11,066 matches
-
executat un an și ceva, pînă-ntr-o dimineață de iulie cînd a căzut În timp ce săpa la un mal. Soarele ardea. Cel de lîngă el era un preot, singurul noroc pe care l-a avut: „Ce aveți, domnule președinte?” Îl Întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar În secunda următoare observă că nu-i rămase decît să-i Închidă ochii. Făcu semnul crucii, rosti Încet o rugăciune, se adunară cîțiva, veni și supraveghetorul sectorului, care Îi Împrăștie după ce reținu pe trei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, Îi spun eu. O să rămînă uluit, iritat, el care e atît de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea Întinse mîinile - culcată cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel Își ținea, În ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, În camera de lîngă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă, respectuoasă aplecare a capului asistența Încîntată de venirea lui. Femeile exclamară În cor, ca la comandă, mirate: - Aaa! Domnul Pavel! - Și dumneavoastră care serviți șerbet: e opera soției! Sărut mîinile tuturor! Apoi se aplecă pe rînd și sărută mîna fiecăreia. Doamna Pavel, aflată În picioare lîngă ușă, se Întoarse cu spatele apropiindu-se de bufet, făcîndu-se a neglija lauda soțului, mimînd stîngaci o modestie vizibil jucată. După scurt timp, În care schimbă, cu aplomb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
plecat de aici, cînd ai ajuns acolo În Tara Sfîntă unde au fost primite Tablele Legii din dăinuirea ta de mii de ani. Noaptea Îl visasem și pe el și pe fiică-sa, dar fiica, simțind asta, Își ținea capul aplecat pe umărul meu, era În dreapta mea, preluată bărbăteștii mele puteri; ne aflam În Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățînii, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
plictiseală, Însă cum imaginația nu poate fabrica infinite modele, acestea se repetă, dovedind, implicit, și sărăcia noastră de iluzii. În momentul acela Își trase mîna de sub omoplații mei, și, sprijinită În cotul drept, Își ridică Într-o rînă trupul, că, aplecată asupra mea, care mă simțeam acum prizonierul ei, Îmi stăpîni În străfulgerare ființa: - Cine sînteți, cu adevărat, domnule judecător? N-o sărutasem pînă atunci, Îmi Înfrînai pornirea: m-am felicitat, aș fi avut impresia În momentul acela - nu știu exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ce o dădea prezenței sale, păru chiar mai Înalt ca În realitate, nu știa, dacă ar fi știut, s-ar fi simțit fericit de a părea mult mai solemn decît se voise, - și, Înaintînd cîțiva pași pe cimentul curții, se aplecă ceremonios și le sărută mîinile, Încîntat de impresia bună pe care era sigur că o făcuse. - Doamnă, rosti, și dumneavoastră, domnișoară, fiți binevenite În casa noastră. Și fură poftite Înăuntru. Doamna Pavel văzîndu-se În pericolul de a fi trecută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
invitație ce parcă era așteptată, căci Ana Încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm Încă multă vreme, pînă la Înnoptarea zilei de vară, și Înainte de a ne duce la culcare, Ana, Într-o fracțiune de timp, ca o comprimare a lui, se apleca Înspre mine și, În loc de „noapte bună”, șopti zîmbind: - Ce bine cînd doctorul Îți spune că nu ai nimic! Nu-i așa, domnule judecător? De data asta nu mai accentua ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deodată, lătratul lui Rex, o Înșelare, el a murit de mult, simple iluzii care ne cercetează din cînd În cînd, din lumi revolute, o clipă, o secundă, atît. E o duminică luminoasă domnul Pavel și-a sumes mînecile cămeșii, stă aplecat peste răsaduri, acum s-a Îndreptat de șale, În toată arătarea făpturii lui Înalte. Au trecut ani peste el, existența acestora este neîndoielnică pe fața lui, dar nu Întotdeauna, uneori ființa dovedindu-și pentru el, ca-ntr-un miracol, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
