9,974 matches
-
complice la fărădelegea mea, apoi am băut puțină cafea. Seara tot molozul era scos din sala de spectacole. Vecinii, ieșiți în drum, așa cum se obișnuia la țară când era o sărbătoare mare, se uitau cum muncesc, dar nimeni nu a îndrăznit să vină să-mi spună că ar fi bine să nu fac treabă în acea zi, una dintre cele mai mari sărbători creștine. CLIPE DE GROAZĂ În fiecare an, cu ocazia sărbătorii de 1 mai, aveam câteva zile libere. Era
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
așteptare. Vântul rece împrăștie întunericul. Sfârșit de decembrie. Mă simt foarte singură, inutilă și tristă. În capul pieptului am o greutate. Ar trebui să mă las de fumat. Aerul e umed și rece. Respir greu. Câte un strop de ploaie îndrăznește să se transforme în fulg de nea. Parcă aș fi suspendată între cer și pământ, pierdută, rătăcită, uitată. Privesc în jur. Unde sunt? Nu mai recunosc nimic. E o lume care își trăiește propria viață în care nu mai este
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
al P.C.R. și de la primul secretar de a-mi muta familia în comună și de a renunța la apartamentul din oraș, mă neliniștea. Când a vrut să-și ia rămas bun de la noi și i-a întins mâna soțului, am îndrăznit: Tovarășul secretar, nu ați spus nimic despre mutarea soțului în comună. Apartamentul pe care îl avem în oraș, la etajul șase, mic și nu tocmai confortabil, este totuși casa noastră și am așteptat ceva timp până l-am primit. Cum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ei volubilă umplea într-un fel plăcut tot spațiul unde se afla. Părintele nu era indiferent față de cei care conduceau. Avea o smerenie înnăscută și o doză mare de bun simț, care îl făceau să stea însă mai la distanță, îndrăznind arareori să intre în biroul primarului. „Se vede că e foarte importantă discuția pe care dorește să o avem, de a venit dis de dimineață la primărie”, mă gândeam în timp ce îl invitam să ia loc. Vă spun direct, fără să
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
duci, mi-a spus încet, înainte de a ne despărți. Din acea zi, de câte ori era duminică și mă aflam în București, pentru câteva ore poposeam în câte o biserică mai îndepărtată, unde, din pridvor, ascultam cu emoție liturghia de duminică. Nu îndrăzneam să mă apropii de icoanele din fața altarului, dar atmosfera din biserică îmi producea o senzație deosebită față de tot ce simțisem sau trăisem până atunci. TANTI ANA CEA GRASĂ Șareta era reparată și avea roți de cauciuc noi, de Dacie. Hamurile
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
făcea brânză. Ciobanii ale căror oi erau confiscate în curtea primăriei când mă îmbiau cu roți mari de caș uscat și cu miei, când mă amenințau cu bătaia sau cu judecătoria. După câteva astfel de acțiuni, nici un cioban nu mai îndrăznea să intre cu oile în tarlalele îmbietoare cu grâu verde și fraged sau în fânețele înflorite. Cei mai mulți dintre ciobani erau însă oameni harnici, care munceau ziua și noaptea, își achitau datoriile la stat, aveau grijă să avem și noi brânză
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
direcțiile, mai ales din direcția presei și a unor organizații: „Federația Unionistă” și „Liga Culturală”, care promovând ideea de unitate sugerau intrarea României În război de partea Antantei. Pe de altă parte, gruparea germanofilă continua să critice guvernul, dar nu Îndrăznea să-și asume guvernarea. Aripa lui Marghiloman care a reușit la un moment dat să câștige Încrederea regelui și sprijinul diplomației Puterilor Centrale, căuta o cale de a-l Înlătura pe I.I.C. Brătianu, pe motivul că refuza tratativele cu Austro
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
