10,353 matches
-
obiectivă, oricât de distructivă ar părea ea unor minți îmbătate de ideologie. Așadar, stimați tovarăși, vă invit să descoperiți propriul dvs. oraș prin prisma unui condei care nu v-a fost de mare trebuință și mereu l ați certat, pe când respira lângă dvs. Ia încercați să vă sculați din paturile dvs. confortabile, într-o bună dimineață, pe la orele 6, și prefaceți-vă că vă duceți la fabrică. Urcați-vă în tramvai, în troleibuz sau autobuz, îmbulzindu-vă și stând agățați pe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Pentru prima oară în istoria noastră, cei puși în fruntea țării nu se mulțumesc să vă fure pâinea de la gură, așa cum au făcut-o și alții, și nu de puține ori, înaintea lor. Ei vă otrăvesc aerul pe care îl respirați și apa pe care o beți, vă fură sănătatea dvs. și a copiilor dvs. Acestea nu sunt simple vorbe, ci adevăruri pe care nici măcar fabrica de minciuni a propagandei oficiale nu le mai poate ascunde. Un studiu al Academiei suedeze
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
nici pe domnia EI în imensa coadă ce caracteriza pomenita Probabil că de acolo își făceau târguielile toți turiștii întregului Litoral. Spre marele meu regret, deși am avut deosebita onoare de a mă scălda în aceeași mare și de a respira același aer sărat, mângâiat de aceeași briză și de aceleași raze ale soarelui ceresc ca și pământenii sori ai partidului și ai țării, nu am avut și fericirea de a-i vedea. Mă mulțumeam doar să admir elicopterul prezidențial care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
să-ți intre în casă ca să se învețe o dată cum se îmbină Drapelul cu Fleica și Folkul cu Porcul! Cum scoate niște vânturi sonore care te fac să răsucești urgent butonul radioului. Numai că, de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i ajungeau duminicile, ne-a luat și sâmbetele și joile, a tocmit postul național și să te ții! Pentru că are o obială între dinți! O să ne scoale dimineața cu pogribaniile lui; o să ne bată la c , seara, că nu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
preconizate. După aceea, află cu toții că nu mai există cherestea pentru lada de ambalaj, și atunci pleacă cineva după scânduri. Până la urmă, mostra noului produs primește totuși viza CTC, precum și toate documentele de însoțire necesare, este ambalată și expediată; toată lumea respiră ușurată, visând la creșterea ponderii producției de export în totalul producției marfă de anul viitor... Visele de acest gen se spulberă de regulă destul de rapid. Rezultatele examinării mostrei de către specialiștii străini sunt de cele mai multe ori nefavorabile privind calitatea execuției și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în jurul Bisericii Doamnei, Ctitorie a doamnei Maria, a lui Șerban Vodă Cantacuzino, încât aceasta să fie bine închisă, cu toate că are cea mai frumoasă frescă din București. Cobor pe Calea Victoriei și abia o pot dibui. Nici biserica Zlătari nu mai poate respira bine între blocuri. Mai fericită (căci fusese ferită pe vremuri, când s-au ridicat clădirile din jurul ei), micul juvaier arhitectonic, Stravopoleos, are, plin de melancolie, culorile amurgului. Biserica s-a întunecat, pereții s-au coșcovit, zugrăveala nu a mai fost
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Mai sunt vreo două-trei astfel de elemente, dar Dumneavoastră ați scris despre unul care le presupune pe celelalte. Sunteți primul scriitor de la noi, de după război, care nu trunchiază perspectiva, limitând-o abuziv și absurd, și o dă ca și Întreagă. Respirați normal, respirați aerul planetei, nu al urâtei celule de Închisoare fără fereastră, În care se zbat, patetici și grotești, atâția. Respirația normală a Dumneavoastră este un fapt senzațional. Aceasta este actualitatea, aceasta este inteligența și onestitatea. Permiteți-mi, dragă Domnule
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
vreo două-trei astfel de elemente, dar Dumneavoastră ați scris despre unul care le presupune pe celelalte. Sunteți primul scriitor de la noi, de după război, care nu trunchiază perspectiva, limitând-o abuziv și absurd, și o dă ca și Întreagă. Respirați normal, respirați aerul planetei, nu al urâtei celule de Închisoare fără fereastră, În care se zbat, patetici și grotești, atâția. Respirația normală a Dumneavoastră este un fapt senzațional. Aceasta este actualitatea, aceasta este inteligența și onestitatea. Permiteți-mi, dragă Domnule Norman Manea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a fost dată ca Împărăție terestră este singura pe care și-o revendică, patrie plină de primejdiile privilegiate ale cunoașterii: „bezna compactă” a imersiei În solitudine. În adevăr, adică. Grădina revine ca nostalgie sau vis, sau interzisă inocență păgână, pătimașă: „Respir adânc. Stau nemișcată. Vreau/ Încerc/ să Îmi Închipui ce n-am trăit: Grădina cu polenuri/ sau pur și simplu plăcerea matinală de-a mă trezi de-a fi” ( Există mecanismul funcționând). Și: „Îmi amintesc uneori (cu efort) iarba de-afară
