9,501 matches
-
confirma și În același timp de a construi colectivitatea civică. Însă În acest mod el se epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent și alte animale, ca porci, capre și oi. Dacă era destinată morților, eroilor și zeităților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o groapă pentru sacrificii În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz, sacrificiul olimpian, thysìa, constituia actul religios cel mai semnificativ pentru societatea greacă. O procesiune conducea animalul În fața altarului, procesiune În fața căreia mergea o tânără fecioară ce purta un coș În care, ascuns Între pâini, turte și cereale, se găsea cuțitul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și fiartă, era Împărțită Între participanți și, de cele mai multe ori, era consumată pe loc de aceștia, În timp ce viscerele nobile, splànchna, erau fripte pe grătar; oasele, Învelite În grăsimea Împreună cu care constituiau partea necomestibilă, erau arse pe altar În cinstea zeității. Sacrificiul era momentul de Întâlnire Între ființele extraumane și lumea oamenilor, dar, În același timp, reproducea separarea stabilită În vremurile mitice de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oasele, Învelite În grăsimea Împreună cu care constituiau partea necomestibilă, erau arse pe altar În cinstea zeității. Sacrificiul era momentul de Întâlnire Între ființele extraumane și lumea oamenilor, dar, În același timp, reproducea separarea stabilită În vremurile mitice de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar Între oameni și zei, Împărțirea cărnurilor făcută de titan dăduse naștere unei ierarhii cosmice În care lumea divină și umană ajunseseră să se situeze
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeilor oasele Învelite sub grăsimea lucioasă, devenise un „rău” pentru oameni, rău urzit de Zeusxe "Zeus" (ibidem, 559-590), ca pedeapsă definitivă a condiției umane. Împărțire primordială ce stabilea formele lumii reprezentate de zei și, În același timp, definea spațiul omenesc, sacrificiul lui Prometeu era cu siguranță un act cosmogonic. El Își află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Prometeu era cu siguranță un act cosmogonic. El Își află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei și oameni. Astfel, deși era săvârșit pentru a-i Îmblânzi pe zei, actul de sacrificiu Îi Îndepărta. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei și oameni. Astfel, deși era săvârșit pentru a-i Îmblânzi pe zei, actul de sacrificiu Îi Îndepărta. Oamenii În schimb, consumând părțile care le erau oferite din victimă, confirmau și recunoșteau legătura socială care Îi unea și care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei și oameni. Astfel, deși era săvârșit pentru a-i Îmblânzi pe zei, actul de sacrificiu Îi Îndepărta. Oamenii În schimb, consumând părțile care le erau oferite din victimă, confirmau și recunoșteau legătura socială care Îi unea și care se reflecta În unicitatea victimei; o legătură ce se Întărea și prin obligația consumării cărnii Între limitele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
date magistraților și lui hierèus. Numai În jertfele aduse Hestiei exista obligația de a mânca În porții egale În jurul templului zeiței, reînnoindu-se astfel egalitatea cetățenilor și coeziunea corpului social În fața vetrei comune. În complexul Închis și autonom al cetăților, sacrificiul se plasează În acest mod echivoc Între unitatea ideală a polisului pentru care se aducea jertfă, reprezentată simbolic de totalitatea victimei, și ierarhia socială. Abolire ritualizată și provizorie a diferențelor dinăuntrul societății, repropuse totuși În momentul distribuirii porțiilor, practică alimentară
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ideală a polisului pentru care se aducea jertfă, reprezentată simbolic de totalitatea victimei, și ierarhia socială. Abolire ritualizată și provizorie a diferențelor dinăuntrul societății, repropuse totuși În momentul distribuirii porțiilor, practică alimentară caracterizată de evenimentul ieșit din comun al ritului, sacrificiul era singurul moment instituțional În care era permisă mâncarea cărnii și, În același timp, le Îngăduia grecilor să consolideze ordinea cosmosului lor. Mâncarea cărnii În afara ocaziilor prevăzute de rit constituia o infracțiune a codului comportamental și o amenințare pentru ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dă Încă dovadă de o indiferență generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea lui Zeusxe "Zeus" Polieusxe "Zeus Polieus", este un dat prea izolat, iar izvorul principal (Porphyrios, Despre abstinență, II, 28, 4-31, 1), prea tardiv și prea compromis În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacrificat, a cărui piele umplută de paie este legată de plug anulând crima, sunt elemente contradictorii și echivoce care conduc oricum tot În cadrul spațiului juridic al cetății și al pretinsei sale unități. Totuși, chiar aceste ambiguități, alături de aspectul sângeros al sacrificiului, au favorizat probabil criticile și ostilitatea celor care, ca orficii și pitagoreicii, nu voiau să se recunoască În sistemul ideologic al cetății. 