muzeul domnului Grămadă, unde, văzându-l la loc de cinste și privindu-l cu jind, mi l-a dat stăpânul muzeului, fără a-i cere, fără a-i fi dat cel mai mic semn că l-aș dori, fără a îndrăzni o aluzie. Dar există o intuiție la acești țărani respectuoși cu cel care îl au oaspete. Acești țărani au harul dăruirii. L-a scos din cui și m-a rugat să-l primesc. Ținea la această capodoperă primitivă, era făcută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ar determina și spoliere a produsului rezultat. În "cazul Vasile" ipoteza este infirmată, ceea ce constituie o surpriză și deschide perspective interesante. Vasile visează ca un om normal, visele lui sugerând că inteligența onirică (din starea de somn) este o realitate. Îndrăznesc să afirm că, în stare de somn, Vasile dispune de o inteligență superioară inteligenței sale în stare de veghe. Nu mi se pare o aberație premiza existenței unei inteligențe latente care ar fi dezinhibată prin schimbările de ritm veghe-somn. * Astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tu (nefericit ca ieșean și client nefericit al lui), primarul a dispus ca taxiurile să aibă toate o singură culoare, să aibă aparate de contabilizat. "Nebun, domnule", te consolează taximetristul bucureștean. Tu, ieșeanule, să taci, să fii prudent, să nu îndrăznești să-i spui că taxiurile la Iași funcționează bine pentru că nu se știe ce ți se poate întâmpla. Varianta a doua. Dacă ești provincial, să te urci în metrou. Este imposibil să înțelegi limba în care se anunță stațiile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
strictă utilizare bucureșteană?... Varianta trei. Troleibuzul. Este un vehicol care vine totdeauna dintr-un alt loc decât scrie (de obicei nu scrie) pe tabla indicatoare și ajunge cu siguranță în alt loc decât destinația spre care, tu, nefericit aventurier provincial, îndrăznești să aspiri. Varianta patru, autobuzul, este la fel ca varianta trei, cu mai multe surprize; are obiceiul de a se opri, încăpățânat ca un catâr, pe drum, de unde pleacă doar când și unde vrea el. Varianta cinci. Văzut-a cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de nici un simpozion, inclusiv de psihiatrie, ca "sufletul" să intre în formula gândirii medicale. M-a emoționat, deci, un ilustru pediatru, care a vorbit despre "suflet"). S-a întâmplat ca tocmai să redactez un volum de studii în care am îndrăznit să introduc un capitol despre suflet, împotriva uzanțelor medicale. Nu știm ce-i sufletul și nu vom ști niciodată, fiind destinat necunoașterii ca alte taine care, dacă ar fi descifrate, ar determina, cu siguranță, sfârșitul omenirii. Sunt și alte facilități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
didactic, manuale, tratate, o istorie a filozofiei, "Critica rațiunii pure", comentată nu știu de cine, "Dialogurile", o ediție critică a lui Aristotel. Mi le amintesc; nu știu de ce țin minte titlurile, desigur că erau și altele. Nici măcar Panaitescu nu a îndrăznit să-mi recomande astfel de volume. Am stat mult, patronul sfătuindu-ne să fim serioși și să deprindem tainele filozofiei. Mai era și o istorie a matematicii: Celelalte, de literatură, erau foarte scumpe. Problema a fost rezolvată, însă, în stil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că îl cheamă Lache, m-a privit în ochi ieri. Și am înțeles, din vorba lui, nevorbită, o întrebare... El aștepta. Câinii simt toamna și se adună unul într-altul, așteptând. Poate să-i ia și hingherul care n-a îndrăznit cât a fost ani de zile omul acesta, acum lipsă. Mă gândesc, pentru mine, că nu pe mulți îi așteaptă niște suflete atunci când nu se mai întorc. Pe omul meu îl așteaptă. Mâine o să aprind o lumânare la biserică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu se mai întâmplă nimic, istoria s-a oprit, vântul n-are decât să-și facă de cap printre ochiurile și încăperile goale, degeaba, că nu mai schimbă nimic, aici totul este încremenit. * Casa nu are vecini. Nimeni nu a îndrăznit să-și așeze vreun sălaș în preajma Casei. Se spun tot felul de povești despre Casa roșie. Că, încercându-se demolarea ei, ori de câte ori de trei ori a fost distrusă, a doua zi a fost găsită în aceeași stare ca înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Oricum, eucaliptul a rămas la datorie, devenind cu timpul un membru al familiei. Ca și Ivan, eucaliptul făcea parte din familie. "Fetele" îl respectau, îl iubeau; nici să se poarte urât în fața lui, nici să se dezbrace nu ar fi îndrăznit domnișoarele, că era copilul lor. Îl iubeau, este drept, și pe motanul Ivan, și seara, mai glumeau: "deschide ușa că vine Vaniușa". Totuși poate că acest eucalipt nu ar fi devenit atât de important încât să fie nume de stradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
