KorAP: Find »[drukola/base=inscripție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...372 373 374 ...379 >

9,469 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

este Merxe "Mer"”, divinitate mesopotamiană analoagă lui Hadad), dar regele Îi mulțumește În mod special lui Baalxe "Baal" Shaminxe "Baal Shamin" pentru ajutorul primit de la acesta și menționează alte câteva divinități astrale. Din Neirab (În apropiere de Alep) provin două inscripții funerare ale unor preoți cu nume akkadiene (secolele VII-VI Î.Hr.), slujitori ai zeului lunar Saharxe "Sahar", cu menționarea altor divinități astrale mesopotamiene, indiciu important al răspândirii spre vest a cultului lunar de la Harran, din Mesopotamia de Sus. Și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de Îndoială că această instituție cu o istorie milenară (termenul este citat la Ebla, Emar, Ugarit, deci În lumea feniciano-punică), nu ar fi fost răspândită și În mediul aramaic. Unele aluzii sporadice ne oferă vagi mărturii despre rolul profeției (În inscripția lui Zakkur amintită mai sus, profeții sunt menționați explicit) și al rugăciunii În religia aramaică. b) Palmira Un excelent exemplu de viață religioasă Într-un centru aramaic din perioada elenistico-romană ne este furnizat de Palmira. Oaza din Tadmor, numele antic

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
subzistat tendința astrală ce caracterizează, Începând cu această epocă, religiile Orientului preclasic. Pentru mileniul I Î.Hr., unicul izvor neepigrafic este reprezentat de legendara tradiție biblică (2 Cronici 8, 1-6), care atribuie Întemeierea Palmirei regelui Solomon. Aproximativ o mie de inscripții locale cu caracter funerar, onorific și votiv, constituie patrimoniul epigrafic al cetății Palmira. Acestea nu sunt foarte elocvente În ceea ce privește religia, dar furnizează informații despre nume și epitete divine, pe lângă vagi aluzii privitoare la cult. Aportul onomasticii personale se dovedește a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reprezentat precum Atargatisxe "Atargatis", având tronul susținut de lei, cu funcția de Gad-Tadmorxe "Gad-Tadmor", adică „Soarta Palmirei”. În centrul cultelor secundare, printre divinitățile de origine semită occidentală trebuie amintite și Elqoneraxe "Elqonera" și Shadrafaxe "Shadrafa". Primul teonim, menționat pe o inscripție de pe niște tăblițe, Înseamnă „El, creatorul pământului” și este identificat cu Poseidonxe "Poseidon". Shadrafa este cunoscut ca zeu vindecător care stăpânește peste reptile (scorpioni și șerpi, la fel ca Horonxe "Horon") și este menționat Împreună cu Duanatxe "Duanat" („Celxe "Cel" al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
plan secund, puțin atestate la nivel oficial și venerate mai degrabă În mediul devoțiunii personale. Izvoarele pentru cunoașterea religiei amonite sunt foarte puține. În afară de scenele biblice, acestea sunt În mod esențial de natură epigrafică; documentele directe se reduc la niște inscripții oarecare, la unele ostraca și la sute de sigilii (pentru o perioadă care se Întinde din secolul al IX-lea până În secolul al V-lea Î.Hr.). Documentele provin mai ales din Amman, Heshbon și Tell el-Mazar; mai sunt și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la unele ostraca și la sute de sigilii (pentru o perioadă care se Întinde din secolul al IX-lea până În secolul al V-lea Î.Hr.). Documentele provin mai ales din Amman, Heshbon și Tell el-Mazar; mai sunt și unele inscripții grecești din epoca elenistică și câteva informații adunate de arheologie și numismatică. Astfel de materiale, deși laconice, au revelat totuși un număr important de antroponime utile pentru verificarea tradițiilor religioase familiare. xe "Melqart"Zeul național al amoniților este Milkom, un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
materiale, deși laconice, au revelat totuși un număr important de antroponime utile pentru verificarea tradițiilor religioase familiare. xe "Melqart"Zeul național al amoniților este Milkom, un teonim care face aluzie la regalitate și care este deja menționat În așa-numita „inscripție a cetății” (secolul al IX-lea Î.Hr.), În care se solicită binecuvântarea lui din partea unei persoane de origine asiriană. Cultul lui Milkom trebuie să se fi bucurat de mare trecere, iar Solomon, care a avut soții amonite (Naama, mamă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultului strămoșilor regali divinizați, atât de tipic pentru zona siro-palestiniană. Există destule indicii care să ne facă să presupunem o posibilă Înrudire cu fenicianul Melqartxe "Melqart", și acesta „rege” al Tirului, asimilat lui Herakles. În acest sens, trebuie menționată o inscripție greacă de la Amman, dedicată unei persoane cu rang Înalt, „gimnaziarh pentru două zile”, care poartă printre altele și titlul de „cel care Îl Învie (egerseites) pe Herakles”, atestat și pe monedele locale. Acest calificativ ne duce cu gândul la titlul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ale divinităților. De asemenea, din epoca romană, cunoaștem un templu al lui Zeusxe "Zeus"-Ammonxe "Ammon", care nu este Însă legat de tradițiile religioase locale. Dacă, așa cum, de altfel, este probabil, profetul Baalam menționat În Vechiul Testament (Numeri 22-24) și În inscripția murală descoperită la Deir-Alla, era de origine amonită, atunci și zeul El ar putea intra În acest panteon; În același timp, Întregul context divinatoriu și oracular presupus de personaj constituie un exemplu prețios pentru practicile și credințele religioase din mediul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un copil și despre o femeie În jur de patruzeci de ani. Trebuie, de asemenea, să atragem atenția asupra descoperirii În edificiu a unei cantități apreciabile de arme, mai ales vârfuri de săgeți așezate chiar pe altar. Materialele ceramice și inscripțiile În piatră descoperite scot la iveală numeroase influențe externe, deși nu există motive să ne Îndoim de faptul că ar fi putut fi vorba despre un așezământ local, având În vedere că centrul cel mai apropiat era chiar Amman. Interpretarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Regele Omri (885-874 Î.Hr.) și fiul său Ahab (874-853 Î.Hr.) le-au impus un tribut periodic. La moartea lui Ahab, regele Mesha se revoltă: evenimentele ne sunt parțial cunoscute datorită povestirilor biblice (2 Regi 3,1-27) și prin inscripția regelui moabit. Cele două texte nu concordă În interpretarea conflictului și În atribuirea victoriei, dar atestă presupoziții ideologice identice: În război sunt implicate divinitățile naționale (YHWHxe "YHWH", Kemoshxe "Kemosh"), În fruntea popoarelor respective. Finalul nu pare să-i favorizeze pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
devine din ce În ce mai prosper. Deveniți ulterior vasali ai Asiriei, căreia Îi plăteau tribut, moabiții au ajuns apoi să facă parte din Imperiul Neobabilonian și apoi din cel Persan. Celxe "Cel" mai important document direct despre moabiți este stela regelui Mesha, o inscripție votivă, probabil legată de locul sacru amintit aici (rândul 3) și construit ca mulțumire pentru o intervenție salvatoare a zeului Kemoshxe "Kemosh". Regele Mesha vorbește la persoana I și se referă explicit la anihilarea pericolul militar odată cu eliminarea definitivă a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un adevărat masacru, ucigând 7 000 de persoane de ambele sexe și dedicând victimele și triumful zeului său, numit aici Ashtarxe "Ashtar"-Kemoshxe "Ashtar-Kemosh"; lui Îi dedică și obiectele de cult ale lui YHWHxe "YHWH" (prima mențiune extra-biblică a teonimului). Inscripția menționează și alte confruntări victorioase cu israeliții, oprindu-se doar ca să menționeze activitatea edilitară a suveranului. Textul se Încheie (la sfârșit este fragmentar) comemorând alte incursiuni, Întreprinse tot la Îndemnul zeului național. Alte documente directe de origine moabită sunt prea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâi În Imperiul Neobabilonian, iar apoi În cel Persan. Izvorul principal pentru religia filistenilor este Vechiul Testament (unde sunt menționați ca provenind din Creta), dat fiind faptul că izvoarele directe nu furnizează informații explicite În această chestiune. Este vorba despre scurte inscripții care menționează cel mult antroponime compuse uneori din elemente teofore. Realitatea lor lingvistică, dar și religia sunt semitice, cel puțin din ceea ce rezultă din izvoarele noastre, iar divinitățile filistene par să fie asimilate aproape total de cele locale cu nume

