de fapt vorba de o ucidere ritualică excepțională pentru rezolvarea unei situații de criză și pentru a recâștiga protecția lui Kemosh. 3. Edomițiitc "3. Edomiții" Edomiții locuiau În podișul Seir
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scrierilor, este orientată În Întregime spre mantică, funcțională prin lectura minuțioasă a semnelor voinței divine și prin observarea scrupuloasă a ritualurilor. Fragmentele acestei literaturi ne permit să abordăm mai Îndeaproape unele trăsături fundamentale ale mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să-și manifeste oamenilor propria voință. Dar, În timp ce religiile contemporane, greacă și romană, teoretizează pax deorum, echilibrul pacific Între sfera divină și sfera umană și necesitatea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inițiativa de a trimite un mesager de împăcare lui Senaherib, aflat la Lachiș, și însuși Ezechia își recunoaște „vina” față de regele Asiriei (2Rg 18,14). Aceasta înseamnă implicit că nu trebuia să se răzvrătească. Se subînțelege că Senaherib s-a retras după acest compromis. Partea a doua, mult mai lungă (2Rg 18,17-19,37), e construită ca un diptic: găsim, de fapt, două mesaje ale lui Senaherib pentru Ezechia (2Rg 18,17-36 și 19,9b-13), două reacții ale regelui Ezechia (18
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
În descrierea pe care o face campaniei lui Asurbanipal împotriva Egiptului (spre anul 663 î.C.), spune că armata asiriană a fost asaltată de șoareci care au mâncat toate echipamentele de piele și astfel au constrâns armata asiriană să se retragă. În plus, Herodot insistă că regele Asiriei se numește Senaherib și nu Asurbanipal, o evidentă inadvertență (Herodot II.141). Șoarecii, după cum se știe, sunt purtători ai bacilului ciumei care putea ușor să lovească o armată aflată în campanie, dat fiind
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
barbian ( Remușcare, Debusolare, Chemări de toamnă, Melancolie). Țintind să fie poet al „adevărului crud” și al „ultimei crize”, pentru care întregul univers e o idee, el se simte atins de morbul îndoielii, al zădărniciei și, ca un „zeu frustrat”, se retrage din „orașul atomic”; îndrăgostit de „semn” și de „ore”, nu va putea niciodată defini limita iubirii, între realitate și vis. „Personaje” ca Pitagora, Euclid, Socrate, Homer, Borges, Kant, prezente în versuri, accentuează livrescul textelor. Departe de formulele poetice la modă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
în același timp constituindu-se într-o contrapondere la retorica vitalistă, însoțită de gesturi ample, a poemelor anterioare: „Studiul profund al melancoliei / cere o masă de brad și / un câine roșu trebuie / să latre pe o mare neagră”. Poetul se retrage din lume și își concentrează atenția asupra muzicii îndepărtate, provenind din adâncimile insondabile ale sufletului: „Fericit este sufletul meu / scufundat în tăcere și așteptare / stau singur și ascult amurgul / cucerindu-mă ca pe o cetate părăsită”. Cele două tonalități dominante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
atentat la adresa libertății. Ce este bine și ce este rău pentru mine, când trebuie să fiu apărat și când expus, ce se cuvine să fac și ce nu - sunt lucruri pe care nu eu le hotărăsc. Întrucât mi s-a retras dreptul de a hotărî în privința mea, întrucât tot ce fac și sunt cade sub recompensă și pedeapsă - sunt infantilizat. Umilirea este infantilizare. Umilit fiind, cunosc regresia la stadiul în care, în toate privințele esențiale, se hotărăște pentru mine pentru că eu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât oriunde, în frică eu sunt. În timp ce mă adună între hotarele ființei mele, frica îi trasează și îi măsoară acesteia teritoriul. Nici o parte din mine nu rămâne, desprinsă, în afara mea. Totul este retras aici, concentrat, compact, coerent. De-abia acum, în această contracție de ființă, aflu cât de mult sunt. Știu că sunt, pentru că, fiindu-mi frică, sunt amenințat să nu mai fiu. Și în această amenințare esențială a ființei mele aflu cât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care își ratează esența. Esența