oarecare client de disco, ci un pătimaș adevărat, și i-a cerut, cu perfectă politețe, cinci mii de lei. I-a dat zece. Nenorocitul i-a mulțumit și s-a întors cu restul de cinci mii... Și dânsa nu a îndrăznit să nu-i primească, pentru că, mi-a spus dânsa, "restul acesta, de cinci mii de lei, era mândria lui; nu se poate fără un rest de mândrie, restul acesta este orgoliul, justificarea că ești încă ceva, cineva". * Am trecut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și un gutui în care gutuile rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o deschide, numai noaptea, câte o fată care se furișează pentru nevoi tainice (câte o sarcină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-i cunoaște alcătuirea sufletească dacă nu te ocupi special și cu o anumită îndemânare de ființa lui. Nici nu știu dacă îl cheamă într-adevăr așa pe Teodosie; dar pentru că numele, fie el fals, îi este foarte potrivit, nu am îndrăznit niciodată să mă interesez de acest fapt. Teodosie este o prezență discretă, după cum ar putea fi și o absență discretă, nebăgată în seamă. Ca prezență, Teodosie mătură toată ziua aceleași alei, pe care le întreține curate, deși suprafața lor este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
duc să o trezesc, încet, cu grijă, pe Regină, care urma să se pregătească pentru o plecare de două luni nu știu unde. Faimoasele bagaje așteptau de dimineață în mașină. Am intrat cu băgare de seamă, în vârful picioarelor. Regina dormea. Nu îndrăzneam încă să o deranjez, îi ascultam respirația, urmăream mișcările umărului care se ghicea sub plapuma ușoară. Nu mă vedea, eram în spatele ei. Știam că o să plece două luni și mă gândeam la minunata ei viață. îmi plăcea să fiu în preajma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
misterioasă, erau flacoane, mici borcane de porțelan scump, ornamentat cu decorații albastre și însemnate cu denumiri complicate, fantastice, imposibil de reținut, scrise invariabil în limba latină. Misterul lor era și mai mare, conținutul lor fiind otrăvitor, chiar mortal. Abia de îndrăzneai să tragi cu ochiul la aceste vase farmaceutice. Farmacia era locul cel mai interesant al comunei sau orașului. Nu era niciodată aglomerație. Farmacistul semăna cu personajele din care descindea în ereditate profesională (care erau odinioară magicieni, în aceeași măsură foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Umbla vorba, printre noi, copiii, că în flacoanele din rafturi, în spatele geamului de cristal, în spațiul aproape obscur, farmaciștii țin captiv câte un suflet de om; da, așa credeam și asta ne speria atât de tare, încât doar din ochi îndrăzneam să comunicăm această grozăvie. De aceea, cu toate că farmaciile erau bucșite de tuburi și sticluțe colorate, nu prea îndrăzneam să ne ducem la farmacie. Astăzi nu mai cred în această poveste. Am pierdut candoarea, dar nu am nici curajul de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
farmaciștii țin captiv câte un suflet de om; da, așa credeam și asta ne speria atât de tare, încât doar din ochi îndrăzneam să comunicăm această grozăvie. De aceea, cu toate că farmaciile erau bucșite de tuburi și sticluțe colorate, nu prea îndrăzneam să ne ducem la farmacie. Astăzi nu mai cred în această poveste. Am pierdut candoarea, dar nu am nici curajul de a ajunge la gradul necesar de obtuzitate. Poate că în vechile flacoane era captiv chiar sufletul lui Hipocrat, zeul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Încă înainte de urcarea în autobuz, s-au creat afinități, o atmosferă grijulie, o așteptare bucuroasă. A venit autobuzul, unul elegant, ceea ce i-a impresionat pe toți. (Unii nu-și închipuiau că o mașină poate fi atât de elegantă și nu îndrăzneau să se așeze pe scaunele de piele și se temeau de aceste fotolii, preferind să stea în picioare...) De la plecare, în locul agitației la care ne așteptam, s-a făcut liniște respectuoasă. Cineva a închis un radio, "să nu ne supere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o utopie ori chiar o fantezie neserioasă. Nimeni nu-i interesat de această descoperire uriașă care, după părerea mea, este primul pas către nemurire. Ideea pare atât de extravagantă, încât nici nu este luată în seamă. Numai câte un intelectual îndrăznește să treacă dincolo de semnificația procedeului de laborator, de fapt relativ ușor de realizat. Când am văzut ce citiți, am avut plăcerea să sper că voi găsi un interlocutor. Nu am greșit..." A trebuit să-l ascult. După câteva vorbe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]