10,806 matches
-
două organizații ca fiind în competiție este greșită. Domeniile de activitate pe care și le propuseseră erau complementare și, în orice caz în ceea ce privește statutele, nu existau suprapuneri. Liga Românilor Liberi era concepută ca o federație a asociațiilor și grupărilor din exil, deși admitea și aderări individuale ale celor care se aflau în zone în care nu se puteau constitui asemenea asociații. Statutele menționau că Liga nu făcea deosebiri de sex, origine etnică, credință religioasă, opinii politice și stare socială, însă cereau
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
reacredință. Generalul Rădescu și ceilalți membri care părăsiseră comitetul încercaseră în repetate rânduri să-l convingă pe regele Mihai despre necesitatea lărgirii comitetului atât în vederea unei reprezentări mai echitabile a partidelor politice cât și pentru o atragere a românilor din exil care nu țineau de niciun partid. Totuși, în acțiunea de restructurare a Comitetului Național, regele Mihai nu a acționat în sensul asigurării unei reprezentativități sporite a comitetului, ci a exacerbat diviziunile, susținând grupul țărănist în dauna celui liberal și refuzând
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
partid. Totuși, în acțiunea de restructurare a Comitetului Național, regele Mihai nu a acționat în sensul asigurării unei reprezentativități sporite a comitetului, ci a exacerbat diviziunile, susținând grupul țărănist în dauna celui liberal și refuzând să includă alte persoane din exil, care, prin poziția lor din străinătate, ar fi putut avea o influență mai mare decât niște politicieni din România. practic necunoscuți în occident. În plus, deși fusese informat de generalul Rădescu despre problemele financiare ale comitetului, regele îl menținuse în
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
singura persoană de înalt nivel care mai făcea parte din Comitetul Național era Constantin Vișoianu, care era cunoscut în special în cercurile diplomatice. În contrast, generalul Rădescu, ultimul prim-ministru democrat al României era cunoscut de întreaga populație românească din exil ca o personalitate care fusese intransigentă în relațiile cu comuniștii. Liga avea în conducere și alte personalități cunoscute în occident, ceea ce nu era cazul pentru Comitet. Pe când Liga, prin asociațiile care i se alăturaseră, reprezenta căteva mii de membri Comitetul
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
personalități cunoscute în occident, ceea ce nu era cazul pentru Comitet. Pe când Liga, prin asociațiile care i se alăturaseră, reprezenta căteva mii de membri Comitetul Național era o organizație formată din zece persoane, cu fără legături formale cu colectivitatea română din exil. De la încoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia, ca suveran al României reîntregite, regele României era desemnat nu doar cu titlul de "regele României" ci și sub cel de "regele tuturor românilor", titlu pe care l-au purtat și următorii
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
pe care l-au purtat și următorii suverani. Prin acceptarea rolului de conducător al Comitetului Național Român - care, în principiu, reprezenta populația din România - și în același timp prin refuzul de a recunoaște Liga Românilor Liberi - care reprezenta Românii din exil - rezultă implicit renunțarea regelui Mihai la titlul de "regele tuturor Românilor". Chiar dacă urmările politice ale acestei renunțări au fost practic nule, totuși actul a constituit o gravă greșeală a casei regale, care și-a alienat o mare parte a românilor
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
implicit renunțarea regelui Mihai la titlul de "regele tuturor Românilor". Chiar dacă urmările politice ale acestei renunțări au fost practic nule, totuși actul a constituit o gravă greșeală a casei regale, care și-a alienat o mare parte a românilor din exil, adică tocmai a acelui grup care, în mod potențial, îl putea sprijini în mai mare măsură decât populația din România. Înființată ca o organizație a românilor din Statele Unite, Liga Românilor Liberi ajunge, sub conducerea generalului Rădescu, să se dezvolte într-
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
Statele Unite, Liga Românilor Liberi ajunge, sub conducerea generalului Rădescu, să se dezvolte într-o "asociație a românilor pretutindeni în Lumea Liberă". Principala direcție de activitate în primii ani a fost cea de a face Liga cunoscută în colectivitățile române din exil și în a atrage organizațiile acestor colectivități în Ligă. Această acțiune a fost încununată de succes. În decurs de puțin peste un an, câteva zeci de asociații de români, din marea majoritate a țărilor occidentale, aderaseră la Ligă. Din partea Comitetului
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