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcându și public eșecul și încercând să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o, bovaricul, aspirând în secret și în întunericul neputinței sale, rămâne instanța solitară a eșecului său și își privatizează sinuciderea. Pentru că resemnarea l-ar aduce în modestia unui destin refuzat, marele bovaric nu va accepta ca soluție a eșecului decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
puterii mele rămâne ascunsă. Abia distrugându le, acest temei ajunge vizibil. Încetând să ocrotesc, am devenit singur. Dar pentru că temeiul puterii mele este dependența, independența singurătății îmi este refuzată și eu nu pot, asemeni celui puternic în sine, să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că este avansare imperturbabilă către o cuprindere mai vastă (el începe modest și sfârșește grandios), preluarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
reprezintă, drept forma de manifestare a unei puteri „supranaturale“, deci ca putere instituită pur și simplu. În acest caz, sursa 124/DESPRE LIMITĂ puterii nu mai este verificabilă, căci ea cade în afara transmisiei neîntrerupte pe care o presupune lanțul educator-educat, retrăgându-se fie în transcendența divinului, fie în aceea a unui timp prestigios și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
decât pe o cale negativă: știu că sunt pentru că, fiindu-mi frică, sunt amenințat să nu mai fiu. Frica mă face să mă adun în mine și să-mi măsor întinderea în această supremă concentrație de ființă. Constrâns să mă retrag în mine și să mă „reculeg“ între hotarele primite, eu îmi percep identitatea ca identitate înfricoșată. Frica trasează conturul eului meu ca eu primit prin această contracție de ființă. Dimpotrivă, contemplarea liberă și decontractată a hotarelor mele se produce ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
diferă de Occident. Dr. Samuel Johnson nu prea ar putea justifica prezența istoricilor în acest context, și nici măcar Descartes sau Voltaire. Sub imperiul obligației menționate mai sus, pentru un istoric consacrat, a nu-și asuma un rol politic, a se retrage în Turnul de Fildeș de dragul obiectivității abstracte ar fi fost adesea echivalentul trădării. Voia oare Iorga ceva nou? A avut oare posibilitatea de a alege? Iluminismul a dus la Revoluția Franceză, la libertate, egalitate și fraternitate. Dar s-a ivit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
i-a smuls Bucovina Porții Otomane. Austriecii au colonizat aici ucraineni, germani și evrei pe parcursul următorilor 120-150 de ani. Rușii au pus mîna pe jumătatea de răsărit a Moldovei, Basarabia, în 1812. A urmat o rusificare brutală. Românii s-au retras la adăpostul experienței lor istorice: rezistența pasivă. După tratatul de pace de la Adrianopole din 1929, principatele române au devenit protectorate rusești. Consulii ruși erau stăpîni supremi la Iași și București și îi tratau pe boierii români "ca pe niște cîini
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
l-a recitit pe Eminescu mai atent și mai profund ca înainte, admirația sa pentru marele om și pentru țărănimea română crescînd și mai mult68. Dar Parisul sfîrșitului de veac a reușit să pătrundă în lumea izolată în care se retrăsese savantul Iorga: Parisul lui Ravachol și al bombelor anarhiștilor explodînd în jurul lui; cea a Președintelui Saadi Carnot; cortegiul bine intenționatului și nefericitului împărat al Braziliei, Don Pedro, străbătînd Place de la Concorde; al obtuzului antirepublican Boulanger și al lui Paul Déroulède
