KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...372 373 374 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

OK, Maria. Robane, ai luat algocalminul?“, a revenit Mihnea. „Nu.“, am recunoscut, cărând laptop-ul de pe scaun. „Ne trebuie?“ „Posibil. Dacă-l apucă durerile de cap pe scriitoraș la interogatoriu?“ „Așa vreți voi să-l liniștiți? Cu algocalmin?“, s-a mirat Maria. A venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci fiole. Nu-l oprește nimeni când se enervează.“ „Noi nu vrem să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar singura pe care-o îndrăgeam rămânea ultima: albă, proaspătă, austeră, cu un pat mic, de-o singură persoană, la colț și-un crucifix catolic pe perete. Îți dădea încredere, nu-ți puteai imagina chestii petrecându-se acolo (cât de mirat am fost să aflu, din poveștile Mariei, că lucrurile stăteau exact pe dos!). N-am făcut niciodată nimic în camera aia, nici măcar nu ne-am sărutat. Iar domnul Dinu nu intra decât cu permisiune, și numai când Maria era acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
etajul 3. Acolo, deasupra ușii capitonate, altă surpriză - suna un clopot, ca la incendiu: DING-DING-DING-DING! Așa ceva nu se mai auzise de pe vremea războiului, când vuiau alarmele și oamenii fugeau de-americani în subsoluri, călcându-se în picioare. Profesorii s-au mirat teribil de dispozitivul ăsta. Câțiva chiar au urcat pe scaune și-au încercat să taie firele și să oprească clopotul, dând cu bastonul în perete. Până la urmă, un asistent mai îndrăzneț a spart tencuiala de la etajul 3 și-a smuls

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
intelectual», care vine nu știu câte ore la serviciu (puține, oricum), e unul dintre noi, lucrează la Universitate.“ „Nu-nu-s eu!“, s-a apărat Cezar, cu mâna la gură. „Nu unul din noi trei, boule!“, i-a explicat Mihnea. „Oricine. Nu m-ar mira să fie chiar de la voi, din Litere. Prea învârte scrisorile astea-n toate felurile: doar voi vă pricepeți să nu ziceți nimic cu-o mie de cuvinte.“ „Posibil...“, am mințit, „Mi-a trecut și mie prin minte.“ „Ți-a trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În profitul cui?“ „Asta nu mai știu. Nici nu vreau să mă gândesc. Poate e doar demență, un accident de suprafață corticală, o embolie.“ „Poate nu.“, i-am tăiat-o. „Poate cineva face prognoze pentru ei.“ „Pentru cine?“, s-a mirat Mihnea sau doar s-a prefăcut. „Pentru Economiștii Minții.“ Am cotit spre Facultatea de Istorie, prin stația de troleibuze. De vizavi, ne studia Mihai Viteazul, cu basca lui de Schtroumpf. Supraveghea circulația de pe cal, ca un polițist de beton. Sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
miroase a cerneală de ziar. Cotoarele nu poartă capse metalice, ca originalele, ci sunt cusute cu sfoară și lipite apoi unele de altele, în snopuri de 96 sau 144 de pagini; originalele aveau 48.“ „Vorbești ca un expert.“, s-a mirat Maria. „Te angajăm la noi?“ „Asta nu-i nimic.“, am ignorat-o, „Dacă bagi un cuțitaș între ele, să scoți un număr, se desfac toate paginile din aracet și te trezești cu avioane colorate zburând prin cameră. Să zicem că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pare locul cel mai potrivit pentru o revistă franțuzească de anii șaizeci?“ „Șaptezeci.“, am corectat-o, „Numărul pe care-l caut e din anii șaptezeci. Mai exact, din 1972. Și mai exact, numărul 172.“ „Numărul 172 din 1972?“, s-a mirat Mihnea, „Îți bați joc de noi?“ „Nu, deloc. Chiar așa se cheamă. Pif Gadget 172, din iunie 1972. Pot să vă spun și data: prima săptămână din luna iunie 1972.“ „De unde știi data?“, s-a interesat Maria, ușor suspicioasă. „Treaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Se pare că, împreună cu încă cineva, reverendul nostru a găsit soluția să obțină mai mult timp. Să-și desfacă intervalul primit în mai multe fâșii.“ „Cu cine?“ „Nu știu. Unii vorbesc de-un anume Arnold Fast...“ „Arnold Fast?“, m-am mirat cu voce tare, „Programatorul orb? Imposibil! Ăsta a trăit două secole mai târziu!“ „Nimic nu-i imposibil când umbli la istorie...“, m-a contrazis Mihnea. „Deci n-avem tablouri, n-avem reproduceri, nici o gravură, nimic.“, a revenit Maria. „Doar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am sunat de la un public. Am șters datele convorbirii din centrală. A doua zi, v-am dat un mesaj. Vă asigur că nici cartela, nici numărul mesajului meu nu mai există.“ „Ați șters datele din baza unei centrale?!“, m-am mirat eu, prefăcându-mă invidios. „Cum ați reușit asta? Și de ce atâtea precauții pentru-o biată revistă?“ „Uitați că sunt inginer electronist.“, mi-a întors-o Grosescu. „Cât despre precauții și preocupările Dvs. bibliofile, nu cred că ați bătut atâția kilometri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
