9,893 matches
-
sud-dunăreni nu provine din migrații ale proto-românilor, ci din imigrația în zonă a Slavilor, care au izolat diferitele populații est-romanice unele de celelalte, ceea ce explică diferențele observate între cele patru limbi romanice orientale. Nicolae Iorga denumea bazinul Dunării de Jos : „"Vatra străromână"”. Geto-dacii au fost o populație tracică de limbă indo-europeană din grupul "satem" (limba latină fiind din grupul "centum") care trăia în bazinele Dunării de jos și al Mariței, corespunzătoare împărțirilor administrativ-teritoriale „Diocesis Thraciae” și „Diocesis Daciae”. În aceste regiuni
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
prin sufixarea latină a unui toponim celtic, compus apoi din „divo” (divin, sacru) și „duro” (forum, piață) și „mediomatric”, trib local. Unii istorici stabilesc sensul de „divodorum” ca fiind acela de „colina magică”, denumire asociată cu Saint-Croix, dealul care constituie vatra așezării. Metz este atestat în secolul III e.n. ca "Metensis", apoi "Civitas Mediomatricorum Mettis", apoi, în secolul VI, doar "Mettis". Evoluția medievală a toponimului este "Metze" (sec. XIII-XIV), "Mets", "Mes", "Mees" (sec. XVI). Elementul „metz” este dealtfel răspândit în toponimia
Metz () [Corola-website/Science/297312_a_298641]
-
unor personalități ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului, T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol în "Arta prozatorilor români". Goga și-a axat publicistica pe problemle „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităților tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare). Prin revista "Luceafărul" a reușit să-și întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Și revista "Țara
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
Prut, care curge în apropierea orașului, este principala sursă de alimentare cu apă a Cahulului. Pe teritoriul orașului sunt surse de ape minerale curative și nămoluri balneare. Primele așezări umane au apărut aproximativ în anul 1300 î.e.n. Au fost identificate vetrele a două sate, pe locul cărora s-au colectate fragmente de vase de argilă și alte obiecte casnice din epoca bronzului (sec. XV-XIII î.e.n.). Prin anii 300-400 î.e.n. a mai existat un sat, dovadă fiind urmele de case arse, fragmente
Cahul () [Corola-website/Science/297402_a_298731]
-
o cetate, ruină" este atribuită indirect Orheiului și de Dimitrie Cantemir, care localizează Orheiul Vechi la ruinele cetății dacice Petrodava: Primele două așezări umane, identificate de arheologi pe teritoriul actual al orașului, au apărut aproximativ în anul 1300 î.e.n. Pe vatra acestor așezări s-au colecat diverse obiecte datate din epoca bronzului (sec. XIV-XII î.e.n.). În anul 900 î.e.n. au existat alte localități. În anii 300-400 au apărut 2 așezări care s-au menținut până în anul 200 î.e.n., când au fost
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
Soroca a fost identificat limaxul "Deroceras agreste", o specie mezofilă. Cele mai vechi mărturii a existenței oamenilor pe aceste meleaguri, precum uneltele de cremene, datează din paleolitic (sec. XL-XII î.e.n.). În anii 5000-4000 î.e.n. au existat 2 așezări omenești, pe vetrele lor fiind identificate urme de locuințe, așchii și unelte de cremene, din oase de animale și oale din lut. Alte 4 sate au apărut aici în anii 3500-3000 î.e.n., pe vetrele cărora au fost descoperite urme de case arse, vase
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
anii 5000-4000 î.e.n. au existat 2 așezări omenești, pe vetrele lor fiind identificate urme de locuințe, așchii și unelte de cremene, din oase de animale și oale din lut. Alte 4 sate au apărut aici în anii 3500-3000 î.e.n., pe vetrele cărora au fost descoperite urme de case arse, vase de argilă și alte obiecte casnice din eneolitic. De asemnea, au fost descoperite urmele unei locuințe din epoca bronzului (anii 1400-1300 î.e.n.). În epoca dacică târzie (perioada Carpilor, sec. II-IV, pe
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
vase de argilă și alte obiecte casnice din eneolitic. De asemnea, au fost descoperite urmele unei locuințe din epoca bronzului (anii 1400-1300 î.e.n.). În epoca dacică târzie (perioada Carpilor, sec. II-IV, pe teritoriul orașului s-au dezvoltat două localități, pe vatra cărora au fost găsite urme de locuințe, cuptoare ș.a. În 376 e.n. aceste așezări au fost distruse de huni. În perioada migrațiilor, sec. VI-IX e.n., au apărut 3 sate, fapt confirmat de urmele de bordeie, vase de argilă date
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