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care l-am cunoscut personal, alături de care am trăit, ale cărui aspirații și idealuri le-am împărtășit, pe care l-am însoțit în lungi călătorii și cu care am petrecut o perioadă în chilia mănăstirii Célestine din Paris unde se retrăsese, total deziluzionat, cu o singură dorință, ca moartea să-l mîntuiască de toate suferințele îndurate"71. Astfel s-a născut istoria ultimului cancelar al Ciprului, care militase pentru o cruciadă în secolul al XIV-lea. Ar fi fost un mare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
conducerea lui Scurtu) pînă în iunie 1910. Să analizăm audiența și țelurile colaboratorilor lui Iorga și ale "Sămănătorului". Aproape toți colaboratorii revistei erau ardeleni: George Coșbuc, Ion Gorun, Ilarie Chendi, Botiș-Ciobanu, Ștefan O. Iosif, vasluianul Alexandru Vlahuță (care s-a retras în 1902), Sextil Pușcariu, ieșeanul Dimitrie Anghel, Zaharia Bârsan, bîrlădeanca Elena Farago, Ovid Densusianu, Ion Agârbiceanu (singurul nonardelean semnificativ era moldoveanul Mihail Sadoveanu). Predominanța ardelenilor n-ar trebui să surprindă pe nimeni, întrucît ei erau românii cei mai înverșunați. Este
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
budapestan, "Pesti-Hírlap", scria: "Dacă România trădează, românii din Transilvania vor fi ostaticii noștri". Politicianul minoritar român Ștefan C. Pop a elaborat un protest. Colonelul Fischer, însărcinat cu siguranța Bucovinei, declara: " În Bucovina nu cunosc decît germani, evrei... Și trădători"25. Retras din "lupta" totală, Iorga s-a dedicat cursurilor universitare, activității lui de la Academie și a participat la sesiunile Camerei. A organizat ajutorarea prizonierilor români (ai armatei austriece) aflați acum în Rusia. Scriindu-și editorialele, Iorga avertiza mereu împotriva demonstrațiilor, a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trimisă o misiune militară din Franța sub conducerea generalului Henri Berthelot pentru a sprijini efortul de război al românilor. Prima lui remarcă a fost: "Sînteți admirabil de dezorganizați!"50. Așa încît armata română n-a avut încotro și s-a retras în Moldova, lîngă granița cu Rusia. După părerea lui Iorga, dacă le spuneai rușilor că România îi este aliată, ei răspundeau: "Noi nu sîntem aliații României; noi sîntem "protectorii" României"51. Atunci cînd Predealul, aflat la granița austro-ungară, nu a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de rămas bun a cuplului regal a fost deosebit de călduroasă. Acestea sînt genul de gesturi mici care conferă regalității atîta atracție 113. Regele nu a ratificat niciodată tratatul de reasigurare a păcii; nici Brătianu sau liberalii. Cuplul regal s-a retras la Bicaz, în pădurile Carpaților. Pe parcursul întregii primăveri și veri a lui 1918, poziția lui Iorga a rămas impenetrabilă în privința "Ghibelinilor" de la București. I s-au alăturat cei care, ca Take Ionescu erau gata (cum spuneau ei) să meargă pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trecute. Va lipsi de la întoarcerea generalului Berthelot și de la paradele în cinstea victoriei. Nimeni nu l-a chemat pe Iorga să se întoarcă, cu excepția Reginei Maria. Iorga i-a răspuns că "este prea ocupat cu ziarul" (o dată cu armistițiul, Brătianu a retras imediat subvenționarea "Neamului românesc" al lui Iorga). Iorga scria că "nu era loc pentru el printre învingătorii de astăzi, care sînt trădătorii de ieri". Ajuns acum conducătorul țării, Brătianu considera că Iorga era ultima persoană pe care voia să o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
propriul Partid Naționalist Democrat, Cuza și adepții lui au fondat Partidul Naționalist Democrat din România de sub șefia lui A. C. Cuza sau Partidul Naționalist Democrat Creștin. Dar această nouă formațiune avea puține șanse. Cuza era încă deputat, dar prefera să se retragă din politică decît să renunțe la antisemitism. Astfel că Partidul Naționalist Democrat condus de Iorga și ziarul său, "Neamul românesc", și-au văzut de treabă. Devenise clar că Iorga avea nevoie de un propagator mai influent și de un aliat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]