94,231 matches
-
strategie coerentă a Statelor Unite Între 1944 și 1947, obiectivele acesteia erau: 1) să ajungă la un acord continental european cu Stalin; 2) să constrângă Marea Britanie să renunțe la colonii și să adopte convertibilitatea monedei și comerțul liber; 3) să se retragă rapid din Europa. Dintre acestea, numai al doilea a fost atins; al treilea a căzut victimă imposibilității primului. Britanicii aveau altă perspectivă. În 1944, un subcomitet ministerial subliniase patru aspecte de interes maxim În tratativele cu Uniunea Sovietică: 1) petrolul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane În Europa Centrală, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tuturor, imposibil de negociat. În Comisiile Aliate de Control din România sau Bulgaria, sovieticii nici măcar nu se prefăceau că iau În considerare dorințele britanice sau americane, cu atât mai puțin pe cele locale. Numai În Cehoslovacia, de unde Armata Roșie se retrăsese de mult, exista o anumită ambiguitate. Din punctul lui de vedere, Stalin acționa cu ceea ce trecea la Moscova drept bună-credință. El presupunea că Aliații occidentali au Înțeles că sovieticii plănuiau să ocupe și să controleze jumătatea „lor” de Europă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Klement Gottwald credeau sincer că aveau șanse să câștige puterea la urne. La ultimele alegeri dinainte de război avuseseră o prestație respectabilă, obținând 849.000 de voturi (10% din total) În 1935. Nu depindeau de Armata Roșie, care s-a retras din Cehoslovacia În noiembrie 1945 (deși În Praga, la fel ca și În alte părți, URSS a menținut prin personalul său diplomatic unități de spionaj și o importantă poliție secretă). În alegerile cehoslovace din mai 1946, Într-adevăr libere, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vest-german separat. La 18 iunie a fost anunțată o nouă valută, Deutsche Mark, pusă În circulație trei zile mai târziu (bancnotele fuseseră tipărite În mare secret În Statele Unite și transportate la Frankfurt sub escorta armatei americane). Vechea Reichsmark a fost retrasă din circulație, fiecare rezident german putând schimba doar 40 de mărci vechi pentru 40 de mărci noi, după care cursul devenea de 10 la 1. Detestată la Început (fiindcă pe moment a distrus economiile și a mărit prețurile reale, făcând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și poșta se aflau sub control federal. Celelalte servicii și unități economice erau, toate, În mâinile diverselor republici. Până În 1954, 80% din terenul agricol a redevenit privat În urma unui decret din 30 martie 1953 care le permitea țăranilor să se retragă din colective. Din cele 7.000 de colective au mai rămas 1.000. Din confruntarea cu Hitler, Stalin a ieșit mai puternic ca oricând, aureolat, În țară și În afară, de gloria Armatei lui Roșii. Cultul personalității dictatorului sovietic, destul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
antisemitism, ultranaționalism, clericalism și spirit reacționar. Intelectualii, jurnaliștii și profesorii care În perioada interbelică și În timpul războiului Îmbrățișaseră vederi fasciste sau ultrareacționare aveau toate motivele ca, după 1945, să-și afirme zgomotos recentele afiliații progresiste sau radicale (ori să se retragă În umbră, temporar sau definitiv). De vreme ce majoritatea partidelor și ziarelor de orientare fascistă sau ultraconservatoare erau oricum interzise (cu excepția Peninsulei Iberice, unde lucrurile stăteau exact invers), adeziunile politice public exprimate se rezumau la centrul și stânga spectrului. Gândirea și opinia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În serios Notele lui Stalin și i-au declinat oferta. S-a dovedit Însă că aveau perfectă dreptate. Nici măcar conducerea sovietică nu acorda o importanță deosebită propriilor propuneri și nu se aștepta realmente ca americanii, britanicii și francezii să-și retragă trupele, lăsând Germania neutră și dezarmată să plutească În derivă În inima continentului. Stalin și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Varșovia, cele patru puteri ocupante au semnat un tratat privitor la Austria. Aceasta urma să fie independentă și neutră față de NATO și față de Pactul de la Varșovia, liberă să Își aleagă calea 5. Cele patru armate de ocupație urmau să se retragă, deși URSS, care storsese deja 100 de milioane de dolari din zona sa de ocupație