4. Olimpian și misterictc "4. Olimpian și misteric" Propria autoconservare rămânea, În orice situație, problema dominantă pentru cetăți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La rândul său, secretul Misteriilor a devenit secretul cetății, iar divulgarea lui s-a transformat În atentat Împotriva statului. Era un secret la care erau admiși numai inițiații care luau parte la ceremoniile dinăuntrul sanctuarului din Eleusis. Purificări, post și sacrificii Îi pregăteau pe inițiați să asiste la ritualul secret, care era articulat În trei părți: fapte (dròmena), obiecte sacre arătate (deiknșmena), cuvinte spuse (legòmena). Noapteaxe "Noaptea" dintre 21 și 22 ale lunii boedromion era consacrată celebrării ritului secret și urma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se construia o mitologie alternativă, așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu au fost cruțate nici codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale fusese Empedocle, care le propunea discipolilor săi o etică În raport cu care să Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează o mișcare mistică cu contururi estompate și confuze, pe care anticii o cunoșteau doar ca pe un stil de viață „orfic”, orphikòs bios, structurat pe refuzul sacrificiului sângeros, al alimentației pe bază de carne și al faptului de a nu se Înmormânta Înfășurați În lână, ca și de practica vegetarianismului și de folosirea hainelor albe. Un mod de viață care rămâne oricum vag, după cum vagi rămân și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui. Dacă prin acest stil se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun noțiunea de nemurire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe Dionysosxe "Dionysos" și s-au ospătat cu carnea lui. Dacă omul trebuie să Își redobândească unitatea originară desăvârșită, existența lui individuală se dovedește victima unui nou concept de vină, atribuită canibalismului titanilor. Dar acest lucru pune În discuție și sacrificiul sângeros tradițional, reprezentat ca o repetare a vinii banchetului canibalic al titanilor. Poate mai mult decât pitagoreismul, orfismul poate apărea subversiv față de religia tradițională a orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
propagandistice, constituiau arhive indispensabile pentru conservarea și transmiterea cunoștințelor dobândite. Cu toate acestea, pentru pacienții care consultau oracolele, schema de acces la aceste prestații parcurgea din nou etapele fiecărui cult În parte. Intrarea În templu era precedată de purificări și sacrificii; compensația pentru tratament se transpunea În oferte către preoți; vindecarea sau leacul erau date de epifania (arătarea) zeului, care Îi apărea În somn pacientului. 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poețitc "6. Operatorii \: preoți, ghicitori și poeți" Poziția personalului destinat cultului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai importantă era castitatea (dar nu lipseau nici interdicțiile alimentare), hierèus era obligat să Îmbrace un veșmânt special, Împodobit cu semne distinctive care variau de la un sacerdoțiu la altul. Lui Îi reveneau și niște porții speciale ale victimelor jertfite În timpul sacrificiilor publice pe care le conducea intonând rugăciunea, fără să fie executantul lor material. Într-adevăr, uciderea sacrificială era Încredințată unui specialist În tăiere, màgeiros 1, care avea sarcina de a pregăti părțile ce urmau să fie distribuite. Apoi, nu puține
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
màgeiros 1, care avea sarcina de a pregăti părțile ce urmau să fie distribuite. Apoi, nu puține Îndatoriri religioase le reveneau și magistraților. La Atenaxe "Atena", trezorierii, responsabili cu administrarea cetății, primeau În păstrare statuia Atenei, polemarhul era Însărcinat cu sacrificiile pentru Artemisxe "Artemis" Agroteraxe "Agrotera", iar pentru Enyalios arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii aristocratice, ca Eumolpidae și Kerykes, din care provenea marele preot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Sabbatucci, D. (1965), Saggio sul misticismo greco, Roma (19792). Sabbatucci, D. (1979), „Religione tradizionale ed esigenze soteriche”, În Storia e civiltà del Greci, vol. III/6, Milano, pp. 569-617. Sfameni Gasparro, G. (1986), Misteri e culti mistici di Demetra, Roma. Sacrificiul Burkert, W. (1972), Homo Necans. Interpretationen altgriechischer Opferriten und Mythen, Berlin, New York ștrad. it., Homo Necans. Antropologia del sacrificio cruento nella Grecia antica, Torino 1981ț. Durand, J.-L. (1986), Sacrifice et labour en Grèce ancienne, Paris, Roma. Grottanelli, C. și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primitivă a Etruriei anterioară fazei de elenizare din secolele VIII-VII Î.Hr. Sediul originar al acestui cult este o cavitate adâncă a solului, obiect al unor ofrande sângeroase și nesângeroase, care a restituit documente Însemnate despre posibila existență a unor sacrificii umane infantile, așa cum ni s-a transmis În legătură cu originea sărbătorii romane a Larilor Compitales (Macrobius, Saturnalia, I, 7, 35). Ulterior (secolul al VII-lea Î.Hr.) În jurul adânciturii au apărut un edificiu de cult cu altare legate de cavitate și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]