descoperite în regiunea cetății Tighina, precum și în satele din apropiere - Chițcani și Varnița . Pe teritoriul orașului au fost descoperite diferite materiale arheologice din epoca timpurie a fierului, secolele IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră . Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți de lut ars
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră . Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți de lut ars, care provin de la casele făcute din nuiele și unse cu lut, resturi de vase din lut și alte obiecte ale perioadei menționate . Pe celelalte vetre au fost colectate
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
de piatră . Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți de lut ars, care provin de la casele făcute din nuiele și unse cu lut, resturi de vase din lut și alte obiecte ale perioadei menționate . Pe celelalte vetre au fost colectate diferite obiecte, în special vase de argilă, din perioada romană. Localitățile s-au menținut până la invazia hunilor în 376 e.n. Unii cercetători presupun că istoria Tighinei începe încă din timpurile străvechi și că prin secolul al XII
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu mișcarea "„Carta 77”" și soldat cu arestarea și detenția sa la penitenciarul Rahova. După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele "Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar". După revoluția din decembrie 1989, comunismul est-european nu mai este în actualitate, și Paul Goma, ca alți militanți pentru memoria genocidurilor din trecut (genocidul sclavagist, genocidul colonialist, genocidul armenilor din 1915-1918, genocidul grecilor din Anatolia în
Paul Goma () [Corola-website/Science/297562_a_298891]
-
declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată. Va fi repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. Între 1 octombrie 1917 - 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei școli militare, primind gradul de sergent. Lăsat la vatră, timpul petrecut în armata i se socotește o clasă, a V-a, iar clasa a VI-a o absolvă în particular. Continuă la zi clasele următoare la Pitești. Din această perioadă datează primele sale încercări literare. În 1920, după bacalaureat
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
volum la Editură Albatros în 1980 cu culegerea de poeme "La noapte va ninge". Publică mai multe grupaje de poezie, precum și fragmente de teatru, în principale reviste și ziare literare naționale și studențești: România literară, Luceafărul, Amfiteatru, Cronică, Viața Românească, Vatra, Echinox etc. În 1987, fuge din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internaționale, si colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989
Matei Vișniec () [Corola-website/Science/297565_a_298894]
-
Bogdan Lefter, "Intermezzo", „Viața românească”, 12, 1985; Edgar Papu, "O creativitate tânără", „Luceafărul”, 39, 1986; Radu Călin Cristea, "Eseu despre textul poetic ÎI", „Familia”, 5, 1987; Adrian Marino, "Critică sincronica", „Tribuna”, 4, 1988; Al. Cistelecan, "Psaltirea textualista pre vresuri tocmita", „Vatra”, 7, 1988; Nicolae Manolescu, "Autenticitatea scriiturii", România literară”, 27, 1989; Monica Spiridon, "Drumul spre Meka sau aventură textuala", „România literară”, 23, 1989; Liviu Petrescu, "Tema povestitorului", „Steaua”, 10, 1990; Monica Spiridon, "Lecția de anatomie", „Ramuri”, 5, 1990; Ioan Buduca, "Despre
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
bucureștean Dărvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii. După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc. În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește Marele Premiu al Criticii literare). După moartea tatălui său (1967) începe să
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
a Transilvaniei. În 1916, a trecut brusc la tabăra pro-Antanta: entuziasmul său în calitate de ofițer de propagandă a fost atins de controverse odată ce România a înregistrat înfrângeri masive; Sadoveanu însuși a abandonat cauza Antantei de 1918, când a fost lăsat la vatră, și a continuat să susțină germanofilia lui Constantin Stere. Călinescu îi vede pe Sadoveanu și pe Stere ca principalii ideologi ai "Viața Românească", menționând că el a fost totuși „notoriu cunoscut pentru inconsecvență și oportunismul lui.” A mai scris că