necesar. Mi-am luat un caffé latte și-un tort cu vișine și mure; o singură felie, dar arăta cât trei de la noi. Inginerul a cerut o cafea. „Așadar?“, a revenit Grosescu. „Țineți regim?“, am tatonat. „Cu cafea?!“, s-a mirat inginerul, aparent sincer. „Niciodată. Face bine la digestie, curăță rinichii și stimulează bila, dar atât. Nu-ți păstrezi silueta cu cofeină. Mai ales la Viena.“ „Eu auzisem altceva.“, am reluat atacul. Ospătarul tocmai punea ceștile și farfuriile pe masă. Aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu 1700, când împăratul Leopold I a mărit numărul celor care dețineau licențele de vânzare și desfacere a cafelei de la unu la patru.“ „Eu am avut întotdeauna impresia că Jacquard a fost primul, cu cartelele lui perforate.“ „Jacquard?“, s-a mirat inginerul, „Ce să caute fotocaina la el?“ „În 1833, britanicii obținuseră deja 100 000 de războaie de țesut Jacquard.“, i-am argumentat. „Dominau comerțul textil mondial, așa cum marile edituri domină azi comerțul de carte.“ „Editori versus Anticari.“, a admis Grosescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
La tribunal, a aflat că fuseseră pretinse, de către Ministerul de Interne, proprietarul jeep-ului, daune în valoare de 10 000 lei pentru reparația mașinii. Șoferul camionului a primit un an și jumătate de închisoare.“ „Doar un an jumate?“, m-am mirat. „Ciudat, nu-i așa? Sunt multe întrebări care nu-și au răspunsul, în afară de sentința suspect de blândă a camionagiului: ce căuta soția lui în camion, când normele de siguranță la serviciu spuneau clar că nu ai voie să transporți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
e-un amănunt care-mi scapă, un lucru pe care nu mi l-ați spus.“ „Care?“, s-a interesat inginerul. „Cum comunică astăzi Economiștii Minții, când nu mai sunt Pif-uri?“ „Ai fost de curând în București?“ „Ce-ntrebare!“, m-am mirat, „Acolo lucrez, deci mă plimb toată ziua prin oraș...“ „Bineînțeles. Dar fac pariu că n-ai ridicat privirea din pământ. Ai remarcat cablurile de pe stâlpi? Colacii suspendați la cinci metri înălțime? Firele care trec dintr-o parte într-alta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cum au ajuns englezii să facă trafic informațional în Europa?“, am întrebat, căutând să câștig timp și să-mi adun gândurile. Se strângeau prea multe necunoscute, și trebuia să joc tare. „Tot prin distribuția de fotocaină.“ „Cum așa?“, m-am mirat, „Parcă spuneați că fotocaina n-a ajuns niciodată pe teritoriu britanic!“ „Am mințit!“, a zâmbit Grosescu, fericit ca un copil mic. „Vroiam să văd ce știi în privința asta. Așa că pot să-ți spun un lucru pe care dumneata l-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și suprapunerile de culoare și, în cele din urmă, catastrofa. Se poate merge până la alterarea personalității și schimbul de identitate. Individul «se pierde», dispare sau e înlocuit, ca un soft cu altul.“ „Cum ați aflat toate amănuntele astea?“, m-am mirat, nu fără onestitate. „Multe sunt date medicale, de biologie neuronală.“ „Numai naivii nu se interesează azi de neurobiologie. Iar eu nu mă număr printre ei.“ „Deci Ceaușescu a-ncercat să obțină fotocaina. Maurer o avea? Dar francezii? Știau de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
n-aveam idee. „Clismaticii au vândut scump formula secretă. Iar cine a cumpărat-o a trebuit să găsească un mijloc rapid de-a o pune în practică. Așa au apărut calculatoarele personale. Și, puțin înaintea lor, nanobacteriile.“ „Nanobacteriile?“, m-am mirat, dintr-odată suspicios. „Da. Bacteriile electronice, microbii digitali. Li se mai zicea și biosenzori: niște microorganisme vii, folosite inițial în scopuri agricole sau ecologice. Detectau schimbările din mediu - de exemplu, poluarea din sol sau contaminarea radiocativă a pânzei freatice. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-i atinsesem tastele? Am răspuns repede, dezinvolt: „În țară. Chiar pe PC-ul meu.“ Grosescu n-a părut că se liniștește. „Ați purtat mănuși? Mănuși de plastic, nu de bucătărie. Alea sunt prea groase.“ „Pe calculatorul de-acasă?!“, m-am mirat, revăzând între timp scena în care Mihnea își spăla tastatura cu spirt. Mi se păruse atunci un gest imposibil, de nereținut. DE NEREȚINUT. Nimeni nu i-ar fi găsit vreun rost. „Da.“, a insistat Grosescu, privindu-mă din ce în ce mai atent. „Acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