căci vocea-i străbătea păduri, cîmpii și ani, iar eu mă aflam cutreierînd fără voie Împărății și vîrste ce se deschideau și Închideau Închipuirii mele Înfierbîntate. Privirea-mi alunecă pe tîmplele ei care-mi erau acum alături - stătea pe scaun aplecată peste masă, strîngînd pe o tăviță niște resturi de pîine; părul Îi era vopsit, eram uimit, dar la rădăcină, firele de păr - abia observabil - erau albe: Îmbătrînise. Și totuși nu. Era o tinerețe solemnă ce Întîrzia În preajma zăpezilor ce aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mască pe care o leapădă de îndată ce climatul ideologic dă semne că s-a schimbat. A doua trăsătură a textelor lui Ion Dur este preocuparea predominantă pentru perioada interbelică. Cu excepția studiilor despre Maiorescu, Caragiale sau Eminescu, numele asupra cărora exegetul se apleacă cu obstinație țin de epoca generației lui Mircea Eliade. Așa se face că Octavian Goga, Sandu Tudor, Mircea Eliade, Emil Ionescu și Eugen Ionescu sunt numele cele mai invocate în paginile Cariatidelor. A treia trăsătură este că, în finalul volumului
În contra presei de estradă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8372_a_9697]
-
autobiografice, dar le-a integrat întotdeauna în ficțiune, le-a transfigurat literar. Acum, la 77 de ani, autoarea între altele a romanelor Drumurile de pulbere, distins cu Premiul Viareggio și cu Premiul Campiello, Oega, și Negru e copacul amintirilor se apleacă pentru prima oară asupra trecutului, fără filtru literar, livrînd cititorilor ei materia primă, particulară și secretă, de la care pornind și-a compus multe scene din cărțile de succes. Prima mînă, cel mai nou volum al ei, e o carte de
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8689_a_10014]
-
a porni curentul unei colonizări latine spre România, nu ne îndoim că chiar latifundiile României proprie ar fi un teren roditor pentru o asemenea lăudabilă operă. {EminescuOpX 135} Nu ne facem mari iluzii asupra acestui plan - din contra sîntem mai aplecați de-a crede că nu va reuși decât că va reuși. Dar bine cercetîndu-se terenul și având ținte limpezi înaintea ochilor, lucrul n-ar fi cu neputință și ne-ar fi folositor și nouă și cauzei romanice în genere. Iată
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
despartă pușcăria de guvern, și apoi va putea fi vorba de-o cercetare liniștită a cestiunii izraelite. [6 iunie 1879] {EminescuOpX 267} ["OARE ROADELE DEMAGOGIEI... "] Oare roadele demagogiei noastre nu s-au pârguit îndestul pentru ca poporului românesc să i se aplece de ele? Puțin timp - trei ani abia - a stat la putere partidul patrioților subliniați și țara și-a pierdut rostul de nu mai dă de capăt complicațiunilor; ba existența țării și a naționalității sânt în cumpănă. Încă trei ani și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cu prietenii, să n-o îmbrace luxos, să n-o scoată în lume... Ce bărbat putea părăsi o astfel de femeie? Dar care erau bucuriile ei în această viață? Cum, dar nu erau puține! Când spăla, de pildă, cu capul aplecat în cazan (o găseam adesea astfel venind de la școală) mama arăta atât de liniștită și de frumoasă încît acest spălat mi se părea un ritual misterios și nu trudă umilitoare. Mica noastră casă cu grădiniță mi se părea un colț
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mama arăta atât de liniștită și de frumoasă încît acest spălat mi se părea un ritual misterios și nu trudă umilitoare. Mica noastră casă cu grădiniță mi se părea un colț al paradisului și totdeauna se întîmpla s-o găsesc aplecată asupra a ceva; știa să insufle viață lucrurilor. Toată copilăria mea am băut cafea cu lapte dintr-o frumoasă ceașcă de porțelan, cu flori roșii și albastre. Mișcările mâinilor mamei, când mi-o punea înainte, erau atât de încetinite și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și îmi sugerau atât de curios sentimentul că această ceașcă nu e un simplu obiect care putea fi schimbat, încît fără să știu de ce (fiindcă mama nu-mi spunea nimic) impulsurile mele de copil se armonizau și-mi beam cafeaua aplecat cu grijă asupra mesei. Nu obiectul mi se părea de preț, ci sufletul mamei împrăștiat în lucruri. Această ceașcă există, cred, și astăzi, deși mama a murit... Nu toți oamenii se simt bine într-o implicare în viața obiectelor create