În estul Austriei, a obținut un ultim profit obligând Austria să „răscumpere” interesele economice sovietice din sectorul estic al țării pe alte 150 de milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serie de discuții neconcludente ale miniștrilor de Externe la Geneva În vara anului 1959, el și-a repetat solicitările Întâi În 1960, apoi În iunie 1961. Prezența militară occidentală În Berlin trebuia să ia sfârșit. Altfel, URSS avea să se retragă unilateral din Berlin, Încheind pace separată cu RDG și lăsând Vestul să negocieze soarta zonelor proprii de ocupație cu un stat est-german independent. Din noiembrie 1958 până În vara lui 1961, criza Berlinului a fiert la foc mic, nervii diplomatici s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină În scurt timp democrația alpină model: neutră, prosperă și stabilă. Era În parte meritul Armatei Roșii, care a ocupat până În 1955 sudul Austriei, după care s-a retras spre est, dar numai câțiva kilometri - proximitate dezagreabilă care amintea că Austria avea acum trei vecini comuniști (Iugoslavia, Ungaria și Cehoslovacia). Din cauza acestei poziții vulnerabile, erau mai prudente politicile conciliante, neconflictuale, acasă și peste hotare. În plus, Războiul Rece Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partener cu drepturi depline, filmul ar fi putut dăuna relațiilor cu alte state (cum spunea protestul oficial, „va tulbura armonia internațională a festivalului prin evocarea emfatică a unui trecut dureros”). Guvernul francez s-a conformat prompt și filmul a fost retras 17. Aceasta nu era doar o anomalie izolată. Ministerul de Interne german avea să interzică până În 1957 filmul Der Untertan (Supusul), realizat În 1951 de est-germanul Wolfgang Staudte după romanul lui Heinrich Mann, nefiind de acord cu mesajul său potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ultimului guvern de coaliție francez care Încercase s-o recupereze, urmat de venirea ca prim-ministru a lui Pierre Mendès-France. Sub conducerea lui „PMF”, Franța a negociat un acord, semnat la Geneva pe 21 iulie 1954, conform căruia Franța se retrăgea din regiune lăsând două entități separate - Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud - ale căror relații politice și instituții urmau să fie stabilite la urne. Alegerile cu pricina nu au avut loc niciodată și misiunea de a sprijini jumătatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost total dependentă de SUA În războiul colonial pe care l-a purtat În Asia. În octombrie 1956, când Marea Britanie, Franța și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
independența În 1947, iar Ceylonul, În anul următor. Procesul nu a fost deloc unul pașnic - milioane de hinduși și musulmani au fost masacrați În epurările etnice și schimburile de populație care au urmat -, dar puterea colonială În sine s-a retras relativ intactă. Numai insurgența comunistă din Malaysia Învecinată a determinat guvernul britanic să declare În iunie 1948 starea de urgență, care avea să fie ridicată abia doisprezece ani mai târziu, după Înfrângerea definitivă a rebelilor. În general Însă - și În pofida
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au ajuns la un acord. Israelul urma să atace armata egipteană În Sinai și să ocupe Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale ca părți dezinteresate În conflict, urmau să atace Egiptul, Întâi din aer și apoi de pe mare. Ele urmăreau să preia controlul Canalului, să declare că Egiptul nu este capabil să administreze o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Sèvres, forțele israeliene au intrat În Sinai. Vasele de război britanice au părăsit baza din Malta, Îndreptându-se spre est. În ziua următoare, Marea Britanie și Franța s-au opus prin veto unei rezoluții ONU care cerea Israelului să se retragă și au adresat un ultimatum Israelului și Egiptului, cerând cu ipocrizie ambelor părți să Înceteze lupta și să accepte o ocupație anglo-franceză a zonei Canalului. A doua zi, avioanele britanice și franceze au atacat aeroporturile egiptene. În 48 de ore