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mare de teracotă descoperită În capitala Campaniei etrusce (secolul al V-lea Î.Hr.), sau „Tăblița de la S. Marinella”, probabil un text oracular dintr-un sanctuar de pe teritoriul cetății Caere (sfârșitul veacului al VI-lea Î.Hr.); cele mai lungi inscripții etrusce care ni s-au păstrat, să amintim acest lucru, au toate un caracter religios. De aceea, În lumina acestor informații scurte despre izvoarele noastre, este foarte important să amintim care au fost complexele proceduri științifice din care derivă viziunea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Descoperirea, făcută cunoscută În 1986, a unui loc de cult ce avea și un neîndoielnic caracter „politic” (a fost propusă identificarea lui cu o curie, instituție politico-religioasă proprie arhaismului roman, dar a cărei existență este cunoscută În Etruria grație unei inscripții latinești din perioada tiberiană, care menționează o curia Aesernia la Cerveteri), care a funcționat Între epoca de sfârșit a bronzului (secolul al X-lea Î.Hr.) și epoca elenistică (secolul al III-lea Î.Hr.) În centrul cetății Tarquinia, a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Mlacu÷" Îi corespunde aproape sigur latinei Bona Deaxe "Bona Dea" și sabinei Cupraxe "Cupra"; Raqxe "Raè" pare să fie o zeitate a tinereții, pusă În legătură cu mantica; Alpanxe "Alpan" este o zeitate feminină ce aparține cercului Afroditei, dar titulară, așa cum indică inscripțiile și dedicațiile, a unui cult autonom; Cilenxe "Cilen" ar putea reprezenta o zeitate a destinului; Velqumnaxe "Velèumna", latinizat În Vortumnusxe "Vortumnus" (pus În legătură cu zeul etrusc Tibru-Volturnusxe "Volturnus"?), mai degrabă decât o zeitate autonomă pare să fie un (Tinia) Velqumna, adică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acest sens, istoria religiei romane este doar o parte a celei grecești. Cei care apărau „o descendență nordică” a religiei romane și-au lansat atunci protestul radical (Bickel, 1940, pp. 12-43; cf. Altheim, 1930, pp. 151 sq.). Descoperirile unor noi inscripții și ale unor așezăminte cultuale bine Înzestrate datând din epoca arhaică, descoperiri făcute În Etruria meridională, În Latium - Gravisca, Pyrgi, Lavinium, Satrico - și În Roma, le-au permis oamenilor de știință să discute cu mai multă Îndreptățire despre „greci În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
trecând, de exemplu, prin Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell’Osa, Lazio) sau pentru formularea unor inscripții votive și legi cultuale este de o importanță fundamentală pentru tipologia religiei romane și istoria tradiției sale. Roma prerepublicană nu reprezintă o civilizație „orală”, lipsită de scriere. Tratatul cu Cartagina (508/507 Î.Hr.) și Legea Celor Douăsprezece Table (jumătatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fratres Arvales În epoca imperială, sângele era gătit și mâncat; poate din el se făcea sângerete (Henzen, 1874; Wissowa, 1923, p. 378). Cu toate acestea, În chiar aceeași perioadă, În misteriile lui Mitraxe "Mitra" sângele capătă o semnificație soteriologică. O inscripție din mitroeumul de la Santa Prisca (Roma, Aventin), afirmă: „Servasti nos eternali sanguine fuso”. 2. În ritualul lui Cato părțile și subdiviziunile lor formează aproximativ cincizeci de unități cultuale. Prin unitate cultuală Înțelegem acțiunea minimă, dar completă, sau cuvintele care pot