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sa (cu injuriile aferente) Încercată imediat după 1989, ca și Înainte, În Patria de care a rămas dureros și amoros Înlănțuit? Nu știm cine ar avea răbdarea să mai recepteze, astăzi, amarul unor asemenea Întrebări. Învățăturile revitalizatoare ale negației sale respiră, Însă, chiar și În câteva epistole modeste, ne place să credem. * Ion Negoițescu către Norman Manea ș1ț München, 30 noiembrie 1988 Dragă Norman Manea, Chiar dacă nu mi-ai fi scris acum, tot ai fi primit un semn de la mine, căci
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, parcă, lângă Marte, gol și el... pânza pe care o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat, prin detalii mai puțin cucernice, sensibilitatea unui vestit critic. Camera respiră, pentru o clipă, altfel. Abia acum vede cu adevărat tabloul. Cupidonul, adică, așa cum Îl presimțise Cosimo. Zâmbește, poate, sau tremură, cu privirea mărită de Încordare. Se mișcă din loc, nu se mai poate stăpâni... Văzuse Cupidonul speriat, surprinzător, de un
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
logic și rațional, ar fi existat chiar un conținut instructiv, educativ.” Într-adevăr, de s-ar fi Întâmplat altundeva... ar fi fost doar o discuție logică, instructivă, dar Într-o Încercuire, sub asediu, abia de Îți menții energia de a respira. „Implicat Într-o asemenea măsură În existența sa imediată, Bérenger este incapabil să confrunte situația pe vreo bază de integritate. Frica de dislocarea existenței blochează capacitatea sa de a fi rațional.” Da, o blochează, poate. Rațional ar fi fost să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe acesta, pe malul lui am dat de o altă linie de stufăriș. Acesta era momentul cel mai critic al trecerii. Ne aflam pe pământ românesc. Neobservând nimic suspect, ne-am reluat drumul în pas normal spre Jamul Mare. Am respirat ușurați. Cel puțin nu se vor putea mândri sârbii că pe noi, căpeteniile expediției, ne au prins în țara lor. De acum începea alt capitol. Jamul Mare era cap de linie ferată. Soluția cea mai simplă ar fi fost să
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a chemat pe generalul Antonescu. Din cauza nesiguranței care domnea în toată țara, a renunțat la prerogativele sale, trecând conducerea statului generalului Antonescu.” Biruința legionară „Miercuri, 4 septembrie. la amiază, s-a anunțat în toată țara schimbarea de regim. Lumea a respirat ușurată, după sfârșitul unei tiranii silnice și nelegiuite. Armata s-a retras în cazărmi și camarazii arestați în diferite locuri au fost eliberați. Au rămas numai cei de la Chestura Poliției și Telefoane, care n-au părăsit pozițiile ocupate. Din toate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
legat cu frânghii și lanțuri, băgat într-un cufăr, care la rândul lui a fost prins în lanțuri și apoi azvârlit în cascada Niagara. Nu mai știu exact... poate a fost aruncat în Marea Nordului și lăsat să înghețe acolo. Am respirat adânc și am încercat să compar cu sânge rece situația mea de-acum cu cea în care se aflase Houdini. Avantajul meu era că nu fusesem legat, dar dezavantajul era că nu cunoșteam trucul. Mă rog, să zicem că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
coș mare. — Am adus cafea și sandvișuri proaspete. Sunt cu castraveți, șuncă și brânză. Îți plac? — Da, îmi plac. Vă mulțumesc. — Mănânci acum? După ce termin tura asta. Când a sunat ceasul, dădusem gata cinci din cele șapte liste numerice. Am respirat ușurat, am căscat, m-am întins și apoi am început să mănânc. Sandvișurile păreau cumpărate de la un restaurant obișnuit și să tot fi fost vreo cinci-șase porții. Am mâncat singur cam două treimi. Când lucrez mai mult la identificarea datelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un bol. M-a ajutat să mă ridic și să mă sprijin de tăblia patului. Scârțâia sub greutatea mea. — Mai întâi înghite ceva, spuse Colonelul. Gândurile și scuzele... pe urmă. Ai poftă de mâncare? — Nu. Mă durea totul și când respiram. Da, dar trebuie să bei puțină supă. Măcar trei înghițituri. Hai... trei înghițituri și gata. Te rog. Mi s-a părut atât de amară, încât îmi venea să vomit. Am reușit totuși să iau trei înghițituri. Am simțit cum prind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