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împrumut de 561,47 de milioane de dolari pentru Marea Britanie și un angajament de stand-by pentru Încă 738 de milioane. După ce a obținut din partea Statelor Unite garanții publice privind dreptul de trecere prin Golful Aqaba și Strâmtoarea Tiran, Israelul și-a retras trupele din Gaza În prima săptămână din martie 1957. La o săptămână după retragerea trupelor anglo-franceze a Început dragarea Canalului Suez, care a fost redeschis pe 10 aprilie 1957. A rămas În posesia egiptenilor. Fiecare țară implicată a Învățat ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europeni au acceptat inevitabilul și au plecat În liniște. În 1968, guvernul laburist al lui Harold Wilson a tras concluzia finală și ineluctabilă a evenimentelor din noiembrie 1956 și a anunțat că forțele britanice vor fi de acum Înainte permanent retrase din diferitele baze, porturi, antrepozite, porturi de alimentare cu combustibil și alte stabilimente din epoca imperială pe care țara le menținuse la „est de Suez” - inclusiv În fabulosul port natural Aden din Peninsula Arabică. țara nu-și mai permitea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
profund. După Messina, negocierile au continuat În cadrul unui comitet de planificare internațională prezidat de Însuși Spaak, care avea misiunea de a elabora recomandări ferme pentru o economie europeană mai bine integrată - o „piață comună”. Dar În noiembrie 1955 britanicii se retrăseseră deja, alarmați de perspectiva unei Europe prefederale, croită exact pe tiparul de care se temuseră dintotdeauna. Spre deosebire de britanici, francezii au decis să riște. Când Comitetul Spaak a revenit În martie 1956 cu o recomandare formală În favoarea unei Piețe Comune, Parisul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gaulle a făcut presiuni agresive asupra restului Comunității Economice Europene În primul său deceniu de existență. Conform Tratatului de la Roma, toate deciziile majore (cu excepția admiterii de noi membri) trebuiau luate cu o majoritate de voturi În Consiliul de Miniștri interguvernamental. Retrăgându-se din convorbirile interguvernamentale, din iunie 1965 până când partenerii săi au acceptat finanțarea comunitară a agriculturii conform pretențiilor franceze, de Gaulle a blocat funcționarea mecanismelor Comunității. După o rezistență de șase luni, celelalte țări au cedat: În ianuarie 1966, ele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decizie În Franța, Încercând să Întoarcă În favoarea lui, printr-un referendum, ceea ce i se părea o reacție antiautoritaristă la nivel național, el a suferit o Înfrângere umilitoare și decisivă; după care a demisionat, a părăsit viața publică și s-a retras În locuința sa de la țară, unde a mai trăit doar câteva luni. Între timp, s-a dovedit că Pompidou avusese dreptate să aștepte sfârșitul demonstrațiilor studențești. Când manifestațiile și grevele erau la apogeu, câțiva lideri ai studenților și o mână
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunii Sovietice. Pentru ca țara să ia calea socialismului În 1982, ar fi fost necesar nu doar controlul valutar, ci o gamă Întreagă de măsuri care ar fi izolat Franța de partenerii ei comerciali, punând economia Într-o situație autarhică. Să retragi Franța de pe piețele financiare internaționale nu era pe atunci o grozăvie inimaginabilă, așa cum ar fi astăzi: În 1977, compania IBM avea o capitalizare de piață de două ori mai mare decât toată Bursa pariziană. Mai important era faptul că o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oricum. Fără a se dezice de reformele timpurii mai puțin controversate - descentralizarea administrativă, reforma sistemului de asigurări, drepturile femeilor la locul de muncă și mult așteptata reformă a justiției -, Mitterrand s-a dedicat În restul lungii sale domnii (s-a retras În 1995, după două mandate prezidențiale a câte șapte ani, și a murit un an mai târziu, la 80 de ani) unor lucrări publice grandioase de o utilitate și estetică dubioase, reafirmării inițiativei franceze pe plan internațional 11 și revenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
libertate de acțiune - mai ales oamenilor de știință, care formaseră Întotdeauna o categorie privilegiată. Biologul Jores Medvedev (a cărui demascare a lui LÎsenko din anii ’60 circula de mult În samizdat) a fost mai Întâi hărțuit; apoi i s-a retras cetățenia, el stabilindu-se În 1973 În Marea Britanie. Însă Andrei Saharov, cel mai cunoscut specialist sovietic În fizică atomică și vechi critic al regimului, a rămas În libertate - până când opoziția sa publică față de invazia din Afganistan din 1979 a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]