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de "Doctor Honoris Causa". Alte titluri: Debutul său ca un eseist a fost în 1992, în Revista Contrapunct, iar de atunci a avut contribuții diferite, inclusiv editoriale, în Revista 22 (1993-2003), LA & I (2003-2004), Dilema (acum Dilema Veche)(2004-2005), Orizont, Vatra, Secolul 20, ID-ul (din 2005) și Evenimentul Zilei (din 2006) . Prezența lui în spațiul public românesc de după 1989 a stîrnit uimire, curiozitate, admirație - și numeroase polemici. În timp ce pentru unii scrierile lui H.-R. Patapievici au cel mai adesea aerul
Horia-Roman Patapievici () [Corola-website/Science/297613_a_298942]
-
ale planurilor militare franceze. Guvernul se înfrunta cu opoziția preoților refractari și a contrarevoluționarilor. Girondinii au acționat împotriva trădătorilor în urma solicitărilor populare. La 27 mai, Adunarea a votat legea de deportare a preoților refractari, iar o altă lege trimiterea la vatră a Gărzii regale și o a treia revedea constituirea unei tabere a 20.000 de soldați ai gărzilor naționale din provincii (federați). Erau meniți să apere Parisul de invazia străină și guvernul de o lovitură de stat din partea generalilor. Ludovic
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Marin Beșteliu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2004. AA. VV., "Câțiva scriitori: Octavian Goga, Ștefan Petică, Iuliu C. Săvescu, Maurice Maeterlinck," Colecția Sămănătorul, Editura Librariei Diecezane, Arad, 1925. ALBU 2014: Nicoleta Albu, "Casa Memorială Ștefan Petică. Interviu cu Gheorghe Frătiță", în „Vatra veche”, Anul VI, nr. 1 (61), 2014, p. 54-55. ANDRONACHE 1994: Ștefan Andronache, "Un crucificat pe altarul poeziei (90 de ani de la moartea lui Ștefan Petică", în „Observator”, nr. 104, 20-26 oct. 1994, p. 3. ANDRONACHE 1997: Ștefan Andronache, "O
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
comandă a IRA anti-tratat și din cauza tacticilor defensive folosite în tot războiul, Michael Collins și forțele sale pro-tratat au reușit să strângă o armată de zeci de mii de veterani ai Primului Război Mondial din regimentele irlandeze ale Armatei Britanice, lăsate la vatră în 1922, capabile să îi copleșească pe opozanții tratatului. Aprovizionarea britanică cu artilerie, avioane, mitraliere și muniție s-a adăugat la avantajul forțelor pro-tratat, și amenințarea revenirii forțelor Coroanei în Statul Liber a înlăturat orice îndoială privind necesitatea punerii în
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
și care în secolul XII a fost ridicată la rangul de oraș. În această perioadă satul Salonta cuprindea aproximativ 50 de case așezate între mlaștini și stuf având circa 250-300 locuitori. Turcii distrug în 1598 atât Cetatea Culișer cât și vatra veche a Salontei. Cetatea nu va fi repopulată dar, după o scurtă perioadă de timp, Salonta se reface. Acest fapt se datorează întoarcerii unei părți din populația refugiată. În plus, din ordinul principelui Ardealului, Bocskai István, trei sute de oșteni liberi
Salonta () [Corola-website/Science/296634_a_297963]
-
cartea autobiografică „O viață de om așa cum a fost” scriitorul neagă subtil legătura cu grecii și se mândrește că provine pe linie maternă din aristocrația bizantină și după tată direct din munții Pindului, pe care orice istoric îi acceptă ca vatra veșnică a macedonilor aromani. Totuși, detalii despre originile îndepărtate ale familiei rămân incerte: se zvonea că Iorga are rădăcini grecești; zvonul, încă susținut de istorici, a fost infirmat de Iorga, prin declarația: "„Tatăl mieu era dintr’un neam de negustori
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
au publicat pentru prima dată studiile lui Iorga în "Notes et extraits" („Note și extrase”) și Frantz Funck-Brentano, alături de care a publicat în "Revue Critique". Articolele lui Iorga au mai fost publicate în două reviste românești din Austro-Ungaria: "Familia" și "Vatra". Iorga s-a întors în țară în octombrie 1894 la București. Și-a schimbat reședința de mai multe ori, până s-a stabilit în zona Grădina Icoanei. A fost de acord să participe la o societate de dezbateri, intervențiile sale
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
anii 1717-1722, în timpul stăpânirii austriece, a fost construit sectorul de drum pe "Valea Oltului" dintre Cozia și Câineni, cunoscut ca ""Via Carolina"", sub conducerea inginerului austriac "Franz Schwartz", drum care a avut ca suport vechiul drum roman. Pe meleagurile vâlcene vatră cu bogate tradiții istorice și culturale, documentele atestă "existența școlilor" încă din secolele XIV-XV. La Mănăstirea Cozia funcționa încă din anul 1415 o școală mănăstirească, atestată documentar la 28 martie 1415. Atestarea ei se face și prin hristoavele domnești din
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]