buzele strânse, puțin pătate de alb. „Tu de ce crezi că te-am adus aici, să-ți cerem un autograf?“, a revenit Mihnea. „E deshidratat.“, am observat eu. „De la drum. Poate de-aia nu povestește.“ „Deshidratat pe ploaia asta?!“, s-a mirat Mihnea. Apoi s-a așezat din nou pe scaun și mi-a cerut sfatul: „Dacă ar dispărea și-ăsta? Mare scofală. Ar plânge studentele vreo câteva zile, i-ar da ziarele poza și necrologul pe cinci coloane și l-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
întrebări odată.“, s-a foit scriitorul pe scaun, fără să protesteze. „Și toate conspiraționiste. În general, se tace la astfel de întrebări, îți dai și dumneata seama de ce. Dar eu o să-ți răspund, meriți să afli adevărul.“ „Adevărul?“, m-am mirat, de data asta cu sinceritate, „Credeam că sunt întotdeauna mai multe! Și că există o persoană care le-administrează.“ „Bună observație.“, a recunoscut, din sac, scriitorul. „Dar cum poți administra realitatea dacă nu ești prim-ministru sau președinte? Cum poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Kamceatka era și ea disponibilă, la pachet? Americanii n-au vrut-o; a trebuit să corectăm greșeala asta economică și să le rescriem tranzacțiile pe termen lung. Așa au ajuns astăzi în Irak și-n Iran.“ „În Iran?“, m-am mirat. „Nu-i picior de-american acolo...“ „Nu încă.“, a zâmbit scriitorul prin orificiul din sac. „Abia au început controalele pe tema fabricării uraniului îmbogățit. Pretextul nuclear, cu acceptul Consiliului de Securitate. Cine îți închipui că l-a introdus pe ordinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Socialiste. A IX-a, cu operațiuni în toate statele ex-comuniste. Ghici cine administrează aceste conturi, domnule Robe, sub paravanul unor operațiuni onorabile de e-commerce?“ „N-am idee...“, am zis. „O societate virtuală, cu sediul în cyber-space: globalmind.“ „Globalmind?“, m-am mirat, mai mult de formă. „Da. Compania nu posedă nici o locație, reprezentanțele ei circulă pe Net, nu pot fi depistate în timp real. Deplasările de memorie se realizează pe trei sau patru nivele de ipocrizie, care le acoperă toate mișcările. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a reluat discursul. Vorbea calm, egal, nu punea accente pe cuvinte, ca să obțină vreun efect. „În toată povestea asta, există o hibă. Nu Pătrășcanu, nici Ana Pauker, nici Pacepa. Altcineva, aparent mult mai nesemnificativ: bunicul dumitale.“ „Bunică-meu?“, m-am mirat, fără să știu nici eu dacă onest sau ipocrit. „Chiar el. Bunicu’ Vitalian. Omul cu nasul cât un morcov.“ „E-o trăsătură de familie...“, l-am apărat. „Mă rog. Bunicu’ Vitalian a găsit ce nu trebuia și-a combinat după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ce facem cu dumneata?“ „Aș putea întreba același lucru.“, m-am înveselit. „Uiți că tu stai cu sacul în cap. Mihnea o să intre dintr-o clipă într-alta, și-atunci n-o să mai fii atât de-optimist.“ „Serios?“, s-a mirat prizonierul, încercând iar să pipăie podeaua cu ghetuțele lui de autor. „Unde e săritorul domn Popa acum? Prietenul devotat? Companionul fidel al vieții dumitale?“ „Trebuie să vină.“ „N-o să vină.“, mi-a tăiat-o scriitorul, fără menajamente. „Nici el, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mihnea e la Neptun. I-a dat tânărul Lupu un telefon urgent. Cam așa sună povestea. Am rămas doar noi doi, nu ne deranjează nimeni. Ei, ce zici, nu-i așa că ne îndreptăm spre un happy-end?“ „Tânărul Lupu?“, m-am mirat, căutând să câștig timp, „Lucrează pentru voi?!“ „Dumneata ce-ți închipui? Cine v-a adus la Neptun? Cine v-a vândut pontul cu «cel mai mare scriitor român în viață»? Cine v-a arătat cutiuța? Îți trimiteam așa, la-ntâmplare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
accident al istoriei.“ „Credeam că accidentele nu există, la voi. Și de ce tocmai bunicu’ Vitalian?“ „Nimeni nu-i perfect. Dintr-o regretabilă eroare de reprogramare, bunicu’ Vitalian nu l-a omorât pe Baronul Roșu.“ „Nu l-a omorât?“, m-am mirat eu de-adevăratelea. „Deloc. Ne-am chinuit vreo trei decenii să reparăm greșeala, măsluind două regimuri politice, o lovitură de stat (da, „Revoluția“ din 1989!) și vreo jumătate de milion de Pif-uri. Am inventat chiar și conflictul dintre Leordeni și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]