12,502 matches
-
Pp. 176-181. Despre concepția egipteană a perfecțiunii inițiale, c f. S 25. ' Traducerea Maurice Lamhert, în "La naissance du Monde", p. 106. 4 Am urmat interpretarea data de R. Jestin, "La religion sumerienne", p. 170. Religiile mesopotarniene proprii. Ceea ce surprinde în drama lui En-ki nu este natura muritoare a zeilor, ci contextul mitologic în care aceasta se proclamă. 17. Omul în fața zeilor săi Există cel puțin patru narațiuni care explică originea omului. Ele sunt atât de diferite încât trebuie să presupunem o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Cele două modalități cosmice - viață/moarte, haos/cosmos, fertilitate/sterilitate - constituiau, în fond, cele două momente ale aceluiași proces. Acest "mister", sesizat după descoperirea agriculturii, devine principiul unei explicații unitare a lumii, a vieții și a existenței umane; el transcende drama vegetală, pentru ca guvernează și ritmurile cosmice, destinul uman și raporturile cu zeii. Mitul povestește eșecul zeiței dragostei și fertilității în încercarea de a cuceri regatul zeiței Ereșkigal, adică de a aboli moartea. Prin urmare, oamenii, ca și unii zei trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sumeriană (§ 16), Cerul și Pământul erau unite într-un hieros gamos neîntrerupt, până în momentul în care au fost separați de către Su, zeul atmosferei 9. Din unirea lor au venit pe lume Osiris și Isis, Seth și Neftis, protagoniști ai unei drame patetice care ne va reține mai departe. La Hermopolis, în Egiptul Mijlociu, teologii au elaborat o doctrină destul de complexă în jurul Ogdoadei. Grupul de opt zei, cărora li s-a adăugat Ptah. În lacul primordial de la Hermopolis a răsărit un Lotus
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
țara morților și anunță știrea cea bună; recunoscut drept succesor legitim al tatălui său, el este încoronat rege. În acest mod el îl "trezește" pe Osiris: conform textelor, "el îi pune sufletul în mișcare". Mai ales acest ultim act al dramei clarifică modalitatea de existență proprie lui Osiris. Horus îl găsește într-o stare de torpoare inconștientă și reușește să-1 reanime: "Osiris! Privește! Osiris! Ascultă! Ridică-te! Înviază!" (Pir., 258 sq.). Osiris nu este niciodată reprezentat mișcându-se; ne e arătat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
civilizației egiptene. O dată ordinea restabilită, îl găsim pe Osiris în centrul preocupărilor etice și al speranțelor religioase. Este începutul unui proces care a fost descris drept "democratizarea lui Osiris". Într-adevăr, alături de faraoni, mulți alții își declară participarea rituală la drama și apoteoza lui Osiris. Textele înscrise cândva pe pereții cavourilor ascunse în piramidele ridicate pentru faraoni sunt reproduse acum în interiorul sarcofagelor nobililor și chiar ale oamenilor lipsiți de privilegii. Osiris devine modelul tuturor celor care speră să înfrângă moartea. Un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
punct de vedere, această sinteză teologică confirmă victoria lui Osiris, acordându-i și o nouă semnificație. Triumful zeului asasinat era total încă de la începutul Imperiului Mijlociu, începând cu Dinastia a XVIII-a. Osiris devine Judecătorul morților. Cele două acte ale dramei de dincolo de mormânt - "procesul" și "cântărirea inimii" - se desfășurau înaintea lui Osiris. Distincte în Textele Sarcofagelor, "procesul" și "cântărirea inimii" tind să se confunde în Cartea Morților 64. Aceste texte funerare editate în timpul Noului Imperiu, dar conținând materiale mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
credincioșilor convinși de infailibilitatea formulelor magice; totuși, acestea din urmă reflectau aceeași gnosă eshatologică. Dezvoltând vechea concepție despre moarte ca transmutație spirituală, teologii Imperiului Nou au identificat modelele acestui "mister" atât în acțiunile zilnice ale lui Ra, cât și în drama primordială a lui Osiris. În acest mod ei au articulat într-un singur sistem ceea ce părea prin excelență etern și invulnerabil - cursa soarelui - ceea ce era doar un episod tragic și, la urma urmei, întâmplător - uciderea lui Osiris - și ceea ce părea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
extatic, al ritului: o femeie goală apucă cu pasiune trunchiul unui arbore, un oficiant smulge arborele întorcând capul, în timp ce însoțitoarea lui pare să jelească pe un mormânt 48. Pe bună dreptate, s-a văzut 49 în atari scene nu numai drama anuală a vegetației, ci și experiența religioasă provocată de descoperirea solidarității mistice dintre om și plantă (cf. §§ 12, 14). 41. Trăsături caracteristice ale religiei minoice După Charles Picard, "noi n-avem nici o dovadă, încă, despre existența unui Zeu bărbat, adult