sale, el propune alegerea ca urmaș la conducerea Ligii pe unul din colaboratorii săi apropiați: Grigore Gafencu, generalul Gheorghe Ion, Mihail Fărcășanu sau Viorel V. Tilea Alegerea noului președinte a constituit primul exercițiu de vot al conducătorului unei organizații din exilul românesc care s-a făcut printr-o largă consultare a maselor și, în același timp, printr-o exprimare liberă a voinței acestor mase. Într-o primă etapă au fost organizate alegeri ale consilierilor Ligii Românilor Liberi prin votul românilor refugiați
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
Românilor Liberi prin votul românilor refugiați în diferite țări. În faza a doua, consilierii își exprimau votul în scris, prin scrisori care trebuiau să ajungă la New York înainte de data de 15 martie 1954. Procedeul a demonstrat că, chiar în condițiile exilului, colectivitatea română putea organiza un vot prin aplicarea principiilor democratice. Mihail Fărcășanu a fost ales președinte al Ligii Românilor Liberi prin 37 de voturi din totalul de 46 exprimate de consilierii aleși ai Ligii. Dupa alegerea sa, Dl Mihail Farcasanu
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
filozofiei non-creștine, mai cu seamă ""ereticilor"", evreilor și ""celor bolnavi de nebunia elenilor nepioși"" . În 532 e.n. Iustinian confiscă toate bunurile neoplatonicienilor. La vârsta de 67 de ani, conform cronologiei stabilite de Asmus și Westerink, Damascius este așadar constrâns la exil. Va fi primit, împreună cu alți neoplatonicieni, de către regele Persiei, Chosroes. În pofida primirii entuziaste de care se bucură din partea regelui, aceasta ședere forțată nu-i va mulțumi pe filozofi. Dar nu va dura mai mult de 2 ani. În urma unui Tratat
Damascius () [Corola-website/Science/311407_a_312736]
-
frontul de răsărit din Uniunea Sovietică. AK a declanșat o luptă pe scară largă împotriva germanilor, care a atins apogeul în perioada 1943 - 1944 în timpul Operațiunii Furtuna, care a imobilizat în Polonia mai multe divizii germane. , loială guvernului puternic în exil a fost considerată de către Uniunea Sovietică ca o forță ostilă, ceea ce au dus la conflicte din ce în ce mai grave între partizanii polonezi și cei sovietici în timpul războiului, și între grupuri sau luptători izolați și autoritățile comuniste după încheierea războiului. AK își are
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
de atacuri împotriva posturilor de pază de la frontiera dintre Guvernământul General și teritoriile anexate de Germania, și Operațiunea Furtuna din 1944 - o serie de insurecții al cărui obiectiv era cucerirea controlului asupra unor orașe, astfel încât autoritățile loiale guvernului polonez în exil să fie instalate în localitățile respective mai înainte ca sovieticii să ajungă în regiune. Cele mai importante acțiuni ale Operațiunii Furtuna au fost Insurecția din Varșovia - tentativa de eliberare a capitalei - Operațiunea Ostra Brama și Insurecția din Lwów. Pierderile Axei
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
unui război civil. În ciuda acestui fapt, un mare număr de unități au decis să continue lupta lor, de această dată împotriva comuniștilor și sprijinitorilor lor de la Moscova. Uniunea Sovietică și comuniștii polonezi considerau că forțele care fuseseră loiale guvernului în exil împiedica obținerea controlului total asupra țării fiind o amenințare care trebuia eliminată. Władysław Gomułka, cel care avea să devină la un moment dat Secretar General al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, ar fi spus la un moment dat: „Soldații AK sunt
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
concepută ca forță de luptă împotriva sovieticilor a fost „NIE” (Nu), formată pe la jumătea anului 1943. Obiectivele NIE nu era implicarea în luptele directe cu sovieticii, ci mai degrabă să efectueze activități de spionaj, cel puțin până când guvernul polonez din exil decidea cum să reacționeze în fața presiunilor sovietice. În acea perioadă, guvernul poloneze de la Londra încă mai credea că poate găsi o cale negociabilă pentru o înțelegere cu Moscova. Pe 7 mai 1945, NIE a fost desființată și transformată în „Delegatura
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
fost împărțită în 16 organizații regionale, subdivizate la rândul lor în 89 de inspectorate, cu 278 districte. Obiectivul principal al AK era lupta generală până la victoria împotriva germanilor și, după terminarea ocupației străine, stabilirea unei „delagaturi” (reprezentanța guvernului polonez în exil), care să gestioneze afacerile până la venirea guvernului însuși din exilul de la Londra. Pe de altă parte, AK era subîmpărțită pe șapte secțiuni: organizații: Organizare, Infromații și Spionaj, Operațiuni și Instrucție, Logistică, Comunicații, Informații și Propagandă și Finanțe. AK era o
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