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Maddoli, G. (coord.) (1992), La civiltà micenea, Roma, Bari. Martin, H.G. (1985), Tempelkultstatuen, Roma. Milani, C. (1976), „Osservazioni sul latino lectirstenium”, În Rendiconti Ist. Lombard. Sc. Lett., nr. 110, pp. 231-242. Mommsen, T. (1843), De collegiis et sodaliciis Romanorum. Accedit inscripțio Lanuvina, Roma. Morel, J.P. (1975), „L’expansion phocéenne en Occident: dix années de recherche (1966-1975)”, În BCH, nr. 99, pp. 853-896. Norden, E. (1915), Ennius und Vergilius. Kriegsbilder aus Roms grosser Zeit, Leipzig, Berlin. Norden, E. (1939), Aus altrömischen Priesterbüchern

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este posibil să știm dacă erau Înzestrate și cu elementul inițiatic propriu misteriilor. De altfel, misterii ale Cybelei sunt atestate În diferite localități ale lumii grecești Încă din secolul al III-lea Î.Hr., la Trezen, la Argos, unde o inscripție amintește o „comunitate de mysti”, la Minoa În Amorgo, În timp ce la Lebadeea pe o placă de marmură este Înfățișată o scenă cu o trimitere inițiatică indubitabilă. O inscripție unică de la Sardi, În Lidia, din secolul al IV-lea Î.Hr

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
secolul al III-lea Î.Hr., la Trezen, la Argos, unde o inscripție amintește o „comunitate de mysti”, la Minoa În Amorgo, În timp ce la Lebadeea pe o placă de marmură este Înfățișată o scenă cu o trimitere inițiatică indubitabilă. O inscripție unică de la Sardi, În Lidia, din secolul al IV-lea Î.Hr., menționează misteriile lui Agdistisxe "Agdistis", alt nume al Cybelei, În vreme ce o serie de documente din epoca imperială le atestă existența În alte așezări răsăritene (Sfameni Gasparro, 1985, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâmplările mărunte ale vieții cotidiene, se simte parte a unui plan universal, În privința căruia zeul, milos și „manifest” (epiphanès), gata să Îi apară În somn și să vindece orice boală, este cel care Îi hotărăște și Îi orânduiește desfășurarea. O inscripție votivă din Serapeumul C din Delos, datată pe la jumătatea secolului al III-lea Î.Hr., documentează foarte direct acest scenariu, arătând că și credincioșii simpli erau pe deplin conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Serapis" și a celorlalți zei din mediul egiptean, Isisxe "Isis", Osirisxe "Osiris", Anubisxe "Anubis" și Horusxe "Horus"/Harpocratexe "Harpocrate" are valoare de exemplu pentru ceea ce putem considera obiceiul cel mai curent În răspândirea cultelor orientale În afara teritoriilor lor naționale respective. Inscripția lui Apollonius (IG XI, 1299 = Roussel, no 1, pp. 71-83), preot al lui Serapis În așa-numitul Serapeum A, Înainte de ocupația atenienă a insulei (166 Î.Hr.), povestește cum bunicul, preot egiptean din Memphis, aducând cu sine propriul zeu Împreună cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]