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în hinduism (cf. Siva, Kălî). Faptul că rolul lui Telipinu a fost menit, de asemenea, zeilor furtunii și soarelui și anumitor zeițe - deci, în mare, divinităților guvernând diverse sectoare ale vieții cosmice - demonstrează că acest mit se referă la o dramă mai complexă decât aceea a vegetației; el ilustrează, în fond, misterul incomprehensibil al nimicirii Creației de către propriii ei creatori. 45. Învingerea Dragonului Cu ocazia sărbătorii Anului Nou, purulli, mitul luptei între zeul furtunii și Dragon (illuyankcP), era recitat ritualic, într-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se încadrează în seria cosmogoniilor care comportă o luptă între un Zeu și Dragon, urmată de dezmembrarea dușmanului înfrânt, în Theogonia lui Hesiod, actul cosmogonic - i.e. separarea Cerului (Ouranos) de Pământ (Gaia) prin castrarea lui Ouranos - are loc la începutul dramei, și declanșează, în fond, lupta pentru suveranitate. Aceeași situație în mitul hurrit/hittit: cosmogonia, adică separarea Cerului de Pământ, a avut loc cu mult timp înainte, în epoca "zeilor vechi". Pe scurt, toate miturile care relatează conflicte între generații succesive
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îndelungate și complexe munci de selecție, eliminare și valorizare a materialelor arhaice moștenite sau împrumutate, ultimii redactori ai Facerii au conservat o întreagă mitologie de tip tradițional: ea debutează cu cosmogonia și crearea omului, evocă existența "paradisiaca" a strămoșilor, relatează drama "căderii", cu consecințele sale fatale (mortalitate, obligația de a munci pentru a trăi etc.), amintește degenerescenta progresivă a primei umanități, degenerescentă care justifică Potopul; și încheie cu un ultim episod fabulos: pierderea unității lingvistice și împrăștierea celei de a doua
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
presupune, după Walter Otto, că mitul originar vorbea despre dispariția vegetației, nu însă a grâului, deoarece înainte de răpirea Persephonei grâul nu era cunoscut încă. Numeroase texte, precum și monumente figurative, atestă și faptul că grâul a fost procurat de către Demeter după drama Persephonei. Se poate descifra aici mitul arhaic ce explica crearea semințelor prin "moartea" unei divinități (§ 11). Dar, întrucât poseda condiția nemuritorilor olympieni, De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis Persephone nu putea să "moară", precum divinitățile de tip dema
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sacrificiului este continuu întărită, fără ca valoarea cosmică prin aceasta să se șteargă. Se poate discerne un proces analog cu "istoricizarea" ritmurilor și fenomenelor cosmice în iahvism (§ 57). Lupta cu monștrii și alte teme eroice tradiționale sunt interpretate ca momente ale dramei eshatologice mazdeene, anume lupta împotriva demonilor daeva, așteptarea și pregătirea înnoirii universale (fraso-kereti). Întrucât Lumea era simbolic recreată și Timpul reînnoit prin ritul de Anul Nou, până la urmă a început a se situa înnoirea eshatologică în cadrul aceluiași scenariu. Sacrificiul săvârșit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
India și în Iran. Așa cum am văzut (cf. § 104), înnoirea finală, prefigurată deja în liturghia celebrată de Zarathustra, este anticipată în ritualurile de Anul Nou (Nawroz). Tradiția a sfârșit prin a situa în jurul Anului Nou cele trei evenimente hotărâtoare ale dramei cosmice și umane: creația, 61 Yasna, 9: 4 sq.; vezi alte referințe în N. Soederblom, op. Cit., pp. 175 sq. Și A. Christensen, Leș Types du premier homme., II, pp. 16 sq. 64 Vezi A. Christensen, op. Cit., passim., și G. Dumezil
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Bundahim, XXXIX, 14: Mcnok i Xrat, LXII, 15; G. Dumezil, op. Cit., II, pp. 247 sq. Zarathustra $i religia iraniană revelația "religiei" și înnoirea eshatologică 66. Dar, întrucât anul întruchipează totalitatea timpului cosmic, ultimele zece zile ale fiecărui an anticipează întrucâtva drama eshatologică. Este intervalul fabulos, în care sufletele se reîntorc pe pământ: un Yast (13: 49-52) îi invocă pe Fravasi 67 care circulă liber în timpul ultimelor zece zile ale anului. Credința este universal răspândită, dar zoroastrienii, ca și alți teologi de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și persecuție, deoarece experiența religioasă pe care o suscita amenința un întreg stil de existență și un întreg univers de valori. Era vorba, desigur, de supremația, amenințată, a religiei olympiene și a instituțiilor sale. Dar opoziția trăda, de asemenea, o dramă mai intimă, și care este de altfel abundent atestată în istoria religiilor: rezistența împotriva oricărei experiențe religioase absolute, care nu se poate efectua decât negând restul] (oricare ar fi numele care i se dă: echilibru, personalitate, conștiință, rațiune etc.). Walter
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