în 89 de inspectorate, cu 278 districte. Obiectivul principal al AK era lupta generală până la victoria împotriva germanilor și, după terminarea ocupației străine, stabilirea unei „delagaturi” (reprezentanța guvernului polonez în exil), care să gestioneze afacerile până la venirea guvernului însuși din exilul de la Londra. Pe de altă parte, AK era subîmpărțită pe șapte secțiuni: organizații: Organizare, Infromații și Spionaj, Operațiuni și Instrucție, Logistică, Comunicații, Informații și Propagandă și Finanțe. AK era o armată clandestină luptând în propria țară ocupată de inamic, fiind
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
asupra cărora interpretările diferă fundamental. Relațiile Armia Krajowa cu sovietice au mers din rău în mai rău. Dacă Germania Nazistă a invadat împreună cu Uniunea Sovietică Polonia în 1939, după declanșarea Operațiunii Barbarossa, sovieticii au considerat partizanii polonezi loiali guvernului în exil mai degrabă inamici decât aliați, dat fiind planurile Moscovei de preluare a controlului asupra Poloniei după terminarea războiului. Moscova a dat ordin partizanilor sovietici pe 22 iunie 1943 să se angajeze în lupte cu partizanii polonezi. S-a ajuns ca
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
denunță pe complici și o sacrifică pe Theophano. Ea visase să se căsătorească cu omul pe care-l iubea, să împartă cu el această putere care-i era așa de scumpă; însusi amantul îi hotărî cădera; el o trimise în exil în insulele Prinkipo, într-una din mânăstirile de la Proti. Dar energică cum era și simțindu-se mereu frumoasă avea abia 29 de ani-Theophano nu voi de loc să se resemneze cu disgrația. Câteva luni mai târziu fugea din închisoare și
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
Sfintei Sofia. Dar ministrul atotputernic, care conducea politica noii domnii, parakimomenul Vasile, zădărnicii încercarea îndrăzneață a seducătoarei suverane. Fără să respecte sfințenia locului, el puse să o scoată din Marea Biserică și hotărî să fie trimisă în Armenia, într-un exil mai îndepărtat. Tot ceea ce obținuse înainte de plecare fu să mao vadă o dată pe omul pentru care sacrificase totul și care o părăsea. Această întrevedere supremă, lacare parakimomenul avu precauția să asiste a fost se pare, de o extremă violență. Theophano
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
asiste a fost se pare, de o extremă violență. Theophano îl insultă pe Tzimiskes cu cruzime apoi în culmea mâniei se aruncă asupra ministrului cu pumnii strânși. Trebui scoasă cu forța din sala de audiență. Ea a fost rechemată din exil după ce Tzimiskes muri în anul 976. Dar fie ca mîndria ei fusese sfărâmată și ambiția stinsă, fie mai curând ca parakimomenul Vasile rămas atotputernic pusese această condiție pentru întoarcerea ei, se pare că ea n-a mai jucat nici un rol
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
anii 60 d.Ch. (Războiul iudeilor), terminate cu răscoala lui Bar-Kohba (132-135 d.Ch.), care s-au soldat cu victoria armatei romane asupra evreilor, au avut urmări tragice pentru învinși: incendierea Ierusalimului și a celui de al II-lea Templu, masacre, robie, exil. Împrăștiați în toate colțurile lumii romane, ei și-au păstrat și amplificat cultura ebraică, bazată cu deosebire pe studiul cărților sfinte: Tora, Talmudul etc. - studiu care începea de la vârsta de 3 ani și continua - practic - până la sfârșitul vieții. Distanța dintre
Evrei așkenazi () [Corola-website/Science/312333_a_313662]
-
origine europeană se împart în două rituri de cult: În urma presiunilor inchiziției spaniole, fondată în 1478 de monarhii catolici Ferdinand și Isabela (și care a fost abolită în 1834, în timpul domniei Isabelei a II-a), s-a decretat, în 1492, exilul evreilor din Spania. Ei s-au refugiat în Africa de Nord, în Imperiul Otoman (inclusiv Grecia, Bulgaria și Valahia), Italia, Olanda (de unde au trecut și în Insulele Britanice) și în America de Sud și de Nord. La sfârșitul secolului al XX-lea, ei constituiau
Evrei așkenazi () [Corola-website/Science/312333_a_313662]
-
la înfrângerea Franței, acuzație teribilă de care mareșalul va încerca să se apere tot restul vieții. Ajungând până la urmă să fie dezavuat de chiar regimul regal pe care l-a susținut, Marmont și-a petrecut ultima parte a vieții în exil. În limba franceză a epocii, au apărut substantivul "ragusade", sinonim cu "trahison" ("trădare") și verbul "raguser", sinonim cu "trahir" ("a trăda"), derivate ale titlului nobiliar al mareșalului Marmont. Este de asemenea unul din puținii mareșali napoleonieni al căror nume nu
Auguste de Marmont () [Corola-website/Science/312355_a_313684]
-
Napoleon I să negocieze cu inamicul iar după abdicarea Împăratului se raliază Bourbonilor, fiind numit "pair" al Franței. În timpul celor „100 de zile”, MacDonald a rămas fidel regalității, l-a însoțit pe Ludovic al XVIII-lea în drumul acestuia spre exil dar a refuzat să părăsească teritoriul Franței, înrolându-se în Garda Națională ca simplu grenadier. La reîntoarcerea pe tron, Ludovic al XVIII-lea îi încredințează dizolvarea „Armatei Loarei”, vestigiu al armatei imperiale, numindu-l apoi ministru de Stat și membru
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]