durdulie. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. N-are decât să se sfârșească, am mârâit eu. Mă durea îngrozitor rana. Parcă băteau în burta mea patru picioare a doi gemeni zdraveni. Ce s-a întâmplat? Ce te doare? Am respirat adânc, am luat tricoul de lângă pat și mi-am șters transpirația de pe față. — Un nenorocit mi-a făcut o rană de șase centimetri pe burtă, am zis dintr-o suflare. — Cu cuțitul? Cam așa ceva. Știi cine a fost și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așteptând să emane căldură. O căldură care să mi se transmită. Când ajunge la o anumită temperatură - nu prea mare, ci doar ca o pată de soare în toiul iernii - craniul cel lustruit îmi oferă visele sale. Închid ochii și respir adânc. Îmi las apoi degetele să alunece în voie pe suprafața sinuoasă a poveștii pe care urmează să mi-o spună. Numai că vocea lui e stinsă, iar imaginile încețoșate, ca niște constelații care pălesc în zori pe bolta cerească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
face griji. Mai există un dispozitiv mai mic împotriva lor. Îl folosim în caz de urgență. Nu e chiar atât de performant, dar dacă-l luăm cu noi, cel puțin nu se vor apropia nemernicii ăia. — Bun! am exclamat eu, respirând ușurat. — Dar nici foarte simplu nu e. Bateria dispozitivului mobil ține doar treizeci de minute și apoi trebuie reîncărcată. — Și cât durează încărcatul? — Cincisprezece minute. Deci, treizeci de minute funcționează, cincisprezece minute pauză. Ar trebui să ajungă cât să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ar fi observat-o. Au pornit încet spre Poartă. Abia după ce-au trecut de Poartă, mi-am dat seama ce intenționase Paznicul să-mi arate. Unele înghețaseră în poziția în care dormiseră, dar lăsau impresia că meditează. Nu mai respirau însă. Rămăseseră locului, pierdute în bezna necunoștinței, arătând ca niște excrescențe ale pământului. Doar coarnele lor albe erau îndreptate spre cer. Când au trecut prin dreptul lor, cele vii și-au plecat cuviincios capetele sau au lovit pământul cu copitele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de pe bicicletă, Nu mi-era frică. Nu era nici roșie, nici albastră, nici maro, Era cea mai grozavă nuanță de roz. Imediat după ce-a terminat ea de cântat, am ajuns la un platou întins. Se terminase deci urcușul. Am respirat ușurați și am luminat cu lanternele în jur. S-a aplecat și a mai ridicat de jos vreo jumătate de duzină de clame. — Până unde o fi ajuns bunicul tău? — Cred că nu-i departe de-aici. Mi-a vorbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atât se auzea mai clar. Aveam impresia că ne avântam chiar spre sursă. La început a fost un scârțâit, apoi un huruit ce s-a transformat în pârâit. Îmi simțeam stomacul în gât. Nu mai aveam aer, nu mai puteam respira. Parcă mă ștrangula ceva. Din gâtlej nu-mi mai ieșea nici un sunet. Bubuituri groaznice de parcă se prăvăleau niște stânci peste noi. Pământul a început să se cutremure neregulat. Aveam senzația că ceva absolut îngrozitor o să ne înghită cu totul. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
or fi împrăștiat creierii? Nu știu. Poate era vorba de moarte clinică și doar amintirile își mai trăiau, în scoarța cerebrală, ultimele clipe de agonie. Precum coada șopârlei. În următoarele clipe mi-am dat seama că trăiam totuși. Trăiam și respiram și de aceea percepeam durerea îngrozitoare. Lacrimile-mi curgeau pe obraz fără să le pot stăvili. Apoi pe buze, apoi pe lespede. Era prima oară în viața mea când mă loveam la cap atât de rău. Simțeam că-mi pierd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nimic de perceput. Zero. Zero. Zero. Plutea în tăcerea aceea desăvârșită un semnal care se cerea descifrat. O dată ce-a încetat zgomotul, n-a mai pornit. Am rămas nemișcați locului, cu urechile ciulite. Ca să scap de presiunea din urechi, am respirat pe gură și am înghițit de câteva ori, dar sunetul a răsunat exagerat de tare. Parcă se proptise acul patefonului în colțul platanului. — S-a retras apa? am întrebat eu plin de speranță. — Nu, abia acum urmează să țâșnească. Zgomotele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]