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o femeie de treizeci și opt de ani și una de șaizeci. La liceu aveam o femeie de serviciu de vreo cincizeci și mă uitam (adică se uitau și alții) cu un fel de amețeală la trupul ei încă tânăr, aplecat asupra coridoarelor pe care le spăla. Și odată când am prins-o singură am încetinit pașii s-o văd mai bine; a întors capul și s-a uitat la mine cu un surâs de complicitate și, ca din întîmplare, m-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Da. Crezi?", rosti ea și în clipa aceea o rază de soare îi aprinse privirile verzi, sau poate un sentiment de o cruzime rece, neîndurătoare îi luminase ochii din interior. Gura i se subție, gura ei acum parcă mare, se aplecă brusc înainte în fotoliu și un surâs secret, ai fi zis feroce, îi înflori la colțurile gurii. Se pieptănase lins, pe spate, eliberând complet figura de podoaba părului și i se vedea chipul întreg, transfigurat de tensiunea clipelor... Înlemnisem și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iubi-o, ar suferi pentru tot ce-i face, or el nu sufere și o iubește tocmai de-aia, fiindcă n-o iubește...". Roșcatul făcu hă, hă, cu sarmalele în gură, în timp ce Matilda, descumpănită, dar numai pentru o clipă, se aplecă înainte și reluă: ,....Da, Petea, cum de nu înțelegi?!'' De ce o fi strigând așa, mă întrebai, ca și când ar fi fost vorba de viață sau de moarte, când ceilalți mâncau liniștiți și bine dispuși, nu le păsa de acel băiat și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
aceea din capul mesei, care se uită la tine cu furculița în mînă..." Într-adevăr, Matilda se uita la mine cu o furculiță în mână, pe care o ținea în mod ridicul cu vârful în sus... Mă pufni râsul, mă aplecai la urechea vecinei mele și îi șoptii: Aveți un drac care vă servește?" Ea nu-mi răspunse, ca și când nu m-ar fi auzit. Dar eu n-o slăbii: "V-a văzut într-o zi la gârlă, un drac tânăr și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
văzut la gârlă un om cu coarne în piept... Prostule, i-a răspuns Scaraoschi, te duci la omu-ăla și îl servești trei ani de zile până afli că nu e om, ci muiere..." Tamara izbucni în râs și îndată se aplecă și-mi răspunse: Credeți că ajung trei ani ca să cunoști o muiere?" Dar ea nu râdea de sensul acestei întrebări, ci râdea de naivitatea micului drăcușor, care credea că pe lume nu există decât bărbați. Râse iar, cu mare poftă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
după război în Occident, nu mă puteam mulțumi doar cu referiri despre ele... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fără să-mi desvălui în vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de secundă se prăbuși planul meu de a o recuceri, de a mă opune acestei Matilde și de a o trezi pe cea anterioară la dragostea pe care o avusese pentru mine. În cealaltă fracțiune mintea mi se întunecă, mă aplecai peste masă și o apucai de fălci și îi desfăcui gura: "Cum îndrăznești? șuierai. Cum îndrăznești? spusei iarăși și îi dădui drumul înspăimîntat, căci simțeam în mine o astfel de ură și de violență încît instinctul îmi șopti că o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că îi împiedica pe cei doi să se simtă în largul lor. Ion Micu se ridică și o luă spre biroul meu, care avea ușile larg deschise; înțelesei: vroia să-mi vadă cărțile. Se uită îndelung cercetând fiecare raft, se aplecă și se uită și la cel de jos: nu zise nimic, doar la urmă scoase Etica, de Spinoza, și mă întrebă: "Mi-o împrumuți și mie? E în românește, cum de-ai făcut rost de ea? Am avut-o și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
grav și chiar sumbru. "Și în Șeherezada, continuă el, există o frumoasă scenă cu un călător care cere într-o casă găzduire. Este bine primit, se pune masa, se servește pește, dar în timp ce mâncau, stăpâna casei, ce-i vine, se apleacă spre musafir, îl apucă de ceafă și începe să-i îndese la pești pe gît...Am crezut că e un intermezzo epopeic, ia uite, mi-am zis, povestitorul are chef de glume... Când colo, nu era vorba de nici o glumă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]