el mai aproape de oameni decât ceilalți zei? În orice caz, omul se putea apropia de el, ajungea să-1 încorporeze, și extazul rezultând din mania demonstra că putea fi depășită condiția umană. Aceste ritualuri erau susceptibile de dezvoltări neașteptate. Ditirambul, tragedia, drama satirică sunt, într-un mod mai mult sau mai puțin direct, creații dionysiace. Este pasionant de urmărit transformarea unui rit colectiv, dithyrambos-u implicând frenezia extatică în spectacol și în cele din urmă în gen literar 27. Dacă, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în poemul Musca Tse-Tse. Imaginile ondulării apar și ele, reminiscențe dintr-un imaginar acvatic sau dintr-o dorință de afundare-n inconștient. Lumea e contrafăcută, totul se reduce la imagini preluate: "Aștrii erau după atlas un multiplu alfabet grecesc", "cum drama se desfășura teatral la un capăt metalic de drum". Acest fapt nu împiedică însă tragediile, apariția morții, a uciderii pe care și-o asumă. E același cadru nu lipsit atât de divinitate sau de mărcile ei, cât de intervenția acesteia
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
consistență, altele se estompează, realitatea fiind în continuă schimbare. Tratarea iubirii sau a relațiilor amoroase are ceva din ironia și savoarea caragialiană, pentru că sunt supuse aceleiași degradării. Titlul este și el unul apropiat de cele publicistice în astfel de cazuri, Dramă în parc. Cadrul e acela consacrat al întâlnirii dintre îndrăgostiți, dar datele au fost schimbate. Termenul general folosit, femeia, apoi descrierea, "avea ochi obosiți și buze de anilină", "degetele mâinii reci" conturează o întâlnire în care cei doi își sunt
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
viața?..." Se remarcă faptul că realizarea erotică, proiectată, neîmplinită însă, nu e nici măcar dorită, de aici lipsa tragediei. Singurul element care își asumă capacitatea de fantazare e luna, "luna goală zâmbea cu fantezie". Introducerea poantei finale, anticipate deja, e o dramă personală, insignifiantă, se face cu inocență jucată, ca și cum toată povestea aceasta își dezvăluie acum aspectele pozitive, "Cel puțin era liniște, femeia - bună și calmă.../ ...când m-am trezit, banca era dură și eu nu mai aveam pălărie...". E o trezire
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e poate aici ceva din spiritul postmodern, "Luna, obeză și colerică, se dezbrăca pentru noapte./ Părea că se ține acolo un dialog cu calmă disperare;/ îmi venea să strig ca de la galerie:/ - Mai tare, pentru Dumnezeu, mai tare!..." Aspectul de dramă de mahala se opune astfel seriozității subiectului, "aventură în cer" ar trebui să fie o călătorie de cunoaștere și nu e decât o exhibare a lumii degradate, un panopticum în față căruia eul ia poza mirării cu inocență, "Era o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
moment cu semnificație intensă de plecare.// Târziu a venit destituirea mea din anotimp!/ Prelungă ca o figurină de El Greco năluca mea valsată de platani/ pe bemoli ar fi vrut să mimeze cumplita ei aventură/ dar parafrazele lui Noiembrie exprimau suficient drama clanului meu de golani". E un joc de-a retorismul romantic fără însă ca asta să facă textul să devinul unul de o asemenea natură, e joc parodic și autoparodic, pentru că orice alunecare spre "metafizica" romantică este imediat amendată. Lucrurile
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de cea a demitizării, a parodicului, în care ironia nu reușește să îndulcească imaginea ciudată a unei lumi degradate care nu mai înspăimântă, ci produce mirare, dezgust și chiar o acceptare a unei astfel de existențe ca pe o fatalitate. Dramă în parc (Geo Dumitrescu) este un poem al cărui titlu are oareșice rezonanțe caragialești. La fel ca la Caragiale și la fel ca la autorii contemporani ironia ascunde un univers tragic, dincolo de parodia textelor fals dramatizante se întrevede lumea contemporană
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
textelor fals dramatizante se întrevede lumea contemporană rece, corozivă, terifiantă prin condamnarea la singurătate. La Geo Dumitrescu, incipitul este cel mai adesea cel care evidențiază preferința pentru o asemenea estetică a banalului: Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină" (Dramă în parc), "Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă" (Insomnie), "Omul care păzea luneta părea să fie un filozof" (Aventură în cer), " Rămăsesem singur în prăvălia de porțelanuri" (Dans!) și exemplele pot continua. Elementul universului cotidian va deveni și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acele fragmente care recompun lumea prin simpla succesiune a lor sau explicitează ciudat titlul într-un comentariu repede ascuns între paranteze. "(ce fiară de mătase și amintirea mea)", Fiară de mătase. Retorica poeziei iubirii este și ea luată în discuție. Dramă în parc recreează, la modul ironic, cadrul romantic al unei întâlniri de dragoste, noaptea cu lună ("ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină", "luna goală zâmbea cu fantezie"), realizându-se totodată o demitizare ironică și parodică a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]